Imigranţi printre eroi şi morminte
Mai mult, munca la negru ar fi, conform aceluiaşi raport, în detrimentul consumatorilor, ar reduce veniturile fiscale şi ar conduce la o concurenţă neloială între întreprinderi. Ce multe lucruri negative produc imigranţii care lucrează "la negru"! - că doar despre ei se vorbeşte în document. Este drept, nu se precizează cîţi dintre imigranţi muncesc pe ascuns, dar se dă o cifră menită să rupă gura tîrgului: în unele state membre munca nedeclarată reprezintă 20% din PIB! Nu se precizează cît la sută din procent reprezintă populaţia locală şi cît - imigranţii, dar, citit neatent, confuzia este aproape gata: străinii sînt de vină! Mai ales cînd, două rînduri mai jos, urmează pasajul "în Europa peste un milion de persoane trec graniţa ilegal, anual". De fapt, acesta este motivul principal, şi anume Europa nu mai face faţă fluxului de imigranţi. Dar munca la negru este practicată şi de nativii statelor membre! Sigur, acest fapt nu se poate spune pe faţă. Ca atare, deputaţii europeni propun inspecţii mai stricte, îmbunătăţirea stimulentelor pentru angajarea legală şi "crearea unor canale de migraţie legală". Masajul indus: "nu avea nevoie de voi" Cînd vine vorba de cetăţeni din state UE, alte state "bogate" din aceeaşi UE nu recunosc calificările muncitorilor comunitari. Cu alte cuvinte, sînt trataţi ca imigranţi, deşi restricţiile de acces pe piaţa forţei de muncă sînt contrare "principiilor fundamentale ale Uniunii Europene şi spiritului european. De altfel, Comisia Europeană a tras la răspundere, în faţa Curţii de Justiţie, acele state membre care nu au integrat încă, în legislaţia naţională, recunoaşterea automată a calificărilor obţinute în noile state membre. De exemplu, Danemarca refuză în continuare să recunoască diplomele obţinute în noile state membre, inclusiv România. În fapt, mesajul statelor membre pentru imigranţii provenind din Uniunea Europeană sau de aiurea este unul evident: imigraţia este tolerată, dar nicidecum binevenită, aşa cum cere un principiu de bază al UE, trîmbiţat pe de la Atlantic la Marea Neagră, dar rareori respectat (libertatea de mişcare). Pactul pentru Imigrare şi Azil, prezentat ca o prioritate a preşedinţiei franceze, Directiva privind returnarea, inclusiv textul devenit lege care priveşte persoana expulzată cu interdicţie de readmisie valabilă pe tot teritoriul UE vreme de cinci ani, măsurile luate de Italia privind adulţii şi minorii din taberele de nomazi, aprobate de Comisia Europeană - toate aceste proiecte, în realitate, nu ţin cont de statutul imigranţilor, fie el legal sau nu, fie că e vorba de resortisanţii unor state UE, fie de persoane care cer azil politic sau de refugiaţi din motive economice, toţi sînt băgaţi în oala fierbinte a duşmanului de clasă imigrant! Frica de imigranţi În condiţiile deteriorării fără precedent a pieţei financiare, imigranţii sînt văzuţi adesea ca nişte competitori redutabili pentru "naţionali", deşi Europa va avea în continuare nevoie de forţă de muncă, în special fiindcă localnicii sînt puţin interesaţi de "munca de jos". Maxime Tandonnet, consilier în probleme de imigraţie al preşedintelui Nicolas Sarkozy, spune un lucru evident: "Analizele noastre indică nevoia unor state membre să recurgă la forţa de muncă a imigranţilor. Pe de altă parte, ne confruntăm cu imigraţia ilegală, o problemă de securitate în ţările noastre, dar şi o sursă de inegalităţi, umilire şi tratamente inacceptabile pentru imigranţii ilegali". Din dilemă în dilemă Oficialul francez are dreptatea lui. Ilegali sau nu, imigranţii muncesc în serviciile casnice, industria hotelieră, sectorul alimentaţiei publice şi îngrijirile de sănătate, toate caracterizate prin niveluri scăzute de calificare, nesiguranţă a locului de muncă şi salarizare departe de normele admise. Pactul pentru Imigrare şi Azil în forma iniţială cerea un "contract de imigrare" în care străinii să fie obligaţi să vină la cursuri de limbă şi cultură naţională ale statului "gazdă". La cererea Spaniei, ministrul francez al Imigraţiei, Brice Horefeux, a renunţat. Încercaţi să vi-i închipuiţi pe imigranţii din România puşi să înveţe istoria României, la un curs predat la Tîrgu-Mureş de un profesor român cu parfum naţionalist. Să vedem atunci pe unde îşi scoate imigrantul cămeşa!
