Documentar şi antropologie - interviu cu Dumitru BUDRALA, director Astra Film Festival -
În primul rînd am încercat să găsim cele mai bune filme pentru secţiunile competiţionale. La secţiunea "Europa" am urmărit tematicile, fenomenele sociale din Europa de Est şi din Vest. La cea studenţească am urmărit să fie din cît mai multe şcoli de film, cît mai multe stiluri. La selecţia finală trebuie ţinut cont ca în ansamblu să fie şi un program bun pentru toate gusturile de public care este prezent la festival. Dar, evident, calitatea filmelor primează. S-a mers pe ideea de filme antropologice sau documentare, ori pe o combinaţie între cele două? Care ar fi diferenţa? Documentarul de autor prezentat la Astra Film Festival " chiar şi producţiile, coproducţiile TV " s-a apropiat foarte mult de abordarea antropologică a subiectelor, unii autori făcînd acest lucru fără să fi fost instruiţi ca antropologi, doar urmărind un algoritm de abordare a subiectului, care prezintă o mentalitate, o viziune de viaţă din perspectiva personajului. Şi aici nu vorbesc de docudramele gen Discovery sau National Geographic, care " majoritatea " merg pe o anume reţetă, iar subiectul prezentat de multe ori nu are nici o bază reală, este doar un pretext de a face programul de o oră distractiv şi cu mult suspans, de a menţine televizoarele pe acel canal, prin asta generînd rating. Fiind un festival internaţional, nu putem prezenta doar filme antropologice. Cîteva exemple de filme foarte agreate de public… Sînt documentare, cum ar fi cel care tratează problema colaborării cu Securitatea, a grupului de scriitori saşi care au ajuns în puşcărie, Eginald Schlatner şi alţii din jurul lui, un film făcut de un autor austriac, care are efect de terapie la nivelul mentalului colectiv. Sînt traume, probleme, care dacă sînt puse pe ecran, se creează încă o ocazie de a vorbi, de a scoate la lumină, de a reformula adevărul. La fel a fost gustat din plin filmul despre Copşa Mică (producţie olandeză) sau Carmen îl întîlneşte pe Borat (producţie olandeză) sau cel despre migraţia în Italia, Spania. Aceste filme au nevoie de premieră în România într-un festival de film documentar. Cum apreciaţi publicul de anul acesta? Anul acesta am fost mulţumiţi să vedem roadele muncii prin atragerea unui public diversificat. Într-o ţară normală, proiectul festivalului ar fi evaluat şi prin felul în care a fost consumat produsul cultural prezentat, cînd se dă finanţare pentru o altă ediţie. În România, foarte puţini operatori culturali lucrează la acest capitol. Cei mai mulţi sînt depăşiţi de organizarea evenimentelor în sine, anunţă programul şi… Doamne ajută. Norocul de multe ori ajută, dar nu totdeauna. Pe lîngă publicul constant al festivalului Astra Film, studenţii din toată ţara şi din străinătate, din domeniul ştiinţelor sociale şi de la universităţi de film, am avut copii din şcolile primare, am reuşit să atragem public prin tematici specifice. S-a schimbat ceva în statutul internaţional al documentarului, în problematica abordată, în felul în care este tratată, în ultimul timp? Da, este o schimbare mare, care încă nu s-a finalizat. Pe de o parte, aparatura profesională este tot mai accesibilă pentru oricine. Sînt multe cursuri de filme. Şi asta înseamnă că producţia de film documentar nu mai aparţine unei elite, care a terminat o şcoală de film de cinci ani. Este un fenomen asemănător cu ceea ce s-a întîmplat la începutul secolului al XX-lea " alfabetizarea populaţiei în masă şi accesibilitatea scrisului, a literaturii, se ştie cîte talente a adus la suprafaţă. Acum se întîmplă ceva asemănător în domeniul filmului. Un efect benefic, care se simte deja, se diversifică subiectele. Filmul ajunge să înregistreze şi să arate subiecte tot mai intime, mai inaccesibile prin producţii mari, complicate. O altă schimbare mare este reprezentată de ceea ce a început să aducă Internetul pentru documentar. Marea problemă a distribuţiei de documentar pare să aibă o alternativă, un forum: platforme cum ar fi VOD sau biblioteci digitale ale patrimoniului digital. "Internetizarea" televiziunilor iarăşi va favoriza genul documentarului. Dar în România, care este statutul documentarului? În România, nu a fost nici o schimbare la capitolul "politică culturală" pentru documentarul românesc. Însă sînt tot mai mulţi autori tineri care pur şi simplu fac documentar, şi acest lucru este benefic. pagină realizată de Iaromira POPOVICI
