Cu timpul, se va vedea mai bine - interviu cu Mihai ŞEITAN

Se creează în România practic o nouă industrie, care va însemna un sistem de active, de fonduri, din ce în ce mai mare, ce va ajunge la sume impresionante, la procente importante din Produsul Intern Brut, ca în toate ţările în care s-a aplicat. Legea este finalizată în sfîrşit, după ce a trecut printr-o serie de modificări; pe marginea ei s-au făcut înţelegeri politice, s-au exprimat puncte de vedere politice, timp de zece ani s-a discutat acest lucru în România. În final s-a ajuns, în urma compromisurilor, la o formă care e în vigoare acum cu o serie de norme foarte detaliate ce urmează să garanteze funcţionarea corectă a sistemului. De ce a fost implicat atît de mult politicul într-o asemenea chestiune? În primul rînd, nici o lege nu trece în Parlament dacă oamenii politici nu vor. Iar pensiile au fost mereu considerate un apanaj al puterii, un mijloc de control, un sistem care a fost mereu manipulat politic. Şi acum se întîmplă la fel. Numărul pensionarilor este mare. Pe de-o parte, unele partide n-au dorit să rupă o parte din acest sector, care să fie trecută în administrare privată şi să piardă astfel ceva din acest control. Pe de altă parte, se punea problema că apare un gol în sistemul public de pensii, prin trecerea unei părţi din contribuţii din sectorul public în cel privat. Abia în anul 2005 s-a dorit şi s-a găsit o soluţie astfel încît pensionarii din sistemul public să nu rămînă fără bani în momentul acestei operaţiuni prin care 2% din contribuţii nu se mai varsă în bugetul public de pensii, ci în fonduri administrate privat. Să revenim la problemele de început: sisteme informatice neexistente încă, lipsa de personal care să facă operaţiile financiare necesare. Cu sistemele informatice s-a întîrziat pentru că banii au venit de la Banca Mondială, iar procedura a durat. Dar soluţiile pentru a înregistra contribuţiile individuale ale fiecărei persoane şi trimiterea lor la fonduri sînt puse la punct deja şi vor funcţiona de la 1 ianuarie, cînd va porni sistemul propriu-zis. Deocamdată ne aflăm doar în faza de alegere şi semnare a contractelor cu fondurile de pensii. La ce poate spera un contributor? O sumă minimă, maximă care-i va reveni după o perioadă de contribuţie? Există - ştiu - o garantare legală a recuperării măcar a sumei depuse în timp. Teoretic da, dar nu se poate ajunge niciodată atît de jos pentru că, din trei în trei luni, Comisia de Supraveghere verifică profiturile, randamentele acestor fonduri şi le compară între ele. Dacă una dintre firme coboară mult sub medie, intră în nişte proceduri speciale de supraveghere şi, în cele din urmă, dacă nu se redresează, i se poate retrage licenţa. Ca atare, dacă sistemul ăsta funcţionează cu asemenea verificări periodice, e greu să nu ajungi să cîştigi măcar mai mult decît ai depus, după 30 de ani, să spunem. În ce măsură credeţi că sistemul de control este sigur şi Comisia de Supraveghere poate lucra corect şi obiectiv? Comisia are mare putere. Ea poate trimite în judecată, poate ridica licenţe. Şi e obligată să impună respectarea zilnică a fiecărui articol de lege, inclusiv a modului de investiţii, pentru că de aici pot apărea problemele. Toate măsurile astea au fost luate şi după experienţele cu SAFI sau FNI. Şi apropo de experienţele neplăcute care au rămas în mintea oamenilor, nu trebuie să uităm că sistemul bancar s-a stabilizat în ultimii 5-6 ani, că au venit aici firme foarte mari care nu-şi permit să lucreze necurat, că sistemul de asigurări s-a pus la punct şi nu s-a mai auzit de tot felul de "minuni" care erau acum cîţiva ani. Iar sistemul de control al fondurilor de pensii este mult mai restrictiv, tocmai pentru a preveni fraude şi alte asemenea lucruri. Este gîndit astfel încît să nu se poată pierde nici un leu. Chiar dacă un fond dă faliment nu înseamnă că oamenii îşi pierd banii. Există fonduri de garantare şi multe alte sisteme de siguranţă. Totuşi, mari buclucuri cu pensiile s-au întîmplat şi în ţări mult mai dezvoltate. În Japonia s-au pierdut milioane de înregistrări de pensii, a mai fost cazul Enron din America şi problemele din Polonia. În Polonia a fost o problemă de colectare a contribuţiilor. Ei colectau banii global, dar nu ştiau către ce firme trebuiau trimişi. Banii stăteau la un loc şi nu se investeau. Situaţia a durat vreo doi ani. Dar noi, avînd experienţa lor, am pus la punct acest sistem şi evităm o astfel de problemă. Iar la Enron s-a întîmplat ceva ce nu se poate întîmpla în Europa şi la noi, pentru că sînt alte sisteme. Aici nu e voie ca banii colectaţi de un fond să fie investiţi în acţiunile aceluiaşi fond, cum s-a întîmplat în cazul Enron. Acest lucru nu e permis decît în America. Iar americanii şi-au angajat experţi; aceştia au făcut reforma de pensii din Chile care să-i ajute să-şi reformeze propriul sistem. Credeţi că s-ar putea ajunge şi la noi ca în Chile, să existe numai pensii private? Nu cred că în Europa se va ajunge la asta. Noi am preluat parţial, ca şi alte ţări europene, acest sistem. Un sistem cu mai mulţi piloni, cu elemente de stat, e o diversificare care face - zic eu - lucrurile mai sigure. Nu merge un pilon, dar în schimb merge altul. După ce criterii credeţi că trebuie ales fondul de pensii la care să contribui, în această fază? De fapt, firmele acestea pleacă la fel ca nişte cai de la potou. Ele nu şi-au demonstrat niciodată pînă acum capacitatea de a face profit în domeniul pensiilor, că de-abia au început să apară. Ce se poate lua în considerare în această fază e notorietatea lor în ţară şi în lume, în alte domenii sau chiar în domeniul pensiilor, dar în alte state. De asemenea, se pot lua în considerare comisioanele care pot fi mai mici sau mai mari şi politica lor investiţională. Cu timpul însă, după un an sau doi, poţi vedea mai concret cum merg lucrurile (totul e foarte transparent, există raportări periodice), poţi observa că o firmă cu un comision mai mare aduce un profit mai mic sau invers. Şi poţi lua în calcul mutarea de la un fond la altul, lucru care obligă firmele să scadă comisioanele şi să fie mai eficiente. E vorba de concurenţă. Şi mai trebuie precizat că, spre deosebire de sistemul public, în acest sistem omul îşi păstrează dreptul de proprietate asupra banilor depuşi. Mihai Şeitan, fost preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, este director asociat al societăţii de brokeraj Finco.