Cu ochii-n 3,14

VINE O VREME 
CÎND CAPRA VECINULUI 
ÎMBINĂ CĂLDURA ŞI IARNA 

● Vine o vreme cînd strămoşii, vrînd-nevrînd, ajung la circ. Spectacolul stagiunii 2011 a Circului Globus se cheamă Destinul Dacilor. Nu ştiu dacă e inclusă în program şi o dresură de tarabostes, dar nu m-ar mira. (D. S.)

● Din ciclul „Să moară şi capra vecinului“: dintr-un articol de analiză publicat de Capital reiese că ungurii ar intra în faliment înaintea noastră. Nu-i aşa că v-aţi mai liniştit? (M. M.)

● O nouă „invenţie“ multifuncţională sau multi-imagistică (unii ar spune kitsch…) de sărbători: ursuleţul de pluş înger, pe care l-am văzut mai demult prin tîrgurile de Crăciun din străinătate, şi care acum se găseşte prin librăriile Diverta. Un urs cu aripi (delicate) care îmbină căldura şi tradiţionalismul Teddy Bear-ului cu etericul îngeresc. (I. P.)

● Manifestaţiile din Rusia, organizate după scrutinul de la începutul lunii, au dus cu gîndul la o posibilă „primăvară rusească“, după modelul celei din ţările arabe. Deşi, după mai bine de zece ani de putinism, o asemenea primăvară ar fi binevenită, nu mi se pare deloc plauzibilă. Motivul e cît se poate de simplu: deocamdată, în Rusia, abia a venit din nou iarna. (A. M.) 

E CÎTE O ZI CÎND O PUNGĂ 
CU SUFLETE NEVINOVATE
ARATĂ A TREBURI DULCI

● E cîte o zi cînd îşi bagă Necuratul coada. Altă explicaţie nu am pentru gestul meu prostesc. Primesc un SMS de la compania de telefonie mobilă la care sînt abonată. Ca altele o mie pe care nu le-am luat în seamă pînă acum. Dar, de data asta, cad în plasă, şi trimit un da gratuit pentru nu ştiu ce tragere la sorţi. În secunda următoare vine întrebarea: „Care cîine e alb cu pete negre, dalmaţianul sau ciobănescul german?“. Mi s-a ridicat repede ceaţa de pe ochi şi am intrat pe site-ul companiei, unde scria cu litere puchinoase că, de fapt, cu acel da gratuit acceptasem să plătesc 0,99 cenţi pe zi pînă la sfîrşitul lunii ca să intru într-un joc cretin. Am trimis imediat stop. Ca mine se mai plîngeau pe net nenumăraţi alţi păţiţi. M-am gîndit că ar fi mai cinstit să schimbăm definiţia lui „gratuit“. Şi să-l transformăm în indice bursier, să vedem ce iese, nu? (A. M. S.)

● Un cîine, ca mulţi alţii din Bucureşti, a asistat într-o după-amiază la cearta dintre un iubitor de animale şi un cetăţean pro-eutanasiere. Iubitorul tocmai îi vărsase cîinelui o pungă cu mîncare, pe un spaţiu verde, iar cetăţeanul se iţi într-o boscorodeală care viza siguranţa bucureştenilor. În timp ce se certau aprig, strîngînd în jurul lor o mulţime de curioşi, cîinele a început să-şi molfăie, liniştit, mîncarea. Căci, pînă la urmă, aceasta pare a fi realitatea din spatele legilor. (S. G.)

● Iubesc şi cîinii vagabonzi, vorba lui Mihai Constantinescu, acum nu ştiu cîţi ani. De acord că sînt nişte suflete nevinovate, însă m-a amuzat teribil inocenţa cu care a fost scris Apelul către Preşedintele României împotriva uciderii cîinilor, semnat de 133 de personalităţi. Citez: „Ne-aţi arătat, de cîte ori aţi plîns sub ochii noştri, că aveţi sensibilitate şi căldură. Acestea sînt atributele unei inimi care poate iubi“. Şi: „Ar fi trist pentru destinul dvs. istoric să rămîneţi în amintirea românilor ca Marele Hingher!“. Şi argumentul zdrobitor din P.S.: „Şi pentru că vă ştim un iubitor al istoriei acestui neam, amintiţi-vă că simbolul strămoşilor noştri daci a fost lupul!“. Aşadar, în ţara noastră, pînă şi lupul dacilor a ajuns un biet cîine vagabond. (A. P.)

● Anunţul unei edituri, nici mici, nici mari: „Primeşti cadou cumpărînd o carte! Grăbeşte-te, o singură bombonieră în formă de oiţă, din porţelan fin, şaici urma marcaţ, primului cumpărător al Vagabondului milionar. La magazinul şaici urma adresaţ“. Pe lîngă faptul că e cea mai urîtă bombonieră pe care-am văzut-o vreodată (e „în formă de oiţă“, dar arată a creier în formol), nu pricep ce legătură poate fi între un obiect peste care-am dat prima oară la bunicii mei acasă, prin anii ’80, şi o carte despre un puşti sărac din Bombay. Ce-i drept, „bomboniera din Bombay“ nu sună rău, dar parcă nici suficient. (L. V.)

● Toate manifestaţiile de protest despre care la ştiri se spune că „au avut loc în faţa Guvernului“ se desfăşoară, de fapt, taman pe partea opusă a Pieţei Victoriei, sub ferestrele Muzeului „Antipa“. Dat fiind că strigătele, fluierăturile şi huiduielile manifestanţilor fac să vibreze exponatele şi le dau dureri de cap angajaţilor, propun introducerea unei „taxe de solidaritate“ (sau „spor de îndurat înjurăturile adresate altora“) cu oasele de mastodont & co. din muzeu. Evident, taxa ar trebui s-o plătească Guvernul însuşi. Dacă i-a „exilat“ pe trotuarul opus pe manifestanţi ca să-şi vadă liniştit de treburi, n-o fi mare lucru pentru Executiv să treacă strada cu un plic de bani, pe care să-l depună sub un schelet. Corect? (M. V.)

● Primesc pe e-mail un pps cu „cele mai incredibile prăjituri“. Pentru că tot sîntem „în sezon“, îl deschid: torturi în formă de poşetă „de firmă“ (Cartier), în formă de pantof cu toc cui Versace, în formă de magnetofon, cu nişte căşti aferente din ciocolată sau în formă de BigMac, pentru vreun fan McDonald’s. Categoric, sînt cele mai dulci kitsch-uri pe care le-am văzut vreodată. (A. P.) 

MAI NOU, 
TOATE CANALELE EXTERNE 
TREC (BUCATĂ CU BUCATĂ)
PRIN LUMINĂ

● Mai nou, femeile nasc în locuri trăsnite: cele mai multe, desigur, în taxiul care tocmai le duce la spital (se pare că există şi şoferi de taxi cărora li s-a întîmplat de două ori într-o lună să găzduiască asemenea întîmplări, în propria maşină). Dar unele nasc, în ciuda interdicţiilor de zbor, în avioane, altele în staţii de benzină sau pe Internet, cu toţi prietenii de pe Facebook în faţa ecranului. Cea mai incredibilă naştere recentă a fost însă cea a unei mozambicane, care s-a refugiat în vîrful unui copac din calea apelor dezlănţuite, iar cînd a fost recuperată împreună cu copilul său nou-născut, avea încă intact cordonul ombilical. O cheamă Sofia Pedro, dar ar merita să-i zicem Sofia Prepeleac. (S. S.)

● Din ironiile dure ale istoriei contemporane: principalul partid de opoziţie din Rusia, Partidul Comunist, denunţă pe toate canalele de ştiri ale lumii fraudele masive în favoarea Puterii, comise în alegerile parlamentare. Preşedintele Rusiei replică prompt că asta nu e treaba Occidentului. Cum adică? Comuniştii ruşi să facă jocul Occidentului? E prea tare. N-o semnez.

● Citez din Adevărul: „«Bărbatul a murit din cauza unei rupturi de trahee produsă de copita porcului pe care tocmai încerca să-l sacrifice. Tot cu copita, porcul i-a produs şi o ruptură de arteră subclaviculară stîngă. Moartea a fost instantanee şi a avut loc ca urmare a hemoragiei interne şi externe, foarte puternică. Bărbatul nu ar fi avut nici o şansă să supravieţuiască în asemenea condiţii», a spus dr. Florian Ghiţă, şeful Serviciului de Medicină Legală Vîlcea, cel care a necropsiat trupul bărbatului. În evidenţele Poliţiei moartea va fi considerată suspectă, dar se va da soluţie de Neînceperea Urmăririi Penale (NUP), porcul fiind în cele din urmă sacrificat.“ N-am înţeles nimic. Adică dacă se dădea altă soluţie, s-ar fi decis Începerea Urmăririi Penale? Împotriva porcului sau a cui? Dacă tot a fost sacrificat, ce mai contează dacă îl cercetează penal sau nu? (C. G.)

● Sylvester Stallone, motivînd distribuirea lui Chuck Norris şi a lui Van Damme în sequel-ul la The Expendables: „Îmi place să folosesc oameni care trec prin perioade dificile şi să le mai dau o şansă“. Cum are el, Rocky, grijă de toţi! Nu degeaba e singurul dintre ei nominalizat la Oscar. (M. C.)

● Cartonul pe care John Lennon şi Yoko Ono au scris „Bed Peace“ în 1969 protestînd timp de o săptămînă, din patul lor de hotel, împotriva războiului din Vietnam a fost vîndut recent la licitaţie pentru suma de 154 de mii de dolari. Acum ceva timp, unul dintre molarii lui Lennon a fost achiziţionat de către un dentist canadian pentru suma de 31 de mii de dolari. Poate că idolii n-ar trebui îngropaţi, ci vînduţi bucată cu bucată. (M. C.)

● Veneam cu prieteni din Paris (Oraşul-Lumină, dar şi strada bucureşteană), din Vancouver, din Tel Aviv, să mîncăm mititei la Cocoşatu, cei mai buni din România. Micii lui Cocoşatu erau o mîndrie de-a noastră – că doar nu ne puteam făli cu neuro-news-ul nostru. Şi cînd te gîndeşti că, plecînd, omul nu ne-a lăsat nici măcar reţeta lor. (R. C.)

Foto: L. Apostol