Cu ochii-n 3,14
OK, ACCEPTĂM CĂ POŢI CITI PE ZIDURI ŞI ALTE PERCEPŢII DESPRE MATERIA ONTOLOGICĂ. DAR ATUNCI CUM DEMONSTRAŢI CĂ NU SE VOR MAI FABRICA AMINTIRI?
● De curînd, într-o însorită zi de primăvară, mergeam pe DN1 şi ocoleam nenumăratele gropi apărute în ultimele luni ca urmare a combinaţiei dintre iarna grea şi asfaltul prost. Mi-a venit în minte o întrebare simplă: cu ce se ocupă oare cei de la administraţia drumurilor dacă nu astupă nici măcar gropile de pe DN1? Ştiu că Radu Berceanu a zis că a dat toţi banii la deszăpezire şi că nu mai are şi pentru reparaţii. OK, acceptăm că banii s-au terminat. Dar atunci ce mai au de făcut ministerul şi agenţiile de resort? De ce nu pleacă toţi acasă pînă se mai adună alţi bani? (A. M.)
● Cînd ieşi din Bucureşti cu trenul şi te uiţi pe geam la deprimantul peisaj industrial, poţi citi pe ziduri toate obscenităţile extreme inventate de poporul român, cu pretextul de a susţine o echipă de fotbal sau alta ori fără nici un pretext, doar din dorinţa de a scrie porcării pe pereţi. Printre atîtea „M… Steaua!“, „P…“ şi „Hai Rapid!“, la un moment dat, poţi vedea, scris mare şi îngroşat: „Te iubesc!“. Poate că nu sîntem încă iremediabil pierduţi. (A. P.)
● Despre poporul român am învăţat, printre altele, la şcoală, că e paşnic şi ospitalier. În lumea largă de azi circulă şi alte percepţii despre el (noi): „Românii? Criminali!“ – a spus, tranşant, într-un soi de esperanto, un şofer de taxi (de naţionalitate incertă) din Viena. (I. P.)
● Michel Onfray se întreabă (retoric) în ultima sa carte, care tocmai stă să apară în Franţa: „Dacă Freud a fost un aventurier, gata de orice pentru a obţine celebritatea şi bogăţia, gloria şi reputaţia; dacă pretenţia de a fi un om de ştiinţă legitimat prin clinica medicală ascundea propunerea subiectivă, personală şi autobiografică a unei psihologii literare; dacă psihanaliza a falsificat rezultatele clinice cu scopul de a disimula anumite eşecuri ale dispozitivului său analitic; dacă descoperim în gîndirea freudiană materia ontologică a unei falocraţii misogine şi homofobe, iar nu o gîndire de eliberare sexuală, atunci cum să explicăm succesul lui Freud, al freudismului şi al psihanalizei vreme de un secol?“. Merită să duci la capăt o analiză pe divan ca să răspunzi la ditamai întrebarea… (S. S.)
● Am văzut o scenă stranie la Springtime. La o masă stăteau o tînără durdulie şi un domn „obosit“ şi prost îmbrăcat, ceva între boschetar şi beţiv de cursă lungă. La un moment dat, tînăra, care îi tot flutura prin faţă nişte hîrtii scrise, a ţipat la el, enervată de-a dreptul: „Nu înţeleg ce aveţi toţi cu Cărtărescu?! Oriunde se duce e apreciat şi recunoscut… pe cînd voi cum demonstraţi că sînteţi scriitori?“. Doi puşti au pufnit în rîs şi şi-au dat ochii peste cap. Mi-am amintit fără să vreau de anii ’90, cu tot marasmul, boemia şi incertitudinile lor. (A. P.)
● O ştire zice că nu se vor mai fabrica ţigările „Carpaţi“: fabrica de la Sfîntu Gheorghe a fost închisă. Ştiu, fumatul dăunează grav sănătăţii, dar în calitatea mea de fost şi îndelung fumător de „Carpaţi“ nu pot pentru ca să rămîn pasiv. Aşa încît îi rog pe alţii ca mine să scrie – după gust, timp şi chef – „amintiri de pe cînd fumam Carpaţi“. Trimiteţi textele pe mircea.vasilescu@satiricon.ro şi mă angajez să le public pe cele mai interesante. Mai ales că de luna viitoare vom avea un site nou… (M. V.)
● Atunci cînd am făcut Dilema veche ni s-a spus de către oameni pricepuţi în ştiinţa brand-ului (da, există, ce vă miraţi!) că nu e bine, că tot ce e „vechi“ sucks. Acum există Cotidianul Vechi, Ziua Veche, Trupa Veche. Şi dacă tot sîntem la vechituri, vă recomand şi http://firme-vechi.blogspot.com, un loc unde găsiţi fotografii cu firme vechi, din acelea pe cale de dispariţie, de la magazinele din comunism. Mi-au plăcut: „Sifoane“, „Reparaţii ochelari“, „Andreaua“, „Amintiri“. Ce se vindea la „Amintiri“, că nu mai ţin minte? (C. G.)
OK, SE CONFIRMĂ PREVIZIUNILE AMARE. DAR ATUNCI CUM DEMONSTRAŢI EŞECUL ATÎTOR DELICATESE TOT MAI IEFTINE?
● Cunosc tot mai mulţi pesimişti care, în clipele, deloc rare, cînd li se confirmă previziunile negre, sînt mulţumiţi şi chiar încîntaţi. (R. C.)
● Vinerea trecută, Oltchim Rm. Vîlcea a învins pe Hipo Viena cu 32-17 şi a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin. Reproduc acest rezultat din nostalgie pentru băieţelul care am fost şi care, toată copilăria lui, a suferit şi a vărsat lacrimi amare prin tribunele Sălii Sporturilor „Traian“ din Rm. Vîlcea pe cînd Chimistul, apoi Oltchim lua bătaie în mod regulat de la această Hipo, coşmarul oricărui microbist vîlcean. (M. C.)
● Nu ne bucurăm pe cît s-ar cuveni de eşecul unei idei îngrozitoare: s-a spus un „Nu“ hotărît şi oficial tîmpeniei care propunea să se desfiinţeze ofsaidul în fotbal. Dl Blatter, preşedintele FIFA, aşa ar fi vrut, ca să se marcheze cît mai multe „boabe“ pe lume. Cum să fi trăit fără ofsaid în fotbal? Mai ales la noi, la romåni, unde „dacă a fost sau nu (ofsaid)“ este singura întrebare care, zile şi nopţi, o sfidează pe cealaltă, aia tot cu „dacă a fost sau nu“, se ştie ce. (R. C.)
● Un ONG francez pe nume Mişcarea împotriva Rasismului şi pentru Prietenia între Popoare a prezentat Guvernului din Hexagon un raport privind blogurile extremiste. Toate bune şi frumoase, numai că printre blogurile propuse pentru monitorizare se numără şi cele pro-life (anti-avort) – care, deşi au o idee fixă, nu pot fi numite nici pe departe periculoase pentru societate. Alt motiv de monitorizare este un aşa-numit „etno-diferenţialism“, termen neexplicat foarte clar: dacă afirmi pe un blog că englezii sînt diferiţi de chinezi, de exemplu, prezinţi semne incipiente de fascism? Problema cu astfel de abordări este că, din cauza atîtor piste false, cînd întîlneşti extremişti adevăraţi, e posibil să nu-i mai recunoşti. (M. Ş.)
● Dacă într-un restaurant de fiţe din Sinaia, cu delicatese argentiniene şi neozeelandeze, comanzi o friptură mare (cea mai mare, de vită argentiniană, costă 81 de lei), vei primi halca de carne trîntită pe farfurie, pur şi simplu, fără garnitură – asta comanzi separat –, dar cu multă Vegeta pe deasupra. Căci la noi şi exoticul prinde gust mioritic. (S. G.)
● Se scumpesc computerele. Pentru prima dată, după ce decenii la rînd au fost, de la an la an, tot mai ieftine. Din cauza recesiunii şi a monedei euro slabe, tehnologia nano o să se vîndă la preţuri mega. (M. M.)
OK, SPAŢIUL EUCLIDIAN E LA PĂMÎNT. DAR ATUNCI CUM DEMONSTRAŢI CĂ UN SINGUR LUCRU RAR SE VA ABATE ASUPRA LUMII NEPOTRIVITE?
●l Pi (π) este una dintre cele mai importante constante matematice. Valoarea constantei este egală cu 3,14 în notaţia zecimală obişnuită şi reprezintă raportul dintre circumferinţa şi diametrul cercului în spaţiul euclidian. Pe 14 martie (3.14, după notaţia americană a datelor) a fost ziua Pi. Iar Google şi-a schimbat special înfăţişarea pentru a o sărbători. Salutăm iniţiativa şi promitem să rămînem în continuare cu ochii-n 3,14. (M. M.)
● Vremuri grele, şomajul e-n floare, economia la pămînt. Un amărît zice la televizor, cu năduf: „Noi de două zile umblăm să muncim, că n-avem unde să muncim. Sîntem nişte rîsuri, ne dă afară pe noi ca să stea ei sus“. (D. S.)
● La 28 de ani de la despărţire, trupa ABBA va intra în Rock and Roll Hall of Fame (spre entuziasmul celor patru fani declaraţi de la Dilema veche: C.P.-Bădescu, a.l.ş., Dan Stanciu şi cu mine). Un singur lucru mai am de adăugat: „The Winner Takes It All“. (M. C.)
● Trupa Pink Floyd a cîştigat procesul cu casa de discuri EMI, căreia i-a interzis să mai vîndă, în format iTunes, cîntece individuale, considerînd că albumele lor sînt un tot artistic unitar şi trebuie comercializate ca atare. Un gest rar de apărare a integrităţii artistice care-l ruşinează pe piratul de muzică din mine. (M. C.)
● Sabrina Sforza Galitzia, o cercetătoare italiană, susţine că sfîrşitul lumii ar urma să se producă în 4006. Unele indicii din faimoasul tablou „Cina cea de taină“ a lui Da Vinci ar arăta faptul că, pe 21 martie 4006, un „potop universal“ se va abate asupra lumii întregi şi va dura pînă pe 1 noiembrie acelaşi an, cînd… gata! Să nu facem însă nazuri, mai este mult pînă în 4006. Ţin să-i mulţumesc pe această cale dnei cercetătoare de la Vatican pentru că mi-a luat o piatră de pe inimă. Nu că m-aş aştepta să trăiesc o veşnicie, dar parcă 2012 era un pic cam aproape. (R. T.)
● Pe strada mea a apărut un afiş publicitar al unei firme care oferă „servicii funerare non-stop“. M-am liniştit: de acum înainte, nu mai e o problemă să mori la ore nepotrivite. (M. Ş.)
