Jumătate-om-călare-pe-jumătate-de-integrare
Am văzut şi-am auzit, în ultimele săptămîni, tot felul de reacţii legate de intrarea noastră în UE. Pe fondul scandalurilor politice interne, integrarea europeană le-a smuls unor amici zîmbete ironice din categoria "mare şmecherie, monşer!" sau exprimări resemnate de genul "ei cu ale lor, noi cu ale noastre, la anul şi la mulţi ani!". Dezbaterile despre a fi sau a nu mai fi brînza vîndută în pieţe mi-au dat ocazia să văd alte grimase care pot fi încadrate, lejer, în spaţiul generos care adăposteşte rezervorul băşcăliei naţionale. Mai nou, de cînd se discută, aproape ameninţător pentru unii, despre interzicerea fumatului în locurile publice, inclusiv restaurante sau baruri, s-au găsit deja cîţiva românaşi consumatori de iarba dracului care să ameninţe cu declanşarea unei revoluţii a fumătorilor. De fapt, integrarea într-un sistem guvernat de reguli clare este testul suprem pe care-l dă România în următorii ani. Şi avem 17 ani de repetenţie. Iar, dacă ne uităm la felul în care se discută, se negociază şi se interpretează, încă, noul Cod rutier, avem imaginea clară a ceea ce va fi judecata românească asupra normelor impuse de UE sau autoimpuse în următorii ani. Fie că vorbim de brînza vîndută de producători în pieţe, fie că dezbatem interzicerea fumatului în locurile publice, se va găsi întotdeauna o cale de negociere pe modelul "mai dă, stăpîne, mai lasă, jupîne". Teoretic, pentru cei care vor să amortizeze şocurile adaptării la norme şi reguli, negocierea în stil balcanic e bine-venită. O luăm cu uşurelul, cum s-ar zice, să nu se sperie poporul. Azi, o lege dură despre circulatul pe şosele, mîine, o dezbatere televizată şi, pac!, se mai îndulceşte amenda sau chestionarul, după caz. Pun prinsoare, încă de pe acum, că disputa pe tema interzicerii fumatului în locurile publice va avea parte de o negociere şi mai dură, al cărei rezultat, previzibil de altfel, va fi echivalentul unui compromis ce n-a văzut Europa. România nu e ţara deciziilor rapide şi nici a măsurilor radicale. Aici s-a născut şi a crescut mare tranziţia, aici e pămîntul în care se plantează şi cresc iniţiative - dar numai pînă la jumătate! -, aici e locul unde încep multe şi se sfîrşesc puţine. Acestea fiind zise, privesc deja cu interes procesul integrării noastre europene pentru că, sînt convins, el va fi unul atipic sau chiar inedit de-a dreptul. Fără nici cea mai mică ironie, mă aştept ca, pe modelul democraţiei originale promovate de Ion Iliescu la începutul anilor â90, să inventăm, şi în ceea ce priveşte UE, o manieră proprie de integrare. Într-un articol recent, domnul Pleşu vorbea despre şansa de a putea bea o cafea la Paris, la Berlin sau la Budapesta ca despre marele cîştig al momentului 1 ianuarie 2007. E adevărat, dar mă tem că, într-o primă fază, plecăm şi cu ibricul de acasă.
