Destin de pisică

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Destin de pisică jpeg

Sîntem într-un oraş din ţara noastră, unul dintre acelea care seamănă între ele atît de mult, încît te şi întrebi de ce oamenii le-au mai dat nume diferite. Întîmplarea noastră se petrece pe o stradă mărginaşă, plină cu blocuri cenuşii – cunoscutele blocuri de patru etaje ale epocii ceauşiste, pe acoperişul cărora mai vedem şi azi antene de televiziune cu un lighean de aluminiu în capăt, montat pentru a prinde în condiţii mai bune bulgarii, ruşii, ungurii sau sîrbii, în funcţie de poziţia geografică a localităţii. Pe strada Plopilor nu se mai întîmplase nimic de foarte mult timp. Cei care sînt mai bătrîni povestesc cum, la Revoluţie, oamenii de aici au fost atît de aproape de mijlocul evenimentelor, încît s-au auzit chiar nişte zgomote care păreau a fi împuşcături. Cei mai neîncrezători contrazic însă asemenea zvonuri, spunînd că, de fapt, zgomotele respective erau cauzate de copiii din cartier, care aruncau cu petarde de sărbători. Locuitorii străzii ştiu, din surse sigure, că atunci s-a întîmplat ceva în legătură cu Ceauşescu, dar nu ar putea să precizeze cu exactitate dacă s-a strigat „Jos!“ sau „Sus!“ şi nici pe cine au împuşcat „ăştia“ în ziua de Crăciun. Cum vă relatam, în aceste zile, plopii – rari, ce-i drept –, care sînt acum cît blocurile de înalţi, dar şi păsările ce-i populează – liniştite după evenimentele din Coreea, cînd au trebuit să plîngă, în semn de solidaritate cu suratele lor de acolo – nu prevesteau nimic. Ce să mai vorbim de întîmplarea care avea să vină...

Totul a început într-o zi de duminică, atunci cînd Gigel, fiul de cîţiva anişori al familiei Băicoilă, a început să dea semne de nelinişte, începînd de la ora trei. Avea un pic de temperatură şi nu mai mînca. Evident că mama sa a plecat repede prin vecini, să se consulte, să vadă ce zic cucoanele, să-i dea un leac, ceva, o pastilă, pentru că nu putea să lase copilul aşa... Mai întîi, a venit în calitate de doctor moaşa de la unu. I-a descîntat de duhuri rele, după care i-a dat cu ghiocu’. Nimic! Pruncul era în aceeaşi stare de nelinişte. Pentru că nu putea să lase copilul aşa, după ceva timp, mama sa a mers şi la vecinul de la doi, care, ştia ea, se pricepe la copii. Omul era bătrîn, crescuse mai multe rînduri de copii pe parcursul mai multor căsătorii – majoritatea fără acte, cum îi plăcea să spună. Cînd a venit la patul feciorului, şi-a dovedit din start incompetenţa, sfătuindu-l ritos pe dl Băicoilă să micşoreze doza de bere pe care i-o administrează zilnic lui fi-su. „Ăsta e incompetent“, afirmă tatăl, adăugînd că mîine se duce el la un doctor adevărat şi nu mai lasă toţi proştii să-şi dea cu părerea.

Destinul a făcut în aşa fel încît capul familiei noastre să nu mai ajungă la medic. Asta pentru că, a doua zi dimineaţa, uşa apartamentului lor bubuia sub ciocăniturile insistente ale Domnului Administrator de Bloc, o persoană foarte importantă în cartier, pentru că dînsul le dă apă, apă caldă, căldură, lumină, îi amînă la plată – sau poate să nu mai vrea să-i amîne la plată. Gurile rele vorbesc despre o afinitate cu familia respectivă, datorată unei relaţii cu doamna Băicoilă, relaţie care ar fi continuat şi după căsătoria sa... a doamnei adică. Noi însă, ca şi soţul, nu-i credem. Uşa s-a deschis, avînd în cadrul său o mamă de copil bolnav, care zîmbea larg, în timp ce spunea „bună dimineaţa!“ şi îl invita în casă pe administrator. Şeful suprem al apei, căldurii şi încasărilor pentru întreţinere avea ambele mîini ocupate, astfel încît te-ai putea întreba, firesc, cu ce a bătut în uşă. Doamna Băicoilă nu-şi pune, însă, o asemenea întrebare. Îl pofteşte în bucătărie, observînd, totuşi, că în mîna stîngă, insul ţinea un pisic de cartier, rebegit de frig şi speriat de zgomotele şi de oamenii din jurul său. Cum este şi firesc, discuţia dintre cei trei începe greu şi se învîrte în jurul ultimei probleme a cartierului, care era boala micuţului. Nu ştiu cum s-a făcut, dar chiar înainte de luarea unei decizii în legătură cu drumul la medic din ziua ce tocmai începea, oamenii noştri observă că între copil şi pisic se legase deja o prietenie. Copilul cu problema nu mai dădea semne că ar fi bolnav şi se juca fericit cu un pisic plouat, dar încîntat de noua situaţie de posibil membru al familiei. Domnul Administrator, cel cu apa şi căldura pe gratis, observă satisfăcut că pisicul său reuşise să producă revenirea din boală a copilului, lucru nereuşit de toţi „medicii“ despre care v-am povestit. Ca urmare, stinge o ţigară – fumată doar pînă la jumătate – în scrumiera din lemn aflată pe masa din bucătărie şi pleacă spre uşă, aruncîndu-i tatălui un „îmi eşti dator“, pe un ton care, din păcate, nu prea semăna a glumă. Numai doamna surîde uşor din colţul buzelor, în timp ce închide uşa după oaspete, semn că ea ştia ce voia să spună Domnul cu vorbele acelea.

Din păcate, nu a trecut foarte mult timp de atunci şi povestea noastră a luat o turnură neaşteptată – şi nedorită – pentru noi, dar şi pentru locuitorii străzii Plopilor. Noul membru al familiei a fost acceptat de toată lumea şi multe tabieturi ale sale au fost trecute cu vederea pentru talentul său curativ asupra copilului. Toată lumea era fericită, chiar şi atunci cînd, din cauza vreunei doze excesive de bere, micuţul îşi trăgea noua jucărie de coadă, iar mieunatul pisicului se auzea pe toată scara. Vecinii „medici“ nu ziceau nimic, luînd acest fapt ca pe o pedeapsă meritată pentru a nu fi reuşit să găsească ei metoda de vindecare a copilului. Spuneam că multe păcate ale pisicului au fost acceptate de doamna Băicoilă, dar peste unul dintre ele nu s-a putut trece. Este vorba de ceea ce ea numea „făcutul“ în casă. Mai pe româneşte: nu voia excremente de pisic la ea în apartament. Ca urmare, tatăl a primit însărcinarea – în urma unei şedinţe de familie, de care Domnul Administrator nu a fost străin – de a plimba pisicul prin cartier, în fiecare seară. La început, lui Băicoilă i-a fost greu să accepte o asemenea idee. Era, doar, om serios, la casa lui, cu serviciu bun şi fără vicii, chiar dacă mai bea şi el cîte o bere la birtul din colţ, şi chiar dacă, o dată pe lună, cînd lua salariul, bea banii de întreţinere de uita pînă şi drumul spre casă. Dincolo de certuri, argumente şi comentarii, doamna îşi impune punctul de vedere, şi iată-l pe soţ cu pisicul prin cartier. Evident, de fiecare dată ocolea cu grijă birtul unde prietenii săi beau în fiecare seară şi discutau aprins despre problematica lumii contemporane. Din cauza plimbărilor cu pisicul, a pierdut pînă şi discuţia despre China şi cum această ţară va ajunge să domine în curînd lumea. Mai ales ăla de la unu, care este cu americanii, ar fi trebuit combătut... da’ asta e... ai pisic, ai probleme...

Într-o seară, după plimbarea cu pisicul, omul ajunge acasă un pic cam supărat şi începe să-i explice soţiei, agitat, făcînd gesturi largi, cum cîinii maidanezi au alergat pisicul, şi cum abia l-a găsit, speriat de moarte, cale de cîteva străzi mai încolo. Evident că femeia nu l-a prea luat în seamă şi, în timp ce îi punea să mănînce, i-a tăiat-o scurt şi a schimbat subiectul.

Două zile mai tîrziu, catastrofa, inevitabilul, s-a produs. Întors singur de la plimbarea cu pisicul, Băicoilă a trîntit uşa disperat şi, trecînd în fugă prin sufragerie, s-a dus pe balcon şi a început să vorbească cu pisicul, aflat în vîrful plopului, de frica nenorociţilor de cîini maidanezi. Surprins de situaţie, copilul, care nu realizase dimensiunile catastrofei, merge şi-i spune mamei sale că tatăl a ieşit pe balcon şi vorbeşte cu plopul din faţa blocului. Sigur, femeia nu a fost foarte surprinsă, pentru că se aştepta ca într-o zi omul să facă asta, şi cu gîndul la miile de litri de alcool pe care acesta le-a băut de-a lungul timpului, ajunge la rîndu-i pe balcon. Aici vede un spectacol halucinant, în mijlocul căruia se afla soţul său, care îşi ruga pe diferite tonuri pisicul să coboare din vîrful plopului. Nu au reuşit nimic în acea seară şi, obosiţi, au intrat în casă discutînd despre cum vor face a doua zi să dea pisicul jos din pom, în bune condiţii de stare fizică. Concluzia, pusă de doamna, a fost aceea că numai Domnul Administrator poate să cheme pompierii, care au utilajele necesare pentru o asemenea întreprindere grea. O să meargă mîine dimineaţă la el şi o să-l roage să-i ajute, aşa cum a mai făcut-o şi altădată în momente grele pentru familia lor.

Spectacolul de a doua zi din faţa blocului era unul măreţ, iar în mijlocul scenei se afla o echipă de pompieri cu maşină, scări, chingi, macarale, totul pentru salvarea pisicului. Toate bune, numai că era nevoie şi de un şef. Domnul Administrator nu prea avea încredere în comandantul maşinii, care i se părea cam burtos şi superficial. Astfel că el era cel care se plimba la locul faptei agitat şi dînd ordine în stînga şi-n dreapta. Aşa se face că el a observat că pompierii veniseră fără o plasă de prindere a vietăţii în cazul în care aceasta, speriată, nu s-ar fi lăsat prinsă şi ar fi sărit din pom. Aşa se face că familiile de la parter au fost mobilizate, împreună cu păturile din case, şi au organizat sub pom un dispozitiv de prindere în pătură a animalului. Toate erau la locul lor. Macaraua începe să urce, avînd în spaţiul salvatorului un tînăr care apucase să spună că se pricepe la pisici.

Finalul este unul de-a dreptul dramatic. Nimeni nu ştie ce i-a spus salvatorul pisicului, dar acesta, speriat, se aruncă de la înălţime şi cade printre două „pături neatente“, luînd contact cu solul de la baza plopului, după care o rupe la fugă prin spatele blocului... Nu ştim nici azi ce s-a mai întîmplat cu animalul. Reţinem doar două expresii ale participanţilor la operaţiune. Doamna Băicoilă a spus, plină de speranţă: „Dacă a fugit înseamnă că n-a murit!“, iar Domnul Administrator a spus, arătînd în sus spre cer: „Asta e!“

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică Brâncuşi.

Foto: L. Muntean

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.