Giovanna și 9/11

Ce a urmat după atacurile din 11 septembrie asupra World Trade Center se ştie şi se simte încă foarte bine: emoţie, ură, xenofobie, războaie. Pînă la un punct, orice crimă rămîne doar o faptă tragică, comisă din răzbunare ori din prostie, pentru jaf sau în numele unei cauze. Apoi, în funcţie de gravitatea şi de impactul ei, crima devine motiv pentru declaraţii populiste şi pretext pentru acoperirea unor planuri politice, a căror declanşare nu găsise un deşteptător. Greu de crezut astăzi - fie şi dînd la o parte celebrele serii 9/11 realizate de Michael Moore sau de alţii ca el, în care se insistă, exagerat, pe umbrele unui eveniment, pentru a pune în lumină o teorie a conspiraţiei - că americanii nu se gîndeau de mult la invazia Afganistanului şi a Irakului. Atacurile asupra Gemenilor au fost motivul perfect (dar ce straniu sună!) pentru a justifica pe deplin declanşarea unor războaie bizare care continuă şi azi, fără un succes nici măcar parţial. Încă o dată, e evident că ura naşte ură şi că din înfruntările armate se cîştigă bani, dar niciodată pacea. Ce legătură au toate acestea cu zilele din urmă, în care ziarele din România nu mai scriu nici măcar o ştire prizărită despre felul în care se poartă campania americană împotriva terorismului? Cui îi mai pasă de rezultatele noii ciocniri dintre lumea occidentală şi lumea musulmană? Aproape nimănui. Valul de emoţie s-a stins, unii au încasat ceva bani, alţii - ceva capital politic, şi de acum 11 septembrie urmează să devină doar un fel de cruce roşie în calendar. Dar, cu mai multă atenţie şi un fir în plus de răbdare, tare ne-ar fi prins bine să ne aducem aminte de lecţia 9/11 acum, în fierbinţeala cazului Giovanna/Mailat. S-a întîmplat exact ca atunci: a venit valul de emoţie, s-a adunat mai apoi o stare de revoltă şi a pornit mînia. În primă fază, autorităţile, de oriunde ar fi ele, în astfel de cazuri sînt incapabile să reacţioneze raţional. Oamenii au nevoie de declaraţii care să le alimenteze sentimentele, politicienii ştiu asta şi acţionează în consecinţă. Se poartă generalizările, îndemnurile la ură, xenofobie, răzbunare. E vremea politicienilor mici, dar cu gură mare. Răsar din cotloanele lor prăfuite neonaziştii, iar democraţia face speriată un pas în urmă. Se vorbeşte mult despre răzbunare şi prea puţin despre toleranţă. În timp ce unii iau foc, alţii îşi pun, resemnaţi, cenuşă în cap. România şi Italia trec azi printr-un 9/11. Preţ de cîteva săptămîni, poate chiar luni de zile, se va discuta intens despre romi, imigranţi şi programe bilaterale. După Mutu, va veni rîndul turiştilor români să fie înjuraţi de italieni, în baruri sau pe lîngă Columna lui Traian. Agenţiile de voiaj anunţă deja că au fost anulate numeroase rezervări făcute de turiştii români care doreau să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în Alpi. Ce rămîne? Speranţa că lumea occidentală, căreia îi aparţin şi românii, şi italienii, cu toate diferenţele dintre noi, astăzi atît de vizibile, va avea suficient echilibru încît să răspundă calm unei false ciocniri a civilizaţiilor. Nu sîntem diferiţi. Avem decalaje, aparent majore, legate de felul nostru de a vedea lumea materială, în primul rînd, dar ne leagă istoria unei culturi comune şi a unor milenii de creştinism. Italia stă astăzi şi oftează, cu ochii aţintiţi spre România. O parte din America, aceea matură, învăţată să citească istoria inutilă a conflictelor violente, a făcut la fel după septembrie 2001. Este explicaţia faptului că, dincolo de Ocean, s-au vîndut, în ultimii ani, zeci de milioane de traduceri în engleză ale Coranului. Şi, cu uimire, americanii dintr-o anume categorie au descoperit că şi musulmanii sînt oameni.