Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 916 din 28 octombrie – 3 noiembrie 2021
Cu ochii n 3,14 jpeg

VREMURILE PE CARE LE TRĂIM AU AJUNS ÎN SITUAȚIA DE A NU MAI SUPORTA UN SISTEM CU AJUTORUL CĂRUIA VREMEA SE ÎNVÎRTE ÎN SACI DE PLASTIC

● O reclamă la o farmacie – „Vino la noi să-ți imunizezi pofta de viață” – mi-a trezit fiori existențiali. Înțeleg vremurile pe care le trăim, dar să rămînem, totuși, optimiști. (S. G.)

● Bibi și Poldi, două broaște țestoase Galápagos, au fost împreună timp de 90 de ani și apoi, brusc, nu au mai fost. Nimeni nu știe ce s-a întîmplat de-au ajuns într-o zi în situația de a nu se mai suporta una pe alta. Bibi și Poldi trăiesc acum în locuri separate, special amenajate, precum cei divorțați. Lui Bibi îi place să stea în grădină și să mănînce iarbă. Dar cînd ridică ochii și o vede pe Poldi, „șuieră ca un șarpe”, spune Helga Happ, directoarea grădinii zoologice din Klagenfurt, Austria. Acest mesaj, cel puțin, este clar: „Nu vrea să trăiască cu el”. Un ziarist de la Time se întreba: „Dacă ei nu pot face să funcționeze relația asta, ce speranță mai avem noi, ceilalți?”. (A. M. S.)

● Un bărbat din Bosnia-Herțegovina a construit o casă rotativă pentru a-i face pe plac soției care era nemulțumită fiindcă nu toate camerele aveau vedere și făcea tot mai des mutări prin casă, spre exasperarea soțului. Acesta a inventat un sistem cu ajutorul căruia casa se învîrte, astfel încît din toate camerele se pot vedea, pe rînd, cîmpul de porumb, grădina, pădurea și rîul. Locuința din apropierea orașului Srbac poate face o rotație completă în 24 de ore cînd este setată la cea mai mică viteză, iar la cea mai mare, în doar 22 de secunde. Acum, probabil că nevasta o să se plîngă că o ia cu amețeală. (A. P.)

● În nord-vestul Spaniei încă există un far perfect funcțional de pe vremea împăratului Traian. E cel mai vechi far din lume. Și despre noi se zice că sîntem de pe vremea lui Traian, dar nu e clar cît de funcționali mai sîntem, ca popor. În orice caz, în timp, nouă ni s-a tot stins lumina. (A. M.)

● Mihaela, o asistentă medicală stabilită în Italia, a mers la carabinieri și și-a denunțat bărbatul alături de care trăia, un italian în vîrstă de 50 de ani, atunci cînd a aflat că acesta își ține mama moartă într-un dulap, împachetată în saci de plastic. Cei doi locuiau împreună în comuna Buccinasco, de lîngă Milano, iar bărbatul încasa de doi ani pensia mamei sale, în valoare de 1.700 de euro. Omul își făcuse un mic business de familie. (A. M. S.)

CE ALTCEVA PUTEM ÎNȚELEGE DIN CONCLUZIA DE PE VREMURI (NICIODATĂ ROSTITĂ, DAR SUBÎNȚELEASĂ) CARE OFEREA UN BUN STIMULENT CA SĂ RĂMÎI DINAMIC?

● În matematică, se știe, există cinci categorii de numere: naturale, întregi, raționale, reale și complexe. Cu ocazia alocuțiunii din 19 octombrie, președintele Klaus Iohannis face o stranie și inutilă descoperire matematică: numerele simple. Căci ce altceva putem înțelege din declarația sa de săptămîna trecută? Cităm: „18.863! Nu este un simplu număr […]. 574! Nu este un simplu număr […]. 1.805! Nu este un simplu număr […]”. Într-adevăr, acestea nu sînt numere simple, ci simple numere naturale – căci nimic nu e mai natural ca dezastrul medical care tocmai se petrece, ținînd cont că majoritatea românilor nu se vaccinează, că țara arde și Guvernul se piaptănă, că administrația Sănătății e birocratică și coruptă, că autoritățile întîrzie să ia măsuri etc., etc., etc. (M. P.)

● După ce le-a sucit mîna la spate liberalilor și a întors țara cu sus-n jos ca să-l pună pe dl Cîțu președinte la PNL, talentatul domn Iohannis descoperă zilele acestea că nu are ce face cu el, căci fostul premier a reușit să se facă atît de antipatizat în celelalte partide, încît simpla sa prezență irită orice negociere. Curînd, prezidentul golfer va descoperi și că dl Cîțu nu este nici vreun lider politic de anvergură, capabil să redreseze acest PNL răvășit, care iese din mediocritate într-un naufragiu comic și patetic spre submediocritate. Astfel, curînd, dl Iohannis va descoperi că trebuie să-l schimbe pe dl Cîțu. Cît despre dl Iohannis însuși, știți vorba de pe vremuri: „Mîndră corabia, meșter cîrmaciul!“. (S. V.)

● Apple și-a construit o reputație cu deviza – niciodată rostită, dar subînțeleasă de utilizatori – „Scump, dar bun”. Computerele, laptop-urile, telefoanele și celelalte device-uri de la Apple sînt scumpe, dar chiar te poți baza pe ele. Ultimul gadget lansat e o cîrpă din microfibre pentru șters ecranul. Costă 19 dolari. La prețul ăsta, deja poți să cumperi un computer – e drept, ieftin și prost. (M. M.)

● O patiserie din București oferea cîndva gratuit produsele rămase nevîndute, la finalul zilei, oamenilor străzii și celor care nu și le-ar fi permis altfel. Inițiativa a fost una lăudabilă, dat fiind că a doua zi tăvile ar fi fost oricum umplute cu pateuri proaspete. În Italia, un hoț de ocazie a subtilizat o tavă întreagă de croissante, dimineața, la ora 5,30, în centrul orașului Pistoia. A doua zi, proprietarii au avut surpriza să găsească o bancnotă de 10 euro și un bilet de scuze nesemnat. Se pare că făptașul nu mai mîncase de cîteva zile și nu avea bani, așa că și-a însușit croissantele, iar acum voia să se reabiliteze. Cei de la cafenea au postat întreaga poveste pe rețelele sociale, unde a fost văzută de proprietarul unui lanț de patiserii. Acesta a dorit să-l ajute pe omul aflat într-o astfel de situație. A lăsat, la rîndul lui, un mesaj pe geamul aceleiași cafenele, prin care îi oferea un loc de muncă. (A. A. D.)

● Întrebat dacă a citit cartea de memorii a colegului său de trupă, chitaristul Keith Richards, și dacă nu e tentat să scrie și el una, bateristul Charlie Watts (1941-2021) a răspuns: „Nu am citit-o, nu am de ce. Îl cunosc. A fost drăguț să-mi trimită un exemplar cu autograf pentru că le colecționez, dar asta a fost tot. Sînt o persoană prea discretă ca să scriu despre mine și despre The Rolling Stones. Nu aș vrea să vorbesc despre o jumătate din lucruri, iar pe restul le-am uitat”. Cunoscut pentru eleganța cu care purta costume din trei piese, a fost întrebat și dacă haina îl face pe om: „Nu, nu-l face, dar îl ajută să arate bine. Nu toată lumea se pricepe, mulți nici nu sînt interesați, iar celor din jur oricum nici măcar nu le mai pasă. Pe la începutul anilor ’80 luam droguri, apoi m-am oprit, dar am început să beau la greu, am făcut burtă și, Dumnezeule, nu-mi mai puteam închide nasturii la pantaloni. Asta a fost! M-am oprit. Luni întregi am mîncat numai alune, arahide și stafide. Costumele sînt un bun stimulent ca să rămîi în formă. Încă mai port costume croite în urmă cu treizeci de ani. Au costat atît de mult încît refuz să le las să zacă în garderobă”. (M. C.)

● Astăzi ne îndreptăm spre Valea Jiului, unde vom face scurte opriri la Petroșani, Lupeni, Vulcan și Petrila pentru a citi cîteva nume de firme: Prietenia Turism SRL, Geanta Mariei SRL, Impuls Fantastic Luk SRL, Marius & Darius Prosper SRL, Dictum Activum SRL, Pantofii Tari SRL, Groapa Seacă SRL, Apă Și Săpun Clas SRL, Puțin Din Toate SRL, Acasa Ta Avec SRL, Reglare Și Verificare SRL, Sorana Croșetează SRL, Prompt Polistiren SRL, Cocota Comimpex SRL, Tabere Start Schi SRL, Dinamic Microserv SRL, Meduza Prodalcom SRL, Paradis Tour Straja SRL, Bălașa Megatransport SRL, Geometrica Lemn Lupeni SRL, Coperta Floriano SRL, Platoul Soarelui SRL, Smile Après Ski SRL, Magnific Lemn SRL, Anagrama Marketing SRL, Enigma Déjà Vue SRL, Explicit Industries SRL, Cămara Dacilor Liberi SRL, Dulăpiorul Familiei SRL, Bunica XXL SRL, Ina Vine Cu Tine SRL, Enjoy Trilogy SRL, Opt Cu Nouă SRL, Aproape De Tine SRL, Misterul Dulce SRL, Podele Fotonice SRL, Provizii De Iarnă SRL, Hainele Tari Company SRL, Depozitul De Fericire SRL. (D. S.)

Foto: M. Pleșu

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

George Simion. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
George Simion, după dosarele lui Georgescu și Tanasă: „S-au pus pe noi, unul după altul”
George Simion acuză că suveranişti sunt „luați la țintă”, după ce Călin Georgescu e vizat într-un al cincilea dosar penal, iar deputatul AUR Dan Tanasă tocmai a fost trimis în judecată.
Expoziția temporară „Meșteșugul olăritului. Centre de olari din sudul și centrul Transilvaniei în secolele XVII – XIX”
Istoria olăritului la românii din sudul Transilvaniei
Informațiile despre olarii români din sudul Transilvaniei sunt relativ târzii, deoarece majoritatea lucrau în sate și nu erau organizați în bresle.
Liga Campionilor (EPA) jpg
Situație ilară în Liga Campionilor: interzis la duș după meci. Care e motivul
Cea mai tare competiție intercluburi a evidențiat un episod ciudat.
SEP CCR ILUSTRATIE 23 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
CCR a respins sesizarea USR și PNL privind schimbarea conducerii Camerei Deputaților
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins joi, 22 octombrie, cu majoritate de voturi, sesizarea de neconstituționalitate privind hotărârea Camerei Deputaților referitoare la alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor forului legislativ.
Harper Beckham  foto   Profimedia jpg
Are numai 15 ani, dar crede că întreaga lume se învârte în jurul ei. Ce pretenții are această adolescentă celebră?
„Mama, nu mă lasă să merg machiată la școală! Fă ceva!” Adolescenta unei vedete a cerut să se schimbe regulile pentru ea.
jocuri de noroc istock jpg
Alexandria vrea să restricționeze „păcănelele”. Unde ar mai putea funcționa și ce jocuri de noroc ar rămâne permise
Primăria municipiului Alexandria propune noi restricții pentru sălile de jocuri de noroc, inclusiv interzicerea aparatelor de tip slot-machine în anumite zone ale orașului.
Bărbat care dă mită un tenac de dolari americani FOTO Shutterstock
Mită „pe bandă” la uzinele mecanice Plopeni și București. Doi directori și-au recunoscut vinovăția
Trei directori de la uzinele mecanice Plopeni și București sunt implicați într-un dosar complex de corupție, în legătură cu atribuirea și derularea unor contracte comerciale. În anchetă este vizat și administratorul unor societăți comerciale.
euro, foto shutterstock jpg
O femeie din Bulgaria a pierdut 45.000 de euro în Craiova. A lăsat banii la gunoi, crezând că ajută poliția
O femeie de 64 de ani din Bulgaria a pierdut 45.000 de euro după ce a fost convinsă de escroci să participe la o presupusă operațiune a poliției, în Craiova. Aceasta a lăsat banii într-o geacă, lângă niște containere de gunoi, de unde au fost luați de suspecți.
pod brazilia jpg
Un pod spectaculos de peste 12 kilometri, construit de un consorțiu chinez. Va fi finalizat în 2031
Un pod spectaculos cu o lungime de peste 12 kilometri va urma să fie construit în Brazilia, de către un consorțiu de firme din China. Atunci când va fi terminat, acesta va fi cel mai mare pod hobanat din America Latină.