De la mînă pîn' la gură
O doamnă din Reşiţa: "Sînt nişte nesimţiţi, domnule! Şi ăştia ca toţi ceilalţi şi-au votat pensii şi salarii de zeci de milioane şi-i doare undeva de cei care i-au ales! Nu vedeţi că sînt toţi o apă şi-un pămînt?! Eu, una, m-am săturat, trebuie azvîrliţi din Parlament, să vină alţii!". Cine? Preţ de cîteva secunde se lasă tăcerea. "Nu ştiu, dom'le, alţii... tinerii!" Dar dumneavoastră? "Eu?! Eu am cincizeci de ani, sînt spre pensionare şi n-am eu timp de politică!" Un domn din Bucureşti: "Eu am făcut politică, dom'le, m-au folosit cît au avut nevoie, le-am adus un întreg sindicat cu mii de oameni la urne şi după aia mi-au dat cu piciorul. Avea dreptate doamna, ăştia sînt în cîrdăşie, nu există unii mai buni şi alţii mai răi, toţi sînt la fel, uitaţi-vă la ei, cînd a venit vorba de percheziţia lui Năstase, s-au speriat ca iepurii şi au votat împotrivă că, deh, dacă le venea rîndul? Nu-i aşa?" Dar dumneavoastră? De ce nu rămîneţi să luptaţi cu ei, să-i înlocuiţi? "Nu v-am zis, dom'le, că am făcut politică? Mi-a ajuns! Un an din viaţă s-a dus dracului, să mai facă şi alţii!" Cine? "Nu ştiu, tinerii, ăia care n-au fost comunişti!" Un tînăr din Alba: "Eu sînt tînăr şi cred că viitorul acestei ţări nu poate fi construit decît cu oameni politici tineri. E nevoie de o schimbare de mentalitate şi în clasa politică!" Speranţă. Să înţeleg că aveţi de gînd să faceţi politică în mod profesionist, să vă implicaţi? "Nu, eu nu, am propria mea afacere şi sînt foarte ocupat, n-am timp de politică, dar colegii mei de generaţie ar trebui să se implice mai mult, e nevoie de o primenire în rîndul politicienilor, e nevoie de politicieni profesionişti", bla-bla, bla-bla, bla-bla... O emisiune România în direct despre implicarea în politică. Ploaie de înjurături în luna lui martie 2006 la adresa parlamentarilor, guvernanţilor şi a preşedintelui. Prin radio, peste ţară se aude un vaiet sfîşietor: toată lumea vrea schimbare. Nimeni nu ştie însă cu cine. Nimeni nu se bagă. Politica pute, e grea şi, mai ales, cere timp, iar românii au alte probleme de rezolvat. A face politică se defineşte a fi o activitate pentru şomeri sau pensionari. Pensionarii însă vor tineri în politică, iar şomerii vor locuri de muncă de la politicieni. Care politicieni? Alţii. Care alţii?! Pare bizar, dar, de fapt, e o situaţie atît de des întîlnită, încît e de-a dreptul banală. Îmi aminteşte de şedinţele de bloc la care toată lumea are ceva de reproşat administratorului, dar nimeni nu se înghesuie să-i ia locul. De pe margine sîntem cei mai buni specialişti: ştim şi ce vrem, şi cum se face. Sîntem mai buni antrenori decît Piţurcă, mai intransigenţi decît Băsescu, mai pregătiţi decît Tăriceanu, citim ştirile mai bine decît Esca şi avem mai multe şanse la Eurovision decît Trăistariu. Dacă asculţi cu atenţie vocile din tramvai sau de la radio, ai impresia că te afli în mijlocul unui popor plin de specialişti şi de minţi luminate, dar care a fost lovit de blestemul unei vrăjitoare şi a ajuns să fie condus pentru totdeauna de o mînă de nevolnici. Impresia dispare cînd se deschid porţile arenei şi vitejii sînt poftiţi să lupte cu leii. Din tabloul cu specialişti curg scuze şi eschive ca dintr-o acuarelă uitată în ploaie. Adevărul e că ne place să pozăm în oameni care n-au avut noroc. Iar de cînd ne-am oprit să dăm din mîini în semn de omagiu pentru conducătorul iubit, n-am învăţat ca lecţie de bază decît să dăm din gură.
