Cu ochii-n 3,14

NASUL UMAN E CAPABIL 
SĂ PRIMEASCĂ DIN EXTERIOR 
VREO TREI DRUMURI (CÎTE UNUL
PENTRU FIECARE TIP DE ANALIZĂ) 

● În cazul în care nu vă dădea pace precizia numerologică: nasul uman e capabil să identifice „cel puţin“ un trilion de mirosuri, arată noile cercetări din domeniu. Din păcate, circumstanţele olfactive oferite de viaţă sînt prea reduse pentru a ne exersa nasul cu adevărat. (M. C.)

● Un nou regulament a intrat în vigoare în închisorile britanice: deţinuţii nu mai au voie să primească din exterior lenjerie intimă, reviste, felicitări homemade şi cărţi. „Nivelul educaţiei în închisorile de la noi e o ruşine naţională – 40% din cei aflaţi în spatele gratiilor au vîrsta de cititor a unui copil de 11 ani“, a declarat laburistul Sadiq Khan. Pe petition.org există deja o petiţie pentru anularea interdicţiei, semnată de 20.000 de oameni şi susţinută de nume importante ale literaturii britanice. În România, art. 17 din legea nr. 23 din 18 noiembrie 1969 privind executarea pedepselor sună aşa: „Condamnaţii au dreptul la odihnă, plimbare, asistenţă medicală, dreptul de a petiţiona, de a primi vizite, pachete cu alimente sau îmbrăcăminte ori medicamente, cărţi, ziare, reviste, ţigări, de a primi şi trimite corespondenţă şi sume de bani.“ Deci stăm mai bine ca Marea Britanie, asta voiam, de fapt, să spun. (L. V.)

● Citesc în Evenimentul zilei, ediţia online, că şefa Autorităţii Rutiere Române (în prezent arestată) a cerut şpagă de la patronul unei firme, printre altele, un televizor LCD cu diagonala de 102 cm şi neapărat fără telecomandă. Patronul (din Cluj) a făcut vreo trei drumuri la Bucureşti pentru a căuta modelul cu pricina în nişte magazine specializate şi nu l-a găsit, astfel încît pînă la urmă i-a dat împricinatei banii să şi-l cumpere singură. Ba chiar soţia i-a reproşat (spirit de gospodină, deh!) că trebuia să facă aşa de la început, căci drumurile la Bucureşti au costat mai mult decît televizorul. Constat că, în zilele noastre, e tot mai greu să dai şpagă: presupune efort, deplasări, cheltuieli suplimentare (decontabile?) şi, nu în ultimul rînd, cunoştinţe despre tot ce e mai nou pe piaţă. Şi mai constat că şpăgarii zilelor noastre nu vor să facă zapping. (M. V.)

● La Spitalul Universitar din Bucureşti, lifturile funcţionează în felul următor: pe o parte, cele cu soţ, care opresc la etajele 2, 4, 6, 8, 10, 12, 14 şi, pe cealaltă, cele fără soţ, care te duc la 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13. Spun lifturile, dar, de fapt, e doar cîte unul pentru fiecare tip de cifre. Aceleaşi lifturi sînt dotate cu liftiere – nişte doamne respectabile, care, de multe ori, poartă căciuli şi stau cu picioarele întinse, împotriva varicelor. Dacă faci conversaţie cu ele, îţi descifrează din secretele meseriei: aparent, da, e uşoară, dar, de fapt, stresul emoţional şi moral… (I. P.)

● „Vă simţiţi bine, dar peste cinci ani o să mai fiţi în viaţă?“ La întrebarea asta complicată se pare că se poate răspunde acum printr-o simplă analiză de sînge. „Testul morţii“ e pus la punct de oameni de ştiinţă estonieni şi finlandezi şi previziunile se fac pe baza a patru biomarkere. Nu-mi dau seama dacă e rău sau e bine să ne aflăm viitorul în felul ăsta exact. Ghicitul în palmă avea nişte necunoscute mai poetice. (A. M. S.) 

AŞADAR, METODA 
GIRAFEI SCUTURATE S-A DETERIORAT

● Un viceprimar tînăr, cu viziuni moderne, şi-a făcut de rîs consătenii: a fotografiat gospodăriile mizerabile din comună şi le-a pus pe Facebook. Oamenii au aflat, s-au ruşinat că au apărut „la panou“ şi au strîns gunoaiele. Aşadar, metoda a funcţionat. Doar primarul, cu vreo 20 de ani mai în vîrstă, s-a supărat pentru că vicele nu s-a consultat cu el înainte. Sau probabil că a căutat prin sat acea remarcabilă gazetă de perete şi n-a găsit-o nicăieri. Nici pe listele de investiţii ale Primăriei. (A. P.)

● Administratorii grădinii zoologice din Copenhaga, autorii eutanasierii de luna trecută a girafei Marius, pe care au disecat-o în prezenţa copiilor, tocmai au ucis patru lei, dintre care doi pui. Ceva e (încă) putred în Danemarca! (M. C.)

● La capătul Pantelimonului se află Parcul Cosmos. În parc se află două spaţii îngrădite, cu iarbă pîrjolită şi tufişuri scuturate: „Loc cîini agresivi“ şi „Loc cîini neagresivi“. Nu scapi de cîini nici chiar în Cosmos. (M. P.)

● Prin decembrie 2013, cineva care a cumpărat un bilet de loterie de la o agenţie din Galaţi a cîştigat premiul cel mare, la categoria I: 420.000 de euro. Omul nu s-a dus încă să-şi revendice cîştigul. Ziarele au început să speculeze. Cea mai năstruşnică poveste e a vînzătoarei de bilete din mica agenţie gălăţeană. Ea spune că bănuieşte cine ar fi ghicit cele şase numere şi crede că bărbatul respectiv şi-o fi uitat biletul prin vreun buzunar al pantalonilor. Nevastă-sa, nefericita, i-o fi spălat pantalonii cu tot cu biletul cîştigător, care s-a deteriorat iremediabil. 420.000 de euro s-au dus, cum se spune, pe apa sîmbetei (sau, mă rog, a Dunării). Cu toată compasiunea pentru această pierdere irecuperabilă nu-mi vine în minte decît comedia. Orice ai face, Caragiale e mereu actual. (M. M.) 

DOUĂ PERSOANE, DOUĂ CUVINTE:
UNUL A FOST EMILIAN, 
ALTUL UNIVERSAL 

● Zilele trecute, la o secţie financiară din Bucureşti s-a prăbuşit tavanul. Două persoane au fost rănite. Să înţeleg că plata taxelor şi impozitelor dăunează grav sănătăţii? (S. G.)

● O autospecială masivă, superbă, impecabilă avansează încet pe Calea Dorobanţilor. Pe bena lucioasă, de un alb imaculat, sclipesc, din litere de inox şlefuit, două cuvinte: FAUN VARIOPRESS. E noua maşină de gunoi a companiei Supercom. (M. P.)

● Scenă dintr-un taxi bucureştean: „Fumaţi pipă?“ „Da.“ „Sînteţi artist?“ „Nu.“ „Spuneţi-mi, domnule, cine e mai mare, Grigorescu, sau Brâncuşi?“ „Ştiţi, unul a fost pictor, altul sculptor… perioade diferite… şcoli diferite… nu se pot face astfel de comparaţii…“ „Mie-mi place Grigorescu.“ „Foarte bine, e un pictor român de referinţă.“ „Da’ Caru’ cu boi e de el?“ „Da.“ „Ştiţi, eu mă regăsesc în el.“ „(!) În care anume elemente?“ „Păi, ştiţi, e aşa, ca la ţară…“ Secondo tempo în numărul viitor. (R. M.)

● Emilian Frîncu, primarul din Rîmnicu-Vîlcea, oraşul meu natal, a fost condamnat, în cele din urmă, la patru ani de închisoare (după ce iniţial luase cu suspendare şi revenise în funcţie) pentru mita cerută unui arhitect (colegul Cristian Ghinea a scris la vremea respectivă povestea acelui flagrant pus la cale de DNA). Ei bine, e momentul unui autodenunţ: în anul 2000 am primit un „Premiu de excelenţă acordat pentru activitate deosebită în domeniul cultural“ taman de la condamnatul de azi, pe vremea aceea „doar“ un liberal cu fundaţie, posturi de radio şi televiziune locale. (M. C.)

● După Iaşi (pe drumul numelor de firme), un popas la Ploieşti: Păstrăviorul Impex SRL, Blue Bird Pasăre Albastră SRL, Hoinar Com SRL, Truism Imobiliara SRL, In Nomine Bufonis SRL, Chelios Prest SRL, Fag Lemn Uscat SRL, Egal SRL, Sprinten Infomar SRL, Farmacia Fioly SRL, Cio Grav SRL, Unic Negulescu SRL, Un Poc De Tot Import Export SRL, Onest SRL, Grădiniţa Umbreluţa Norocoasă SRL, Litera Ortodoxă SRL, Voinik Total SRL, La Brancardierul Vesel SRL, Pancuantic SRL, Imperial Cedru SRL, Punct Ochit Punct Lovit SRL, Teatrul Cu Bere SRL, Învierea Universal Trust Prodimpex SRL, Marele Secret SRL, La Carul Cu Var SRL, Borodes Gigantul SRL, Latent Impex SRL, Cofetarul Îndrăzneţ SRL, Mere Fruct Profit SRL, Parfum De Tei Impex SRL, Stresul SRL, Noroc Bun Plus SRL, Putere & Lumină Serv SRL, Veselu SRL, Micuţul Uriaş SRL, Casa De Amanet La Doi Fraţi Grande SRL, Jumi Juma SRL, Identic SRL, Sublima Dulce SRL, Noi Ne Permitem SRL, Rătăcitorii SRL, Ceas Chei Plus V.H. SRL, Bucuroşi De Oaspeţi SRL, Ştampilozaur SRL, Roata Cu Bere Serv SRL, Complicat Rău SRL, Veşnic Drum Deschis SRL, Cåştigă Timp Util SRL, Patru Måini Imobiliare SRL. (D. S.)

Foto: Ş. Georgescu