Cu ochii-n 3,14

DINTR-O EROARE UMANĂ, UN TIP ÎŞI CUMPĂRĂ UN ŞANŢ INEXISTENT,  ÎN CARE CURGE UN FIR SUBŢIRE DE TIMP

● Dintr-o eroare umană, în recomandarea mea din numărul trecut a apărut că aş fi citit în Enciclopedia Universală Britanică despre elemeniţi. Nu există aşa ceva. În enciclopedie există – deşi în natură au dispărut – belemniţi, un grup de cefalopode înrudite cu sepia şi caracatiţa. Of, erorile umane! (R. C.)

● În reclama de la Millennium Bank, un tip îşi cumpără cu credit un apartament şi apoi dă o petrecere la care cîntă Holograf. Pentru onorariul trupei a fost nevoie să facă un credit de nevoi personale sau concertul de casă nouă e un bonus la creditul pentru locuinţă? Şi trupa e la alegere, sau obligatoriu Holograf? (M. C.)

● Azi-dimineaţă, la ora 7,30, în parcare cineva spărgea cu îndîrjire asfaltul. Cu o pereche de dopuri în urechi, mi-am continuat somnul. La ora 10, cînd am ieşit din bloc, mi-am descoperit maşina (şi încă alte trei care nu-şi părăsiseră locurile de parcare cu noaptea-n cap) acolo unde o lăsasem, însă în faţa ei era un şanţ cu o lăţime de un metru. Era blocată pentru tot restul zilei şi probabil (fiind vineri) şi pentru restul week-end-ului. Ultima oară, la o acţiune asemănătoare, încercaseră să o mute şi aproape că-i demontaseră bara din faţă. M-am bucurat că n-am găsit-o într-un crater sau pe vîrful unui munte. (A. P.)

● Sabin Orcan scrie în Adevărul un text numit „Centrul pentru Jurnalism Inexistent“, enervat de faptul că Ioana Avădani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, a spus că nu există presă locală în Bucureşti. Nu ştiu ce o fi vrut să spună Ioana Avădani şi care era contextul afirmaţiei, dar nu înţeleg de unde atîta deranj încît Orcan să scrie: „Cum să pretinzi că reprezinţi breasla jurnaliştilor, dar să n-ai habar că în Capitală apare cotidianul local cu cel mai mare tiraj din ţară? Cum să vorbeşti în numele unui ONG care se ocupă să împartă burse şi training-uri în străinătate, dar să n-ai minime cunoştinţe despre presa autohtonă? Cum să-ţi dai cu părerea despre ce fac alţii, cînd tu n-ai scris în viaţa ta un rînd memorabil?“. CJI nu împarte burse şi training-uri în străinătate. În ce priveşte lipsa oricărui „rînd memorabil“, dacă Sabin Orcan ne-ar citi revista, ar fi dat de semnătura Ioanei Avădani în Dilema veche, unde scrie articole demne de toată atenţia, cînd ştii să citeşti altfel decît printre rînduri. (C. G.)

● Dacă n-aţi făcut pînă acum experienţa unei băi bune la Marea Moartă, n-aţi pierdut nimic. Imaginaţi-vă o băltoacă slinoasă în care curge un fir subţire de apă despre care unii cred că vine din Iordan. Iar uleiul sărat şi negru, ce pare kerosen rămas de la o navă intergalactică căzută înainte de era noastră, îţi rămîne pe piele indiferent de geluri, săpunuri şi şampoane. Cineva de la un magazin din zonă m-a convins că va ieşi numai cu nămol de la Marea Moartă. (S. S.)

● Cerşetorii bucureşteni nu-şi cîştigă banii chiar pe degeaba: cea din faţa Nik-ului din Piaţa Amzei, de pildă, ţine cîinii clienţilor cît timp aceştia îşi fac cumpărăturile. (I. P.)

FĂRĂ ACESTE DETALII ÎNDEPĂRTATE, NU PUTEM ÎNŢELEGE CUM SE REVARSĂ (ÎN ROMÂNIA) SPAŢIUL PUBLIC ÎN DOMENIILE SUBTERANE

● Dacă – precum am mai semnalat – pe stadionul echipei germane de fotbal Schalke 04, ca şi pe tricourile jucătorilor, strălucesc însemnele sponsorului rus Gazprom, ce se putea citi îndelung, pe malurile Tamisei, urmărind cea de-a 156-a cursă de canotaj, celebra Oxford-Cambridge? Pe zeci de panouri, dar şi pe echipamentele studenţilor englezi care trăgeau la rame, scria, pe europeneşte: Xchanging. Sponsorul chinez al unei competiţii născute la 1829. Nu-mi poate scoate nimeni din cap că, fără aceste detalii, nu putem înţelege situaţia internaţională. (R. C.)

● Vaticanul i-a iertat pe Beatles săptămîna trecută, cînd L’Osservatore Romano le-a dedicat cîteva articole, plus coperta, pentru a marca cei 40 de ani de la despărţire: „E adevărat că, luaţi pe sus de valul succesului, au luat droguri şi au trăit desfrînat. Ba chiar au spus că sînt mai celebri decît Iisus. Dar, ascultîndu-le muzica, toate astea par îndepărtate şi neimportante“. Aceeaşi publicaţie a Vaticanului le-a inclus albumul Revolver pe lista celor mai bune 10 albume din istorie. Oare cum ar arăta topul ăsta în versiunea Bisericii Ortodoxe? (M. C.)

● „Televizoarele 3D îi cuceresc pe români“, titrează un cotidian naţional. Se pare că cel puţin doi producători de televizoare vor să distribuie în ţară aparate capabile să transmită imagini în trei dimensiuni. Eu, unul, îmi ţin televizorul (2D) mai mult închis. Dar de-abia aştept să văd cum se revarsă gunoiul, prin televizor, în trei dimensiuni, în sufrageria vecinului. (M. M.)

● În încercarea de a fluidiza traficul pe Calea Moşilor, în urmă cu o lună, şinele de tramvai au fost încadrate de nişte mici stîlpi metalici, cu o distanţă de doar cîţiva centimetri între ei. Cine ar fi avut de gînd să întoarcă aiurea sau să o ia pe linia de tramvai nimerea în stîlpi. O vreme, treaba a funcţionat. Apoi, pe anumite porţiuni strategice nişte „întreprinzători“ au culcat la pămînt stîlpii, pentru a-şi face loc. În România, spaţiul public e al nimănui, însă fiecare îl foloseşte după bunul său plac. Am învăţat de la strămoşi ca nimeni şi nimic să nu ne stea în cale! (A. P.)

● Lori Whisenant, profesor de drept comercial la Universitatea din Houston, are 1000 de studenţi pe an: împreună cu şapte asistenţi, abia făcea faţă la evaluarea lucrărilor semestriale ale acestora. Atunci a aflat că există outsourcing nu doar în industrie: o firmă din India se oferea, prin intermediul unor angajaţi competenţi care au cel puţin master în domeniile cerute, să evalueze lucrările americanilor conform standardelor academice necesare. Astfel, studenţii americani primesc acum calificative la Bangalore, India, după care paginile se întorc „la cheie“ în Houston. Pentru mulţi profesori români, lucrurile sînt mult mai uşoare: te uiţi la site-urile de referate de-a gata şi ai evaluat aproape tot. (M. Ş.)

● Chiar la intersecţia de la Răzoare a apărut un panou uriaş cu următoarea idee: „Aici ar putea fi o parcare subterană… dacă la bugetul de stat ar fi cei 1 miliard de euro pierduţi din contrabanda cu ţigări“. Bravos, mi-aţi plăcut: de-aia n-avem parcări subterane, metrou în Drumul Taberei şi şosele decente – blestemata contrabandă cu ţigări duce la drumuri de lumea a treia. Apropo, cîţi bani s-au investit în absurditatea asta? (M. Ş.)

E BINE SĂ AI VOCAŢIA MOBILĂ, E BINE SĂ AI DEASUPRA TAXE EMOŢIONANTE

● Ca şofer, e bine să ai o asigurare pentru cazurile de accident. Cu cît asigurarea e mai înaltă, cu atît drumul va fi mai senin. Pe geamul unui taxi, o inscripţie cu majuscule aduce dovada supremei siguranţe în trafic: ASIGURAT DE ISUS. (D. S.)

● Deschid televizorul şi Corneliu Vadim Tudor flutură un autograf al lui Hitler în emisiune la Răzvan Dumitrescu – în sfîrşit, jurnalistul de la Realitatea TV şi-a descoperit vocaţia! Dau pe alt canal şi Becali face jurăminte că la Steaua nu vor mai juca homosexuali – pentru un fost cioban atitudinea aceasta mi se pare prea rigidă! (M. C.)

● O reclamă, o promoţie, noi servicii de telefonie mobilă: „Oare cine o să cîştige ieşeala la mare?“. Nu se ştie cine va cîştiga „ieşeala“, se ştie însă, fără îndoială, cine a pierdut deja vocabularul limbii române. (S. G.)

● Ca să descarc nişte muzică, un site mă obligă de fiecare dată să tastez un cod deasupra căruia scrie: „Prove You Are A Human“. Cum ar veni: sînt om, deci (am dreptul să) piratez! (M. C.)

● Pentru că – nu-i aşa?! – chiar şi şomerii, pensionarii sau persoanele cu venituri (sub)medii pe economie trebuie să mai şi boteze, cunune sau înmormînteze, iar taxele pentru slujbe sînt cu mult peste putinţele acestora, s-ar fi decis să nu mai existe sume fixe (adică oamenii să nu-şi mai dea un salariu întreg pentru o slujbă de botez, să zicem, iar pentru cor să împrumute bani), ci taxe fluctuante în funcţie de situaţia materială a enoriaşului. Mă-ntreb: oare de-acum încolo, pe lîngă capul plecat, va trebui să mergem la biserică şi cu declaraţia de venit sau, după caz, adeverinţa de salariu, cuponul de pensie sau şomaj? (R. T.)

● La vreo patru zile de la tragedia de la Smolensk, postul de ştiri Realitatea TV difuza, pe fond muzical de doliu, fotografii cu preşedintele Poloniei şi soţia sa. Poate că pînă aici n-ar fi fost nimic de zis. După setul de fotografii emoţionante însă, ecranul s-a făcut negru şi apoi, chiar pe mijloc, a apărut scris mare: „Maria şi Lech Kaczynski din nou împreună“. Asta să fie vreun fel de ştire? Noi vrem decenţă. (A. M.)