Ieşeni "terorizaţi" de oameni la locul lor

Dana BĂLAN
Publicat în Dilema Veche nr. 134 din 18 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Necunoscutul adevăr Carmen deschide ziarul la pagina pe care o ştie pe de rost. Frînge foia la mijloc şi o împătureşte pe genunchi: "ŤO casă din Păcurari administrată de Primărie a devenit cartierul general al romilor. Peste cincizeci de astfel de persoane s-au aciuat în casa cu etaj.» În odaia suspendată deasupra oraşului, femeia citeşte ziarul cu glas egal. Ceaşca de cafea şi ţigara îi dau prestanţa unei doamne aflate în cafenea, însă... ŤDe spălat, romii se spală în balcon, după cum spun vecinii. La sfîrşitul toaletei, apa murdară este aruncată, fără nici un menajament, pe stradă sau pe trotuar. Într-o zi, chiar părintele Merticaru s-a trezit cu zoaiele în cap, au spus mai multe femei...» Carmen zîmbeşte pentru că acelaşi preot vine la sărbătorile mari să sfinţească prin casă. Dar surorile Daniela şi Gabi fumează tăcut. Sînt mai tinere, mai uşor de ofensat. Vor afla şi ele, cu anii, că oamenii puternici pot fi lesne jigniţi, dar imposibil de ofensat. "Dacă am avea bani, am merge la Haga. Că citesc oamenii şi chiar cred. Dacă ne evacuează?". Acum e rîndul lui Carmen să surîndă. Vîrsta o fereşte de dorinţa răzbunării, vrea doar respectul vecinilor şi a omului care vinde ziare. Despre familiile de romi, precum cea din casa cu numărul 86 de pe str. Păcurari, se poate scrie uşor, judecînd după articolele din presa ieşeană. Reporterul nu urcă şi nu bate niciodată la uşă, speriat de sărăcia dimprejur, cu toate că pe ea dansează mereu copii, cu pui de pisici sau cîini în braţe, pe un refren inocent: Nenea, tanti, dă-mi şi mie un leu. Omul aflat "chiar la faţa locului" se poziţionează conştient după gardul vecinilor, ale căror mărturii sînt îndeajuns pentru încă o poveste revoltătoare, în care ar face bine Primăria să intervină. Cam aşa iau naştere şi exagerările ce depăşesc logica şi batjocoresc bunul-simţ, cam aşa cititorii cred pe cuvînt un ziarist leneş ori îmbuibat de adevăruri de-a gata. În drumul de întoarcere de la "faţa locului", reporterului de la Ziarul de Iaşi i-au ieşit la socoteală 50 de suflete. Cînd s-a apucat de scris, a mai găsit încă 20, veniţi în vizită, după spusele unor vecini care, "de teama represaliilor", au vrut să rămînă anonimi. A calculat repede şi a scris uşor, aşa cum se scrie de la sine un articol, cînd operezi maşinal cu prejudecăţi şi clişee. Titlul: "Ieşeni terorizaţi de zeci de romi aciuaţi abuziv într-o casă a Primăriei". A doua zi, Carmen a citit cu glas tare, în buricul casei, un articol despre ea şi familia ei. Numărul locatarilor din casă era dublat şi aveau să afle că, după spusele martorilor anonimi, fac baie la balcon şi apoi aruncă apa peste trecători. Că fură era dinainte scris. Citisem fără voie articolul despre ei - o profesoară ne dăduse la un curs practic să transformăm reportajul într-un package fictiv, dar posibil, pentru că ar fi avut atîtea elemente de culoare... Am bîntuit strada lor, dorind să ajung să-i cunosc. La cîţiva paşi mai jos de Biblioteca Centrală, se întinde cartierul Păcurari, în care ajungi fără să bagi de seamă. Deodată te împresoară sărăcia şi casele se răstoarnă una peste alta, pînă devin una şi aceeaşi: lăcaşul romilor. Clădirile se strîng într-o locuinţă a neamurilor şi de aceea rămîne în picioare, pentru că e sprijinită pe viaţa care tremură în ea. Oricîtă sărăcie şi dezordine pînă la mizerie ar fi, în case strălucesc ascunse simplele lor prezenţe. E doar o coajă, mi-am spus. Am aşteptat în faţa casei boiereşti cu etaj pînă s-au conturat, urcînd spre ea, din vale, siluetele a două ţigănci tinere. Acum îmi pare rău că le-am minţit, că am venit să întreb ce ştiu despre Ziua Internaţională a Romilor, dacă o sărbătoresc: m-ar fi poftit oricum... Un schimb de vorbe a fost de-ajuns, iar Gabi, una dintre ţigănci, s-a scuzat dinainte de vecinii de la parter: "Sînt ţigani amărîţi, rămaşi fără părinţi. Vai de steaua lor!". Păşind pe trepte în sus, am simţit sub mine un hău al sărăciei şi al mizeriei. La etaj mă aştepta o punte suspendată peste tristeţea de la parter: bunăstarea şi veselia fără griji a unei după-amiezi însorite. În cele patru camere, cu uşile date de perete, plutesc fuioare de fum şi vapori de cafea. Gabi mă duce în camera ei, cea mai frumoasă, cu televizor şi canapele noi. Soţul ei vine după noi, curios. Alături, bătrînul casei priveşte înconjurat de fiice şi nepoţi, la televizor. Îşi odihneşte o boală, în pat. Prin casă se aud strigăte, chemări, cîteva nume invocate şi în uşă apare Carmen, cu dinţii de aur şi mai multe cunoştinţe. "Ce-i, domnişoară?" Cumnatul o informează: "Domnişoara vrea să vadă cam cît de educaţi sîntem, ce cultură avem..." Abandonez subiectul despre Ziua Romilor, nu mai are nici o importanţă. Minciuna din ziar a fost prea grosolană. Mă trezesc într-una din acele situaţii ciudate, în care eu ştiu că ei ştiu: citiseră articolul şi erau, dacă nu supăraţi, necăjiţi şi preocupaţi de consecinţe. Necunoscutul nume de buletin Prima oară cînd am întrebat, Carmen nu a vrut să-şi spună numele, că poate o aude Bucureştiul. Aflu astfel că ţiganii, dacă vor să-şi mărturisească numele, o vor face, dacă nu, vor găsi mereu, cu fantezie fără margini, cîte unul de ocazie. Carmen pune punctul pe "i", ce tot vorbim noi despre lucruri de fineţe, precum onomastica romilor sau ziua lor, cînd ei tot "amărîţi şi necăjiţi" sînt! Avînd 39 de ani, Carmen poate să spună, în cunoştinţă de cauză, că era mai bine "înainte": "Trăiam cum trăiam, e adevărat că aveam carnea la cartelă, dar aveam casă, aveam servicii. Acuma, ne dau afară şi din case de rămînem să dormim prin canale. Aici stăm în casă naţionalizată, nu e casă proprietate, ca să ştiţi. Şi lumea vorbeşte, cum vorbeşte lumea cînd nu gîndeşte. Aşa a mers zvonul că noi sîntem aşa de răi că... mîncăm oameni". După un aşa porumbel, trimit repede un "Eeei!" "S-a dus vestea noastră, toată lumea ştie de ţiganii din Păcurari." Îmi dezveleşte repede rana lor: "Între noi ne împăcăm, şi cu vecinii ne mai împăcăm, da’ ei nu ne înghit că sîntem ţigani. De exemplu, cum e doamna din spate, care are vile, spitale, cînd trece pe lîngă noi spune că sîntem Ťmicrobi»". În cameră năvălesc copiii: Armand, Fernando, Lala. Ne ascultă conversaţia cu ochii mari şi repetă întruna: "romi, romi". Lala, o fetiţă de şase ani, se duce la mama ei şi-i şopteşte ceva care o face să rîdă: "Auziţi, spune să mai veniţi la noi". Se ridică, pune un ibric mare pe aragaz, pentru cafea, primeneşte o scrumieră şi îmi aduce în faţă un scăunel, o brichetă şi un pachet de ţigări. Necunoscuta fericire Rămînem singure în cameră. Gabi are 29 de ani, arată de 20, dar spune că simte că are "prea mulţi ani". "Tînără eram la 12 ani. Atuncea-i tinereţea. La 16 ani m-am măritat. Acuma îmi doresc o casă din aceea, de la ANL. Şi fericire." Pentru ea, fericirea înseamnă să se iubescă toată viaţa cu soţul ei, iar nefericirea, să afle că acesta i-ar putea fi vreodată necredincios. La biserică îi e urît să se ducă. O întreb de ce şi tot îmi răspunde că "aşa". Oamenii ar crede că a venit la biserică pentru "cerut" şi nu vrea asta. Nici pe copii nu-i lasă la biserică. Mama ei a născut şapte fete şi trei băieţi. E poftită cu un strigăt să vină la cafea. La fel ca fiica ei, la 52 de ani se consideră a fi bătrînă, "babă". Îmi spune repede, cu o voce rezonantă ca un diapazon, cum a apucat să muncească "la stradă" 19 ani, apoi cum a intrat în şomaj şi s-a dus de rîpă tot. Omul ei e la pat, ea e bolnavă: "Trăim din ajutorul social. Cine să ne ajute? Care-s mai bogătaşi nu-ţi dau o ceapă dacă ajungi la ei. Mă uit şi eu la televizor şi văd ce frumos trăiesc ţiganii, s-au dus, au făcut... Dar ce-or fi făcut ei de trăiesc aşa bine? Pe timpurile dinainte, spuneau că n-au casă, că n-au masă, că n-au bani. Şi după ce a murit Ceauşescu, au venit deodată şi banii, şi vilele. De unde erau banii? De unde au apărut, aşa, deodată?" O întreb de obiceiurile ţinute în viaţă, dar singurul pe care şi-l mai aminteşte este cel al "ruşinii", singurul sfînt la o casă de om. Pomenesc de Partidul Romilor, însă primesc un "Nuuu!" prelungit de mişcări din cap. Nu i-au iertat, de cînd "cu americanii", care au venit să facă poze la casă, au promis că o să-i ajute să o repare, dar nu s-au întors niciodată cu banii. A mai fost una, cu făina, dar femeile nici nu mai vor să vorbească despre asta. Atîta doar că au vîndut-o cei din partid la piaţă. Gabi se pregăteşte să facă gogoşi. A cumpărat făină, drojdie, ulei şi ciocolată, de la Billa. La plecare, un băieţel mă urmăreşte pînă în stradă. Cu ochii mai verzi decît merele crude, mă întreabă dacă am venit să-i dau afară. "Cine să vă dea afară? Eu?!" "Da, voi, gardienii!" Şi fuge, împiedicat, de frică.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.