Din balcon la curte

Publicat în Dilema Veche nr. 95 din 10 Noi 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sătui să privească răsăritul cocoţaţi în balcoane de bloc, românii dau năvală la cumpărat şi, mai ales, la construit case. Banii nu sînt o problemă: băncile dau, riscă, doritorii iau şi riscă deopotrivă. În oraşele mari, mai cu seamă, e ca la concurs, cine găseşte un împrumut mai repede cîştigă dreptul de a spera să se mute în casă nouă pînă de Crăciun. Suprema bucurie pentru întreaga familie, chiar dacă la mutare nu sînt încă toate geamurile puse, nu funcţionează centrala electrică, iar meşterii n-au terminat de montat parchetul decît în living. Sau în sufragerie, mă rog... N-are importanţă. Important, cu adevărat, este că au reuşit să plece din cutia de chibrituri numită apartament cu două camere şi acum pot să ia masa pe terasă cît încă mai e frumos şi nu ninge. E adevărat, de pe terasă nu se vede mai nimic: doar gardul din faţa casei şi, dincolo de gard, un alt perete de casă, al vecinului sau, în cel mai bun caz, garajul lui. Cîteodată, dacă e o casă nouă, construită într-un sat vechi la margine de oraş - unul dintre acele sate în care căsuţele mici sînt îngropate pe zi ce trece de vilele descălecătorilor cu bani, paraşutaţi din balcoanele de bloc -, e foarte posibil ca terasa să dea spre cocina de porci a vecinului sau spre coteţul de găini. În oraşe nu mai e loc. S-a luat orice palmă de pămînt, indiferent de vecinătate. Ştiu un amic a cărui curte e lipită de morgă şi crematoriu. N-are a face. A ridicat casa şi acum aşteaptă să intrăm în Uniunea Europeană ca să intre şi el în casa cea nouă. A citit, s-a informat, s-a documentat şi e convins că, de la 1 ianuarie 2007, România va fi obligată să închidă crematoriile. Din acel moment, e convins că va demonstra tuturor, inclusiv membrilor familiei care privesc acum cu groază ideea de a pleca din apartamentul de bloc pentru a deveni vecini cu autopsierii, ce idee bună a avut investind banii într-o casă. Fie ea şi lîngă crematoriul şi morga Spitalului judeţean! S-a construit şi se construieşte peste tot: în parcuri, pe foste gropi de gunoi, în locul spaţiilor verzi dintre blocuri sau, pur şi simplu, între blocuri. Bucuria de a evada dintre betoanele apartamentelor pare să fie suficient de mare încît să-i facă pe unii să ignore faptul că se mută, de fapt, între betoane şi mai mari. Ştiu o casă, lîngă Bucur Obor, din care nu se vede niciodată soarele. E o casă pitită exact între patru mastodonţi cu zece şi treisprezece etaje, din care, colac peste pupăză, se aruncă, în fiecare seară, sticle, cotoare de măr şi de varză, colace de WC sau pamperşi, fix pe acoperiş. Priveliştea e dezolantă, proprietarii sînt cu nervii la pămînt. O plimbare de sfîrşit de săptămînă prin zonele de la marginea Capitalei se poate transforma în ore de uimire: s-a construit ca la balamuc, şi expresia trebuie luată ca atare. N-au fost reguli, nu există în continuare. Cînd plouă, cartierele rezidenţiale din Pipera, în care s-au înscăunat domni ai locurilor îmbogăţiţii tranziţiei, arată ca un tablou în acuarelă uitat în ploaie. Prin vilele cu două, trei sau patru etaje pătrund puhoaiele din drum şi e deja familiară imaginea unuia din Becali cu pantalonii suflecaţi şi cu găleata în mînă, aruncînd în şanţ viitura pătrunsă în curte. S-au betonat ziduri şi curţi, dar drumurile şi şanţurile au rămas de ţară, ca un semn clar al vremurilor sub care trăim, un timp bizar, cu faţă de clovn, în care un ochi rîde şi altul plînge sau, ca să păstrăm ceva din atmosfera locurilor descrise mai sus, în care se bea whisky la poartă din păhăruţe de plastic. Şi, pentru că nimeni nu ştie prea bine dacă locuieşte la ţară, la oraş sau, măcar, într-un viitor oraş, ţinuta de zi e o combinaţie bizară, dar foarte des întîlnită pe uliţa principală: se poartă treninguri de firmă cu pantofi asortaţi la vipuşcă. La marginea marilor oraşe sau chiar în pîntecele lor se naşte şi creşte noua Românie. E o Românie urîţică, parvenită şi obraznică, dar n-avem ce face, pentru că e a noastră şi seamănă cu noi.

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?