Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 939 din 7 – 13 aprilie 2022
Cu ochii n 3,14 jpeg

PROPRIETARUL UNEI CASE IMAGINARE VREA SĂ-ȘI SCHIMBE STILUL DE VIAȚĂ PENTRU A-ȘI PUTEA DEZVOLTA APARIȚIA ÎN FAȚA LUMII LA MODUL CEL MAI REALIST

● Din tezaurul inept al limbii române vehiculate la televiziunile de știri: „Proprietarul s-a dus să vadă de ce nu îi răspunde chiriașul și l-a găsit pe acesta spînzurat de către un cuier“. (D. S.)

● Acoperişul unei case din Hunedoara a fost găurit de o piatră de aproape 50 de kilograme, care a spulberat apoi tavanul și a ajuns în camera copiilor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Uneori drobul de sare există și cade peste tine din senin. (A. M. S.)

● Actorul Mihai Mălaimare se plînge, pe rețelele sociale, „că noi, românii, am ajuns nimic în țara noastră”, se declară „minoritar” și spune că va lupta crunt împotriva celor care-i îngrădesc drepturile „de minoritar” în țara lui. Despre ce drepturi e vorba? Să vorbească limba română, să-și iubească tricolorul, să pretindă respect de ziua națională, să i se respecte credința și obiceiurile. Aproape că-ți vine să crezi că Mihai Mălaimare trăiește într-o dictatură și e amenințat de o operațiune represivă de epurare etnică. Dar Mihai Mălaimare trăiește în Capitală și scrie despre toate aceste orori imaginare în limba română. (M. M.)

● Luka Safronov, fiul unui cunoscut pictor din Rusia, s-a legat cu cătușe, în semn de protest, de ușa unui McDonald’s. A declarat că el nu vrea să-și schimbe stilul de viață și de hrană obligat de împrejurări și acuză că retragerea McDonald’s din Rusia e un atentat la conștiința lui: „E o trădare, toți banii i-am dat lor… M-au lăsat fără mîncarea pe care am mîncat-o toată viața”. Rusul cîntărește peste 270 de kilograme și unii susțin că McDonald’s i-a făcut, de fapt, un mare bine. (A. P.)

● Poate aveți ceva mărunțiș și vă de dor de Marilyn Monroe. Christie’s se pregătește să scoată zilele acestea la licitație unul dintre portretele cele mai cunoscute ale legendarei starlete din seria pe care a făcut-o Andy Warhol. E vorba de o lucrare din 1964, o serigrafie binecunoscută, socotită azi o imagine iconică a lui Monroe. Lucrarea aparține unei fundații elvețiene care acum o scoate la licitație pentru a-și putea dezvolta și mai mult programele de ajutorare a copiilor în dificultate din întreaga lume. Christie’s estimează că lucrarea se va vinde cu un preț în jurul a 200 de milioane de dolari și va deveni, astfel, cea mai scumpă lucrare de artă a secolului XX. Ce nu facem noi pentru copii? (S. V.)

● Am aflat de apariția unui nou partid, NOI (Națiune Oameni Împreună). Mă întreb: dacă ar fi un protest împotriva acestui partid, cum s-ar scanda – „Jos noi!“? (S. G.)

● Gheorghe Turda, cîntăreț și general de brigadă în rezervă, profețea acum vreo două săptămîni: „Părerea mea despre acest război e că în Săptămîna Mare, de Paște, se va finaliza. Pentru că Putin este un credincios. El deja s-a compromis în fața lumii. Nu știu dacă își va cere chiar scuze, dar o să oprească acest război în Săptămîna Mare. Va fi ca o înfrîngere, dar pentru că la el primează credința, o să demonstreze lumii prin asta că e un ortodox convins”. Nu mai avem mult pînă în Săptămîna Mare și oare ce s-ar putea comenta la așa ceva? Decît, poate, Doamne ajută! (A. P.)

● Heineken a anunțat acum cîteva zile un produs nou, Heineken Silver. Această bere a fost astfel descrisă: „Heineken Silver e mai mult decît o bere: este o combinație între o mare cantitate de pixeli, un strop de cod informatic și multe nopți petrecute la programare”. Ei bine, Heineken Silver este o bere disponibilă exclusiv în metavers. S-a făcut deja și prima reclamă. Legendarul fotbalist francez Thierry Henry apare sub formă de avatar și jonglează cu o cutie de Heineken Silver. Puteți înțelege ceva? Eu înțeleg că și Heineken, urmînd alte brand-uri planetare, dă buzna să fie prezent în nebunia inutilă a lui Zuck. Cît despre băieții care iau berile una după alta la bar, la modul cel mai realist și concret, ar fi ei ofensați să-i tratezi cu un Heineken Silver? Sau poate că nu, dacă începem să ieșim „la o bere în metavers”. Acolo să vezi beție! (S. V.)

p24 m plesu jpg jpeg

LA DREPT VORBIND, LA CINE SE REFERĂ PRONUMELE PERSONAL „NOI“? CUM A AJUNS LUMEA SĂ FIE UN TRAMVAI?

● „A sta în carantină înseamnă să exersezi vegetarea. La drept vorbind, toți ne aflăm în carantină pe această lume, pînă ni se îngăduie să facem marea călătorie în cer... Prima zi de carantină trece ușor: trebuie și odihnă după călătorie. A doua, a treia și a patra zi sînt pentru scrisori; a cincea și a șasea – pentru obișnuirea cu locul și citirea unei cărți bune, dacă o ai; însă în a șaptea zi omul se trezește din nou dezobișnuit. Începeam să găsesc situația disperată, deși primeam zilnic vizita unor rîndunici care își făceau cuib în antreul nostru și zburau peste tot prin cameră, povestind chronique scandaleuse din bunul oraș Orșova. În primele zile de carantină am avut parte și de muzică, și încă muzică frumoasă. Doi tineri artiști valahi, un fluieraș și un acordeonist, au dat un concert în chilia lor de răsuna peste toată grădina. Cei închiși ieșiră pe la toate ferestrele, iar la urmă aplaudară, pentru că era vorba de o adevărată artă; fluierașul respira sentiment și bun-gust, sunetele ne înviorau.“ – Hans Christian Andersen, aflat în carantină în Orșova otomană în primăvara lui 1841 pe cînd ciuma bîntuia Balcanii. (M. C.)

● Unul dintre puținele lucruri bune pentru locuitorii din sectorul 3 al Capitalei este chiar mania pentru curățenie pe care se pare că o are primarul. Numai că mania asta a mers pînă la adoptarea unui slogan care apare pe toate tomberoanele și coșurile de gunoi din sector, care îndeamnă: „Fii cu noi, nu fi gunoi”. Cui să fie oare adresată această formulă? Gunoaielor? Păi, știu ele să citească? Unor cetățeni? Păi, pot fi ei numiți gunoi? Și la cine se referă pronumele personal „noi”? La „noi” – primăria sau la „noi” – gunoaiele? Oricum ar fi, apoftegma e de-a dreptul mizerabilă. (A. M.)

● Mică selecție din titlurile zilei: o știre rea – Bruce Willis își încheie cariera la 67 de ani; o știre bună – Forțele rusești și-au doborît din greșeală propriile avioane; multe știri care nu importă – Afganii au vrut să intre în România, ascunși în covoare; Oamenii de știință vor să crească pisici non-alergenice; Oligarhii ruși pot veni în Turcia; Cum ajungem să mîncăm pui românesc?; Viorica Dăncilă și-a anunțat demisia din PSD; Britanicii ar putea rămîne fără faimosul sandviș cu castraveți; Cum a ajuns degetul din mijloc să fie considerat obscen?; Un cip implantat în creier i-a permis unui bărbat paralizat să comunice telepatic; și o știre de dulce – Pe fondul crizei, Canada recurge la rezervele strategice de sirop de arțar. (M. P.)

● La ce visează lumea? Acesta este un studiu-experiment făcut de un site britanic, specializat în lenjerii de pat. Oamenii au introdus în motorul de căutare Google cuvintele-cheie ale viselor lor, iar cele mai folosite au fost luate în calcul pentru a trasa o hartă: în SUA și în Canada, cele mai întîlnite au fost visele în care subiecții își pierd dinții, mexicanii visează la foștii și fostele partenere, în America de Sud visele oamenilor sînt populate de animale, bolivienii visează bebeluși. Palestinienii că-și taie părul, iar francezii visează amorurile pierdute. (A. M. S.)

● A fost trimisă la NASA o petiție care cere ca următoarele două planete din sistemul nostru solar să fie numite, datorită mărimii lor, Coaiele lui Zelenski. (M. C.)

● Un tramvai nou-nouț, produs într-un oraș din Turcia, a luat foc într-un depou din Timișoara. Cred că Tennessee Williams ar fi găsit în știrea asta o nouă abordare pentru a-și redenumi tramvaiul. (S. G.)

Foto: G. Stoica (sus), M. Pleșu (jos)

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

FC Como Manchester United (EPA) jpg
United, de nerecunoscut în Liga Campionilor: învinsă cu 4-1. Cine e următorul Messi
„Diavolii roșii” au avut parte de un „duș rece” în competiție.
oaie jpeg
Un program inedit le oferă românilor produse direct de la fermă. Cum pot primi brânză și fructe acasă
Românii ar putea adopta în curând, simbolic, o oaie și să primească acasă brânză timp de șase luni, fără să fie nevoiți să locuiască la țară sau să se ocupe efectiv de creșterea animalului. Inițiativa aparține platformei Hambar, care își propune să conecteze direct micii producători cu consumatorii.
ai planuri in octombrie pune finestore pallady pe lista i descopera surpriza de deschidere png
Ai planuri în octombrie? Pune FineStore Pallady pe listă și descoperă surpriza de deschidere!
Când oferta este mare, experiența de cumpărare poate deveni ea însăși o descoperire. FineStore a deschis oficial magazinul din Bd. Theodor Pallady, cel mai mare spațiu al său de până acum.
888 click jpg
Liga 1 la pariuri: cote, piețe și opțiuni live
Află cum poți compara cotele pentru Liga 1, ce piețe găsești înainte și în timpul meciurilor și ce criterii contează când alegi platforma.
drone explozie Marea Neagra Foto Stringer AFP jpg
Operațiune navală a UE în Marea Neagră. Ce propune Parlamentul European
După atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră și încălcările repetate ale spațiului aerian românesc, Parlamentul European cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune. Eurodeputații solicită sprijin suplimentar pentru România și Bulgaria în detectarea dronelor.
Condițiile în care trăiesc palestinienii fugiți din Gaza în al-Mawasi FOTO Profimedia
Un film despre crimele de război din Gaza, refuzat de Cinema City. Unii cer boicotarea mall-urilor
Decizia celei mai mari rețele de cinematografe din România de a nu proiecta filmul despre crimele de război comise de Israel în Gaza a stârnit o dezbatere online, cu opinii împărțite despre neutralitatea companiei și propuneri de boicot.
Cristi Chivu (EPA) jpg
Inter dă clasă în Liga Campionilor: echipa lui Chivu, succes în 10 oameni
Cristi Chivu a consemnat încă un succes în cupele europene.
 „100 de ani de studii etnografice în România”, conferința de miercuri la Arhivele Naționale ale României
„100 de ani de studii etnografice în România”, conferința de miercuri la Arhivele Naționale ale României
În cadrul seriei „Conferințele de miercuri”, organizată de Arhivele Naționale ale României miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 18.00, publicul este invitat să descopere istoria cercetării culturii populare românești.
22 OCTOMBRIE DR  Magda Duma, P Neamt, genetica senologie jpg
„Genele nu ne scriu singure destinul.” Cum îţi pot influenţa longevitatea informaţiile date de un test genetic
Purtăm în ADN-ul nostru nu numai culoarea ochilor părinţilor şi bunicilor noştri, înălţimea, forma nasului, buzelor sau urechilor, ci şi predispoziţiile spre afecţiunile de care au suferit înaintaşii noştri.