Cu ochii-n 3,14
PE OMOPLATUL DEZGOLIT
AL UNEI FETE, INTERJECȚIA „MNO“ (ADICĂ UN FEL DE TRADIȚIE
ÎN ALTE PĂRȚI ALE LUMII)
A FOST CONSIDERATĂ
SCANDALOS DE AROGANTĂ
● Pe omoplatul dezgolit al unei fete care stătea în fața mea, într-un vagon de metrou aglomerat, circula nestingherit un mic păianjen. Îl urmăream, neîndrăznind totuși să-i atrag atenția posesoarei. Păianjenul a dat de un mic coș și s-a oprit acolo o vreme, parcă să-l cerceteze. Apoi a pornit mai departe spre gît. Mă așteptam ca dintr-o clipă în alta fata să-l simtă și să l plesnească. Nu s-a întîmplat asta, iar la următoarea stație a coborît, în vreme ce păianjenul dispărea pe undeva prin părul ei blond. (A. M.)
● Interjecţia „mno“ – cea mai recentă contribuţie a Ardealului la dezvoltarea limbii române. (M. C.)
● Două afirmaţii făcute în timpul şi după meciul pierdut cu Albania m-au făcut să mă gîndesc la estetică şi la filozofie: „Dacă ne bat, nu ne bat cu talent în teren, ci cu sufletul lor mare“ (comentator român) vs. „Ne-am dorit prea mult victoria şi de aceea am dezamăgit“ (fotbalist român). Adică un fel de tradiţie şi talent personal vs. voinţă de putere. (M. C.)
● În 2015, 65,3 milioane de oameni au încercat să părăsească zonele de conflict și să se refugieze în alte părți ale lumii, spune Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați. Ca să vă faceți o idee, e vorba despre o cifră comparabilă cu populația unei țări ca Franța sau ca Marea Britanie. Iar 51% din ei sînt copii. (A. M. S.)
● La vremea ei, afirmaţia lui Hagi „Ar trebui să ne faceţi statuie!“ a fost considerată scandalos de arogantă. Acum, după ce Naţionala de fotbal a ajuns cum a ajuns, impertinenţa cu pricina a devenit un adevăr nostalgic. Pe atunci, Hagi era doar Rege; acum aflăm că a fost şi Profet. (M. C.)
AM OBSERVAT CĂ PREPARATELE
CU ȚIPETE, CONFORM ETICHETELOR, ÎNTREȚIN VITRINA
● Lîngă raftul unui supermarket, un tînăr s-a oferit să-mi dea informații despre produsele de bărbierit Gillette. Adică despre niște lucruri a căror evoluție o urmăresc de mai bine de treizeci de ani, timp în care le am și tot folosit, ca orice bărbat, probabil. Uitîndu mă atent la tînărul promoter, am observat că n avea fir de păr pe față, nu pentru că ar fi fost bine bărbierit, ci pentru că nu părea să-i fi crescut vreodată barba. Cred că privirea mea surprinsă a fost atît de elocventă, că bietul băiat a bîiguit imediat un fel de scuză și a dispărut. (A. M.)
● Într-un supermarket, la raionul de mîncare sănătoasă, pentru viață lungă și bio, printre preparatele cu quinoa, linte și alte boabe, au apărut cutiuțe cu colivă. Am virat, instantaneu, către raionul cu mezeluri. (S. G.)
● Pe una din ușile unei clinici din Leipzig scrie mare Kreißsaal, adică „sală de țipete“. Aflu că înseamnă „sală de nașteri“. Necruțătoare limbă, germana. (M. P.)
● În Aiud, tomberoanele, lucinde-strălucinde, rînduite pe căprării conform etichetelor, rîd în soare. Iar coșurile de gunoi, atîrnate galeș de stîlpii de beton, le țin isonul. Deci se poate. Se pare însă că și trecătorii își au partea lor de contribuție… Cu atît mai mult, așadar. (R. M.)
● „Pe lîngă numeroşii evrei, care au un cartier al lor aparte, unde îşi întreţin şi un teatru, elementul fundamental al populaţiei Bucureştiului sînt ţiganii. Nicăieri în altă parte nu veţi vedea aşa de mulţi ca aici, căci sînt cîteva mii. Sînt muncitori zilieri, zidari, cazangii, muzicanţi şi Dumnezeu mai ştie ce încă, iar jumătăţile lor fac curăţenie, spală, calcă şi vînd flori“ – din notele de călătorie din 1901 ale jurnalistului ceh Josef Štolba, în care se vede cine a ridicat cu adevărat Bucureştiul. (M. C.)
● În vitrina unei farmacii, un afiș ne invită să „testăm Nucita“. Trebuie că așa s-au păcălit toți cei care au fost găsiți vinovați de plagiat, folosind „Nu cita“. (C. Ș.)
STĂTEAM PE MARGINEA PATULUI MEU ȘI AM SPUS: „PÎNĂ LA URMĂ,
MI-E FOARTE CLAR DE CE MĂ POT
LIPSI DE CINEVA“
● Presa americană de o anumită culoare informează că Donald Trump l-ar fi angajat în campania sa electorală pe pastorul Frank Amedia din Ohio anume pentru a menţine contactul cu mediile creştine în care acesta are mare audienţă. Amedia este faimos în rîndul anumitor americani pentru că, în 2011, ar fi oprit prin puterea rugăciunii sale un tsunami iscat de un puternic cutremur din Japonia ce ameninţa să devasteze o insulă din Hawaii pe care se afla, întîmplător, fiica sa. Într-o emisiune TV, Amedia, care se prezintă ca „pastor, profet, vindecător, apostol, învăţător, evanghelist“, a povestit minunea aşa: „Stăteam pe marginea patului meu şi am spus: «În numele lui Iisus, declar că acest tsunami se opreşte acum. Declar că apele se retrag. Tată, pe insula aceea se află fiica mea, iar eu sînt fiul tău, aşa că trebuie să o păzeşti».“ Şi tsunami-ul s-a oprit la cîteva sute de metri de insulă. Campaniile electorale americane devin nu doar din ce în ce mai scumpe, ci şi din ce în ce mai spectaculoase. Cu adevărat, de urmărit… (S. V.)
● Dintre toate meciurile de pînă acum de la Euro 2016, cel mai tare, de departe, a fost cel dintre postul german de televiziune ZDF şi telespectatorii săi microbişti. Conducerea postului a hotărît să iasă la atac cu o femeie comentator. Şi, pentru că mulţimea de microbişti misogini s-a revoltat, au mai pus-o încă o dată. Pînă la urmă, corectitudinea politică va învinge. Chiar şi la fotbal. (M. M.)
● Titlu pe libertatea.ro: „Moartea misterioasă a superbei Ramona, în vacanță. A căzut de la balcon, în Tenerife“. Nu mi-e clar: 1) cine era Ramona; 2) de ce trebuie să aflăm noi chestii despre ea (doar pentru că era superbă?); și, mai ales, 3) unde era balconul de-a căzut din el direct în Tenerife. Mi-e foarte clar însă, după ce văd asemenea titluri, de ce moare presa. (M. V.)
● Un pliant Hornbach le oferă iubitorilor de cîini un produs nou și un nou cuvînt: „Bosch Adult Maxi, hrană completă destinată cîinilor adulți mofturoși, datorită palatabilității crescute“. De Bosch Adult Maxi cred că mă pot lipsi, dar palatabilitatea aș păstra-o. (D. S.)
● Cineva observa că, după cum s-a comportat și cum a vorbit în chestiunea cu Brexit-ul, fostul primar al Londrei s-a dovedit a fi mai degrabă un Boris decît un Johnson. (A. M.)
Foto: E. Alexandrescu, C. Tudor
