Cu ochii-n 3,14

PE LISTA AŞA-NUMITELOR „DREPTURI MECANICE“ S-A MAI ADĂUGAT UN NUME: „DREPTUL DE A LIMITA O ÎNTÎRZIERE INCERTĂ NUMĂRÎND CÎTE GROPI AR TREBUI  SĂ STEA DEPARTE DE CĂZĂTURA ÎN COREGRAFIE“

● Pe lista aşa-numitelor „sindroame ale călătoriilor“ s-a mai adăugat un nume: sindromul Paris – consemnează Daily Telegraph. Aproximativ 20 de turişti pe an, majoritatea japonezi, sînt atît de marcaţi de dezamăgirea pricinuită de Oraşul-Lumină (ei se aşteaptă să găsească o metropolă ca în filmele franţuzeşti vechi şi dau de aspecte neplăcute cum ar fi Place de Clichy noaptea), încît au nevoie de ajutor psihiatric. Sindromul Paris urmează astfel celui numit Stendhal (turişti copleşiţi de frumuseţea oraşelor italiene) şi sindromului Ierusalim (pelerini care au crize mistice în atmosfera intens religioasă din Israel). Ce bine, turismul românesc e ferit de asemenea probleme: el nu declanşează sindroame, ci, de obicei, fobii. (M. Ş.)

● TATA (nu maşina fabricată în India, ci Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor) i-a reclamat pe premierul Emil Boc şi pe ministrul Muncii, Mihai Şeitan, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru intenţia lor de a micşora vîrsta de pensionare a mamelor. Printre argumentele respectivei alianţe este acela că părinţii trebuie să aibă drepturi egale, mai ales în condiţiile în care peste 30 de mii de taţi se află în acest moment în concediu de creştere a copiilor. Cu alte cuvinte, taţii pot fi şi ei mame. Din păcate, lor nu li s-a dat încă dreptul să şi nască. (A. M.)

● În timp ce „serveam“ o bere la o terasă, a venit o domnişoară şi mi-a vîndut, în scop umanitar, o felicitare ce reproducea, fără credit, una din fotografiile Annei Geddes cu zarzavaturi şi bebeluşi. Opera caritabilă în era reproducerii mecanice! (M. C.)

● Cîteva sute de angajaţi ai fabricii de bere Carlsberg (din Danemarca) au întrerupt lucrul în semn de protest faţă de decizia conducerii de a limita consumul de bere în pauzele de masă. Şefii probabil că erau beţi cînd au luat decizia. Ca s-o anuleze, trebuie să se trezească. Noroc cu greva care le-a întrerupt fluxul de bere. (M. M.)

● Se spune că veşnicia s-a născut la sat. Greşit! S-a născut în gara Cîmpina, în ziua de 4 aprilie, cînd vreo 30 de oameni au aşteptat un tren accelerat care avea o întîrziere incertă de cel puţin o oră. Motivul? „E Paştele!“ – a replicat femeia de la casă, ridicînd din umeri. În acel context, răspunsul ei mi s-a părut mai degrabă obraznic, decît unul plin de evlavie. Veşnică pomenire acceleratului de 20,01! (A. P.)

● Am urmărit, ca în fiecare an, Turul Flandrei – o cursă clasică a sezonului de primăvară – şi, timp de două ore, în loc să mă concentrez asupra cicliştilor, m-am surprins numărînd cîte gropi şi hîrtoape au avut de înfruntat pe şoselele acelea asfaltate şi pe drumurile dure din piatră cubică. Nici o groapă, nici o hîrtoapă pe două sute şi ceva de kilometri. Sînt un masochist curat, dar vesel. (R. C.)

● Pe ecranele din subterana metroului, la orele unei amieze, se strecurau diverse sfaturi, care începeau cu „bărbaţilor nu le plac femeile care…“ şi continuau cu o sumedenie de defecte atribuite neamului femeiesc, care din cîte se pare ar trebui să stea departe de „cicăleală“, „insistenţe“, sau „gelozii“. N-ar fi fost mai simplu să se scrie un singur anunţ, „Bărbaţilor le plac, de fapt, femeile-mobilă“? Să nu mai fie, adică, „la donna è mobile“, ci o donna immobile… (S. G.)

● Cică tatăl premierului Emil Boc i-ar fi făcut acestuia o farsă de Paşti: i-a spart un ou roşu în cap. Pentru televiziuni, acest „accident“ a fost un prilej de remember al întîmplărilor nefericite prin care a trecut de-a lungul timpului bietul premier, de la căzătura în direct la emisiunea lui Andrei Gheorghe, la atentate cu bulgări şi cu ouă. Celor care nu au altceva de făcut decît să scoată ştiri din nimic le pot aduce la cunoştinţă faptul că, în anumite zone din Ardeal, un astfel de mod de a ciocni ouă e o tradiţie. (A. P.)

● Anda Adam a scos un videoclip nou, „My love on you“, în care are o coafură gen Lady Ga Ga, o şapcă gen Britney Spears şi o coregrafie în trei gen Beyoncé. Loredana lansase şi ea, în toamna anului trecut, „Like a rockstar“, un clip gen Madonna anii ’90, plus ceva gen Kylie. Pop gen! (M. C.)

CHIAR AŞA, EXISTĂ PE HARTĂ UN STRĂIN-CA-LUMINA?

● Un café-lounge din zona Brezoianu se numeşte Barocco. Chiar aşa, există rococo marocan!? (M. C.)

● Ştiam ce e o preşedinţie şi ce e o opoziţie. Ştiam ce este „nepotismul“ şi ce este deriva autoritară de care poate fi acuzat un preşedinte. Ştiam ce se întîmplă cînd Poliţia vrea să reprime protestatarii. Nu ştiam însă unde-i oraşul Bişkek. Am căutat pe hartă şi am aflat – la maturitate – că e capitala Kîrgîzstanului. Spre diferenţă de toate cele învăţate în liceu, geografia (şi istoria!) le înveţi toată viaţa, cu viii şi morţii lor nesfîrşiţi. Să ne plîngem şi pentru asta? (R. C.)

● În prima zi de Paşte, am văzut talk-show-uri în care invitaţii, medici şi eternii analişti, discutau serios despre toxiinfecţiile, constipaţiile, balonările, indigestiile şi greţurile românilor cu ocazia meselor de sărbători. Un străin care vede şi înţelege o astfel de emisiune ar putea să creadă că, la noi, Paştele este un remake după filmul Marea crăpelniţă. (M. Ş.)

 ● După ce am citit zeci de sms-uri gen „Fie-ca-lumina“, l-am invidiat pe un prieten de-al meu care a primit următorul mesaj: „kristos a nviat“. Fie k grafia sms sa n inlesneask comunikrea! (M. C.)

CARE VA SĂ ZICĂ, LITERATURA DUCE LA OXIGEN DACĂ PERCEPEM ÎN 3D ACELAŞI BINE 

● Din ciclul „Cenuşă în cap, dar nu prea multă“: am tot bombănit că presa română e obsedată de preşedintele Băsescu şi îi acordă prea multă atenţie. Constat că două numere la rînd din Le Nouvel Observateur îl au pe copertă pe Sarko şi îi dedică ample dosare şi comentarii. Care va să zică, iar preluăm modelul francez?… (M. V.)

● Aţi observat că singurul personaj din Seinfeld care are cărţi în casă este respingătorul, istericul şi lunecosul Newman? Împrejurările în care camera de filmat lunecă de-a lungul rafturilor cu cărţile poştaşului Newman nu sînt dintre cele mai variate: de obicei, se pregăteşte asasinarea unui biet căţel sau o delaţiune ordinară, precum cea despre „giugiuleala“ lui Jerry la Lista lui Schindler. Ştia ce ştia cine a zis că literatura duce la crimă… (S. S.)

● Am trecut cu maşina pe lîngă un panou pe care scria „Fabrică de oxigen“. N-am oprit, pe mine mă interesa o uzină de ozon. (M. C.)

● În curtea unui supermaket din zona Drumul Taberei s-au aciuat cîteva… specimene care, după ce că duhnesc de la o poştă, stau călare pe fiecare client al magazinului doar-doar or primi vreun „bănuţ de pîine“. Şi nespălaţi, şi pisălogi – o combinaţie din cauza căreia, dacă tot avem mania taxelor (în curînd vom ajunge să plătim taxe şi pentru firele albe de păr din cap sau pentru numărul de pitici pe mm2 de creier!), propun şi eu una: taxa pe împuţiţi. Ideea nu este însă să o plătim noi, cei ale căror nasuri suferă din cauza aversiunii pe care o au unii faţă de apă, săpun şi (să îndrăznesc să spun) deodorant, ci chiar jegoşii. (R. T.)

● Din ciclul „Percepem diferit acelaşi lucru“, admonestarea unei vînzătoare către o cumpărătoare: „Cum, doamnă, un miel la zece kilograme o consideraţi oaie?“. (D. S.)

● Dan Diaconescu a anunţat că OTV va fi prima televiziune din Europa care va transmite în 3D. OTV, acest Avatar al televiziunilor! (M. C.)

● S-a deschis un nou bistro. Se numeşte „Omnivores Dilemma“. Meniul e variat şi atractiv. Unul dintre produsele oferite se numeşte „Cioră de lobodă roşie“. Omnivorii ăştia au ajuns să mănînce pînă şi litere. Să le fie de bine. (M. M.)