Cu ochii-n 3,14

PROPUNERE: SĂ SIMPLIFICĂM
ATACURILE ASUPRA 
UNOR INŞI NEPREGĂTIŢI 
DIN REŢEAUA SUCCESULUI  

● Propunere: dacă vom intra vreodată în zona euro (şi fiindcă avem antecedentul RON), propun ca moneda noastră să se cheme EURON – ca să se vadă că mai şi gîndim, nu doar muncim degeaba. (D. S.)

● Deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au un proiect de lege prin care să-i amnistieze sau graţieze pe anumiţi condamnaţi. Între alţii, după mintea dlui Voicu, ar trebui eliberaţi şi cei care au avut activităţi intelectuale în timpul săvîrşirii pedepsei: şi-au dat doctoratul ori au scris cărţi. În logica asta, vin şi eu cu o întrebare: am doctoratul şi am publicat nişte cărţi; asta înseamnă că pot să fur şi n-o să fiu băgat la închisoare? Nu de alta, dar ca să scurtăm procesul şi să simplificăm procedura… (M. V.)

● Din seria „Nici oamenii politici, nici urşii nu mai sînt ce-au fost“. Deputatul UDMR Ştefan Béres, pe evz.ro, despre recentele atacuri ale urşilor: „Atacurile care au avut loc în habitatul natural al acestui animal, asupra oamenilor, sînt foarte greu de explicat din punct de vedere politic, deoarece este vorba despre o specie nouă, care nu ţine cont de perioadele politice încărcate“. (P. M.)

● Din ciclul „Unde dai şi unde crapă“: Adevărul scrie că „Bac-ul dur a făcut praf piaţa imobiliară din Capitală“. Pe scurt: chiriile pentru apartamente au atins cel mai mic nivel din ultimii ani, pentru că, fiind mai puţini absolvenţi de liceu, a scăzut numărul de studenţi, deci, implicit, şi cererea de apartamente cu chirie. Vestea bună e că avem o „economie de piaţă funcţională“, din moment ce raportul dintre cerere şi ofertă e atît de „sensibil“. Vestea proastă e mai veche: cu Bac-ul profesional şi cu toate celelalte sisteme de a da diplome unor inşi nepregătiţi (sau doctorate pe şest), onor Ministerul Educaţiei o să facă praf, pe termen mediu şi lung, şi altele, nu doar piaţa imobiliară. (M. V.)

● Preşedintele ICR, Andrei Marga, a prezentat o listă cu „33 de măsuri pentru consolidarea cunoaşterii şi prestigiului culturii române“. Lista cu „măsurile“ e nemăsurat de… haioasă. La punctul 21 scrie aşa: „Se organizează seria de conferinţe «Democraţia ca formă de viaţă. Abordări româneşti în diferite institute culturale din reţeaua Institutului Cultural Român»“. Nu pot să nu mă gîndesc, prin analogie, la conceptul de „democraţie originală“ lansat, pe vremuri, de Ion Iliescu, aflat în cu totul altă tabără decît Andrei Marga. Acum sînt în aceeaşi barcă. Şi vor să exporte în institutele culturale din Occident acest super-produs: Democraţia made in Romania. Cumpără careva? (M. M.)

● Pe yahoo.es, într-un amplu articol despre succesul fenomenal al supermarket-ului spaniol Mercadona, se enumeră cele cinci chei ale succesului: grija pentru femei şi copii şi crearea unor grădiniţe ataşate magazinelor, grija pentru cumpărători şi garantarea celui mai mic preţ din peninsulă, grija pentru salariaţi şi închiderea Mercadonei duminica. Cititorii site-ul adaugă cea de-a şasea cheie a succesului: plătirea unor vectori de imagine ca yahoo.es, pentru publicitate. Dacă nu cumva postarea era a vreunui fan de la Día, celălalt mare supermercado. (S. S.)

DUPĂ CE ŞI-A RATAT ORA, 
CEL MAI BUN PRIETEN 
AL UNORA DINTRE PICIOARE 
(DE-A DREPTUL FRUMOASE) 
S-A ENERVAT

● După ce şi-a ratat suicidul, Adrian Năstase a cerut ca din cei doi ani de închisoare pe care-i are de ispăşit să i se taie cele şase zile în care a fost internat la Spitalul Floreasca. Un adevărat bărbat! (M. C.)

● Luni, 1 octombrie, CD-ul (compact discul, adică) a împlinit 30 de ani. Deocamdată, cel mai bine vîndut CD din Anglia rămîne albumul Gold al celor de la ABBA, aşa că vă propun un flash mob casnic naţional: sîmbătă, 13 octombrie, la ora 11, să desprăfuim colecţia de CD-uri în timp ce dansăm pe „Super Trouper“. Ce ziceţi? (L. V.)

● Cel mai bun prieten al unora dintre oameni nu e neapărat cîinele, ci societatea de consum. Totul e să ai ceva bani şi să mergi la mall: dacă faci aşa, pe lîngă ce cumperi, sigur primeşti şi cadouri (semne de afecţiune sau, poate, de încartiruire…). De pildă, eu, una, cînd mi-am cumpărat un fond de ten, am primit pe deasupra un pachet cu dischete de demachiat, una bucată rimel mic şi cîteva tubuleţe colorate despre care încă nu ştiu la ce folosesc. Cînd mi-am luat bilet la film, am primit un DVD. Cînd am cumpărat un set de suluri de hîrtie igienică, a venit cu ele, gratis, şi unul de batiste, tot igienice. (I. P.)

● „Şi românii sînt oameni“, a declarat Andrei Marga. Vă spun sincer, am răsuflat uşurată. Îmi închipuiam cu totul altceva (coarne, cozi, urechi lungi, dungi, multe picioare) şi e bine că la conducerea Institutului Cultural Român a venit un patriot adevărat. (L. V.)

● Pornind de la filmul Quelques heures de printemps al lui Stéphane Brizé, care tocmai a ieşit pe ecrane în Franţa, revista Télérama a făcut un clasament cu cele mai bulversante sinucideri din cinema. În fruntea clasamentului se află filmele: Vertigo (Alfred Hitchcock, 1958), La Femme d’à côté (François Truffaut, 1981) şi La Grande Bouffe (Marco Ferreri, 1973). Dacă am zice despre ele că sînt nişte sinucideri de-a dreptul frumoase, ar fi un păcat? (A. M. S.)

● În ultimii doi ani, pe Calea Moşilor, în buricul tîrgului, s-au înmulţit în mod spectaculos cerşetorii. Într-o seară, un cuplu în jur de 60 de ani se relaxa pe bordura de la intrarea BCR în faţa unei sticle de spirt medicinal. El mi-a cerut un leu pentru pîine. „Nu-ţi dau, că bei spirt!“, i-am răspuns. Moşul s-a enervat: „Aiurea! Eu nu beau… nevastă-mea bea spirt!“. (A. P.)

APROAPE FĂRĂ COMENTARII, 
CEI DE LA SERVICIUL ANEMIC
OFERĂ TRĂIRI ÎNCĂ NEAPRINSE

● Din Adevărul, aproape fără comentarii. „Ieri, pe site-ul Institutului Cultural Român a fost publicat un comunicat intitulat «Decizie cu privire la participarea României ca invitat de onoare la Salon du Livre», semnat de preşedintele ICR, Andrei Marga. (…) «Din păcate, fosta conducere a Institutului Cultural Român a întîrziat pregătirea, iar deciziile privind lista autorilor ale căror volume se traduc pe cheltuiala institutului sînt discutabile (lista fiind prea puţin reprezentativă şi omiţînd scrieri şi autori importanţi)». (…) Iată ce ne-a declarat Tania Radu, fostă vicepreşedintă a ICR: „Programele de traduceri ale ICR se bazează pe opţiunile editorilor străini. În cazul special al lui Salon du Livre, lucrurile ţin şi mai mult de partea străină, de organizatori, decît la alte tîrguri la care ICR a participat. Întotdeauna – deci nu numai în cazul României – participarea la Salon du Livre în calitate de ţară invitată de onoare se face cu sprijinul Centre National du Livre. Acestui organism îi aparţine decizia finală. Scriitorii care sînt traduşi şi care se duc la tîrg sînt decişi de francezi“. Nu cred că trebuie să căutăm vreun mister. Omul nu are hard suficient să priceapă, e un Moş Teacă. (C. G.)

● Aviz paranoicilor, că nici nu ştiţi ce pierdeţi! Aţi observat că atunci cînd Dan Diaconescu era să cumpere Oltchim-ul, preşedinte al PP şi patron al OTV fiind el, şi-a scos sacii cu bani de la OTP? Oare ce-or avea de zis cei de la Serviciul Mondial de Organizare a Coincidenţelor (SMOC), acea infailibilă organizaţie descoperită de Radu Cosaşu? (A. M.)

● Am format un număr de mobil şi mi-a răspuns o voce de femeie. „Ce familie căutaţi?“, m-a întrebat. M-am blocat. Am reuşit să mai zic doar un anemic „Mă scuzaţi“. Cum să-i fi explicat doamnei că întrebarea ei mi-a sunat atît de familiar şi, totuşi, atît de îndepărtat? (A. M. S.) 

● În Pasajul Operei din Viena, o toaletă inedită oferă trăiri fiziologice pe acorduri clasice, vals şi Mozart, cabinele fiind numerotate şi denumite loje. (S. G.)

● Şerban Ionescu este pe moarte şi tot felul de asistente de la Spitalul Elias unde e internat dau detalii sordide despre starea actorului, reporteri de la Kanal D filmează pe culoare şi fotografiază lumînările încă neaprinse ale rudelor îndurerate care-i stau la căpătîi… România nu e un loc bun nici să mori! (M. C.)

Foto: N. Glodeanu