Dileme cotidiene
Stăm de cinci minute cu meniul în faţă fără să ne hotărîm: aş bea un şpriţ, dar nu-i destul de cald afară şi e prea mult soare pentru un Merlot sau un Pinot Noir. Amicul meu ar bea o bere. Într-un tîrziu cerem un rozé, "Vinul cavalerului". Vinul e uşor, bun, decizia a fost grea. Şi e abia începutul. - Îi iei mărţişor? - Habar n-am. Nu ştiu. De fapt, mi se pare penibil să mă duc acasă cu veşnicul mărţişor şi atît. Am auzit că în ultimii ani se poartă cadourile consistente de 1 Martie: maşini, bijuterii, bilete de avion pentru o excursie romantică la Paris... - Dar tu? Nu s-a decis. Soarbe lung din pahar şi rosteşte greu, ca sub anchetă: - Am găsit un model de inel, dar nu ştiu dacă i-ar plăcea din aur galben sau din aur alb. Şi, de fapt, nu ştiu nici dacă i-ar plăcea inelul! - Pui sau peşte? Chelnerul ne priveşte cu zîmbet larg. Eu mă încrunt, amicul meu se cufundă din nou în menu. Urmează o serie lungă de întrebări: ce peşte, în ce fel, ce garnitură, poate, ar fi mai bine pui... În cele din urmă, îl lăsăm pe chelner să aleagă. - Ai găsit şcoală pentru cea mică? N-am găsit. De fapt, am găsit vreo patru, dar n-am reuşit să decid care dintre ele ar fi cea mai potrivită. Şcoală publică sau şcoală particulară? Şi dacă e particulară, de unde ştiu eu că e mai bună decît cea publică?! Şi viceversa! - Dar tu, ce-ai făcut cu Maria? Maria e mare. E la facultate, deşi corect ar fi să spun că e la facultăţi. La trei: Jurnalistică, ASE şi Drept. Două cu taxă, una fără. Nu s-au putut decide în familie. El a vrut-o la Jurnalistică, nevastă-sa, la Drept. Iar copilul a vrut ASE. Şi aşa a rămas: la toate. Sună un telefon. Într-o secundă masa se umple de mobile; şase bucăţi, cîte trei de căciulă. Ne bufneşte rîsul. - Nici tu nu poţi să renunţi? Nu pot. Pe unul dintre ele am un număr alocat de pe la începuturile telefoniei mobile şi mă mai sună cîte un amic din facultate sau vreunul dintre colegii de liceu aflaţi azi în Canada sau SUA. Celelalte două sînt numere de serviciu. De la două locuri de muncă, evident. Două din trei. - De ce nu renunţi la radio? Sau la TV? Nu-i răspund. Eu oftez, el zîmbeşte. De data asta îi sună lui telefonul. O alintă "pui mic" şi-i spune că e într-o întîlnire. Nici nu închide bine şi mai vine un apel. E o "frumuseţe scumpă" căreia îi promite că vor lua cina împreună. Mă bufneşte rîsul. - Ai rămas la fel, ai grijă să nu le-ncurci! Rîde şi el: - Ce să fac, dacă nu mă pot decide... Am făcut fifty-fifty după ce ne-am contrat zece minute pe tema achitării notei de plată. Cînd am plecat, am avut senzaţia că aud un oftat de uşurare ieşind din pieptul chelnerului. Ne strîngem mîinile şi amicul se urcă în maşină: - Încotro? Habar n-am. M-aş duce acasă, dar ar trebui să aleg între a citi şi a mă uita la televizor. Ce să citesc şi la ce program să mă uit? Mai bine mă plimb. Sau mai bine dorm?! Dar o fi bine să dorm de la ora asta? Trec pe lîngă o tarabă cu mărţişoare. - Vă dau unul? Am luat trei. O să mă plimb puţin, o să aleg unul, apoi ajung acasă, citesc două pagini, mă uit puţin la televizor şi-o să dorm liniştit. Am zis!
