Cu ochii-n 3,14

SE PARE CĂ LATINITATEA POPORULUI
ROMÂN SE DIVERSIFICĂ 
LA INTRAREA ÎN PĂDURE. 
PĂCAT CĂ NU NE VEDE NIMENI 

● Se pare că în timpul somnului sîntem cu toţii mai înalţi cu 6 mm. Păcat că nu ne vede nimeni. (M. C.)

● Capitala s-a mai procopsit cu o operă de artă: latinitatea poporului român transpusă în imaginea unui Traian nud, ataşat unei vietăţi, un simulacru de Lupoaică. Chintesenţa latinităţii: i-au plasat lupoaica şi l-au lăsat în fundul gol. (S. G.)

● Ameninţările sălbăticiei se diversifică: în pădurile din Sinaia, nu mai e în trend ursul, ci mistreţul. Se pare că el e cel care, momentan, se apropie de bastioanele civilizaţiei. (I. P.) 

● „Ocrotiţi vînatul!“ scrie pe nişte panouri plasate strategic la intrarea în pădure (pădurea de argint ş.a.). Înţeleg şi nu înţeleg în acelaşi timp. Cum poţi să ocroteşti ceva ce e trecut deja la categoria „vînat“? (L. V.)

SE PARE CĂ AR FI POSIBILĂ
INSTALAREA UNOR MAŞINI HIBRIDE
ÎN JURUL TALIEI. 
PĂCAT CĂ EXODUL SPRE COLIVIE
RIDICĂ NIŞTE SEMNE DE ÎNTREBARE

● Se anunţă că la Olimpiada de la Londra ar fi posibilă instalarea unor rachete sol-aer. Pentru ce? Nu contează. Cum a fixat de la început Pierre de Coubertin – „Totul e să participi“. (R. C.)

● Premierul desemnat Victor Ponta: „Va exista o decizie prin care nici o instituţie publică nu va mai putea achiziţiona decît maşini care protejează mediul“. Înţeleg că apare la orizont o nouă afacere sigură şi bănoasă cu statul: vînzarea de maşini hibride către instituţiile publice. (M. V.)

● A fost o vreme cînd benzile desenate cu Donald Duck erau interzise în Finlanda din motive de decenţă: personajul nu purta pantaloni. Dacă vi se pare absurd, cum vă explicaţi atunci faptul că, de fiecare dată cînd iese de sub duş, Donald Duck poartă un prosop în jurul taliei? (M. C.)

● În urmă cu mai bine de zece ani, mă pregăteam pentru exodul spre mare de 1 Mai încă de prin februarie. Anul acesta, m-am bucurat timp de patru zile de un oraş pustiu şi liniştit. Privind cu satisfacţie parcarea goală din spatele blocului, sincer nu m-ar fi deranjat dacă „unumaiştii“ ar fi rămas acolo unde erau. Nu cred că e un semn de îmbătrînire – după 30 de ani, munca (şi implicit ziua ei) nu-ţi mai spune mare lucru. (A. P.)

● Un papagal evadat din colivie şi fugit de acasă s-a rătăcit prin oraş. Cineva l-a găsit şi l-a dus la Poliţie. În faţa comisarului, papagalul a trebuit să spună adresa stăpînei. A dat-o (pe cea bună!) şi uite aşa a ajuns iar în colivie. Ce papagal! (M. M.)

● Am reuşit în sfîrşit să ţin minte rima mea publicitară preferată, pe care-o tot văd de cîţiva ani încoace prin oraşele din nord: „Marcel… de ţi-e poftă de mezel!“. Problema e că Marcel e numele patronului firmei, ceea ce ridică totuşi nişte semne de întrebare asupra mezelului cu pricina. (L. V.)

SE PARE CĂ O TANTI SIMBOLICĂ 
S-A DOVEDIT A FI O CAPCANĂ.
PĂCAT CĂ OAMENII ZILEI SUSŢIN 
CĂ ROMÅNIA LE-A CITIT PE TOATE  

● M-am obişnuit cu junk mail, aşa cum am devenit imună şi la reclamele exasperant de vizibile de pe diverse site-uri. Dar e-mail-ul primit în urmă cu vreo săptămînă, de la o tanti pe nume Maureen, trebuie să recunosc că m-a impresionat sincer. Tanti asta despre care vă povestesc scria aşa: „Greetings in the name of God. I warmly greet you, kindly get back to me“ („Salutări în numele lui Dumnezeu. Te salut călduros, fii bună şi răspunde-mi“). Misterioase sînt căile Domnului… (P. M.)

● În arhivele Ministerului Afacerilor Externe spaniol au fost găsite documente care arată că, în 1956, pe cînd era o figură simbolică a comuniştilor, Picasso întreţinea o strînsă legătură cu Franco. „Am publicat aceste documente în New York Review of Books şi am primit apoi tone de scrisori pline de ură şi de ameninţări din partea comuniştilor din toată lumea“, a declarat John Richardson, istoric de artă şi biograful pictorului. (M. C.)

● Care e răspunsul corect la întrebarea unui taximetrist „Vă deranjează dacă vorbesc la mobilaş?“: a) „Nu, dacă vorbiţi puţintel“; b) „Da, nu vreau să vă aflu vieţişoara povestită la telefon“; c) „Nu mă deranjează“, spus sec? În cazul c), al dracului mobilaş s-a dovedit a fi o capcană. L-a înghiţit cu totul pe taximetristul meu. Nimeni şi nimic nu l-a mai oprit. Mi-am jurat că n-o să mai cred niciodată în politeţea dulcegărită şi diminutivată. (A. M. S.)

● Celebra cîntăreaţă mexicană Chavela Vargas a auzit din nou, la aniversarea celor 93 de ani ai săi şi după apariţia discului-omagiu pentru García Lorca, La luna grande, strigătul de luptă al străzii: „Chavela presidenta!“. Cu umorul dintotdeauna, Chavela a explicat că nu s-a răzgîndit, nu vrea să candideze la preşedinţie, măcar pentru că „Oamenii politici nu spun decît minciuni. Promit că vor da şi apoi aşteaptă să le dai“. Cît umor, atîta luciditate! (S. S.)

● Dacă ar fi serioase, în sondajele zilei s-ar cuveni ca în dreptul anumitor partide să se precizeze şi marja de oroare. (R. C.)

● Mă uit la buletinul meteo, într-una dintre primele zile ale lunii mai: Lisabona, 18 grade şi cîţiva stropi de ploaie, Paris – 16 grade şi cer înnorat, Roma – 25 de grade, acea temperatură ideală care îţi inspiră numai lucruri plăcute, Atena – 28 de grade, încă mai merge, Bucureşti – 33! Ce climă-i asta?! Temperat-continentală pe naiba, restul continentului arată cu totul altfel. Nu i-am crezut niciodată pe cei care susţin că România e buricul pămîntului, însă încep să mă gîndesc serios la această teorie, căci presupun că dacă Pămîntul ar avea într-adevăr un buric, acolo ar trebui să fie foarte cald. (A. P.)

● Un om de ştiinţă din Hessen (Germania) a fost prins după ce a furat, de-a lungul anilor, nu mai puţin de 24.000 de volume din Biblioteca Universitară din Magdeburg. Eu l-aş fi achitat dacă dovedea că le-a citit pe toate. (M. C.)

SE PARE CĂ CINEVA SUFEREA
UNIVERSAL PE NIŞTE DEALURI. 
PĂCAT CĂ S-A DUS ŞI EL 

● Sîmbătă după-amiază, pe Radio România Actualităţi, o emisiune de educat poporul în ce priveşte muzica populară. Zice un domn invitat că să ascultăm două doine şi să comparăm. Prima era o bălmăjeală din care nu înţelegeam nimic, decît că cineva suferea profund pe nişte dealuri. Apoi, zice invitatul, să ascultăm pe cineva care a terminat Conservatorul (îmi pare rău, n-am reţinut numele). Şi începe altă doină. Asta suna mult mai bine. O voce chiar bună, o melodie cît de cît, de unde înainte voiam să schimb postul, acum stau şi mă gîndesc: hai, dom’le, că parcă îmi place şi o doină. Deci se prindea educaţia muzicală de mine aşa din zbor, chiar avea efect: dacă adaugi ceva ştiinţă la o doină, scoţi ceva ascultabil din ea. Că doar asta făcea şi Maria Tănase, nu? Ei bine, înţelesesem taman pe dos. Revine invitatul în direct şi se dezlănţuie: păi, ce-i asta!? Doamna de la Conservator a stricat doina. Păi, aşa se doinea pe după dealuri? Care dealuri, meştere, îţi vine să-i răspunzi, aici sîntem la radio! Şi pune întrebarea şoc: păi, noi vrem să doinim ca ţaţa Anica sau să doinim ca Pavarotti? Exact aşa a zis. Dom’le, sincer, cu toată ruşinea vă zic, eu vreau să doinesc ca Pavarotti, varianta ca ţaţa Anica sună ca dracu’. (C. G.)

● De pe un panou publicitar aflu că există un loc de unde pot cumpăra – dacă am chef sau nevoie de aşa ceva – „pămînt universal“. Mulţumesc, deocamdată nu. Aştept oferta de univers pămîntean. (D. S.)

● Davy Jones, vocalistul trupei The Monkees, s-a dus şi el după Janis, Jimi, Bonzo, Lennon şi ceilalţi. E-adevărat, la vîrsta de 67 de ani. Dar asta poate pentru că el era un „Believer“. (M. C.)

Foto: D. Goace