Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 325 din 6 - 12 mai 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

GENUL ACESTA DE ÎNĂLŢIME (CU 50 DE ÎNTREBĂRI DESPRE DE CE) A INSPIRAT VIITOARELE DREPTURI ASUPRA AROMELOR DE COMPANIE 

● Lacul IOR are mai multe insule. Un primar mai de demult, cred că Pleşca de la PSD, a avut ideea să boteze una dintre insulele mai mari şi mai lungi cu un nume populist: „Insula pensionarilor“. A scris asta mare pe un frontispiciu, deasupra podului care duce la insulă, după modelul vechilor pancarte cu Trăiască şi înflorească. Probabil că genul acesta de inscripţie i-a inspirat pe nişte nepensionari, care s-au căţărat pînă acolo şi au şters primele două litere. Toţi cei care se plimbă astăzi prin parc descoperă cu surprindere noua denumire a insulei. (A. M.)

● La o fermă din Barnstead, New Hampshire, s-a născut probabil cel mai mic căluţ din lume. A fost botezat Einstein, are o înălţime de 35 cm (adică exact înălţimea maximă pe care o poate atinge cea mai mare specie de căluţi de mare) şi poate fi văzut pe YouTube. Două zile mai tîrziu, adică pe 24 aprilie, a fost aniversat Calul Troian. A împlinit anul acesta 3194 de ani. (M. C.)

● Pe pagina de Internet a cotidianului Die Welt a apărut un concurs interactiv (gen quiz) cu 50 de întrebări din/despre Biblie. Nu se oferă nici un premiu, dar în argumentaţia concursului scrie: „Testaţi-vă cunoştinţele despre Biblie. Vedeţi dacă aţi meritat cadourile primite de Crăciun“. Statisticile spun că cel puţin 8 din 10 germani au o Biblie în casă, că cel puţin jumătate din cei care au, au deschis-o măcar o dată şi că doar 10% ar putea răspunde la cîteva întrebări elementare despre personajele principale din Cartea Cărţilor. Deci este foarte probabil ca majoritatea germanilor să nu-şi fi meritat cadourile de Crăciun. Ruşinică. (M. M.)

● Din activitatea vulcanică a consoanelor şi vocalelor în cuvintele noastre: pe vremuri, de la expresia monotonă „obsedantul deceniu“, trecusem subversiv şi sarcastic la „obsedantul de ce nu“. Acum, cînd am văzut ce poate ieşi din ligamentarea lui „de ce da“, nu am mai găsit nimic subversiv. Poate doar sarcastic. Calambururile – avînd şi ele o viaţă a lor – de multe ori sfîrşesc dureros. (R. C.)

● Nu demult, o glumiţă internautică a aprins, din nou, discuţiile despre viitorul cărţii pe suport tradiţional: site-ul Smell of Books a prezentat ultimele noutăţi în materie de spray-uri cu diferite arome pentru cărţi electronice. Ideea era, după ei, să potenţeze capacităţile senzoriale ale e-book-urilor. The Authors Guild, asociaţie ce gestionează drepturi de autor, a protestat pe loc, considerînd mirosul ca fiind o parte creativă a operei literare şi îngrijorîndu-se pentru viitoarele drepturi asupra aromelor. Pînă la urmă, tot copyleft-iştii au avut de cîştigat, rîzînd de sterilitatea unor asemenea discuţii aranjate şi repunînd în circulaţie o vorbă celebră: „Savoarea e în auzul celui ce contemplă“. (S. S.)

 ● Citesc pe Hotnews că o treime din femeile din SUA cred că animalul de companie e mai ascultător decît bărbatul. Pe de altă parte, relatează respectivul articol, potrivit unui studiu Associated Press, 18% dintre bărbaţii chestionaţi sînt de părere că animalele de companie sînt mai atente la problemele lor decît consoartele. Care e scopul acestor sondaje? (S. G.)

PROBLEMA CU ACOPERIŞUL SUB PĂMÎNT S-A PUS CÎND LUCRURILE DESPRE A CĂROR EXISTENŢĂ HABAR NU AVEAŢI RITMAU UN ROŞU DE CENUŞĂ UNDEVA

● Aflu că Spitalul CF2, cel cu infecţia de pomină, avea cea mai bine văzută clinică ginecologică dintre spitalele de stat. Numai mie mi se pare o aberaţie că CFR are spital? Au rezolvat problema cu trenurile şi au trecut la ginecologie? (C. G.)

● Pe acoperişul unei case din California, proprietarii au găsit o focă. Nu se ştie cum a ajuns acolo. (M. C.)

● În metrou, un domn în vîrstă, distins, vorbea la telefon: „Dragă, nu te aud foarte bine… sînt sub pămînt!“. Doi adolescenţi se prăpădeau de rîs. „Sub pămînt?! Adică în groapă… între patru scînduri!“ În spirit de protest faţă de această generaţie prozaică, de acum încolo, cînd voi zbura cu avionul, voi spune că merg puţin pînă-n cer. (A. P.)

● Asociaţiile pentru protecţia animalelor, aflate într-o prelungită perioadă de hibernare, au revenit brusc la viaţă odată ce s-a pus din nou problema eutanasierii cîinilor vagabonzi. Cîtă vreme animalele s-au înmulţit pînă s-au transformat într-o adevărată teroare pentru bucureşteni şi devenise tot mai previzibil unde se va ajunge, au tăcut ca peştii. Se pare că aceste ONG-uri funcţionează după un paradox: viaţa animalelor le este complet indiferentă, doar moartea lor le pune în mişcare. (M. Ş.)

● Din 15 mai, conform noilor prevederi medicale, dacă soliciţi concediu medical, angajatorul poate oricînd, neanunţat, să-ţi facă o vizită la domiciliu pe toată durata acestuia, ca să te verifice. Să se convingă, chipurile, că boleşti de-adevăratelea. Cu alte cuvinte, pe lîngă medicamente, trebuie să te îngrijeşti, cînd te loveşte pacostea, să ai la îndemînă şi un fursec şi o cafea mai bună. Că dacă vine şefu’, nu poţi să-l primeşti doar cu sirop de tuse şi faringosept. (S. G.)

● O întîmplare recentă mi-a amintit cît de simple pot fi, pînă la urmă, lucrurile (chiar cele culturale): intrînd la cafeneaua Cărtureşti, dau peste o conferinţă. Întreb o persoană din sală despre ce este. Îmi răspunde candid: „Despre frumos“. (I. P.)

● Mană cerească povestea asta cu vulcanul islandez pentru televiziunile noastre (şi adorabile încercările de pronunţare a pîrdalnicului de nume) – a fost de ajuns să se înfierbînte Eyjafjallajökull şi să panicheze & paralizeze un continent întreg, că acum, cum dă un vulcănaş, mă scuzaţi, un fîs, hop şi buletinele de ştiri cu breaking news. Dacă nu sînteţi de acord cu mine, urmăriţi de cîţi vulcani „ameninţători“ (despre a căror existenţă habar nu aveaţi) veţi afla în următoarea perioadă (R. T.)

● Pe un foarte interesant forum dedicat tiroidei am dat de un studiu care m-a cam pus pe gînduri: se pare că, statistic, lăsatul de fumat este legat într-un fel de declanşarea bolilor tiroidiene autoimune. În lipsa dozei, a fumului şi a micilor gesturi care ritmau ziua, omul se ocupă o bună perioadă de timp cu distrugerea propriei tiroide. Oare Ion Barbu se lăsase de fumat cînd a scris versurile alea cu „Trup sfînt şi hrană sieşi / Hagi rupea din el“? (S. S.)

● Citiţi cu mare atenţie ce scrie pe ambalaje, doamnelor! Cineva a păţit-o, cumpărînd o vopsea de păr (îşi dorea un şaten închis, exact cum erau buclele persoanei de pe cutia vopselei). Acasă, a executat operaţiunea de vopsire ca la carte. Rezultatul? Oroare, un roşu flamboaiant, un adevărat incendiu capilar. Cînd catastrofa era fapt împlinit, a citit pe ambalaj numele culorii care îi picase pe cap: „Nucă nebunatică“. (D. S.)

● Acum, după ce norul de cenuşă lăsat de vulcanul islandez Eyjafjallajökull s-a risipit, rămîne o întrebare, omeneşte vorbind: există cineva care nu s-ar face foc şi pară dacă ar primi un astfel de nume? (M. Ş.)

● Post-it-ul a împlinit 30 de ani. Inventat dintr-o greşeală, micul bilet cu lipici se vinde acum în peste 130 de ţări şi în fiecare an se află în topul celor mai cerute produse de papetărie. Inventatorii Arthur Fry şi Spencer Silver au fost primiţi luna trecută în The National Inventors Hall of Fame. Am citit undeva că şi Andreea Marin a inventat nu ştiu ce scutec cu capse. (M. C.) 

DIN NOU, ŞEFULUI DEGHIZAT ÎNTR-UN COSTUM DE (PSEUDO)AUR NU-I ESTE DAT SĂ-ŞI GĂSEASCĂ PARTEA PROASTĂ

● Din nou o ştire chinezească face înconjurul lumii: tinerii îndrăgostiţi se îmbracă la fel. Eu am receptat-o la France 24. Reporterii i-au acordat tot atîta atenţie cît unui cutremur. (R. C.)

● Din Adevărul aflăm că „Marius Zoltan Trancă (23 de ani), condamnat de două ori la închisoare pentru propagandă fascistă şi xenofobie, nu-şi găseşte loc de muncă. Tînărul este convins că privarea de libertate i-a distrus viitorul şi că în orice altă ţară europeană nu ar fi avut problemele din România“. Avem şi o părere a unui psiholog, care crede că societatea tinde să discrimineze asemenea persoane. Pe undeva pierdută în articol, şi părerea şefului comunităţii evreieşti din oraşul lui Trancă, căruia săracul discriminat i-a publicat adresa pe Internet, cu îndemnuri la aplicarea „soluţiei“. Omul crede, pe drept cuvînt, că fascistul ăla mic a ieşit prea repede din puşcărie. Dar astea sînt detalii. Problema principală e că săracul băiat e discriminat şi nu găseşte loc de muncă. Nu a făcut decît să ameninţe pe cineva cu moartea şi să devasteze monumente. A naibii ţara asta a noastră, Europa l-ar primi cu braţele deschise. Apropo, Zoltan nu e un nume tocmai fericit pentru un fascist român, nu? (C. G.)

● După ce, într-un episod de acum două săptămîni din South Park, Profetul Muhammad a apărut deghizat într-un costum de urs, grupul radical Revoluţia Musulmană a pus pe propriul site o fotografie cu Theo Van Gogh promiţînd că producătorii serialului vor avea aceeaşi soartă. În episodul următor, din costumul de urs a ieşit Moş Crăciun (în costumul căruia era deghizat, probabil, Profetul Muhammad). (M. C.)

● Preşedintele Băsescu îi va boteza copilul Prinţului Paul. După reconcilierea cu Regele Mihai din vremea preşedintelui Iliescu, are loc acum încuscrirea dintre Republică şi (pseudo)Monarhie. Un nou şi important pas pe calea bătătorită spre „pupat toţi Piaţa Endependenţi“. (M. V.)

● Abordat de un cerşetor – şi cum n-avea nimic prin buzunare –, Ozzy Osbourne i-a dat lanţul de aur de la gît. Să vezi acum ce scandal îi face nevastă-sa! În episodul următor din The Osbournes. (M. C.)

● Acum cîteva luni, o amică şi-a înscris căţelul pe un… să-i spun „site de socializare“ pentru patrupede canine, din dorinţa de a-i găsi animalului său de companie o parteneră. După cîteva luni bune în care Nero, căţelul în cauză, dar mai ales stăpîna lui se împăcaseră cu ideea că poate animalului nu-i este dat să-şi găsească marea iubire cu care, eventual, să aibă şi niscaiva urmaşi, amica primeşte un telefon: „Bună ziua, sînt X, vă mai interesează împerecherea?“. Uitînd de dorinţa de a-l învăţa pe Nero ce-i socializarea, era cît pe ce să-i spună mitocanului vreo două pentru impertinenţă. Omul, hotărît, îi dă înainte: „Ştiţi, împerecherea cu cîini… Nu mai vreţi?“. Oripilată, prietena cu căţelul l-a înjurat sănătos pe om şi i-a trîntit telefonul în nas, distrugîndu-i astfel lui Nero orice şansă la fericire. (R. T.)

● Cei care au probleme cu somnul şi caută diverse remedii pe Internet pot da peste următorul anunţ: „Vînd Insomnia, fostul Magic Powder (ambalaj sigilat). Calitate garantată!“. Partea proastă este că anunţul e postat pe mai multe site-uri de mică publicitate, la categoria „Îngrăşăminte“. Oare somnul se îngraşă în ajun? (A. P.)

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Vladimir Putin FOTO Profimedia
Putin susține că Rusia nu se pregătește de război cu Europa și acuză UE de „schizofrenie politică”
Vladimir Putin afirmă că Moscova nu intenționează să intre într-un război cu statele europene și califică drept „schizofrenie politică” avertismentele privind o posibilă confruntare cu Rusia. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat jurnalistului Pavel Zarubin, de la postul Vesti, și sun
image png
Jocurile zilei de la „Adevărul”. Câte din cele 77 de definiții ale integramei știi să completezi?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon, tabletă sau computer, rubrica „Jocurile zilei”, care reunește provocări menite să le testeze atenția, memoria, cultura generală și spiritul de observație.
Păduri seculare  Foto Pixabay (2) jpg
Google, obligat să oprească lucrările în Finlanda, acuzat de defrișări ilegale pentru centre de date. „S-a făcut în mod greșit. În stil american”
Google a primit ordin să oprească lucrările în două locații din Finlanda după defrișarea ilegală a sute de mii de copaci pentru construirea unor centre de date. Săptămâna trecută, directorul Google din Finlanda și-a cerut scuze pentru defrișări.
masina de spalat png
De ce miros urât hainele după spălare. Regula de 30 de minute care te scapă de această problemă
Mai mult ca sigur că tuturor ni s-a întâmplat de-a lungul timpului să întindem hainele la uscat și să simțim că au un miros neplăcut. Din fericire, există o metodă simplă care ne va ajuta să scăpăm de această problemă neobișnuită.
Romani la Alba Neagra  Foto Diego Galdino Facebook jpg
„Mergi la muncă!”. Reacțiile virale ale escrocilor prinși cu „alba-neagra” în Londra când un justițiar i-a marcat cu vopsea roșie
Zonele centrale din marile orașe europene sunt adesea locuri în care găști de escroci încearcă să îi înșele pe turiști. Printre cei acuzați sunt și români care organizează jocul „alba-neagra”. Revoltați de activitatea lor, unii localnici aleg să își facă singuri dreptate, încercând să îi alunge.
copii in sala de clasa pixabay jpg
Părinții care sar să-și apere copiii chiar și atunci când aceștia greșesc. Cum ajunge protecția să se transforme în agresivitate
Un conflict între părinții unui elev și un profesor, petrecut într-o școală din Timișoara, a stârnit reacții în mediul online și a readus în discuție relația tot mai tensionată dintre familie și profesori.
spalat vase istock jpg
Cum cureți ușor oalele din fontă emailată. Trucul simplu care te scapă de urmele de arsură
Indiferent de cât de multă grijă avem atunci când gătim, tuturor ni s-a întâmplat să ardem un vas din fontă emailată. Urmele de arsură rămase pe o astfel de suprafață pot fi destul de greu de înlăturat și este important să știm precis cum putem scăpa de această problemă.
sabinevanerp christmas wallpaper 2906458 jpg
Copiii sunt obligați să-și sacrifice propria familie pentru părinții bătrâni? Dilema care a împărțit internetul
Cât de mult sunt datori copiii să se sacrifice pentru părinții ajunși la bătrânețe? Întrebarea a stârnit discuții pe Facebook, după ce un utilizator a prezentat cazul unei persoane vârstnice care nu mai poate locui singură, dar al cărei copil are deja propria familie.
Incendii Spania. FOTO EPA-EFE
Efectul de bumerang al depopulării rurale: De ce ard satele și pădurile Europei
Europa se confruntă cu una dintre cele mai grave sezoane de incendii de vegetație din ultimii ani. Pe lângă temperaturile extreme și secetă, abandonarea terenurilor agricole și lipsa lucrărilor de întreținere a pădurilor contribuie la răspândirea focului.