Ieşeni "terorizaţi" de oameni la locul lor

Dana BĂLAN
Publicat în Dilema Veche nr. 134 din 18 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Necunoscutul adevăr Carmen deschide ziarul la pagina pe care o ştie pe de rost. Frînge foia la mijloc şi o împătureşte pe genunchi: "ŤO casă din Păcurari administrată de Primărie a devenit cartierul general al romilor. Peste cincizeci de astfel de persoane s-au aciuat în casa cu etaj.» În odaia suspendată deasupra oraşului, femeia citeşte ziarul cu glas egal. Ceaşca de cafea şi ţigara îi dau prestanţa unei doamne aflate în cafenea, însă... ŤDe spălat, romii se spală în balcon, după cum spun vecinii. La sfîrşitul toaletei, apa murdară este aruncată, fără nici un menajament, pe stradă sau pe trotuar. Într-o zi, chiar părintele Merticaru s-a trezit cu zoaiele în cap, au spus mai multe femei...» Carmen zîmbeşte pentru că acelaşi preot vine la sărbătorile mari să sfinţească prin casă. Dar surorile Daniela şi Gabi fumează tăcut. Sînt mai tinere, mai uşor de ofensat. Vor afla şi ele, cu anii, că oamenii puternici pot fi lesne jigniţi, dar imposibil de ofensat. "Dacă am avea bani, am merge la Haga. Că citesc oamenii şi chiar cred. Dacă ne evacuează?". Acum e rîndul lui Carmen să surîndă. Vîrsta o fereşte de dorinţa răzbunării, vrea doar respectul vecinilor şi a omului care vinde ziare. Despre familiile de romi, precum cea din casa cu numărul 86 de pe str. Păcurari, se poate scrie uşor, judecînd după articolele din presa ieşeană. Reporterul nu urcă şi nu bate niciodată la uşă, speriat de sărăcia dimprejur, cu toate că pe ea dansează mereu copii, cu pui de pisici sau cîini în braţe, pe un refren inocent: Nenea, tanti, dă-mi şi mie un leu. Omul aflat "chiar la faţa locului" se poziţionează conştient după gardul vecinilor, ale căror mărturii sînt îndeajuns pentru încă o poveste revoltătoare, în care ar face bine Primăria să intervină. Cam aşa iau naştere şi exagerările ce depăşesc logica şi batjocoresc bunul-simţ, cam aşa cititorii cred pe cuvînt un ziarist leneş ori îmbuibat de adevăruri de-a gata. În drumul de întoarcere de la "faţa locului", reporterului de la Ziarul de Iaşi i-au ieşit la socoteală 50 de suflete. Cînd s-a apucat de scris, a mai găsit încă 20, veniţi în vizită, după spusele unor vecini care, "de teama represaliilor", au vrut să rămînă anonimi. A calculat repede şi a scris uşor, aşa cum se scrie de la sine un articol, cînd operezi maşinal cu prejudecăţi şi clişee. Titlul: "Ieşeni terorizaţi de zeci de romi aciuaţi abuziv într-o casă a Primăriei". A doua zi, Carmen a citit cu glas tare, în buricul casei, un articol despre ea şi familia ei. Numărul locatarilor din casă era dublat şi aveau să afle că, după spusele martorilor anonimi, fac baie la balcon şi apoi aruncă apa peste trecători. Că fură era dinainte scris. Citisem fără voie articolul despre ei - o profesoară ne dăduse la un curs practic să transformăm reportajul într-un package fictiv, dar posibil, pentru că ar fi avut atîtea elemente de culoare... Am bîntuit strada lor, dorind să ajung să-i cunosc. La cîţiva paşi mai jos de Biblioteca Centrală, se întinde cartierul Păcurari, în care ajungi fără să bagi de seamă. Deodată te împresoară sărăcia şi casele se răstoarnă una peste alta, pînă devin una şi aceeaşi: lăcaşul romilor. Clădirile se strîng într-o locuinţă a neamurilor şi de aceea rămîne în picioare, pentru că e sprijinită pe viaţa care tremură în ea. Oricîtă sărăcie şi dezordine pînă la mizerie ar fi, în case strălucesc ascunse simplele lor prezenţe. E doar o coajă, mi-am spus. Am aşteptat în faţa casei boiereşti cu etaj pînă s-au conturat, urcînd spre ea, din vale, siluetele a două ţigănci tinere. Acum îmi pare rău că le-am minţit, că am venit să întreb ce ştiu despre Ziua Internaţională a Romilor, dacă o sărbătoresc: m-ar fi poftit oricum... Un schimb de vorbe a fost de-ajuns, iar Gabi, una dintre ţigănci, s-a scuzat dinainte de vecinii de la parter: "Sînt ţigani amărîţi, rămaşi fără părinţi. Vai de steaua lor!". Păşind pe trepte în sus, am simţit sub mine un hău al sărăciei şi al mizeriei. La etaj mă aştepta o punte suspendată peste tristeţea de la parter: bunăstarea şi veselia fără griji a unei după-amiezi însorite. În cele patru camere, cu uşile date de perete, plutesc fuioare de fum şi vapori de cafea. Gabi mă duce în camera ei, cea mai frumoasă, cu televizor şi canapele noi. Soţul ei vine după noi, curios. Alături, bătrînul casei priveşte înconjurat de fiice şi nepoţi, la televizor. Îşi odihneşte o boală, în pat. Prin casă se aud strigăte, chemări, cîteva nume invocate şi în uşă apare Carmen, cu dinţii de aur şi mai multe cunoştinţe. "Ce-i, domnişoară?" Cumnatul o informează: "Domnişoara vrea să vadă cam cît de educaţi sîntem, ce cultură avem..." Abandonez subiectul despre Ziua Romilor, nu mai are nici o importanţă. Minciuna din ziar a fost prea grosolană. Mă trezesc într-una din acele situaţii ciudate, în care eu ştiu că ei ştiu: citiseră articolul şi erau, dacă nu supăraţi, necăjiţi şi preocupaţi de consecinţe. Necunoscutul nume de buletin Prima oară cînd am întrebat, Carmen nu a vrut să-şi spună numele, că poate o aude Bucureştiul. Aflu astfel că ţiganii, dacă vor să-şi mărturisească numele, o vor face, dacă nu, vor găsi mereu, cu fantezie fără margini, cîte unul de ocazie. Carmen pune punctul pe "i", ce tot vorbim noi despre lucruri de fineţe, precum onomastica romilor sau ziua lor, cînd ei tot "amărîţi şi necăjiţi" sînt! Avînd 39 de ani, Carmen poate să spună, în cunoştinţă de cauză, că era mai bine "înainte": "Trăiam cum trăiam, e adevărat că aveam carnea la cartelă, dar aveam casă, aveam servicii. Acuma, ne dau afară şi din case de rămînem să dormim prin canale. Aici stăm în casă naţionalizată, nu e casă proprietate, ca să ştiţi. Şi lumea vorbeşte, cum vorbeşte lumea cînd nu gîndeşte. Aşa a mers zvonul că noi sîntem aşa de răi că... mîncăm oameni". După un aşa porumbel, trimit repede un "Eeei!" "S-a dus vestea noastră, toată lumea ştie de ţiganii din Păcurari." Îmi dezveleşte repede rana lor: "Între noi ne împăcăm, şi cu vecinii ne mai împăcăm, da’ ei nu ne înghit că sîntem ţigani. De exemplu, cum e doamna din spate, care are vile, spitale, cînd trece pe lîngă noi spune că sîntem Ťmicrobi»". În cameră năvălesc copiii: Armand, Fernando, Lala. Ne ascultă conversaţia cu ochii mari şi repetă întruna: "romi, romi". Lala, o fetiţă de şase ani, se duce la mama ei şi-i şopteşte ceva care o face să rîdă: "Auziţi, spune să mai veniţi la noi". Se ridică, pune un ibric mare pe aragaz, pentru cafea, primeneşte o scrumieră şi îmi aduce în faţă un scăunel, o brichetă şi un pachet de ţigări. Necunoscuta fericire Rămînem singure în cameră. Gabi are 29 de ani, arată de 20, dar spune că simte că are "prea mulţi ani". "Tînără eram la 12 ani. Atuncea-i tinereţea. La 16 ani m-am măritat. Acuma îmi doresc o casă din aceea, de la ANL. Şi fericire." Pentru ea, fericirea înseamnă să se iubescă toată viaţa cu soţul ei, iar nefericirea, să afle că acesta i-ar putea fi vreodată necredincios. La biserică îi e urît să se ducă. O întreb de ce şi tot îmi răspunde că "aşa". Oamenii ar crede că a venit la biserică pentru "cerut" şi nu vrea asta. Nici pe copii nu-i lasă la biserică. Mama ei a născut şapte fete şi trei băieţi. E poftită cu un strigăt să vină la cafea. La fel ca fiica ei, la 52 de ani se consideră a fi bătrînă, "babă". Îmi spune repede, cu o voce rezonantă ca un diapazon, cum a apucat să muncească "la stradă" 19 ani, apoi cum a intrat în şomaj şi s-a dus de rîpă tot. Omul ei e la pat, ea e bolnavă: "Trăim din ajutorul social. Cine să ne ajute? Care-s mai bogătaşi nu-ţi dau o ceapă dacă ajungi la ei. Mă uit şi eu la televizor şi văd ce frumos trăiesc ţiganii, s-au dus, au făcut... Dar ce-or fi făcut ei de trăiesc aşa bine? Pe timpurile dinainte, spuneau că n-au casă, că n-au masă, că n-au bani. Şi după ce a murit Ceauşescu, au venit deodată şi banii, şi vilele. De unde erau banii? De unde au apărut, aşa, deodată?" O întreb de obiceiurile ţinute în viaţă, dar singurul pe care şi-l mai aminteşte este cel al "ruşinii", singurul sfînt la o casă de om. Pomenesc de Partidul Romilor, însă primesc un "Nuuu!" prelungit de mişcări din cap. Nu i-au iertat, de cînd "cu americanii", care au venit să facă poze la casă, au promis că o să-i ajute să o repare, dar nu s-au întors niciodată cu banii. A mai fost una, cu făina, dar femeile nici nu mai vor să vorbească despre asta. Atîta doar că au vîndut-o cei din partid la piaţă. Gabi se pregăteşte să facă gogoşi. A cumpărat făină, drojdie, ulei şi ciocolată, de la Billa. La plecare, un băieţel mă urmăreşte pînă în stradă. Cu ochii mai verzi decît merele crude, mă întreabă dacă am venit să-i dau afară. "Cine să vă dea afară? Eu?!" "Da, voi, gardienii!" Şi fuge, împiedicat, de frică.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prea tîrziu și prea devreme
În 1993, cînd revista era la cele dintîi numere, mă aflam la început de liceu.
Zizi și neantul jpeg
Lucruri interzise: părul
Coafurile femeilor, în anii 1970-1980, nu erau atît de direct cenzurate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Tu pe cine ai în agendă?
În orașele mici e mai simplu, cercul e mai strîmt.
E cool să postești jpeg
Viitorul sună prost
Un cerc vicios ia astfel naștere: cu cît intră mai puțini oameni în învățămînt, cu atît se agravează pe termen lung deficitul de profesori
p 20 WC jpg
Cuvîntul rănit. Fenomenologia rugăciunii
Dumnezeu este o manifestare activă de sine în fața lui Dumnezeu
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Parabola intervalului
Andrei Pleșu este, așa cum știm, un excepțional mijlocitor.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Inteligența Artificială prezintă un risc de „extincție” pentru umanitate.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.