La UE
Ne-au anunţat că intrăm în UE. Şi-acum? Ce facem? Dacă pe 26 septembrie 2006, cînd oficialii europeni anunţau că, gata, am obţinut integrarea europeană, Steaua ar fi bătut pe Olympique Lyon, altfel ar fi stat lucrurile: nu ne-ar fi scos nimeni din cap, cel puţin o generaţie, un aşa moment istoric. 26 septembrie 2006 ar fi fost cîntată şi transformată în sărbătoare naţională, lumea ar fi rămas cel puţin pînă în zori prin centrul oraşelor din întreaga ţară, ciocnind cupe de şampanie sau aruncînd de pereţi cu sticle de bere. Cîntec, joc şi voie bună s-ar fi înlănţuit pe tot cuprinsul patriei. Aşa însă, Steaua a pierdut şi bucuria s-a dus pe apa sîmbetei. Iar anunţul integrării făcut la Bruxelles nu ne-a smuls nici măcar un oftat uşor, de meci egal. La drept vorbind, povestea integrării în UE nu mai e de mult o miză naţională. S-au dus zilele în care ne aliniam cu faţa spre Apus şi ne rugam, acompaniaţi de camerele de luat vederi ale PRO TV, să ne integrăm. Pe atunci, în NATO. Cu excepţia meciurilor de fotbal, nu ne mai scoate în stradă nici o partidă. Entuziasmul a fost înlocuit de lehamite. Sîntem sceptici, bănuitori şi nehotărîţi. Nu ştim dacă e bine aşa, ori altminteri. Cu cît ne apropiem mai mult de prima zi a anului viitor, cu atît mai mult începem să aşezăm semne de întrebare peste admiterea în UE. O fi bine, o fi rău? Tragem cu ochiul la vecinii maghiari şi oftăm cu îngrijorare, după care căscăm gura, uluiţi, la poveştile superbe cu bani mulţi şi lume civilizată, depănate de băiatul mamii venit pentru cîteva zile acasă de pe plantaţiile de căpşuni din Spania. Am vrea în UE, dar ne sperie. Oricum, nu mai e cale de întoarcere, diagnosticul a fost pus, la 1 ianuarie 2007 ne operăm. Îngrijorător nu e faptul că aderarea ne-a făcut circumspecţi. Asta e chiar bine. Problema e că, odată cu anunţul făcut pe 26 septembrie, la înfrîngerea Stelei s-a adăugat şi gustul amar al confuziei. Cum ziceam: ne-au anunţat că intrăm în UE. Aşa, şi? De-acum ce facem? Din toate părţile, pornite ca la comandă, au început să curgă avertismentele: că n-o să fie bine imediat, că trebuie să avem oameni, bani şi proiecte, că s-ar putea să muncim oriunde, dar încă nu se ştie sigur... Între timp, ca nu cumva să zică cineva mai tîrziu că nu ne-au spus, au împînzit oraşele cu panouri colorate pe care scrie despre UE, dar pe care nu le citeşte nimeni. Jocul mic pe care-l fac toţi cei responsabili cu integrarea e evident. De la preşedinte la cel din urmă ministru, toată lumea răstoarnă în capul românilor salate de vorbe, avertismente şi steguleţe. Însă nimeni, dar absolut nimeni n-a ieşit, pînă acum, în faţa naţiunii, să facă public un ghid practic de supravieţuire măcar în primele luni ale anului 2007. Aşa că, în dulcele stil clasic, românesc pînă la ultima fibră, vom trece la făcut provizii undeva între Crăciun şi Revelion. Iar, dacă vorbim de perspective, nu ne rămîne decît să adăugăm, la urzicuţele din primăvara viitoare, speranţa că Steaua va trece de grupele Ligii Campionilor. Şi-apoi mai discutăm şi despre meciurile din UE.
