Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 920 din 25 noiembrie – 1 decembrie 2021
Cu ochii n 3,14 jpeg

CINE ȘI-AR FI ÎNCHIPUIT CĂ UN INSTRUMENT MAI ÎNȚELEPT POATE CONFIRMA FAPTUL CĂ TREI CENTIMETRI ALTFEL AU AJUNS DEJA PE CONTINENT, ÎN ZORI?

● O mină antipersonal a explodat la Uzina Mecanică de armament Băbeni, Vîlcea, ucigînd patru persoane. Cine și-ar fi închipuit că în tihnitul, patriarhalul Băbeni pot avea loc deflagrații? (M. P.)

● Într-o preumblare pe meleaguri internetice, am găsit (în Observatorul intelectual, revistă de istorie naturală, cercetare microscopică și știință recreativă, vol. IV, apărut la Londra, în 1864) ceva care mi-a atras atenția. Într-un articol consacrat întrunirii anuale a membrilor Asociației Britanice pentru Progresul Științei este menționat un instrument „cu totul deosebit“, prezentat și descris de abatele Moigno (François-Napoléon-Marie Moigno, 1804-1884 – zice Wikipedia). E vorba de „tenebroscopul domnului Soleil“ (Jean-Baptiste François Soleil, 1798-1878 – zice aceeași Wikipedia), un instrument menit să demonstreze invizibilitatea luminii. Mi s-a părut interesantă această asociere între soare (soleil, scuzați-mi franceza) și întuneric (tenebræ, scuzați-mi latina). (D. S.)

● Dorind să fie în pas cu vremurile, dicționarul Le Petit Robert a decis să introducă pronumele „iel”, o simbioză între „il” (el) și „elle” (ea) pentru a desemna persoanele care nu vor să fie definite de gen. Mi-e că s-au cam grăbit și n-au fost îndeajuns de precauți cu această găselniță, iar feministele le-ar putea sări în cap, de vreme ce masculinul are din nou întîietate. Poate ar fi fost mai înțelept și, cu siguranță, mai plăcut urechilor ca pronumele să fie „eli”. (S. G.)

● Institutul național de statistică din Olanda a confirmat că bărbații și femeile din această țară rămîn cei mai înalți oameni din lume, însă, în același timp, cifrele arată că olandezii se micșorează. În ultimele șase decenii, olandezii s-au situat în vîrful clasamentului mondial al înălțimii, înălțimea medie a unui bărbat de 19 ani fiind de 182,9 cm în 2020, în timp ce femeile de aceeași vîrstă măsurau 169,3 cm. „Scăderea este legată parțial de imigrația în creștere, a populației mai scunde și a copiilor născuți din aceste populații în Olanda”, au explicat statisticienii. A mai fost subliniat un aspect interesant: există o diferență remarcabil de mare de înălțime între oamenii din nordul și sudul Olandei. Bărbații din nord au avut mereu un avantaj de trei centimetri față de cei din sud. Ceea ce poate confirma faptul că trei centimetri în plus sau în minus, atunci cînd vine vorba de bărbați, totuși contează. (A. P.)

● Conform unei analize publicate în The Guardian, numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie scade, în timp ce în țările UE crește. Excepția-cheie este România, care a depășit un mare vîrf epidemic, iar acum înregistrează un declin. România: altfel, ca întotdeauna. (M. P.)

● Se estimează că 26.000 de tone de plastic generate ca urmare a pandemiei de COVID-19 (mănuși, măști și alte echipamente și ambalaje de protecție, kituri pentru teste etc.) au ajuns deja în oceanele lumii, unde au fost găsiți pești morți în interiorul mănușilor și măști în stomacul pinguinilor. Vestea „bună” e că majoritatea acestor reziduuri vor sfîrși, pînă la finalul secolului, fie îngropate pe fundul oceanelor, fie scoase afară pe plajele lumii. (M. C.)

● Microbiologul Bruno González Zorn, profesor la Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea Complutense din Madrid, avertizează asupra unui nou pericol: „superbacteriile”. Bacteriile ucid deja, potrivit autorităților europene, 33.000 de persoane, pe continent, în fiecare an. Ele se înmulțesc la fiecare douăzeci de minute și suferă adesea mutații care le oferă un „scut” împotriva diferitelor antibiotice. Și, cel mai îngrijorător, ele pot transmite noile gene de rezistență și altor bacterii din apropiere, chiar și unora din alte familii. „Este ca și cum aș învăța limba germană și ți-aș transmite această abilitate”, explică dr. Zorn. Se pare că, de fiecare dată cînd vine vorba de ființe excepționale – supraoameni sau superbacterii – și de mulți morți, primul exemplu care ne vine în minte e germanitatea. (M. P.)

● Doi turişti americani au intrat noaptea prin efracţie în Colosseum-ul din Roma pentru a bea o bere şi a se bucura de privelişte. Cei doi turişti, în vîrstă de 24 şi, respectiv, 25 de ani, care escaladaseră zidurile celebrului amfiteatru roman luni în zori, au fost reperaţi de un trecător matinal, care i-a denunţat imediat. Poliţia i-a amendat cu 800 de euro pe cei doi tineri. Turismul exclusivist e mai scump. (A. M. S.)

SE RIDICĂ ÎNTREBAREA DACĂ NU CUMVA E VORBA DESPRE TREI TURIȘTI CARE AU AJUNS ACUM LA GLEZNE

● Acum, cînd pentru a zbura în univers cu o navă spațială e nevoie doar să fii miliardar, se ridică întrebarea dacă nu cumva OZN-urile sînt navele de călătorie spre Pămînt ale miliardarilor aventuroși de pe alte planete. (M. C.)

● O carte împrumutată de la o bibliotecă din oraşul scoţian Dunfermline a fost returnată după 73 de ani. E vorba despre volumul Stately Timber, de Rupert Hughes, care a fost găsită de fiica celui care a împrumutat-o şi ea a trimis-o înapoi. Recordul Guinness pentru cartea care a fost înapoiată cel mai tîrziu unei biblioteci este de 288 de ani. Este vorba despre un volum împrumutat de la Sidney Sussex College de la Cambridge University în 1668. (A. M. S.)

● Trei polițiști, șefi la Permise, examinări și înmatriculări de vehicule în județul Teleorman, sînt cercetați de DNA pentru luare de mită. În același caz, cercetările DNA mai vizează și alte persoane. Din nefericire, știrea asta nu are absolut nimic surprinzător. Surprinzătoare ar fi fost una inversă, potrivit căreia un șef de la Permise auto din Teleorman n-ar fi luat mită. (A. M.)      

● În pasajul de la Universitate, Centrul de Informare Turistică București este aproape tapetat cu pliante care fac referire la un obiectiv major, de neratat pentru turiști și, deopotrivă, aș spune, pentru locuitorii Capitalei: „Cum poți supraviețui unui cutremur?”. (S. G.)

● S-a trezit reacțiunea! Un grup numeros de intelectuali americani de primă mînă, printre care istorici faimoși ca Niall Ferguson, psihologi de top precum Steven Pinker, foști președinți de universități din Ivy League, precum Larry Summer, fost la Harvard, și scriitori de forță precum David Mamet, dimpreună cu un număr de antreprenori, au decis să înființeze o universitate în care independența profesorilor și libertatea ideilor redevin valori supreme. University of Austin – așa se va numi universitatea – este stabilită în capitala Texasului și anunță deja un program de „Forbidden Courses” în cadrul căruia se vor preda exact lucrurile care sînt acum evacuate din colegiile americane sub presiunea corectitudinii politice. Nu-i rău! America rămîne marea mea dragoste. (S. V.) 

● Pot să înțeleg nerăbdarea UDMR de a ajunge, din nou, la guvernare. Partidul minorității maghiare, care mai mereu s-a găsit într-o formulă care sprijină majoritatea guvernamentală, e în derută. „Nu e posibil să stăm cu pantalonii dați jos pînă la genunchi și să așteptăm poștașul”, a spus, nerăbdător, Kelemen Hunor. Îl înțeleg, e neplăcut să-i fi alunecat pantalonii pînă la genunchi. Dar criza încă nu e gravă: să zică „Köszönöm szépen!” că nu i-au ajuns la glezne. (M. M.)

Foto: M. Bănică

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

George Simion. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
George Simion, după dosarele lui Georgescu și Tanasă: „S-au pus pe noi, unul după altul”
George Simion acuză că suveranişti sunt „luați la țintă”, după ce Călin Georgescu e vizat într-un al cincilea dosar penal, iar deputatul AUR Dan Tanasă tocmai a fost trimis în judecată.
Expoziția temporară „Meșteșugul olăritului. Centre de olari din sudul și centrul Transilvaniei în secolele XVII – XIX”
Istoria olăritului la românii din sudul Transilvaniei
Informațiile despre olarii români din sudul Transilvaniei sunt relativ târzii, deoarece majoritatea lucrau în sate și nu erau organizați în bresle.
Liga Campionilor (EPA) jpg
Situație ilară în Liga Campionilor: interzis la duș după meci. Ce s-a petrecut
Cea mai tare competiție intercluburi a evidențiat un episod ciudat.
SEP CCR ILUSTRATIE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
CCR a respins sesizarea USR și PNL privind schimbarea conducerii Camerei Deputaților
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins joi, 22 octombrie, cu majoritate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate privind hotărârea Camerei Deputaților referitoare la alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor forului legislativ.
Harper Beckham  foto   Profimedia jpg
Are numai 15 ani, dar crede că întreaga lume se învârte în jurul ei. Ce pretenții are această adolescentă celebră?
„Mama, nu mă lasă să merg machiată la școală! Fă ceva!” Adolescenta unei vedete a cerut să se schimbe regulile pentru ea.
jocuri de noroc istock jpg
Alexandria vrea să restricționeze „păcănelele”. Unde ar mai putea funcționa și ce jocuri de noroc ar rămâne permise
Primăria municipiului Alexandria propune noi restricții pentru sălile de jocuri de noroc, inclusiv interzicerea aparatelor de tip slot-machine în anumite zone ale orașului.
Bărbat care dă mită un tenac de dolari americani FOTO Shutterstock
Mită „pe bandă” la uzinele mecanice Plopeni și București. Doi directori și-au recunoscut vinovăția
Trei directori de la uzinele mecanice Plopeni și București sunt implicați într-un dosar complex de corupție, în legătură cu atribuirea și derularea unor contracte comerciale. În anchetă este vizat și administratorul unor societăți comerciale.
euro, foto shutterstock jpg
O femeie din Bulgaria a pierdut 45.000 de euro în Craiova. A lăsat banii la gunoi, crezând că ajută poliția
O femeie de 64 de ani din Bulgaria a pierdut 45.000 de euro după ce a fost convinsă de escroci să participe la o presupusă operațiune a poliției, în Craiova. Aceasta a lăsat banii într-o geacă, lângă niște containere de gunoi, de unde au fost luați de suspecți.
pod brazilia jpg
Un pod spectaculos de peste 12 kilometri, construit de un consorțiu chinez. Va fi finalizat în 2031
Un pod spectaculos cu o lungime de peste 12 kilometri va urma să fie construit în Brazilia, de către un consorțiu de firme din China. Atunci când va fi terminat, acesta va fi cel mai mare pod hobanat din America Latină.