Cu ochii-n 3,14
ÎN JURUL NOSTRU,
UNII DINTRE CEI MICI TRANSFORMĂ JUCĂRIA ÎN TIMP CE MERG,
ORIUNDE O POT GĂSI
● Toate în jurul nostru se schimbă, mai puțin natura umană. (A. M. S.)
● O grădiniţă din Massachussets le-a interzis copiilor să folosească expresia „cel mai bun prieten“, susţinînd că unii dintre cei mici s-ar putea simţi marginalizaţi sau neincluşi în grup. (C. Ş.)
● În 2003, Mark Zuckerberg lansează FaceMash în rețeaua internă a Universității Harvard și dă socoteală profesorilor acesteia. Ulterior, transformă jucăria în fenomenul global Facebook și ajunge să dea explicații în fața Congresului american. Mă întreb cît de importantă va fi următoarea mișcare a lui Zuckerberg și dacă Prefericitul, Papa, Dumnezeu sau orice altă entitate astronomică în funcție, în acel moment, va avea întrebările potrivite pentru acesta. (A. D.)
● În Hawaii s-a votat o lege care interzice trimiterea de SMS-uri în timp ce mergi. Amenda este de 15 dolari, dar poate ajunge pînă la 99 de dolari, pentru recidiviști. Conform unei statistici, s-au înregistrat mai bine de zece mii de accidente cauzate de oamenii care stau lipiți de ecranul telefonului în timp ce merg. (S. G.)
● Într-un articol din The New Yorker: „Masculii de musculiţă de oţet caută eliberarea sexuală oriunde o pot găsi. Cînd nu pot face asta, ei beau alcool.“ (C. Ş.)
E CEL MAI VIGUROS EXEMPLU CĂ,
DEOCAMDATĂ,
TOTUL E SUB CONTROL
● Dacă acceptăm că fotbalul e parte a culturii engleze (şi europene), atunci toţi xenofobii care acuză „hoardele barbare“ că ne distrug identitatea culturală europeană au în egipteanul Salah cel mai solid contraargument: 42 de goluri pentru Liverpool în acest sezon. E cel mai viguros exemplu că Europa marchează, în continuare, şi cu ajutorul lui Mohamed. (M. M.)
● Pe capul celei mai înalte statui a lui Iisus din lume au apărut mai multe antene de emisie, scrie gizmodo.com, care notează că scopul acestor antene nu este deocamdată clar. Oare ca să ne audă mai bine? (A. M. S.)
● „Lucrători anume desemnați de către MAI să supravegheze cu sau fără brățară electronică persoana arestată la domiciliu“, „că doar, ce mare lucru, cel puțin un șef de post și un agent este [că sînt, n.n.] în fiecare comună“. Doar trebuie „să ai o hartă pe un ecran și să fie un lucrător specializat în lucru cu această aparatură“. Așa ne explică Eugen Nicolicea, „în mod juridic, și nu sentimental“, acest recent proiect vizînd arestul la domiciliu și în week-end. Abia aștept să-l întîlnesc pe agent pe ulița mare, cu harta subraț, căutîndu-și arestatul în fundul curții, după nucul cel mare, pe cînd nevastă-sa dă boane la păsări. „Bună ziua, fa Marcelo, acasă ți-i omu’?“ „Acas’, că doar unde?, că mi l-or băgat la pîrnaie-n tindă, pînă luni dimineață. Da’ stai numa’ o țîră, c-acuș vine, o trecut valea pîn’ la Gligoru lu’ Căcel, că l-o rugat să-i dea o mînă de ajutor că-i fată vaca, să nu-i moară vițelu’. Da’ vine mintenaș! O țîr de rachiu îți pui? C-oi fi și matale ostenit de-atîta alergătură!“ „No, amu-i ghine că ne-om înțeles!“ „Păi, cum de nu, că doar oameni sîntem, căciuli purtăm!“ „Corupție îi spunem, corupție scriem!“, murmură omul legii, pătruns de înalta-i misie, pe cînd dă rachiul peste cap și bifează în tabel că totul e sub control. (R. M.)
CEL PUȚIN TEORETIC,
SE PARE CĂ MESAJELE
S-AU ÎNĂLȚAT ÎN VĂZDUH
● Bucureștiul a avut o serie de primari demnă de o galerie a grotescului. După toate figurile ciudate sau dubioase, în premieră, a urmat o doamnă. Ea ar fi putut, cel puțin teoretic, să mai lumineze galeria cu pricina, s-o mai înfrumusețeze. Deocamdată, ce mi se pare însă e că, la vremea primăverii, Bucureștiul n-a mai arătat de nu mai țin minte cînd așa de murdar și neadministrat. Pe lîngă gunoieri și măturători, parcă și semafoarele au ajuns să-și facă de cap, în ciuda locuitorilor. (A. M.)
● Filtrul auto din orăşelul elveţian Köniz a prins zilele trecute în imagini o raţă zburînd cu o viteză de 22 km/oră peste cea admisă în zonă. Se pare că infractorul e încă în libertate. (C. Ş.)
● Un studiu arată că 50% din mesajele misogine de pe Twitter sînt publicate de femei. Mi se pare la fel de (puțin) surprinzător ca femeile, nu puține, care exclamă, bărbătește, „P**a mea!“. (M. P.)
● În alte vremuri, cînd se considerau ofensați sau aveau ceva de împărțit, bărbații rezolvau chestiunea printr-un duel. Unul memorabil s-a petrecut pe 28 iunie 1808 în apropiere de Paris și i-a avut ca protagoniști pe domnii De Grandpré și Le Pique, care aspirau simultan la grațiile domnișoarei Tirevit, dansatoare la Opera Imperială. Fiindcă pe atunci era la modă zborul cu balonul, cei doi s-au urcat, fiecare, în nacela unui balon și, din grădina Tuileries, s-au înălțat în văzduh. Cînd baloanele au ajuns la înălțimea de o jumătate de milă, și-au scos pistoalele și au tras (condiția era să nu tragă unul asupra celuilalt, ci să țintească balonul adversarului). Primul a tras Le Pique, care însă nu a nimerit ținta. A tras apoi și De Grandpré, nimerind-o pe a lui. Străpuns de glonte, balonul bietului Le Pique s-a prăbușit, iar acesta și secundul său au sfîrșit zdrobindu-se de pămînt. De Grandpré și-a continuat ascensiunea, a plutit o vreme purtat de aburii victoriei și în final a revenit la sol. Istoria (cel puțin aceea la care am avut acces) nu spune ce s-a întîmplat în continuare cu dansatoarea și învingătorul. (D. S.)
Foto: Lucian Costin
