Generaţia curajoasă a României

Lina VDOVÎI
Publicat în Dilema Veche nr. 571 din 22-28 ianuarie 2015
Generaţia curajoasă a României jpeg

– copiii lăsaţi în urmă care merg înainte – 

Cînd Mădălina Oprişan avea 13 ani, mama ei a plecat din ţară să muncească drept femeie de serviciu în Israel. În cei 13 ani care au trecut de atunci, s-au văzut doar de patru ori. Mădălina şi sora ei mai mică, Ioana, au locuit pe la diverse mătuşi din Bacău, oraşul lor natal. Mădălina era timidă, o elevă mediocră, căreia nimeni nu-i dădea vreo şansă să ajungă la facultate. Avea în spate o viaţă de familie complicată, cu un tată natural care o respinsese şi un tată vitreg violent.

Mădălina şi sora ei întruneau toate condiţiile pentru a deveni personajele unuia dintre numeroasele reportaje despre „copiii abandonaţi“ de părinţii plecaţi din România sau din alte ţări ale Europei de Est, pentru a-şi găsi de lucru în ţări mai bogate. Adesea, aceste articole din presa română şi străină au adus în atenţia publicului cazuri extreme, în care copiii au recurs la acte de violenţă sau chiar la sinucidere. Dar după plecarea mamei sale, Mădălina a înflorit. A participat la competiţii şcolare, a avut propria pagină la revista şcolii, a absolvit cel mai bun liceu din oraş şi a studiat jurnalismul la Bucureşti, cu bursă.

„A fost greu să cresc aşa, pe Skype. În acelaşi timp, asta m-a făcut mai puternică“, spune gînditoare Mădălina, acum în vîrstă de 26 de ani, într-un restaurant din centrul Bucureştiului.

Mădălina şi sora ei fac parte dintre cei numiţi uneori „copiii lăsaţi în urmă“, pentru care au devenit tineri de succes, dar care adesea lipsesc din relatările de presă şi din dezbaterea publică despre migraţie şi efectele ei asupra vieţii de familie.

Pentru a înţelege cum au reuşit în viaţă şi cu ce preţ, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) a stat de vorbă cu peste 30 de tineri, care au deja o carieră sau sînt încă studenţi şi care au crescut fără părinţii aflaţi la muncă în străinătate. Printre ei se numără un inginer auto, un inginer de sistem, un specialist în vînzări, un artist, un muzician, un psiholog şi studenţi la variate discipline, de la economie la arhitectură. Părinţii lor lucrează sau au lucrat în ţări ca Spania, Italia, Germania sau Anglia. Cei intervievaţi au între 18 şi 28 de ani şi sînt din România sau din Republica Moldova, vecina mai mică de la Est. O foarte mare parte din populaţia Moldovei – ţară strîns legată etnic şi lingvistic de România – se află la muncă în străinătate. Poveştile cîtorva dintre ei ilustrează felul în care copiii au profitat de pe urma deciziei părinţilor de a pleca din ţară, dar şi preţul pe care ambele generaţii l-au plătit, din punct de vedere emoţional, pentru succesul lor.

„Părinţii au încercat să ne ofere un alt statut social“, spune Mădălina. „Au plecat în ţări străine, ca muncitori necalificaţi, avînd unicul scop de a construi pentru noi, generaţia următoare, un viitor mai bun în ţara noastră.“ Cu o expresie tristă, îşi aminteşte cum vindea mama ei ziare, conserve din Turcia sau ţigări din Republica Moldova. „Dacă ar fi continuat să lucreze pentru 300 de euro pe lună, nu m-ar mai fi trimis la liceu, nu mi-ar fi plătit meditaţiile sau excursiile“, admite ea. „Am văzut Parisul înainte de a vedea Bucureştiul.“ După absolvirea facultăţii, Mădălina a lucrat ca reporter la PRO TV, cea mai importantă televiziune comercială din România, iar acum este manager de comunicare la un ONG care facilitează accesul la tehnologie pentru alte organizaţii neguvernamentale.

Lăsaţi în urmă de migraţie

În ultimii 25 de ani, milioane de români au părăsit ţara ca să lucreze în străinătate. Căderea comunismului în 1989 a fost urmată de un val de migraţie. Un al doilea val a urmat zece ani mai tîrziu, cînd Uniunea Europeană a înlăturat restricţiile de călătorie în spaţiul Schengen, care cuprinde în prezent 26 de state şi în care nu există controale la frontiere.

Ca atîţia alţii, în Vestul Europei, românii şi-au găsit slujbe de constructori, muncitori în agricultură, la curăţenie, ca îngrijitori sau în alte domenii. Mulţi şi-au lăsat copiii în grija soţului/soţiei sau a vreunei rude, ori i-au lăsat să se descurce singuri, cînd au considerat că sînt suficient de mari. Potrivit Departamentului de Protecţie a Copilului din România, peste 84.000 de copii au unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate. Organizaţiile neguvernamentale apreciază însă că numărul lor ar fi de 350.000, cel mai ridicat din ţările europene. În Republica Moldova, se estimează că 177.000 de copii sînt în aceeaşi situaţie.

Olga Gavriliţă, studentă din Moldova, avea 7 ani cînd părinţii au plecat în străinătate. „A fost cea mai intensivă lecţie de viaţă“, spune Olga, care face un masterat în economie în Germania, la Universitatea Friedrich Schiller din Jena. „Plecarea lor m-a făcut să înţeleg ce vreau să fac şi încotro să merg în continuare.“

Situaţia copiilor „rămaşi în urmă“ a devenit o temă majoră în presa din România, acum şapte ani. PRO TV a realizat o campanie intitulată „Tu ştii ce mai face copilul tău?“, despre copiii ai căror părinţi nu s-au mai întors, după ce adesea şi-au întemeiat alte familii în Europa de Vest. Cîţiva ani mai tîrziu, documentarul Singur acasă – o tragedie românească detalia povestea a trei copii care s-au sinucis din cauza absenţei părinţilor. Poveştile au impresionat întreaga ţară şi au atras şi mai multă atenţie din partea presei. Articole cu titluri alarmante precum „Copii pe marginea prăpastiei“, „Drama cumplită a euro-orfanilor din România“ sau „Ţara copiilor abandonaţi“ au dat naştere unor comentarii de genul „Ce fel de părinţi sînt aceştia? Ar trebui să fie trimişi în lagăre de muncă.“ Şi totuşi, analiştii susţin că astfel de relatări au creat o imagine falsă.

„Există cîteva cazuri tragice, izolate, de care presa se foloseşte pentru a-şi creşte audienţa“, spune Victoria Nedelciuc, expert în migraţii la Fundaţia pentru o Societate Deschisă din Bucureşti. „Dar migraţia are şi multe avantaje.“ Nedelciuc spune că banii pe care părinţii îi trimit acasă le permit copiilor să aibă computer şi acces la tehnologie, să meargă la licee bune şi la universitate, şi să călătorească în străinătate. Mulţi dintre cei etichetaţi drept „copii abandonaţi“ se simt neînţeleşi. Părinţii lui Andrei Dobra, un veteran printre bloggerii din România, au plecat în Spania cînd el avea 13 ani şi l-au lăsat cu o mătuşă – a declarat el pentru BIRN. Intenţionau să stea doar un an, dar au rămas acolo. Acum îi vede doar în vacanţe. „Nu m-am simţit niciodată abandonat şi nici nu i-am urît. Ştiu că au plecat şi au făcut sacrificii pentru mine, pentru noi“, spune Andrei, 28 de ani, singur la părinţi. După interviu, Andrei a scris un post pe blogul său cu titlul „Copiii «abandonaţi» se explică“. „De multe ori mi s-a spus că, dacă părinţii mei m-ar fi iubit, nu ar fi putut să suporte despărţirea“, scria Andrei. „M-am înfuriat foarte tare cînd am auzit asta pentru prima oară“, adaugă el. „Cînd vorbeşti despre aceşti copii, ai căror părinţi muncesc din greu în Occident, gîndeşte-te bine înainte de a-i numi «abandonaţi» şi a le învinovăţi părinţii. S-ar putea să nu ştii despre ce vorbeşti, să nu ai toate detaliile.“

Adrian Lupu, profesor de sociologie la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi, a participat la primul studiu referitor la copiii ai căror părinţi muncesc în străinătate, elaborat în 2006. Alături de alţi experţi, el a folosit termenul curajos pentru a-i descrie pe aceia care au depăşit dificultăţile şi au reuşit din punct de vedere academic şi profesional.

Preţul emoţional

Dar succesul acestor copii nu este lipsit de consecinţe. Studii publicate de organizaţii precum Salvaţi Copiii sau Fundaţia pentru o Societate Deschisă din România dezvăluie diferenţele dintre copiii care au crescut alături de părinţi şi cei ai căror părinţi au plecat. 15% dintre copiii ai căror părinţi sînt în străinătate au avut probleme cu poliţia, în comparaţie cu doar 10% dintre cei care locuiesc cu părinţii. Dar şi mai important este impactul emoţional. 36% dintre copiii avînd ambii părinţi plecaţi în străinătate spun că se simt singuri, în timp ce 22% cred că nu-i iubeşte nimeni.

Un alt risc îl reprezintă deteriorarea relaţiei părinte – copil. Surorile Oprişan s-au adaptat în mod diferit la absenţa mamei. Ioana păstrează o legătură relativ strînsă cu mama ei, în timp ce Mădălina nu prea comunică cu ea. „A plecat înainte de prima mea menstruaţie. Eram la mătuşa mea, culegeam cartofi şi m-am speriat foarte tare, pentru că nimeni nu mă pregătise pentru asta“, spune Mădălina. „Am petrecut prea mult timp despărţite.“ În prezent, prietenul Mădălinei, Lucian, reprezintă un motiv în plus de conflict între ea şi mamă. Lucian are un atelier de biciclete, pe care l-a deschis împreună cu Mădălina. Pentru mama ei, e mai important să găseşti un bărbat care să aducă bani în casă. „Înainte de a pleca, era foarte speriată de sărăcie, îmi amintesc că mă trezeam din somn noaptea şi o auzeam vorbind singură în bucătărie“, spune Mădălina. După plecarea mamei, Mădălina şi-a găsit sprjin în mătuşa sa, în prieteni, veri şi, mai tîrziu, în Lucian. Mătuşa Mădălinei a ajutat-o mult la lecţii şi foarte curînd a devenit una dintre cele mai bune eleve din şcoală.

Ioana, dimpotrivă, era prea mică pentru a suporta plecarea mamei. Avea nevoie de mai multă afecţiune. „Mătuşile nu sînt niciodată ca mamele“, spune ea. Plîngea ore în şir. „Pur şi simplu, aveam nevoie să vorbesc cu cineva“, explică ea. Cîteodată, bătea la uşa unei vecine, o femeie de vreo 50 de ani, doar ca să poată sta de vorbă. La şcoală, micuţa Ioana îşi închipuia că profesoarele sînt mama ei. Ioana, cu părul negru şi o fire extraordinar de deschisă, evocă prima vizită a mamei, după patru ani. „Din negru, părul îi devenise alb ca zăpada“, îşi aminteşte ea. „Era atît de alb, încît chiar dacă trăsăturile îi erau aceleaşi, nu-mi venea să cred că e mama.“ Vocea ei are o undă de tristeţe cînd îşi aminteşte că a rămas singură în micul apartament de beton, după ce Mădălina a plecat la Bucureşti, la universitate.

Acum, la 20 de ani, Ioana tocmai s-a mutat într-un spaţios apartament de trei camere în centrul Bucureştiului, cumpărat de mama ei. Ne arată cu mîndrie apartamentul cu cele două băi, mobilă nouă, pereţi proaspăt vopsiţi şi cutii de depozitare colorate, pe rafturile albe. Ioana studiază stomatologia la Universitatea „Carol Davila“ din Bucureşti. A intrat cu bursă, pe care a cîştigat-o cu ajutorul meditaţiilor pentru care, în ultimul an de liceu, a făcut cîte un drum de şapte ore la Bucureşti, din două în două săptămîni. Mama ei a plătit totul. „Dacă mama ar fi rămas în ţară, n-aş fi avut nimic“, admite ea.

Sociologul Andrei Lupu spune că mulţi elevi îşi plătesc taxele de studii cu banii primiţi din străinătate. El este de părere că un studiu referitor la toate universităţile din România ar arăta că sumele sînt surprinzător de mari. Irina Vişin, una dintre studentele lui Lupu, afirmă că 20 dintre cei 34 de colegi ai săi din anul I la masteratul de Protecţia Drepturilor Copilului au sau au avut părinţi la muncă în străinătate.

Ajutor pentru copii

Grupurile de advocacy luptă de mulţi ani pentru mai multe măsuri de protecţie pentru copiii migranţilor. După ce a avut opt variante, Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost adoptată de Parlament, în cele din urmă, în septembrie 2013.

Legea prevede o amendă între 500 şi 1000 de lei pentru părinţii care nu informează autorităţile şi pleacă în străinătate fără a obţine un ordin judecătoresc de numire a unui tutore pentru copii, cu cel puţin 40 de zile înainte de plecare.

Victoria Nedelciu de la Fundaţia pentru o Societate Deschisă se plînge că legea nu a prevăzut responsabilitatea şcolii de a informa autorităţile în cazul în care observă că părinţii unui copil au plecat. „Problema e că şcoala lipseşte cu desăvîrşire“, spune ea. Profesorul este primul care află că părintele unui elev a plecat.“ Pentru a-i ajuta pe copii să reziste departe de familie, organizaţia Salvaţi Copiii a iniţiat un program numit „Creştem împreună“, care este implementat în 16 şcoli din ţară. În trei ani, specialiştii au susţinut mai mult de 2000 de copii, ajutîndu-i la teme, asigurîndu-le acces la computer – pentru a comunica mai uşor cu părinţii –, precum şi consiliere psihologică individuală. În 2013, 70% dintre copiii din program şi-au îmbunătăţit rezultatele la învăţătură, iar 46% au cîştigat premii la competiţii şcolare, potrivit organizaţiei Salvaţi Copiii.

Satul în care profesoarele sînt şi mame

Unele şcoli încearcă pe cont propriu să-i ajute pe copiii ai căror părinţi sînt plecaţi în străinătate. La Răducăneni, în nordul ţării, uliţele nepavate şi pline de noroiul răscolit zilnic de căruţele trase de cai duc către case noi. Potrivit autorităţilor locale, sînt 500 de familii în sat şi cam 150 de părinţi au plecat la muncă în străinătate. Coca Codreanu, directoarea şcolii din localitate, enumeră activităţile extracurriculare organizate pentru copiii rămaşi acasă, care includ teatru, muzică, artă. „Noi, şcoala, facem tot ce putem ca să le fim şi părinţi, şi doctori, şi prieteni“, spune ea.

Într-o clasă veche, cu pereţi vopsiţi în albastru cu alb şi cu o sobă într-un colţ, Alexandra Ladan, o fetiţă de 10 ani cu părul negru, este unul dintre cei şase elevi din clasă ai căror părinţi sînt plecaţi. Mama Alexandrei a plecat în Italia cînd fetiţa avea şapte luni. Cele două sînt prietene pe Facebook. Aşa a aflat Alexandra că mama ei este bine şi că are o altă familie. „Postează filmuleţe cu bebeluşul“, spune Alexandra. Cîteodată, duminica, vorbesc pe Facebook. Dar mama ei nu o cheamă niciodată. Nici măcar de ziua ei de naştere. Alexandra, care locuieşte cu tatăl ei şi cu bunicii, izbucneşte în lacrimi. Cu cîteva luni în urmă, mama Alexandrei a venit în vizită în România şi şi-a văzut fiica pentru prima oară în zece ani. Pe Skype, Alexandra spune că a fost „ciudat“ să fie din nou cu mama ei. În ciuda traumei prin care trece, Alexandra este una dintre cele mai bune eleve din clasă – spune profesoara ei, Ecaterina Pascaloaie.

Depinde de propria personalitate şi de sprijinul primit de la adulţii importanţi din viaţa lor pentru ca aceşti copii să reuşească din punct de vedere educaţional şi emoţional – spun experţii. „Am întîlnit copii lăsaţi singuri acasă care au reuşit fie pentru că şi-au dorit foarte mult acest lucru şi le-a plăcut şcoala, fie pentru că au avut norocul de a avea oameni care i-au ajutat – un profesor, un coleg de clasă sau o bunică“, spune Luminiţa Costache, coordonator de programe educaţionale la UNICEF România.

De la zero

Mulţi părinţi care muncesc în străinătate speră că, datorită sacrificiului lor, copiii vor avea o altă viaţă, că banii pe care îi trimit acasă vor asigura un viitor în ţară pentru fiii şi fiicelor lor. Dar uneori lucrurile nu stau aşa.

Pînă anul trecut, Georgiana Panca, o roşcată de 25 de ani, a lucrat ca reporter la unul dintre cele mai importante ziare din România. Apoi sora ei a fost diagnosticată cu cancer de piele. Părinţii ei, care locuiesc în Spania, nu i-au mai putut trimite bani Georgianei. Au rugat-o să vină la ei şi să-şi ia o slujbă. Georgiana s-a simţit obligată să facă acest lucru. „M-au ajutat mult, mi-au dat forţa să merg înainte şi să devin ceea ce sînt azi“, spune ea. La Madrid, Georgiana şi părinţii ei stau la o masă pe care se află mîncare tradiţională românească – supă şi mămăligă cu brînză. Se uită la televizor la cursa cu tauri de la Pamplona. Tatăl Georgianei, un bărbat impozant, cu părul cărunt, plînge cînd vorbeşte de dificultatea de a-ţi găsi de lucru în Spania, în ziua de azi. Maria, mama Georgianei, îşi aminteşte de ce s-a mutat în Spania şi şi-a lăsat fiica acasă. „Avea 15 ani cînd am plecat“, spune ea. „A fost o hotărîre grea, dar voiam să meargă la liceu şi mai voiam să construim o casă frumoasă acasă.“ Georgiana a locuit singură nouă ani. „La liceu chiar eram cool. Prietenii mei ştiau că eram singură şi făceam petreceri“, spune ea. Dar este nefericită din cauza vieţii ei la Madrid. După ce a lucrat un timp ca baby-sitter şi a făcut curăţenie pentru o familie de spanioli, şi apoi a fost chelneriţă într-un bar, acum lucrează noaptea ca recepţioneră la un hostel. Experienţa ei spaniolă a făcut-o să înţeleagă prin ce au trecut părinţii ei ca să-i asigure o viaţă mai bună. „Este greu să o iei de la zero“, spune ea.

Acest articol a fost realizat în cadrul programului Bursa pentru Excelenţă în Jurnalism, cu sprijinul Fundaţiei Erste şi al Open Society Foundations (New York), în colaborare cu Balkan Investigative Reporting Network.

Fotografii de Lina Vdovîi

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Lucrările pe Valea Oltului la structura DN7 în Sibiu Foto DRDP Brașov jpg
Alternative pentru șoferii prinși în capcana lucrărilor de pe Valea Oltului și A1 Sibiu-Pitești VIDEO
De multe luni, din cauza lucrărilor începute în mai multe puncte pe DN7 / E 81 - Valea Oltului, dar și pe A1 Sibiu – Pitești, traficul rutier pentru trei județe este sufocat de ambuteiajele din Sibiu.
Jim Cantore a fost aproape de a fi lovit de un fulger png
Uraganul Ian: Reporter, la un pas de a fi lovit de fulger, în timp ce transmitea live VIDEO
Jim Cantore, un legendar reporter de televiziune din Florida, a văzut cu proprii ochi furia uraganului Ian de categorie 4, și a fost aproape de a-și pierde viața când s-a aventurat să transmisită live din mijlocul unei străzi.
Ana Bogdan, EPA jpg
Ana Bogdan învingătoare în duelul românesc din sferturile turneului de la Parma
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (53 WTA, favorită nr. 6) s-a calificat joi în semifinalele turneului WTA de la Parma (Italia), dotat cu premii totale de 203.204 euro.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.