„Etnobotanicele se dovedesc mai nocive decît heroina”

- interviu cu dr. Lucian VASILESCU -

La Spitalul “Prof. Dr. Alexandru Obregia” - un pavilion închis şi păzit. Nu se intră decît cu buletinul şi dacă cineva dinăuntru ştie de tine. Înăuntru, un tînăr cu o bluză de pijama deschisă nu ştie să răspundă la o întrebare, aparent simplă, a unei asistente: în ce zi sîntem? Un altul ar trebui să plece acasă, dar nu are cu ce haine... Ne aflăm la secţia 16: una dintre puţinele din ţară dedicată toxicomanilor.

Ce înseamnă secţia 16? 

Pînă acum un an şi jumătate-doi, aici erau numeroşi tineri (majoritatea între 18 şi 25 de ani) dependenţi de heroină. Spre surpriza noastră, de un an şi jumătate-doi, aceştia au început să lase locul celor dependenţi de substanţele aşa-zise etnobotanice, aşa-zise legale, care, tot spre marea noastră surpriză, se dovedesc a fi mult mai nocive decît heroina. Şi îmi cîntăresc bine cuvintele. 

În ce sens sînt mai nocive? 

Marea problemă cu heroina este, în primul rînd, dependenţa pe care aceasta o dă – practic, starea de sclavie în care e ţinut cel care a apucat să simtă gustul ei; apoi alte probleme sînt date de folosirea seringii. În principiu, nu moare omul pentru că ia heroină (bineînţeles, excepţii făcînd supradozele şi alte situaţii), nu se descrie o hepatopatie, o nefropatie dată de heroină. Pe cînd aceste noi droguri au un efect direct toxic somatic, o accelerare a activităţii sistemului cardiocirculator, care, dacă întîlneşte un teren preexistent fragil, poate să ducă la deces. Sau, oricum, pînă la tulburări cardiace de ritm, ischemice. Se descrie şi un efect toxic direct cerebral. În plus, apare o simptomatologie psihiatrică ce evocă o schizofrenie. 

Ce substanţe sînt cele care produc astfel de tulburări? 

Capul de listă este cea numită „pure by magic“. Cel în cauză ajunge să experimenteze o frică intensă, să aibă halucinaţii, să i se pară că e urmărit, că e agresat de Poliţie, de Securitate, cel mai adesea în complot cu cei dragi. Atunci comportamentul îi este pe măsură, în sensul că devine agresiv fie faţă de cei dragi, fie faţă de el însuşi. Avem cazuri de tentativă de spînzurare, de aruncare de la etaj etc. Pe lîngă aceste efecte, dependenţa pe care o dau etnobotanicele nu este cu nimic inferioară celei pe care o dă heroina. 

Accesul la heroină e uşor? 

Într-o anumită lume, într-o anumită subcultură, e destul de uşor: e vorba de cea a tinerilor care sînt pe stradă, care sînt băieţi de cartier, „băieţi de băieţi“..., care au, poate, un anume grad de rebeliune faţă de societate. La un moment dat, apare şi ideea aceasta: hai să consumăm ceva ce ei (societatea...) nu consumă. Apoi presiunea grupului este foarte mare: dacă sînt un asemenea tînăr, oarecum dezorientat, fără cine ştie de studii, cu nişte modele de genul cei care dau tunuri, care cîntă manele, care joacă fotbal ori au maşini 4x4 şi vile cu piscină, şi vreau să fac parte dintr-un anumit grup de şmecheri, şi în acel grup se consumă heroină, dacă nu consum şi eu, mi-e interzis accesul, şi nu e în regulă... 

Care e filiera prin care poţi intra în posesia heroinei? 

Există traficanţi de heroină, mai mari sau mai mici. În principiu, ce am putea vedea dacă ne-am plimba prin anumite zone ar fi nişte... amărîţi. Aceştia, de fapt, sînt consumatori care îşi asumă, benevol, riscul de a fi prinşi de organele în drept, şi cărora le rămîne o cantitate de heroină pentru doza zilnică. Cei care nu consumă şi organizează transporturile, cei care au maşinile şi piscinele foarte mari, nu sînt vizibili, neapărat. Ceea ce nu înseamnă că nu există... 

În ce priveşte etnobotanicele: dacă au efectele extrem de nocive pe care le-aţi menţionat, de ce sînt considerate legale? 

În primul rînd, pentru că substanţele pe care le conţin sînt necunoscute. O substanţă, ca să fie ilegală, trebuie să-şi aibă locul într-o anumită anexă dintr-o anumită lege a Ministerului Sănătăţii, pe o anumită listă: iarba (marijuana, cu denumirea ştiinţifică tetrahidro-canabinolul) este drog pentru că se află pe o anumită listă, heroina – de asemenea. Diazepamul, dacă nu este prescris de medic, este considerat un drog. 

Eu consider toată povestea asta ca pe un atac: mai ales asupra Europei, unde au apărut, aproape în toate ţările, aceste substanţe – necunoscute, şi care pot fi, deci, comercializate, cărora li s-a făcut o publicitate deşănţată, care au fost numite bio, organice, energizante fără efecte secundare... În plus, managementul şi marketingul lor sînt impresionante: pe pliculeţele respective scrie „Pămînt de flori“ sau „Îngrăşămînt pentru plante“. Ca să comercializezi aşa ceva nu-ţi trebuie nici un aviz. Dacă se duce poliţistul şi te întreabă de ce vinzi, spui că le vinzi ca să le pună omul la plante. Păi, şi dacă a venit omul de 20 de ori într-o noapte şi a tot luat cîte un pliculeţ? Răspunsul este: Eu i-am spus s-o pună la plante, acum ce a făcut el cu substanţa respectivă... 

Ce simt consumatorii cînd iau heroină? 

Heroina este un depresant al sistemului nervos şi, în acelaşi timp, cel mai puternic anestezic. Ea duce către o stare de beatitudine, de linişte imensă, unde nu există durere, nu există păcat, nici anxietate, unde totul este o lipsă de griji şi o fericire continuă. Aşa ar trebui să arate paradisul chimic. Din punct de vedere chimic, te poţi apropia de ideea de paradis, de contopirea cu eternitatea prin heroină. După starea de beatitudine, urmează una de normalitate, care durează cîteva ore. Apoi, după 12-24 de ore, apar stările de sevraj: pofta de a consuma din nou, diverse dureri, probleme, care se calmează în momentul cînd omul consumă din nou. Semnele de sevraj, timp de o săptămînă, se accentuează. De la acest sevraj nu se moare. Este foarte neplăcut. Cînd ştii că doar dacă tragi puţină heroină îţi trece, te îndeamnă să consumi. Senzaţia este ca în cazul unei gripe puternice: ochi lăcrimoşi, dureri de oase, de muşchi, stare proastă, insomnie, nervi, draci... 

Ce faci dacă vrei să te laşi? 

Te adresezi unui medic, vii la spital şi urmezi un tratament care să facă sevrajul mai suportabil. Nu toţi vor să se lase de tot, unii vor doar să diminueze consumul, să facă o pauză... 

Ce simt cei care iau etnobotanice? 

În cazul acestora, efectul este la polul opus. Ca asupra unei mîrţoage care primeşte un bici pe spinare. Brusc, totul se accelerează: inima bate mai repede, sîngele ajunge mai mult la muşchi, expiraţiile sînt mai frecvente. Nu este o stare de beatitudine, ci una de hipervigilenţă, de bine prin atotputernicia pe care o simţi în momentul acela. Poţi face atunci orice, dar numai să stai locului nu: am văzut oameni cu răni la picioare pentru că au mers două zile şi două nopţi... Agitaţie, excitare, totul într-o viteză maximală. 

După un vîrf de excitare foarte plăcut, cam într-o jumătate de oră starea se prăbuşeşte şi de la cel mai... tare din parcare, brusc, începi să te simţi ultimul om. Atunci omul se mai duce şi-şi mai ia o dată, îşi mai ia un pliculeţ. Cunosc oameni care şi-au luat de 14 ori într-o noapte, din jumătate în jumătate de oră. 

După care urmează acea stare de psihoză asemănătoare schizofreniei, de care vorbeam. Ca un motor de maşină, dacă vreţi: dacă merg cu turbometrul în zona roşie, la un moment dat o să sparg turbina de la motor. 

Pe aceştia cum îi vindecaţi? 

Dorinţa de a opri consumul este mult mai slabă decît în cazul heroinei. Perioada de abstinenţă – mult mai scurtă. Numeroşi dintre ei ajung, conform legii, în internare nevoluntară, nu pentru că au consumat, ci datorită simptomatologiei ce evocă o schizofrenie: am oameni care au sărit cu cuţitul la membrii familiei, i-au tăiat mîna părintelui, au pus mîna pe pistol şi au început să tragă. Sau s-a ajuns la situaţii aparent hilare: sub imperiul fricii intense, cîte unul s-a suit pe stîlpul de iluminat, şi a trebuit să vină poliţia cu negociatorii să-l coboare; sau s-a urcat pe bloc şi a ameninţat că se aruncă. Aşa că ajung în spital cu Salvarea, cu Poliţia, cu cătuşe la mîini. Trebuie ţinuţi şi trataţi împotriva voinţei lor. Ceea ce tratăm e acea stare de nebunie temporară. De aici pînă la oprirea consumului e o cale foarte lungă. 

Care ar fi, atunci, soluţia? Interzicerea lor? 

Haideţi să ne înţelegem: dacă le interzicem nu înseamnă că nu vor mai exista: heroina este interzisă, dar se găseşte.... Dar mi se pare că interzicerea lor e un gest de dreptate şi de coerenţă socială. 

Unde încadraţi marijuana? 

Departe de mine de a spune că e bine să fumăm marijuana. Deşi tinerii spun că aceasta nu creează dependenţă, nu e adevărat. Dar aici e un spital de psihiatrie: vine omul pentru lucruri serioase. Nu o să vedeţi un student la Arhitectură care în timpul weekendului să vină la balamuc după ce a fumat iarbă. 

Se poate face vreo apropiere între dependenţa de alcool sau de fumat şi cea faţă de heroină sau etnobotanice? 

Dependenţa, sclavia faţă de o substanţă este ceea ce le face asemănătoare: şi alcoolicul va bea, în principiu, toată viaţa... Dar alcoolul ucide încet.... Însă, în principiu nu aş compara droguri de tip iarbă, alcool, tutun, care şi ele creează dependenţe şi sînt nocive pentru sănătate, cu cele dure, care ameninţă viaţa imediat, de tip heroină şi etnobotanice. 

Sînt drogurile permise în alte ţări, precum Olanda, de pildă? 

Asta e tot o glumă a tinerilor. Nu există droguri permise. În anumite ţări, în cadrul eforturilor de a lupta împotriva drogurilor injectabile, pe lîngă alte măsuri din sfera psiho-educativă s-a luat şi următoarea: ca-n oraşe mari, aglomerate, porturi, de genul Rotterdam, Amsterdam, să se deschidă anumite locuri numite coffee-shop-uri în care să fie legal să fumezi un joint. Dar pe stradă este ilegal, în casă e ilegal, în majoritatea oraşelor şi satelor e ilegal. Aparent, această acţiune a fost un succes: dacă mergi în cartiere rău-famate, pot veni la tine nişte băieţi şi-ţi dau ce vrei tu: marijuana, cocaină... Dacă le ceri heroină, deja se supără pe tine... Pe ideea că eu fac ce vreau, dar ştiu ce fac. 

Se pot... vindeca dependenţele de droguri? 

Întrebare greşită din start – pe care mi-o pune toată lumea. Termenul de vindecare este impropriu. Este vorba de o tulburare cronică prin definiţie, cu remisiuni şi recăderi. Ne propunem să atingem o stare de remisiune. Cît va ţine ea... nu putem şti ce se va întîmpla cu omul respectiv pînă la sfîrşitul vieţii sale...

Lucian Vasilescu este medic-şef al Secţiei 16, Toxicomanii, din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia“.

a consemnat Iaromira Popovici