Cu ochii-n 3,14

DUPĂ CUM SE VEDE ȘI PE STRADĂ,
NU EXISTĂ ÎN DEPOZITE
NUMAI BĂRBAȚI 

● Dialog la pagina de modă a revistei Femeia, probabil din anii ’80, găsită în podul bunicii: „«Cum vi se pare dvs., T.A. [creatoare de modă în cadrul serviciului designer al casei de modă M.I.U.], moda actuală?» / «Foarte frumoasă.» / «Mulți dintre noi o găsesc aberantă.» / «Dar aceasta este doar o tendință.»“ După cum se vede și pe stradă, printre papucii cu blăniță, nimic aberant nou sub soare. (M. C.)

● Scrisoare de la o cititoare, publicată în cadrul rubricii „Căsuța poștală“ a aceleiași reviste Femeia din anii ’80: „În magazinele din orașul nostru, care se aprovizionează de la I.C.R.T.I. Suceava, lipsesc multe lucruri necesare. Aș da numai cîteva exemple: mașini de gătit electrice, frigidere, vase emailate de 10-50 l, costumașe pentru șoimii patriei, unele produse cosmetice. Cei în drept ne spun că aceste mărfuri nu există în depozite. Noi credem că s-ar găsi dacă cei care fac repartizările ar ține seama și de necesitățile de consum ale locuitorilor din orașele mici. – M.C., Gura Humorului“. Care or mai fi azi necesitățile de consum nesatisfăcute ale locuitorilor din orașele mici? (M. C.)

● Scrisoare de la un cititor, publicată în cadrul rubricii „Căsuța poștală“ a aceleiași reviste Femeia din anii ’80: „La întreprinderea de șuruburi Brașov se încadrează prin concurs numai bărbați pentru posturile: inginer producție, economist-birou desfacere, analist-programator-oficiul de calcul, precum și absolvenți ai treptei I liceu pentru calificare în meseriile de lăcătuș și strungar. Așa reiese cel puțin din anunțul din 26 august a.c. publicat în ziarul județean Drum nou. Sperăm să aflăm și de ce. -– G.C., Brașov“. Sperăm ca femeile de azi să nu mai aibă dificultăți în a munci în industria de șuruburi. (M. C.) 

ȘTIAȚI CĂ
ÎN TOIUL NOPȚII,
PE CĂLDURA ASTA, NEDUMERIREA
E ÎNTR-O CĂDERE LIBERĂ? 

● Știați că în cadrul Ministerului Agriculturii există Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor? Oare cum poți administra grindina? Și cum poți încadra ploile într-un sistem? E chiar un pic filozofic, nu i așa? (A. P.)

● Spre a urmări mai ușor prestația celor două echipe concurente, care-și vor disputa, în ritm tot mai alert, profesionalismul, de aici încolo le vom numi „titrații“ (adică cei en-titre, specialiști în gaz și instalațiile lui) vs „blatiștii“ (montatorii de lemn). Cum spuneam, episodul anterior s-a încheiat în coadă de pește… Însă după aproximativ zece zile, blatiștii au ajuns, și-au făcut treaba, au înșurubat și au fixat, au verificat și au plecat. Toată lumea a răsuflat ușurată. Dar momentul de respiro a fost brusc anihilat de sirena dezlănțuită… șuiera, piuia, țiuia ca scoasă din țîțîni… Ledul verde aprins, ba nu, stins, ledul roșu… Panică generală, soneria zbîrnîia: „Ce faceți, doamnă, în toiul nopții, pe căldura asta?“. Chiar așa! Oare cu ce-oi fi greșit?! Am reușit să opresc alarma și să trimit un sms în miez de noapte blatiștilor care încheiaseră, ziceam eu, „onorabil“ misia. „Nu se poate, nu e de la noi! Trageți de buton după ce ați scos căpăcelul și vedeți dacă se repetă…“ „Domnilor, blocul a sărit în aer (sens propriu/sens figurat, cum doriți, efectul contează!), nu mai încerc, vă aștept…“ „Da, venim! Da’ nu mîine, că e week-end, vorbim de luni încolo, să vedem cum găsim o fereastră.“ Au găsit, au venit, au verificat cm de cm, detectorul a început să piuie din răsputeri exact la electrovalvă/electrovană (nici acum nu știu cum e corect!). „Piesa e fisurată, chemați-i să v-o schimbe.“ Cum ziceam… Oare cu ce-oi fi greșit? Aici se încheie episodul cu nr. 3. Dar nu și operațiunea în sine. (R. M.)

● Nedumerirea mea din urmă cu ceva timp s-a clarificat. Peste „fundațiile“ din jurul părculețelor din sectorul 4 se ridică niște zdravene zăbrele, vesel colorate, falnice, de vreo doi metri. Ce mai, copiii au parte de niște minunate mici pîrnăi. Oare s-o vrea să fie obișnuiți de mici cu ideea? (A. D.)

● După violențele de la Charlottesville, bursa popularității arată cam așa: Barack Obama a avut peste trei milioane de like-uri după ce a scris pe Twitter împotriva rasismului și a îndemnat la toleranță („Nimeni nu se naște ca să urască o altă persoană din cauza culorii pielii, a originilor sau a religiei sale“, citat din Nelson Mandela). Iar Trump e într-o cădere liberă. De-a dreptul periculoasă. (A. M. S.) 

APROPO,
CUM VĂ MERGE TĂCEREA? PORNEȘTE LA ORE FIXE? 

● Idiotul nu mai e al satului, acum idiotul e planetar şi crede că: Pămîntul e plat, vaccinurile sînt nocive, aselenizarea n-a avut loc, schimbările climatice nu există… Apropo, cum spunea cineva, politicienii nu ar trebui întrebaţi dacă „cred“ în schimbările climatice, ci dacă „le înţeleg“. (M. C.)

● Săptămînalul german Die Zeit realizează, de ceva vreme, un sondaj de opinie printre cititorii ediției online. Pe prima pagină a site-ului e afișată întrebarea: „Cum vă merge?“. Cititorii sînt îndemnați să răspundă prin „bine“ sau „rău“. Programul măsoară starea la orice moment al zilei, dar poate oferi și o perspectivă comparată. Cel mai bun moment al săptămînii e sîmbătă la prînz. Iar cel mai prost – ați ghicit! – duminică seara. (M. M.)

● Pe 21 august, Big Ben-ul intră în renovări și va înceta să bată timp de patru ani. Propun, dacă tăcerea va deveni prea greu de suportat pentru britanici, să le împrumutăm bormașina vecinului. Pornește la ore fixe. (S. G.) 

NU E CAZUL SĂ VĂ ASCUNDEȚI,
ÎN MOD DELIBERAT, SUFLETUL 

● Dacă (din cine știe ce motive, numai de dvs. știute) colecționați degetare, nu e cazul să vă ascundeți după deget: sînteți digitabufilist. (D. S.)

● Nu m-am mai uitat, în mod deliberat, de ceva timp la televizor. Cînd l-am redeschis, în sfîrșit, într-o dimineață, am dat peste următoarea știre: o mamă și ai ei trei (cred) copii au fost călcați de tren, pe ruta București-Constanța. Se pare că mama s-a aruncat și i-a aruncat… M-am reîntors la decizia cu ocolirea, pe cît posibil, a televizorului. (I. P.)

● Episodul 4. Titrații au venit de astă dată la primul apel. Era cam groasă. Tot blocul aștepta cu sufletul la gură un deznodămînt favorabil, adică unul care să infirme diagnosticul. Au sosit în zori… Reverificat cu piuitorul întregul traseu. Într-adevăr, electrovalva dădea semne de nervozitate și la ei. S-au aplecat, au îngenuncheat, au deșurubat și reînșurubat și au conchis ricanînd a zeflemea, tip… eh, nu-i chiar așa gogonată: „Nu, doamnă, piesa nu e fisurată, doar n-a fost strînsă ca lumea, știți, are niște șuruburi înăuntru… etc. etc.“ „Dar nu dvs. ați montat-o?“ „Eu?!“ Îi derulez, pas cu pas, filmul… „Da’, știți, eram după program…“ Fără replică… Așa se încheie acest episod, nu înainte de a preciza, dacă mai era nevoie, că titrații n-au reușit decît să pună la loc aragazul, în cutia lui lemnoasă, dar atît: „Mai departe nu mai știm…“. Nici nu m-aș fi așteptat. (R. M.)