Integrarea la firul ierbii
Problema integrării copiilor romi şi a copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) în şcolile de masă a dus la o extindere a fenomenului de violenţă în spaţiul şcolar. De regulă există clase cu mai mulţi copii cu dificultăţi de învăţare (nu sînt obligatoriu romi, pot fi copii proveniţi din centre de plasament, copii cu situaţie materială precară, cu familii destrămate etc). Poate că ar fi mai bine dacă am renunţa la ipocrizia de a spune că toţi au aceleaşi şanse. Nu, nu au toţi aceleaşi şanse, în zadar tot susţinem această teorie corectă politic. Ca dascăl trebuie să te descurci cu materialul "pus la dispoziţie". Problema nu e numai faptul că aceşti copii n-au din start bagajul minim de cunoştinţe pentru a fi integraţi într-un colectiv şcolar, dar n-au deprinderi sociale, nu ştiu să se joace, nu ştiu să respecte un program, nu rezistă fizic patru ore în şcoală (în clasa I îşi luau ghiozdanul în spate la fiecare pauză crezînd că vor pleca acasă). Deşi la nivel de minister se tot atrage atenţia să nu se formeze clase cu copii predominant de etnie romă sau copii cu CES, cred că ar fi un avantaj pentru aceştia să participe la un program care să le permită asimilarea în ritm mai lent a unor cunoştinţe de bază. Într-o clasă normală cu 20, 25 sau 30 de elevi se vor pierde, pentru că nu ai timp fizic să te ocupi prea mult de ei, să le acorzi atenţie, să foloseşti programa adaptată la nivelul lor. Avantajul integrării într-o clasă obişnuită este că s-ar putea să se dezbare, prin imitaţie, de apucături. Dar practica demonstrează că agitaţia şi violenţa unui copil cu probleme se vor transmite la cei buni. "Integrarea" presupune să mergi, în procesul educativ, cu două, trei sau mai multe viteze: una pentru copiii dezavantajaţi social, alta pentru cei care mai au ceva cunoştinţe " dar nu suficiente ", alta pentru cei mediocri şi abia la urmă îi laşi pe cei performanţi. Care să fie priorităţile? Cum dozezi "pilula amară" a învăţării, astfel ca fiecare individ să se vindece de neştiinţă? Segregarea se produce în momentul cînd un astfel de copil nu poate să se integreze în colectivitate " de obicei vine cu un comportament deviant " iar copiii îl izolează sau îi răspund cu aceeaşi monedă. De aici nenumărate acte de violenţă pe care trebuie să le gestionezi cu răbdare şi tact. Dar sînt situaţii cînd părinţii vin la şcoală indignaţi că un elev-problemă le-a bătut copilul şi doreşte transferul în altă clasă sau altă şcoală. Cu cine mai rămîi în colectiv? Nu tot cu romii şi cu cei avînd probleme de comportament? Dacă tu ştii, ca dascăl, să îi aperi pe elevi de suspiciunile părinţilor şi să-i integrezi pe toţi în colectiv, nu vei avea probleme cu migraţia. Dacă la şedinţe le prezinţi şi latura pozitivă a unui copil, părinţii se vor mai schimba. Dar nu poţi să-l aperi la nesfîrşit, dacă violenţa se repetă. Sînt copii care nu pot să asimileze, la vîrsta şcolarităţii, ceea ce alţii pot. Îi chinuim degeaba cu un pix în mînă patru sau opt ani de zile, poate, pentru că nu vor face nimic folositor. De ce nu-i canalizăm chiar şi mai de mici spre o meserie, pentru că mulţi au numai astfel de înclinaţii şi îi observi cum stau cu drag să împletească, să meşterească, să aranjeze, să cureţe ceva. La ce bun să-i "îndopi" cu exerciţii şi texte literare, cînd ei nu deschid o carte acasă şi nu vor deschide niciodată? Facem propagandă antidiscriminare în şcoli, dar cîţi dintre noi ne-am construi o casă lîngă un cartier de ţigani? Avem forme fără fond şi aici: vorbim despre integrare, nediscriminare etc., la nivel parlamentar. În lumea reală este altceva. Mă întrebaţi: "E posibilă integrarea unor copii veniţi la şcoală mai tîrziu (romi sau ne-romi) într-o clasă deja formată, într-un colectiv care deja a avansat cu anumite cunoştinţe?". Trebuie să fie posibilă! Faci program individualizat pentru ei şi-i şcoleşti în afara orelor. Mergi la cursuri de formare unde eşti instruit despre educaţia integrată, te mai dumireşti puţin cu nişte metode, dar nu prea ai pe cine să le aplici. Simţi că s-au pierdut cunoştinţe esenţiale şi că elevul nu va fi capabil să recupereze tot. Deci vei merge şi la clasă tot cu mai multe viteze. Dar se naşte o stare de confuzie: ai la dispoziţie doar patru calificative pentru a-i diferenţia. Între "foarte bine" şi "suficient" e un mare gol de cunoştinţe. Între FB-ul la purtare al unui copil binecrescut şi B-ul ce i-l acorzi unuia care ţi-a făcut probleme un an întreg se cască un gol care nu va fi umplut nici de programele guvernamentale, nici de rechizitele sau bursele acordate (tot celor indisciplinaţi, tot celor cărora mereu cer şi mereu li se dă). Îi integrezi şi apoi trebuie să le explici părinţilor de ce nu poţi să faci mare lucru, atunci cînd aceştia îi bat sau îi scuipă copilul. Teodora Costa este institutoare la Şcoala Generală "Aron Densusianu", Haţeg.
