Cu ochii-n 3,14

ÎN ACEST SPAŢIU GENEROS, REACŢIILE DE GHEAŢĂ  AU CRESCUT  CONSIDERABIL,  PREŢIOSUL CONŢINUT  FIIND MAI IEFTIN  

● La ultimul Salon du Livre parizian, editura Hachette a boicotat sindicatul editorilor, rezervînd doar 100 de metri pătraţi dintre cei 800 pe care îi avea an de an în marea hală de la Porte de Versailles. În acest spaţiu generos nu se aflau nici o carte şi nici un scriitor: doar cîteva recepţioniste extrem de amabile, care indicau graţios librăriile de unde se pot procura ultimele apariţii Hachette, şi site-urile aferente. De efect era însă golul hiperluminos de sub eticheta Hachette, în care, pe canapele albe de piele, se odihneau cititorii epuizaţi de îmbulzeala inutilă din jur. Hachette: raiul cititorilor care vor fi citit toate cărţile. (S. S.)

● Folosind urmele de pe giulgiul torinez, un computer a generat imaginea 3D a chipului lui Iisus. Arătată oamenilor de pe stradă, reacţiile au fost dintre cele mai variate, de la „Ce tip sexy! E hot!“ pînă la „Nu e El!“. Cred că James Cameron deja se gîndeşte să-l distribuie pe Iisus-ul 3D în următorul lui film. (M. C.)

● „Furtună de ace de gheaţă pe faţă în deşert“, zice textul unei reclame, pe un zid. V-ar atrage aşa ceva? Pe mine, nu prea. (D. S.)

● Cîţiva specialişti americani în istoria artei şi alimentaţie au analizat zeci de picturi care reprezintă Cina cea de Taină din ultima mie de ani – relatează Los Angeles Times. Ei au constatat că porţiile din faţa apostolilor şi a lui Iisus au crescut considerabil de-a lungul timpului, devenind, dintr-o masă frugală, una demnă de un restaurant. Astfel, reprezentările Cinei consemnează evoluţia umanităţii de la ascetism la consumerism. Rezultatele studiului au apărut iniţial într-o revistă numită Jurnalul Internaţional al Obezităţii. Probabil, ca să aibă efectul scontat, urmează republicarea într-o revistă de fitness. (M. Ş.)

● În Piaţa Obor, un candidat zîmbitor, cu o mină prosperă, dintr-un afiş electoral rămas pe un zid de la ultimele alegeri, privea următoarea scenă: unui moş jerpelit i se furase paporniţa şi doi băieţi de prin piaţă prinseseră hoţul, un boschetar, la cîţiva paşi mai încolo. Moşul îi ţinea morală hoţului, care stătea cu capul în pămînt. „De ce m-ai furat, mă?! Au fost cheltuieli mari aici!“, zicea, arătînd spre sacoşă. La un moment dat a deschis-o ca să-i prezinte preţiosul conţinut: o pîine, o rudă de salam, cîteva ouă. Nici nu ştii dacă să rîzi sau să plîngi. (A. P.)

● Pentru că pe 3 aprilie a fost Ziua Jandarmeriei, iar s-a umplut Bucureştiul de bannere pe care numita instituţie declară că are o sută şi nu ştiu cîţi de ani de „continuitate în slujba cetăţeanului“. Păi, continuitate să fie, dar s-o ştim şi noi: în slujba cărui „cetăţean“ a fost Jandarmeria între 1947-1989, cînd, de fapt, nici nu mai exista, fiind „dizolvată“ în cadrul trupelor de Securitate? (M. V.)

● Am văzut un afiş publicitar care face reclamă unui supermarket, cu sloganul „Dacă găseşti undeva mai ieftin, plătim de zece ori diferenţa“. Tocmai cînd mă hotărîsem să compar toate preţurile care-mi ies în cale, mi-am dat seama că era 1 aprilie. (M. Ş.)

TRECĂTORII SE FOLOSESC  DE LITERE ABISALE  CA SĂ MAI ÎMPUŢINEZE UIMIREA. UNUL ÎI SPUNE CELUILALT,  APROAPE PATERN:  „CE-A MAI RĂMAS DIN LOGICĂ? FLUXUL DEZVOLTĂRII FOŞNITE!“ 

● Istanbul, 1 aprilie. Într-o piaţă din centrul oraşului sînt aruncate 100.000 de baloane roz. Sloganul evenimentului: „Istanbul rîde“. Iniţiatorul, un potentat local, vrea să-i determine pe concetăţenii săi, chinuiţi de griji, să fie mai veseli, mai relaxaţi. Şi chiar funcţionează: trecătorii prind baloanele colorate şi le lovesc de pereţi sau de asfalt pînă pocnesc. Baloanele se sparg în cascadă, cu sutele, ca o rafală de mitralieră, şi oamenii rîd. Ce simplu a fost! (M. M.)

● Din ciclul „Odată ce te-a lovit mania conspiraţiilor, nu mai ai scăpare“, am aflat şi eu, cu ocazia grevei RATB de săptămîna trecută, cine se face vinovat de acest fapt care a bulversat & scos din minţi Capitala: preşedintele Băsescu, secondat de Guvernul Boc. Pfui, nu m-aş fi gîndit! Pentru că nu pot, vezi Doamne, să facă disponibilizări aşa, pe faţă, se folosesc de mijloace alternative ca să mai împuţineze rîndurile oamenilor muncii – de exemplu, de greve! Conform discuţiilor din puhoiul de oameni care aşteptau joia trecută, în van, un tramvai, zice-se că recenta grevă RATB ar fi avut ca unic scop „ca oamenii să se calce în picioare“, „să se omoare între ei“, „să nu mai ajungă la serviciu şi să fie daţi afară“. (R. T.)

● Pe o dubiţă albastră, pe şosea, la drum de seară, scria cu litere galben-vesele: „Oferim îmbălsămări gratuite“. Frînezi automat şi devii, cu aşa promoţie, şofer ca la carte. (S. G.)

● Printre anunţurile de la mica publicitate sînt unele de poveste: „Pentru studentă serioasă oferim cazare în palat pentru meditat o fetiţă sănătoasă de 8 ani“. Altele sînt înduioşate: „Donez metis ciobanesc german, mascul 4 luni, găsit abandonat, flămînd, disperat“. Există o categorie foarte pragmatică: „Casă de bătrîni particulară primeşte bătrîni(e)“. Şi întotdeauna există şi variante abisale: „Cancer terminal 65%, constipaţie hemoroizi 100%, naturist Dr. Tomma, tel…“. (A. M.)

● Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a criticat dur comisia internaţională care a supravegheat recentele alegeri din ţara sa, acuzînd-o de tolerarea unor falsuri grave în procesul electoral. Ministerul de Externe al Franţei şi-a manifestat uimirea în faţa acestor declaraţii. Uimirea? Să mai existe vreo uimire în lumea de azi? Trebuie să fii diplomat ca să mai foloseşti acest eufemism. (R. C.)

● O caricatură din New Yorker ar merge înrămată pe pereţii celulei lui Cătălin Voicu. Doi tipi într-o celulă, cu aparenţă de gulere albe, unul îi spune celuilalt: „Vezi, asta se întîmplă cînd standardele etice sînt puse, în mod artificial, prea sus“. Parol! (C. G.)

● Cu ocazia Premiilor Gopo am intrat pentru prima dată în Casa Poporului. N-am luat o piatră în gură, mi s-a părut mare şi atît. În schimb, m-am conversat cu taximetristul care mă adusese pînă acolo. „Ce clădire frumoasă! Şi uite cum au distrus-o!“, a zis pe un ton plin de duioşie, aproape patern, arătîndu-mi o bordură de marmură spartă. A gîndit bine cel care a zidit-o: poporul încă mai simte şi astăzi, fără vreun motiv anume, că-i aparţine. (A. P.)

● Dan Perjovschi, în 22: „Ce-a mai rămas din corpore sano – Nadia Comăneci face reclamă la margarină“. (M. C.)

● Prin satele dintre Galaţi şi Rîmnicu Sărat revine, sistematic, o marcă foarte neaoşă: Texas Supermarket. Sigur că există o oarecare logică: Texasul era (şi este) „ruralul american“ cinematografic. (I. P.)

● Un rus de 44 de ani, pe nume Grigori Perelman, a găsit soluţia Conjecturii lui Poincaré, una dintre marile dileme matematice, formulată de Henri Poincaré în 1904. Institutul Clay din Statele Unite a confirmat soluţia rusului şi i-a oferit o recompensă de 1 milion de dolari. Rusul, care a refuzat acum cîţiva ani Medalia Fields, cea mai înaltă distincţie pentru matematică (tot el a rezolvat şi Fluxul lui Ricci, altă dilemă), nu e interesat nici de ridicarea premiului. Oricum, între timp s-a lăsat de matematică, e şomer şi joacă singur tenis de masă la zid într-un prăpădit de apartament din Sankt Petersburg, unde locuieşte împreună cu mama sa. A dat acum cîţiva ani un interviu în care a zis că el e un tip onest, să fie lăsat în pace. (M. C.)

● Pentru „a deparazita“ localul – acesta e termenul tehnic – de microfoanele la care a fost înregistrat senatorul Cătălin Voicu, autorităţile specializate au pretextat o alarmă cu o bombă. Văd aici un omagiu, fie şi involuntar, adus avangardiştilor români, celor care au lansat cîndva măreţul îndemn „Cititor, deparazitează-ţi creierul!“, purtîndu-l astfel pe noile culmi ale dezvoltării pînă sub feţele şi pînzele albe ale meselor din restaurante. (R. C.)

● Am fost la teatru şi, în pauză, spectatorii şi-au cumpărat tot felul de biscuiţi, bomboane, sticks-uri şi chips-uri de la bufet, astfel că în a doua parte a piesei abia se mai auzeau replicile actorilor printre atîtea pungi foşnite şi sticle de suc depresurizate. Era o fîsîială şi o ronţăială în sală de ziceai că dăduse peste toţi marea foamete de la 1907! În timpul ăsta, pe scenă, eroii cu conştiinţe chinuite ai lui Arthur Miller se împuşcau în cap. (M. C.)