Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 731 din 22-28 februarie 2018
Cu ochii n 3,14 jpeg

CICĂ LA UMBRA
UNEI STELE COMESTBILE
SE VOR REZOLVA TOATE PROBLEMELE NOASTRE MINORE
CARE-ȘI SCHIMBĂ CULOAREA
LA DESTINAȚIE 

● Cică Parlamentul European vrea să „desființeze“ ora de vară. Pentru noi, n-ar fi o mare nenorocire, avînd în vedere faptul că iarna, în România, a devenit un soi de vară mai răcoroasă. Astfel, faimoasele vorbe cîndva „iarna nu-i ca vara“ vor ajunge să nu mai aibă chiar nici o noimă. (A. P.)

● Din revista Rebus pe februarie: „Orizontal: 1) Bizara șansă de-a muri la umbra unei stele. 2) Orgă de lux la scenă deschisă – Amăgiri insidioase într-o tentativă de ambuscadă. 3) Pedestraș înrolat sub stindardul zeiței Caissa – Motiv de răsfăț pentru plozii altora (reg.). 4) Hamal ce trage la lopată pe terenuri inundate – Mimoză întreținută pe bani frumușei de un grădinar cu fustă. 5) Cheie de pătruns în magazia de litere – Devieri scrutate sub lupa behavioriștilor. 6) Copcie de încheiat un veston cuirasat – Postura orbului poposit la Brăila“. (A. M. S.)

● Anul ăsta, parcă de Sfîntul Valentin nu am mai văzut destule inimi. Sau, din cele care se găseau, ori erau cam diforme (cele comestibile), ori prea ostentative, fie prea standardizate. Doar într-un loc am găsit unele mai delicate și în culori posibile, care m-au dus întrucîtva cu gîndul la dragoste. (I. P.)

● De Valentine’s Day a plouat de dimineață pînă seara. Și noaptea a plouat. Cineva se întreba dacă nu cumva, în consecință, prin noiembrie se vor rezolva ca prin minune toate problemele noastre demografice. (A. M.)

● România are cele mai multe mame minore din UE. Iar noi încă stăm să dezbatem dacă educaţia sexuală în şcoli este la fel de necesară precum predarea religiei. (M. C.)

● Un oraş din Olanda testează un nou tip de „zebră“ special concepută pentru pietonii neatenţi, distraşi de telefoanele mobile. Pe trecerea de pietoni sînt încorporate leduri care-şi schimbă culoarea, odată cu semaforul. Poate cineva ar trebui să se gîndească şi la o aplicaţie mobilă de traversat strada. (M. M.)

● Un entomolog din California a comandat prin poştă 500 de gîndaci de care avea nevoie pentru o cercetare. Aceştia n-au mai ajuns însă la destinaţie, în zonă avînd loc mai multe furturi din cutiile poştale. Vă imaginaţi ce feţe trebuie să fi făcut hoţii cînd au deschis pachetul? (C. Ş.) 

CICĂ DACĂ POATE EXISTA
FOLCLOR PARALEL, POATE EXISTA
ȘI UN FAPT ȘTIINȚIFIC
SAU ALTCEVA MAI PUȚIN ȘTIUT

● Dna Viorica Vasilica Dăncilă filozofează: „Dacă poate exista un precedent, poate exista și un al doilea precedent“. Adevăr grăit-a. Și dacă poate exista prima motostivuitoare, poate exista și a doua motostivuitoare. (D. C.)

● „Din ce țară veniți?“, întreabă un ofițer al serviciului de imigrări britanic. „Din România“, răspunde imigrantul ilegal pakistanez. E o situație cu care poliția britanică se confruntă relativ frecvent. Ridicarea, în ianuarie 2014, a restricțiilor de pe piața muncii britanică pentru români și bulgari le-a inspirat imigranților de origine pakistaneză, care încearcă să se stabilească ilegal în Anglia, o nouă strategie: exploatînd prejudecățile – devenite, se pare, folclor global – cu privire la tenul închis și la aspectul „mediteranean“ al românilor, ei se declară într-o veselie cetățeni români, legitimîndu-se cu cărți de identitate românești, mai ușor de procurat sau de falsificat decît orice pașaport. (M. P.)

● Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat că instituţia pe care o conduce înfiinţează Compartimentul pentru Integritate şi Anticorupţie, iar asta în condițiile în care Cherecheș însuși este inculpat pentru luare de mită. Curat statul paralel! (C. Ş.)

● O turmă de mistreţi a năvălit pe străzile Braşovului şi cineva a comentat pe Facebook: „E imaginea României, o poză de moment istoric, 100 de ani după ce mistreţii şi rinocerii păreau izolaţi în trecut.“ În sprijinul acestei metafore, iată un fapt ştiinţific mai puţin ştiut: din cauză că laptele nu este distribuit în mod egal prin cele 12 sfîrcuri ale femelei, purceii mistreţului se luptă pentru pozițiile cele mai bune, stabilind, astfel, o ierarhie în rîndul fraților. Ca în partide, Parlament, Guvern. (M. C.)

● Prezidenţiale 2019: Kövesi vs. Firea. (Sau Codruţa vs. Găbiţa.) (M. C.)

● Jurnalistul italian de investigaţii Gianluigi Nuzzi a descoperit că doar 7% din banii strînşi prin acţiunile caritabile de Maica Tereza au ajuns la oamenii sărmani, restul fiind depuşi în vistieria Vaticanului. Nu e prima dată cînd Maica Tereza se dovedeşte a fi fost doar o figură de marketing. Încă din anii ’80, Richard Dawkins a denunţat aşa-zisele ei acţiuni caritabile. Dar, în fond, ce altceva sînt aşa-zişii sfinţi şi oscioarele numite moaşte dacă nu elemente de marketing spiritual în marea schemă piramidală a donaţiilor caritabile de la ghişeul bisericilor neimpozitate de stat? (M. C.) 

CONFORM UNUI STUDIU ÎNALT,
CICĂ AL ȘAPTELEA AN
A FOST FRUCTIFER

● După ce comuniștii l-au etichetat drept „legumă burgheză“, sparanghelul a devenit azi, conform unui studiu, factor de risc în dezvoltarea cancerului. Îmi e din ce în ce mai dragă leguma asta prigonită. (S. G.)

● „Demnitar (înv. dignitar) < fr. dignitaire (după demn < lat. dignus, calitatea de a fi demn; capabil, destoinic. Despre oameni sau purtarea lor: Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru, mîndru – o ținută demnă). Înalt funcționar al statului, persoană învestită cu o demnitate, persoană care deține o demnitate importantă.“ Sursa: Șăineanu. Tot la Șăineanu sintagma: „demnitate regală“. Puteți întocmi un Top 10 (+ ?) demnitari care să se înscrie în parcursul etimologic/terminologic de mai sus? (R. M.)

● Se mai întîmplă şi lucruri bune. După ce în toamna anului trecut i s-a decernat Premiul Leteo în Spania, iarna asta Mircea Cărtărescu a fost anunţat drept cîştigătorul Premiului Thomas Mann în Germania. Ceea ce face din 2018 al şaptelea an consecutiv în care acest minunat scriitor român primeşte un mare premiu internaţional. (M. C.)

● Cînd a fost premierul Japoniei în România, l-au trimis la Muzeul Satului. Acum, cînd a fost Tudorel Toader în Japonia, l-au chemat de urgență înapoi. O fi apucat măcar să viziteze vreun muzeu? (D. C.)

● Pe un panou publicitar de la metrou, o exclamație: „Cîți români, atîtea obiceiuri de a sărbători iubirea!“. Iar sub exclamație, spre exemplificare, unul dintre obiceiurile românești de sărbătorire a iubirii: „Pom fructifer + plic îngrășămînt înrădăcinare 5 g per pachet“. (D. S.)

Foto: E. Farkas

1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.

Parteneri

Legume tocate   pixabay jpg
Trebuie spălate fructele și legumele înainte de a le pune în frigider? Ce trebuie să știi
Atunci când revenim de la cumpărături cu fructe și legume, mulți dintre noi le clătim cu apă, înainte de a le pune în frigider. Acum, experții în siguranță alimentară explică dacă acest obicei chiar este unul benefic și dacă nu are, de fapt, un efect exact opus față de cel la care ne așteptăm.
Zelenski, Trump si Putin FOTO AFP
Trump amenință că va întrerupe furnizarea de informații către Kiev, daca Ucraina continuă atacurile asupra rafinăriilor rusești. Efectele acordului cu Putin privind motorina
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va întrerupe accesul Kievului la serviciile de informații americane dacă ucrainenii nu încetează să atace rafinăriile rusești, a relatat publicația Axios.
Telefon  Sursa Magnific jpg
De ce ne este atât de greu să ieșim din casă fără telefon. „Viața se simte altfel, într-un mod ciudat de bun”
Tot mai mulți români încearcă să petreacă timp fără telefonul mobil, însă pentru alții acest lucru pare de neconceput. Specialiștii explică de ce ne este atât de greu să renunțăm la ecrane și cum putem scăpa de dependența de telefon.
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
5 pomi fructiferi pe care îi poți planta chiar și dacă nu ai experiență în grădină. Sunt foarte ușor de îngrijit
Mulți români care locuiesc la curte pot cădea în capcana de a crede că pomii fructiferi sunt, în mod automat, greu de îngrijit. În realitate, avem la dispoziție câteva variante pe care le putem planta chiar și dacă nu avem prea multă experiență în grădină.
Generalul Serghei Surovikin
Surovikin nu va deveni „Măcelarul din Kiev”. De ce revenirea generalului rus căzut în dizgrație se poate întoarce împotriva lui Putin
Kremlinul l-ar putea aduce înapoi pe generalul Serghei Surovikin, cunoscut sub numele de „Măcelarul din Alep”, pentru a planifica atacuri asupra Kievului, conform relatărilor din presa rusă.
living room istock jpg
3 greșeli de renovare care îți pot scădea valoarea casei. Experții spun ce trebuie să eviți
Cândva, aceste sfaturi erau foarte populare iar proprietarii din întreaga lume încercau să-și remodeleze casele urmând aceste indicații. Acum, ele sunt complet depășite, iar dacă vom dori să ne vindem casa, riscăm să îndepărtăm potențiali cumpărători care își doresc ceva mult mai modern.
Entrevue Erfurt by Nicolas Grosse jpg
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
De două ori în istorie, românii au fost dați pe mâna rușilor, de marile puteri ale momentului. În ambele situații, țara noastră a rămas fără teritorii importante, iar populația a suferit rusificare, jaf economic și deportări. Efectele pe termen lung au fost cumplite.
Banane FOTO Shutterstock
Nu ține bananele lângă aceste fructe. Se vor strica mult mai repede
Bananele sunt fructe care se găsesc în orice magazin din țara noastră și despre care deja se știe prea bine că sunt foarte sănătoase. Însă, un detaliu pe care nu foarte multă lume îl știe este faptul că bananele nu trebuie ținute niciodată lângă aceste fructe, deoarece se vor strica mult mai repede.
ziua recoltei slatina, 9 octombrie 2026   foto alina mitran (23) jpeg
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
Întâlnirea între producătorii de hrană și cumpărători se desfășoară, în toamna 2026, sub semnul austerității. Vânzătorii se plâng de vânzări slabe, clienții se plimbă printre standuri mai mult pentru a admira culorile toamnei bogate.