Drobul de sare
Niciodată, dar absolut niciodată în anii din urmă, n-a trecut peste România un moment mai încărcat de aşteptări şi incertitudini decît cel de acum. Nu e zi de la Dumnezeu să nu deschidem ochii de parcă am desface un loz în plic. Pică Guvernul? Vor fi alegeri anticipate? Îl arestează pe Patriciu? Dar pe Năstase? Cum o ieşi raportul de ţară? Intrăm în UE la anul sau ne amînă sine die? Se face fuziunea PNL-PD sau se duce dracului căruţa coaliţiei guvernamentale? E doar o mică parte din întrebările ale căror răspunsuri umplu cu nuanţe şi păreri atît ecranul televizorului, cînd încep talk-show-urile, cît şi sufrageriile milioanelor de români mai mult sau mai puţin pasionaţi de politică. În România zilelor noastre nu trebuie să fii specialist pentru a paria la partidele de box dintre instituţii şi nici nu-ţi trebuie cine ştie ce cunoştinţe ca să fii suporterul sau opozantul vreunuia dintre cei care participă la cursa cu obstacole de pe culoarele Parchetului. Cînd se pune de-o bătaie Senat vs DNA, lucrurile sînt clare: nici dacă s-ar preschimba în îngeri, n-ar reuşi aleşii din Camera superioară a Parlamentului să adune un val de simpatie măcar de dimensiunea celui făcut de o monedă aruncată într-un lighean cu apă! Aici e totul clar. Dacă s-ar putea, milioane de români ar mătura cu parlamentarii piaţa publică în fiecare dimineaţă. Nuanţele şi discuţiile apar cînd se pune problema "băieţi buni" vs "băieţi răi". Unii îl iubesc pe Năstase.Alţii, pe Băsescu. Patriciu vede o tribună cu suporteri şi una din care zboară pietre. La fel şi Tăriceanu (prins între adulaţia unora dintre cei care îi spun să meargă înainte şi opoziţia celor care l-ar vrea scos pe tuşă, el ar trebui să reuşească să fie şi prim-ministru, ceea ce nu e cazul!). E un vacarm înfiorător, cum n-a trăit niciodată România. Şi totuşi, peste toată hărmălaia, vorba poetului, trece-n zbor un fluture. Cap-de-mort. Alb-negru. Ori, ori. Laie sau bălaie. În momentul de faţă, toată lumea aşteaptă pisica ruptă-n două. Mulţimea vrea verdicte. Arestări. Spectacol. Se pariază cu patimă, tribunele îşi ţin răsuflarea, presiunea e fantastică. Orice ratare ar însemna un dezastru. În şaisprezece ani s-au adunat prea multe şuturi în bară, ca să mai poată fi luat în calcul încă unul. Nu e corect. Heirupismul luptei împotriva corupţiei ne face să emitem deja verdicte. Mulţi dintre cei care, azi sau mîine, defilează sau vor defila prin faţa procurorilor sînt condamnaţi deja de opinia publică. Este şi motivul pentru care invadează micul ecran încercînd să înduplece poporul, implorînd mila publică. Ei ştiu şi simt că tribunele îi cer sub scut. Habar n-am cum se va termina şi care va fi verdictul. Dar aşteptarea este imensă şi presiunea este teribilă. Iar într-un parcurs atît de complicat precum cel al judecăţii, pot apărea surprize. Şi-atunci, se gîndeşte cineva la ce-o să se întîmple, dacă nu se întîmplă?! Robert TURCESCU
