Mitul mass-media
Discuţiile despre libertatea presei durează de ani mulţi şi comportă nuanţări tehnice, dar mai ales filosofice. Ceea ce îmi doresc însă cu orice preţ este să ieşim din ipocrizie. A rămîne prizonierii unui mit narcotizant despre libertatea presei înseamnă a trăi în braţele unei minciuni gogonate. Asta vrem? Dacă asta vrem, e simplu: ne aşezăm în faţa televizorului sau a paginii de ziar şi înghiţim în continuare pseudoinformaţiile livrate de mass-media. Dar, în acest caz, n-ar trebui să ne mire şi nici să ne enerveze diferenţele enorme dintre ceea ce se întîmplă în lumea reală şi ceea ce ne furnizează sub formă de realitate mediată ecranul televizorului sau pagina tipărită a ziarului. Alternativa o reprezintă consumul raţional de media. Din păcate, nu e o alternativă uşor de accesat şi nici uşor de acceptat. Apariţia televiziunii ne-a demonstrat că oamenii preferă să se uite la orice altceva decît unul la celălalt. Dincolo de ironia amară cuprinsă în această frază, iese la iveală un adevăr dureros: mass-media a devenit o industrie alienantă capabilă să producă o ruptură teribilă între ceea ce se întîmplă cu adevărat şi ceea ce ni se spune că s-a întîmplat. Pe de altă parte, dezvoltarea tehnicilor de cercetare şi marketing media a permis celor ce fixează astăzi politica editorială a mijloacelor de informare în masă să stabilească aproape cu exactitate ce vrea şi ce aşteaptă marele public. Sună excelent, nu-i aşa? Ziare, radiouri şi televiziuni din care poţi afla doar ceea ce te interesează! O lume media perfectă! Şi atunci, dacă aşa se întîmplă, de unde marea dezamăgire a publicului faţă de calitatea majorităţii produselor mass-media furnizate astăzi? Un consumator de droguri nu devine dependent imediat. Începe, de obicei, cu droguri uşoare: tutun, alcool, cannabis, marijuana, metadonă, opium, haşiş. Pe măsură ce organismul îşi ridică nivelul de toleranţă, cresc dozele şi, mai apoi, se schimbă categoria halucinogenelor. Drogurile uşoare sînt înlocuite de cocaină sau heroină. Dependenţa devine majoră şi, de cele mai multe ori, mortală. Produsele media livrate astăzi marelui public seamănă în bună parte cu drogurile. În marea lor majoritate, pseudoinformaţiile care ţin prima pagină a ziarelor sau înregistrează audienţe record la televiziune sînt alcătuite după o reţetă atentă, menită să creeze dependenţă: ele furnizează experienţe vizuale la limita oniricului, îndemnînd la emoţie, visare sau amuzament. Succesul telenovelelor sau al tabloidelor poate fi explicat în bună măsură prin această evadare din realitate sau prin exhibarea unor fragmente de realitate decupate atent după atributul determinant al neobişnuitului. Nu vedem, nu auzim şi nu citim în media ceea ce am avea nevoie, ci ceea ce ne place. Sîntem într-un moment în care, parafrazînd spusa lui John Bogart, butonăm telecomanda sau răsfoim taraba cu ziare, în căutarea cîinilor muşcaţi de oameni. Şi, împingînd parafraza mai departe, nu ne mai interesează cum am putea să ne ferim de muşcătura cîinelui.
