Cu ochii-n 3,14
DACĂ SÎNTEM OAMENI SERIOŞI,UN GENIU ARE DREPTUL SĂ ÎNTÎRZIE CREŞTEREA SUPRAFEŢELOR DE URCARE ŞI COBORÎRE
● Mersul cu autobuzul pe ger naşte într-un pasager nervos emisii verbale cu valoare de lege: „Dacă sînt două persoane grase şi îmbrăcate gros, nu se poate trece de ele“. (D. S.)
● PR-ul unui mare cazinou din Bucureşti tot trimite pe adresa redacţiei nenumărate e-mail-uri care încep cu „Dragă Dilema“ şi care prezintă, pătimaş, diferite oferte pentru Blackjack, Poker, Pin-ball, Ruletă, Sloturi, Baccarat şi alte jocuri de noroc. Pe bune, sîntem oameni serioşi şi credeam că am format deja o părere despre cine sîntem şi ce preocupări avem! Se pare însă că unii îşi imaginează despre noi, dilematicii, că între două şedinţe de redacţie mai tragem cîte un barbut, iar între două numere ale revistei – nişte bambilici, aşa, la repezeală, pîn’ se face de trimis în tipografie! (R. T.)
● Peste 250 de muzicieni vor interpreta la Varşovia, timp de 171 de ore, fragmente din creaţia lui Frédéric Chopin, pentru a marca intervalul care separă cele două zile de naştere posibile ale compozitorului polonez. Chopin s-a născut în 1810, pe 22 februarie sau pe 1 martie. „Un geniu are dreptul să se nască timp de o săptămînă“, ar fi spus în glumă Waldemar Dabrowski, preşedintele comitetului de organizare a Anului Chopin în Polonia. Frumos! (A. P.)
● Jur că mi s-a întîmplat. Stăteam debusolat pe aeroportul din Timişoara, ascultînd al treilea anunţ că zborul spre Chişinău întîrzie, cînd îmi sună telefonul. O voce mă întreabă: „Alo, dl Bogdan Chirieac?“. Îmi venea să răspund: „Nu, domnişoară, aici Ghinea, altă clasă de analişti, din ăia care trăiesc din muncă, nu din şmenuri cu statul“. Îmi venea doar. De fapt, am zis: „Nu, aici e Ghinea, dar e haioasă greşeala“. Am rîs amîndoi. (C. G.)
● Dragi vegetarieni, (re)obişnuiţi-vă cu gustul cărnii: un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Cranfield (Marea Britanie) arată limpede că renunţarea la carnea de vită sau de oaie din alimentaţie în favoarea produselor substituente pe bază de soia sau tofu dăunează mediului înconjurător. Pentru că presupune creşterea suprafeţelor de terenuri cultivate; ceea ce presupune despăduriri masive; ceea ce presupune o scădere a randamentului în ceea ce priveşte producerea de oxigen; ceea ce înseamnă o creştere a cantităţii gazelor cu efect de seră; care sînt la originea încălzirii globale. Trăiască şi înflorească friptura şi cîrnaţii! (M. M.)
● Un prim pas înainte în călătoria cu metroul: pe tronsonul 1 Mai, mai recent construit, se afişează, ca-n alte ţări civilizate, în cît timp vine trenul următor. Şi se respectă. Aşteptăm cu interes ziua cînd, la urcare şi coborîre, se vor respecta cele două sensuri. (I. P.)
DACĂ TRADUCERILE RAPIDE AU INVADAT SPAŢIUL SELENAR, ŞI-AU FĂCUT APARIŢIA
MAŞINILE DE CULTURĂ
● Mîndria inginerilor europeni, trenul Eurostar, are tot mai dese probleme. Tehnica înaltă joacă şi feste. Însă şi traducerile rapide le joacă feste uneori chiar şi celor de la RFI. Cineva spunea deunăzi pe post, că Eurostarul „a căzut în pană“. (A. M.)
● Cine vrea să mai înţeleagă ceva în plus din complicata evoluţie a lumii în ultimii 40 de ani să se uite atent la meciurile de hochei pe gheaţă dintre Rusia de azi (fosta URSS) şi Cehia de azi (fosta Republică Socialistă Cehoslovacă). Lagărul socialismului victorios nu a cunoscut, în sport, un război popular mai aprig decît cel purtat cu crosele între sovietici şi cehoslovaci. La mine pe birou am un ciob gros din vitrina agenţiei sovietice Aeroflot de la Praga, devastată după o finală istorică în ’68. Astăzi, cehii şi ruşii au invadat de mult hocheiul american şi pe cel canadian, joacă împreună şi se înfruntă pe bani mulţi în campionatele capitaliştilor de peste Ocean, dar şi în ale oligarhilor putinieni, căci e plină Rusia de hocheişti cehi. (R. C.)
● Din cauza restricţiilor bugetare, SUA vor să renunţe la programul spaţial „Întoarcerea pe Lună“. Acesta prevedea o altă „vizită“ a pămîntenilor în spaţiul selenar, pînă cel mai tîrziu în 2020. Cred că, în condiţiile actuale, noua zicere astronautică ar suna cam aşa: „Un pas mic pentru mine, un pas mare pentru omenire… după buget“. (M. Ş.)
● Laolaltă cu mulţi politicieni PSD-işti, în plină forfotă electorală ce urma să anunţe viitorul lider al partidului, printre maşini scumpe, jurnalişti şi figuri publice, şi-au făcut apariţia, în fuste lungi, colorate şi minoritare, grupuri de vrăjitoare, dornice să alunge raza violetă sau, din contra, s-o direcţioneze împotriva unuia sau altuia dintre candidaţi. Replica cea mai trendy a aparţinut uneia dintre ele, dornică să explice unui jurnalist cum stă treaba: „Vrăjile noastre au anumite proceduri“. Se pare că pînă şi ocultismul s-a molipsit la noi de proceduri corporatiste. (S. G.)
● Cîţiva arhitecţi de pe lîngă Primăria Capitalei propun să se renunţe la obligativitatea amenajării de parcări pentru orice clădire nou construită. Ei îşi justifică propunerea prin raţiuni ecologice. Cică fără parcări, oamenii care merg la serviciu (în noile clădiri) vor renunţa să-şi mai folosească maşinile. Interesant. Poate însă că ar trebui început (aşa, ca un exemplu de eco-civism) chiar cu desfiinţarea parcărilor pentru angajaţii Primăriei. Cred totuşi că o măsură şi mai eficientă contra automobilelor ar fi ca noile clădiri să nu mai poată fi construite, prin lege, decît în mijlocul bulevardelor şi al intersecţiilor. Traficul astfel sufocat ar fi în marele beneficiu al cetăţenilor Capitalei, care ar respira, în sfîrşit, un aer mai curat. Mai e şi varianta cu interzicerea benzinăriilor pe o rază de 500 de km în jurul Bucureştiului. (A. M.)
● Dacă fostul primar din Rm. Vîlcea, Mircia Gutău, proaspăt intrat în închisoare pentru luare de mită, este pe cale să fie făcut cetăţean de onoare de către Consiliul Local (cu sprijinul oamenilor de cultură Răzvan Theodorescu şi Dinu Săraru), poate i se înmînează şi cheia oraşului. Aşa, puţin luată la pilă ca să se potrivească în broasca celulei. (M. C.)
DACĂ RECUNOAŞTEŢI CEEA CE SE NUMEA PE VREMURI EXPRIMARE ALB-NEGRU,
LANSAREA FOTOGRAFIILOR CU DRAGOBETE A FĂCUT PARTE DIN EFECTUL ACUSTIC
● „My my my i yi woo. M M M My Sharona…“ Dacă recunoaşteţi refrenul ăsta dement compus în 1979 de trupa The Knack, înseamnă că l-aţi cîntat deja toată săptămîna trecută în memoria vocalistului Doug Fieger, plecat, la numai 57 de ani, să facă un jam session cu Elvis, Lennon, Bonzo, Jim şi ceilalţi. (M. C.)
● Întrebare tot mai naivă şi tot mai presantă în democraţia romånească: a vizita şi a discuta cu un bogat om de afaceri, fie el numit şi mogul, înseamnă a fi în legătură şi a complota cu ceea ce se numea pe vremuri „un duşman al poporului“? (R. C.)
● Din ciclul „Televiziune color, exprimare alb-negru“: Dana Grecu, la Antena 3, în direct de la Congresul PSD: „Azi, Marian Vanghelie mi s-a părut mai alb la faţă ca de obicei“. (M. V.)
● Am primit un e-mail de la o editură, prin care eram invitat la „lansarea Evangheliei după Ioan“. Probabil o ediţie revăzută şi adăugită în hardcover şi în prezenţa autorului. (M. C.)
● Revista Contemporanul – Ideea europeană îmi oferă, lună de lună, o plăcere rară şi absolut nevinovată: număratul fotografiilor cu Nicolae Breban, directorul revistei. Dacă în ediţia din decembrie am găsit doar 8 fotografii, în cea din ianuarie am numărat 13. Cine pariază cîte vor apărea în ediţia de luna asta? (M. C.)
● Am văzut că sloganul cel mai frecvent la petrecerile şi concertele de Dragobete, în acest an, este „Iubeşte româneşte!“. Mă întreb: dacă te identifici puternic ca moldovean, ardelean sau oltean, e voie să iubeşti şi în dialect? (M. Ş.)
● Am toată admiraţia pentru cei care au gîndit şi pus în aplicare proiectul Premiilor Gopo pentru film. Dar mă văd nevoit să-i dojenesc. În comunicatul de presă despre nominalizări scrie că din juriu a făcut parte, pe lîngă critici, regizori şi actori, şi un „exploatant“. Deduc că e vorba de cineva care are o sală de cinema în exploatare. Adică: dacă exploatezi oameni, te numeşti exploatator; dacă exploatezi o sală, te numeşti exploatant. Pe cale de consecinţă, oamenii care se duc să vadă un film sînt exploataţi? (M. V.)
● Un cercetător de la Muzeul Muzicii din Paris a declarat zilele trecute că misterul bine păstrat al viorilor Stradivarius nu e decît o legendă. În urma analizării (într-un accelerator de particule) a unor eşantioane de pe mai multe zeci de instrumente dintre cele 600 încă întregi, s-a ajuns la concluzia că sunetul inegalabil al viorii Stradivarius nu ţine nici de lemnul din Val di Fiemme recoltat în nopţile fără lună, nici de „sîngele de dragon“ cu care maestrul din Cremona şi-ar fi vopsit instrumentele şi nici măcar de lacul final, un ulei banal amestecat cu răşină de pin. Se pare că sunetul viorii Stradivarius – conchid specialiştii – a ţinut de-a lungul timpurilor mai degrabă de interpret decît de lutier, iar efectul acustic a fost mai degrabă unul vizual. O halucinaţie audio-vizuală colectivă de cîteva secole, în care unii vedeau roşu în faţa ochilor pînă începeau să audă muzica sferelor… (S. S.)
