Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 457 din 15-21 noiembrie 2012
Cu ochii n 3,14 jpeg

PE DRUMUL DE DUPĂ VOT, 
CU FUNDUL ÎN SUS, 
LAPTELE DE PĂIANJEN 
DIN VOLUNTARI A GREŞIT 
LA EDITARE 

● Într-o zi ploioasă, pe la ora 5, am condus cu maşina o prietenă la aeroport, la Otopeni. Zbura de la Bucureşti la Cluj. După o oră m-a sunat veselă să-mi spună că a ajuns. Noi încă eram blocaţi în trafic, pe drumul de întoarcere acasă, pe la Piaţa Victoriei. (A. P.)

● Soţia senatorului Mircea Geoană, Mihaela Geoană, a spus, la o emisiune TV, că „gestul preşedintelui american Barack Obama de a-i mulţumi şi declara iubirea soţiei sale Michelle este unul care recunoaşte rolul femeii în viaţa oamenilor politici“. Ea a comparat declaraţia de dragoste pe care Barack Obama i-a făcut-o soţiei lui cu acel inubliabil „Mihaela, dragostea mea“ rostit de Mircea Geoană imediat după publicarea sondajelor de după vot. Ar fi, totuşi, cîteva diferenţe. Cea mai importantă e că Mircea Geoană nu a cîştigat alegerile. (M. M.)

● Nu mă pot abţine să nu ştampilez aici unul dintre cele mai amoros-birocratice pasaje din literatura universală: „Pe scurt, domnul Hubicka, în timpul turei de noapte, a pus-o pe Znenicka cu fundul în sus, i-a ridicat fusta şi i-a aplicat pe buci iubitei noastre telegrafiste toate ştampilele gării. I-a pus pînă şi data! Znenicka s-a dus dimineaţa acasă, mamă-sa a văzut trăsnaia şi, după ce a citit toate ştampilele, a venit val-vîrtej încoace, ameninţîndu-ne că se duce să se plîngă la Gestapo. N-am avut încotro şi a trebuit să închei proces-verbal. O nenorocire, ce să mai zic!“ – Bohumil Hrabal, Trenuri cu prioritate. (L. V.)

● La o fermă din cadrul Utah State University, geneticienii au reuşit să transplanteze gene de păianjen în capre, astfel încît acestea să producă lapte ce conţine proteina din pînza păianjenului. Proteina este apoi extrasă din laptele de capră şi folosită pentru a crea artificial pînza de păianjen, unul dintre cele mai rezistente materiale cunoscute de om. Personal, m-ar fi interesat mai mult viceversa: laptele de păianjen. (M. C.)

● Pe Aeroportul „Henri Coandă“ din Otopeni s-a terminat un nou terminal, la scurt timp după ce s-a terminat cu Aeroportul Băneasa din cauza, se zice, a unor interese imobiliare legate de cartierul Henri Coandă din Voluntari. E clar, nu? Adică, Henri Coandă se află într-un flagrant conflict de interese. (A. M.)

● Anunţul cu Dan (din numărul trecut) are şi o continuare. Irina, cea care îl caută, ne-a lăsat un mesaj pe site: „Era scris 33 ani, nu 39, cineva a greşit la editare. Am aflat că a apărut aici, în Dilema veche, de la o persoană, întîmplător. Mi s-a părut normal să rectific. Oricum, dacă cineva cunoaşte vreun Dan (Vali?) care locuieşte în zona Parcului Cişmigiu, vă rog să mă contacteze pe adresa de e-mail din articol. Vă mulţumesc!“. Aşteptăm veşti şi, dacă, în această încîlcită căutare am putea face puţină lumină, ne-am bucura foarte tare. (A. M. S.)

PENTRU DATA DE 21.12.2012, 
NOUL SEDIU ICR COMERCIALIZEAZĂ
CITRAT TRISODIC 
CU O PERIŞOARĂ-N CIOC 

● Am o prietenă care şi-a achiziţionat, pentru data de 21.12.2012, un kit de salvare plus apă, alimente neperisabile, baterii, lanterne, lemne de foc etc. Cum locuieşte pe coasta de est a Statelor Unite, săptămîna trecută, cînd cu furtuna Sandy, a consumat aproape tot. Acum, uitîndu-se în urmă, îşi dă seama că proviziile nu erau suficiente pentru toţi cei (neprevăzători) din jur, dar şi că, pentru ea cel puţin, apocalipsa mayaşă s-a confirmat. (S. S.)

● După ce, pe 25 octombrie, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu, Moise Bojincă, confirma informaţia potrivit căreia noul sediu ICR din provincia istorică Oltenia urma să fie înfiinţat la Tîrgu Jiu, Andrei Marga a anunţat miercuri, 7 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că nici vorbă de aşa ceva, „mergem pe Craiova“: „Sigur, oferte sînt numeroase în acest sens. Este, de exemplu, Maramureşul, cu o mare pondere istorică – cine ştie Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Vişeu de Jos îşi dă seama despre ce este vorba. Cu siguranţă Bucovina va veni cu o propunere, Satu Mare – nu mai discut.“ În ritmul ăsta, am impresia că o să avem mai multe filiale ICR în ţară decît în străinătate. (L. V.)

● Avem şi noi Palatul Dogilor local. Pe şoseaua Cîmpulung-Piteşti, în zona Mioveni. Comercializează dulciuri. (I. P.)

● Azi-dimineaţă am băut amidon din tapioca, ulei vegetal hidrogenat, fosfat dipotasic E 340, hexametafosfat de sodiu E 339, citrat trisodic E 331(iii), cazeină din lapte, monodigliceride ale acizilor graşi E 471, esteri diacetil-tartrici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi, silicat alumino-sodic E 554 ş.a.m.d. Mai pe scurt, am băut o „banală“ cafea 3 în 1. (A. P.)

● Corbii pot fi, şi ei, cîini: i-am dat unui cîine bătrîn nişte perişoare. Nu le-a mîncat, dar în locul lui au venit nişte corbi. Unul a zburat cu o perişoară-n cioc. Altul s-a ţinut după mine, croncănind, ca un cîine. (De la altcineva am auzit o altă poveste, tot cu un corb: acesta îi poartă veşnică pică, pentru că i-a făcut ceva unui pui, şi-l atacă de fiecare dată...). (I. P.)

SĂPTĂMÎNA TRECUTĂ, 
AM SUPERPLÎNS ÎN CONFERINŢA 
DE PRESĂ, FOLOSIND 7 MEGAWAŢI,
FĂRĂ EXPLICAŢII: 
NU S-A DUS DRACULUI RAPIŢA, 
CE MAMA NAIBII...

● Săptămîna trecută, pe Google Maps, centrul Bucureştiului era străbătut de şoseaua de centură învecinată la rîndul ei cu centura Caransebeşului. Welcome to Borges Maps – harta şoselelor bifurcate! (M. C.)

● Din seria „scene din metroul bucureştean“, culeasă de pe un perete de Facebook: „Ia vezi dacă mi-a curs rimelul, că am superplîns azi“. (P. M.)

● O doamnă meteoroloagă a spus de mai multe ori, în conferinţa de presă de la ANM, că vom avea „un eveniment de viscol“. Nici viscolul nu mai e ce-a fost, e evenimenţial... (M. V.)

● Superputerile lumii se întrec şi în cursa dezvoltării celui mai puternic supercomputer din lume. Americanii, care pierduseră teren în faţa chinezilor, care apoi au fost la rîndul lor depăşiţi de japonezi, revin şi anunţă pregătirile pentru punerea în funcţiune a supercomputerului Titan care, cu cele 225 de mii de procesoare ale sale, folosind 7 megawaţi de energie, poate ajunge la performanţa de a face 2,3 catralioane/biliarde (adică două mii trei sute de miliarde) de calcule pe secundă. În sistemul numeric european, cifra aceasta arată astfel: 2.300.000.000.000.000.000. 000.000. Sper că nu m-am încurcat în zero-uri. Trebuie să fie 24. (M. C.)

● Într-o notificare primită de la Administraţia Financiară se menţionează că, pentru rezolvarea unei anumite probleme şi ca să eviţi aglomeraţia de la ghişeu, să suni la sediu, cerînd „interior 229“. Dacă ai norocul să „prinzi fir“, şi dacă centralista îţi transferă apelul către faimosul interior, intri într-un periplu de transferuri. Cum îţi aude cineva povestea, te transferă fără explicaţii în altă parte. După cinci sau şase transferuri, telefonul ţi se închide în nas, brusc şi enervat cu reproşul „dar de ce n-aţi cerut de la bun început din centrală interior 229?“. Ridici din umeri şi te întrebi „chiar aşa?“. (S. G.)

● Am citit undeva că anul ăsta recolta de rapiţă e bunicică. În agitaţiunea politică şi criza economică, să răsuflăm uşuraţi: bine că, măcar la propriu, nu s-a dus dracului rapiţa... (M. V.)

● Catedrala Mîntuirii Neamului va fi dotată cu adăpost antiatomic – anunţă Adevărul. Păi, dacă pînă şi clericii simt nevoia de-un adăpost antiatomic, atunci de ce mama naibii mai costruim ditamai catedrala? (M. M.)

Foto: D. Goace

sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?

Parteneri

miere stupina cosmin mandica   foto  alina mitran (7) jpg
Banii pentru apicultori, încă pe circuitul legislativ. Cât s-ar putea acorda și în ce condiții. „Trebuie să le asigur acum hrană proteică”
Apicultura, un sector neglijat ani la rând, au acuzat fermierii, ar putea beneficia până la sfârșitul anului de un ajutor de minimis acordat/familie de albine. Apicultorii au cheltuieli mari în această perioadă, iar banii ar fi un spriijin real, într-un an cu producție bună, dar prețuri mici.
Prabusire bursa New York FOTO Getty Images
Se îndreaptă piețele bursiere mondiale spre un colaps?
Economiile sunt aruncate într-o nouă perioadă de turbulențe, pe fondul datoriilor din sectorul AI, al războiului din Iran și al creșterii accelerate a randamentelor obligațiunilor guvernamentale.
avioane f 16 pixabay jpg
NATO trece de la poliție aeriană la un nou sistem de apărare „la 360 de grade”, pe fondul creșterii amenințărilor cu drone și rachete
NATO adoptă o nouă abordare pentru operațiunile sale de apărare antiaeriană în Europa, îndepărtându-se de misiunile tradiționale de poliție aeriană și îndreptându-se spre o strategie "la 360 de grade", a declarat un oficial al alianței.
ZamperiniAndSuperMan jpg
Maeștrii supraviețuirii: poveștile aproape incredibile ale bărbaților care au rezistat torturii, războiului și furiei naturii
Deși aparent fragilă, ființa umană are o capacitate extraordinară de a rezista în condiții în care supraviețuirea pare imposibilă. Câteva exemple șocante din istorie ilustrează această capacitate.
baza jos 1 jpg
Premieră mondială în Shanghai. Un robot prepară singur deserturile pentru clienți
În Shanghai, oamenii pot comanda un desert pregătit de un robot. Un restaurant al lanțului american Dairy Queen, cunoscut pentru înghețată, a lansat în oraș un spațiu în care un robot prepară singur porțiile de Blizzard, un desert pe bază de înghețată amestecată cu diverse ingrediente, precum biscui
calendar shutterstock
Ora de iarnă 2026. Când dăm ceasurile înapoi și dormim cu o oră mai mult
România va trece la ora de iarnă 2026 în ultimul weekend din luna octombrie. În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie, ceasurile se dau înapoi cu o oră, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00. Vom avea, așadar, o noapte mai lungă cu o oră.
gheorghe ursu dosar copy jpeg
21 septembrie: ziua în care a fost arestat Gheorghe Ursu, inginerul ucis în celulele Securității
Pe 21 septembrie 1985 disidentul Gheorghe Ursu a fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu. Tot pe 21 septembrie s-a născut actorul Laryy Hagman și a fost asasinat Armand Călinescu.
tocana png
Tocana tradițională de gogonele care te cucerește de la prima înghițitură. Ingredientele de care ai nevoie
Atunci când vine vorba despre tocană, cei mai mulți dintre noi ne vom gândi imediat la rețete care includ carne de pui sau de vită. Însă, există și o alternativă tradițională pe care puțini oameni o mai știu. Este vorba despre tocana de gogonele verzi, care are un gust unic și delicios.
Cinematic Intelligence Agency Scene from The Eagle jpg
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
Istoria păstrează mistere încă neelucidate, precum dispariția unor armate întregi în doar câteva ore sau zile. Unele numărau peste 50.000 de oameni, însă aproape niciun indiciu nu a fost găsit pentru a le explica soarta.