Cu ochii-n 3,14

SE PARE CĂ
UNA DINTRE TINERELE SPERANŢE
EXPUSE LA POARTĂ
AR FI PRIMIT O FARFURIE 
CU ŞI FĂRĂ PUNCTUAŢIE 

● Se pare că am devenit o ţară bananieră şi tutunieră: la Piaţa Sudului, şapte inşi din zece strigă „Ţigări, avem ţigări!“, vreo doi (sau două) intervin fructalic în tonalitatea „Cinci lei buchetu’ de banane!“ şi doar unul clamează (aproape discret) „Şerveţele umede!“, suplinit cîteodată de un interpret stingher al partiturii „Leucoplast cu rivanol!“. (D. S.)

● Una dintre tinerele speranţe ale Şcolii de Manele Dan Bursuc e junele Iulian Rozmarin. Sper că cineva s-a gîndit deja la un duet cu Costel Busuioc. (L. V.) n Săptămîna trecută, în drum spre Cîmpulung, am oprit la Voineşti să cumpăr nişte gutui mari, frumoase, galbene ca… lămîia. Vînzătorul nu m-a lăsat însă să aleg dintre cele expuse la poartă, m-a invitat în casă, în „camera de la drum“, unde erau lăzi întregi pline cu gutui de toate calibrele. Dar spectaculos şi incredibil (la sfîrşit de octombrie!) era bradul împodobit ce trona într-un colţ al camerei, cu globuri, bomboane, instalaţie cu lumînărele şi tot dichisul, ca la Crăciun. Să mai zică cineva că românii şi-au pierdut simţul sărbătorii… (S. S.)

● Procurorii DNA susţin că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Bică Radu Vasile (cum îi e numele din buletin), ar fi primit mită 43 de mii de lei, pe care i-a ascuns în apartamentul său… sub o saltea. Atît de clasic, încît mă întreb dacă procurorilor le-o fi dat prin minte să-l caute şi la ciorap. (A. M.)

● La capitolul revelaţii (pozitive…): o chelneriţă dintr-un restaurant, care nu avea spaghetti, s-a dus să împrumute o farfurie cu spaghetti de la restaurantul alăturat. Exact aşa cum i le-a cerut băieţelul de trei ani care comandase nu din meniu, ci din propria imaginaţie. (I. P.)

● Pe drumurile patriei, comunele noastre te întîmpină cu mesaje laice, de tipul „Consiliul Local vă urează bine aţi venit!“ sau cu unele religioase, de tipul „Dumnezeu să vă ajute!“. Să înţeleg că avem sate cu şi fără Dumnezeu? (A. P.)

● Replică din Contagion, filmul lui Steven Soderbergh: „Blogul nu e scris. E doar graffiti cu punctuaţie“. (M. C.) 

SE PARE CĂ LOGICA
ACESTUI ŞIR DE STRATEGII
COSTUMATE ÎN EXPERIMENTE
S-A SCHIMBAT TOTAL
DUPĂ CE UN DEZASTRU MIC
A CREAT DISCONFORT 

● Pe Bulevardul Ion Mihalache, din Capitală, o inscripţie: „Dobrogeanul Second New“. Dacă ar fi fost un test de inteligenţă, ce ar mai fi putut oare urma în logica acestui şir de cuvinte? (S. G.)

● La Sibiu, la sfîrşitul lui octombrie, adică în afara oricărui sezon posibil, am auzit vorbindu-se pe stradă în germană, în franceză şi… în japoneză. Asta înseamnă ceva, şi nu e meritul nici unei strategii pe termen lung şi al nici unui minister. Doar al locului. (A. P.)

● În noaptea de Halloween, cele mai purtate costume au fost (chiar în această ordine) de vrăjitoare, pirat, vampir şi zombie. Dintre supereroi, copiii l-au preferat pe Spiderman, apoi pe Superman şi abia apoi pe Batman. Animalele de casă au fost costumate în dovleac, diavol, hot-dog şi albinuţă (costume pe care s-au cheltuit, în total, 310 milioane de dolari). 767.000 de americani au cumpărat pentru noaptea de Halloween costume de asistentă. (M. C.)

● Citesc în România liberă despre un scandal în lumea academică din Olanda. Diederik Stapel, profesor de psihologie socială, a falsificat nişte experimente. Cum anume? Citez din Rl: „Pregătea un studiu împreună cu un colaborator (de obicei un tînăr cercetător) şi insista să aplice singur chestionarele în şcolile unde, conform afirmaţiilor sale, avea contacte bune. După cîteva săptămîni, Stapel îi prezenta colaboratorului rezultatele presupusului studiu (…). S-a folosit de poziţia sa pentru a-şi intimida studenţii. Dacă ei puneau prea multe întrebări incomode, el răspundea că «merit încrederea voastră». Chiar mai rău: el le-a spus studenţilor de multe ori că aceştia îl fac să se îndoiască de faptul că sînt potriviţi pentru a ocupa postul de candidat la doctorat“. Deci, pînă la urmă, omul tot făcea un fel de experiment de psihologie socială: demonstra cît de disperaţi sînt oamenii şi cît se pot lăsa abuzaţi pentru un doctorat. (C. G.)

● Naşterea acelei pruncuţe filipineze cu care lumea se făleşte că a atins 7 miliarde de locuitori mă duce cu gîndul la ce mi-a spus odată o mătuşă, cînd a împlinit 90 de ani: „Din ziua cînd m-am născut, viaţa mea s-a schimbat total“. (R. C.)

● După ce a jucat cu prim-ministrul său, Vladimir Putin, un meci de badminton, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat: „Cel care joacă bine badminton ştie să decidă rapid“. De altfel, el susţine un proiect pentru introducerea în şcoli a acestui sport. Problema e dacă azi, la cîte „se joacă“ în lume, e bine să decizi rapid. Să ne mai gîndim o clipă, două, trei… (R. C.)

● O replică auzită într-o seară, la Seinfeld, după ce era cît pe ce să provoc un dezastru mic spre mijlociu şi să-mi pun un prieten într-o mare încurcătură din cauza imaginaţiei mele cumplite: „Tu te-aşezi vreodată în genunchi şi-i mulţumeşti lui Dumnezeu că mă cunoşti şi că ai acces la demenţa mea?“. (L. V.)

● Pe Aeroportul Otopeni, un şantier şi un banner mare, pe care scrie: „Lucrări de modernizare a Aeroportului. Scuze pentru discomfortul creat“. Mie mi-a creat disconfort tocmai scrierea „modernă“ (cu m) a cuvîntului – tot mai răspîndită. În rest, pe Otopeni totul e „comfortabil“, mai puţin preţul cafelei – cam 3 euro. În alte ţări e 1 euro – dar ştim, acolo e criză… (M. V.) 

SE PARE CĂ ACUM
AM PUTEA SĂ ATRAGEM COPIII
ÎN ALTE VREMURI

● Acum, că s-a făcut (un nou) film cu Tintin, aştept (alte) ecranizări şi după aventurile lui Tipitip, Tartarin, Rin Tin Tin şi Rikki-Tikki-Tavi. (M. C.)

● La una dintre Realităţi, o jurnalistă îl întreabă pe Ponta: „Dvs. toleraţi aceste, să le spunem, vizite… să le spunem?“. N-am putea totuşi să le spunem „vizite“ direct, fără să mai spunem că le spunem „vizite“? (L. V.)

● Din categoria „Cum să atragem cumpărătorii la noi în magazin“, un îndemn bucureştean simpatic şi la obiect: „Şef nebun, da’ preţu’ bun. Încercaţi, nu ezitaţi!“. (P. M.)

● Cînd a fost găsit ascunzîndu-se rănit în canalul acela de scurgere, Gaddafi i-a implorat pe insurgenţi să nu-l omoare, numindu-i, ca Elena Ceauşescu altădată, „copiii mei“. Nu e înduioşător cum dictatorii devin familiari cu propriul popor în clipa morţii!? (M. C.)

● „Nu e luptă de clasă. E matematică“, a zis Barack Obama, cînd a vorbit despre propunerea de a mări impozitele americanilor bogaţi pentru a reduce deficitul bugetar în SUA. O replică ce ar fi făcut istorie în alte vremuri. Acum nu se ştie nici dacă o să reuşească să mai salveze ceva. (A. M. S.)

Foto: Dan Coca