Mersul la nutriţionist este considerat, încă, o fiţă<p>- interviu cu Mihaela BILIC, medic nutriţionist -</p>
Înainte să apară Teo Trandafir şi să vorbească, nici un medic nu voia să facă aşa ceva. Toate colegele mele care făcuseră specialitatea asta spuneau: noi tratăm diabetul; dacă tu vrei să ai de-a face cu oameni care mănîncă fără limită şi să-i convingi să scape de kilograme, e problema ta, pe noi nu ne interesează... A fost suficient ca Teo să vorbească că, deodată, s-au trezit nu ştiu cîte doctoriţe care au fost interesate de chestia asta. Dincolo de cei bolnavi, care se adresează doctorilor, şi cei sănătoşi au nevoie de nutriţionist. Mulţi încă se duc la endocrinolog, cînd au probleme de acest fel: pentru că endocrinologia a fost şi specialitatea care a cuprins şi bolile de nutriţie, pînă cînd a venit profesorul Mincu, care a fost şi doctorul lui Ceauşescu, şi a desprins bucăţica asta (Ceauşescu avea diabet, ceea ce a contribuit la importanţa acordată acestei ramuri...). Acum, pe lîngă medici, au apărut şi o serie de persoane care se autointitulează "specialişti în fitness şi nutriţie". Deşi, în afară de Facultatea de Medicină, nu mai există alte şcoli care să te pregătească pentru aşa ceva. Au românii tendinţa să fie supraponderali? Da, şi e de înţeles: ani de zile nu am avut mîncare, bucătăria noastră tradiţională este una cu multe grăsimi, sîntem obişnuiţi de mici să facem mîncarea săţioasă şi foarte bogată în prăjeală. La noi se consumă multă carne de porc, multă tocătură. Am mîncat prost înainte - cartofi şi pîine multă; acum mîncăm prost pentru că am dus dorul multor lucruri. Stăm mai rău ca vecinii noştri europeni, la care semnalul de alarmă a fost tras mai demult. Această greutate în plus vine şi cu "bolile sărăciei": creşterea tensiunii arteriale, a colesterolului, probleme de circulaţie periferică... Toate se lipesc bine de noi pe acest tipar de alimentaţie proastă şi de lipsă de informaţie. De la supraponderali la obezi e cale lungă? Supraponderalii au un surplus de 5-10 kg. Apoi deja sînt grade de obezitate. Nu trebuie să ne fie frică să numim această boală, pentru că este o boală. Din păcate - şi nu o spun doar eu, ci specialiştii din întreaga lume - obezitatea nu are un tratament medicamentos eficient, şi nici nu e tratată ca o boală cronică. Pentru că, din 100 de obezi, doar 2% reuşesc să scape de acest spectru definitiv. Ceilalţi 98% rămîn bolnavi pe viaţă. Se pune foarte mult accent pe dietă şi pe mişcare, dar, din păcate, acest lucru nu e luat foarte în serios. Mersul la nutriţionist a devenit ceva firesc, la noi? În continuare mersul la nutriţionist este considerat o fiţă şi o curiozitate. Oamenii cred că îşi pot rezolva singuri problemele de greutate. La nutriţionist ajung după ce au încercat totul. Le şi spun oamenilor: nu e suficient că au venit, trebuie să pună sfaturile în practică doar cînd vor simţi că a venit momentul şi că sînt gata pentru schimbare. Atenţie - din păcate, schimbarea va trebui să fie definitivă. Nu putem spune că ţin acum, două luni, o dietă şi apoi pot să mă întorc la ale mele. Trebuie să ne reconstruim un spirit de viaţă sănătos. Problema kilogramelor în plus e tratată superficial şi din motive estetice. Oamenii cu probleme cu adevărat mari ajung cu siguranţă la spital din cauza afecţiunilor asociate, de respiraţie, de inimă... Sîntem suficient de informaţi şi preveniţi în legătură cu riscurile excesului de greutate? Avem nevoie de informaţie, de campanii media. La noi, de pildă, se spune că margarina e sănătoasă, iar pe marginea drumurilor văd reclame la zahăr... În străinătate măcar apare "atenţie, produs nociv, găsiţi informaţii despre asta pe cutare site". Din păcate, la noi, în afară de discuţia cu un medic nutriţionist, nu prea ai cum să te informezi: pentru că toate celelalte informaţii sînt oferite cu un anumit interes: fie al marilor companii de produse alimentare, fie cu titlul de show şi de divertisment. Literatura în domeniu este axată pe ideea de cum să slăbim mai mult şi mai repede şi, în general, promovează un produs pe care să-l iei zilnic. De asemenea, copiii primesc acasă o educaţie foarte permisivă şi promovarea unor valori nutiţionale care nu există, din cauza faptului că mamele şi bunicile sînt de modă veche, în sensul rău al cuvîntului. Nu se poate ca în secolul XXI să crezi că al tău copil nu poate creşte fără ciocolată, că toate reclamele de la televizor trebuie luate în serios... a consemnat Iaromira POPOVICI
