Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 578 din 12-18 martie 2015
Cu ochii n 3,14 jpeg

DACĂ NU MAI EXISTĂ CURTOAZIE,
S-AR PUTEA CA DOCTORII  
SĂ GĂSEASCĂ ÎN CORPUL NOSTRU
CUTII ROZ CU ACEEAŞI IDEE  

● Dacă bem apă îmbuteliată, s-ar putea ca doctorii să găsească în corpul nostru bisfenol A, un compus chimic folosit la fabricarea sticlelor de plastic şi despre care cercetătorii spun că ajută la creşterea riscului de cancer. Dacă gătim în cratiţe din Teflon, s-ar putea ca doctorii să găsească în corpul nostru acid perfluorooctanic, un compus chimic eliberat de Teflon la 500 de grade Fahrenheit şi despre care cercetătorii spun că duce la creşterea riscului de cancer. Bei apă şi mănînci – iată cum creşte riscul de cancer! (

) 

● Nu e adevărat că nu mai există curtoazie: de 1 Martie a trebuit să iau liftul, într-un bloc necunoscut, pînă la etajul 8. Pentru că mi-e frică de lifturi, l-am rugat pe un domn mustăcios, care adăsta în holul blocului cu nişte pachete, să mă însoţească. Domnul a acceptat, politicos. Apoi mi-a oferit un mărţişor şi, înainte de ieşirea mea din lift, mi-a sărutat mîna. (

) 

● Într-un supermarket bucureştean, la intrare, te întîmpină un stand pe care scrie „Totul pentru a sărbători femeile din viaţa noastră“. M-am gîndit la slogan, cu accent pe generalistul „totul“, şi apoi la concretul produselor: bombonele de ciocolată, cutii roz cu biscuiţi, fluturi de plastic. (

) 

● Am auzit la un post de televiziune una din cele mai mari gogomănii de după Revoluţie. Un personaj era indignat de faptul că Banca Naţională, a cărei conducere – nu-i aşa, spunea el – este atît de apreciată de toată lumea şi considerată atît de profesionistă, „n-a fost nici măcar în stare să ne avertizeze ce se va întîmpla cu francul elveţian“. Păi, în aceeaşi idee, poate că BNR ne spune şi cursul valutar de mîine şi pe cel de săptămîna viitoare. Sau măcar să îl şoptească celor care au credite în franci elveţieni, aşa, ca o compensaţie pentru faptul că nu i-a avertizat la timp. (

)  

CAVALERII TRANSPIRAŢIEI  
AU INTERZIS FOLOSIREA ECRANULUI
PENTRU INSULTAREA EROULUI GRAV 

● Alte cîteva nume de loji masonice: Radu Negru, Fraţii Goleşti, Unirea, Armonia, Ion C. Brătianu, Neagoe Basarab, Danubius, Libertatea, I.H. Rădulescu, Sf. Gheorghe, Soarele Libertăţii, Matei Basarab, Columna lui Traian, Fraternitatea, Nostradamus, Ana Ipătescu, Aurora, Oltenia, Helios, Paradox, Steaua lui Sever, Apolodor, Cavalerii Danubieni, Romanaţi, Iancu Jianu, Oltul, Constantin Moroiu, Generalul Magheru, Cozia, Anton Pann, Barbu Ştirbei, Oriens, Lumină şi Adevăr, Cavalerii Sf. Iosif, Sarmisegetusa, Zamolxe, Înfrăţirea Neamului, Mistria, Meridianus, Solidaritatea, Pax, Tibiscum, Eftimie Murgu, Echerul şi Compasul, Banat, Helios, Ignatius von Born, Egalitatea, Noroc Bun, Trei Crini Albi, Dan Amedeo Lăzărescu. (

) 

● Potrivit Academiei Americane de Medicină a Somnului, dar conform şi altor instituţii preocupate de subiect, dormitul în pielea goală, fără pijamale, ajută la: 1) scăderea în mod natural a temperaturii corpului şi, implicit, 2) a colesterolului (explicaţia ştiinţifică are legătură cu cortizolul); 3) aerisirea vaginului (dacă aveţi unul), care ar trebui să stea uscat pentru a nu prolifera bacteriile (ştiut fiind faptul că mediul umed al vaginului este asemănător climatului unei păduri tropicale); 4) creşterea

-ului de sine („trezirea goală te pune automat într-o stare mentală sexuală“); 5) înmulţirea partidelor de sex matinal (pijamalele sînt un obstacol cînd eşti adormit şi înfăşurat în cearşaf) şi, implicit, 6) creşterea gradului de intimitate (datorită eliberării oxitocinei care, la rîndul ei, reduce nivelul de stres, scade riscul depresiei, plus o grămadă de alte riscuri, precum cel de inflamare intestinală); 7) reducerea transpiraţiei şi, deci, a numărului de duşuri (exceptînd dimineţile în care faci sex); plus 8) uşurarea îmbrăcatului de dimineaţă; ceea ce conduce la 9) cîştigarea unui număr bun de minute pe care le poţi petrece dormind în pielea goală. (

) 

● Muzeele din Washington (şi cîteva din New York) au interzis folosirea beţelor de

(„selfie sticks“), care încurcă circulaţia în sălile de expoziţie şi riscă să accidenteze operele de artă sau să rănească un vizitator. Votez pentru. Se opune cineva? (

) 

● Dan Diaconescu a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare. Tot ce lipseşte din acest spectacol e o emisiune în direct la OTV cu irepetabilul avertisment „SENZAŢIONAL“ scris cu litere roşii pe jumătatea superioară a ecranului. Ar fi fost, într-adevăr, senzaţional să putem urmări încarcerarea în direct la postul de televiziune „al poporului“. N-a fost să fie. Dar poate că dl DD îşi va face acolo, la Rahova, o televiziune cu circuit închis, pentru cei închişi. Avantajul: public captiv tot mai numeros. Dezavantajul: realizator tot captiv. (

) 

● Raif Badawi e un blogger un pic cam prea liber pentru Arabia Saudită. Are 32 de ani, militează pentru  egalitate între cultele religioase şi propune sărbătorirea Sfîntului Valentin. Site-ul pe care scrie se numeşte „Free Saudi Liberals“. Pentru toate astea, a primit o sentinţă, în mai 2014: o mie de lovituri de bici şi zece ani de închisoare pentru insultarea islamului. Pedeapsa trebuie aplicată astfel: cîte 50 de lovituri de bici pe săptămînă, în fiecare vineri, ziua sacră pentru musulmani. După prima sesiune de lovituri de bici, Raif Badawi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Soţia sa, refugiată în Canada împreună cu copiii, a vorbit despre faptul că soţul său nu va mai putea suporta o a doua sesiune de lovituri. Numai că toate acestea s-ar putea să se întoarcă împotriva bietului om şi el să fie condamnat la moarte. Pînă atunci, soţia lui speră că Raif va trece cu bine de următoarea vineri. Chiar dacă pare o poveste din O mie şi una de nopţi, din păcate e una îngrozitor de reală. (A. M. S.) 

● „27 martie 2003. Teatrul de comedie din Praga (cu cafeneaua Tragedia în interior) prezintă

de Franz Kafka în regia lui Arnost Goldflam. În această adaptare scenică, problema eroului nu este faptul că s-a transformat în gîndac, ci faptul că nu poate ajunge la serviciu în starea în care se află.“ (din Marius Szczygiel,

, Editura ART, 2014, traducere de Ana Maria Luft) (

) 

● Din ciclul „Ce şocuri mai găsim pe evz.ro“. Nu ştiu dacă aţi observat, dar

şi-a făcut o tradiţie din a pune pe

titluri care să conţină cuvîntul „şoc“. Cînd dai click pe ele să citeşti articolul, nu e vorba de nici un şoc: de obicei e un fîs, uneori e chiar cîte o veste bună. Un exemplu recent: „ŞOC! CHINA ÎN STARE GRAVĂ!“, zice titlul. Ce scrie în articol (care apare pe

)? Că în China creşterea economică va fi doar de 7%. Grav, domnule, grav, se duce dracului rapiţa chinezească… (

) 

CÎTEODATĂ, O ŞEDINŢĂ DE PARTID
ZGÎRIE PAHARELE 

● Cîteodată, unii cerşetori cer imposibilul. În troleibuzul 77 l-am auzit pe unul implorînd călătorii: „Vă rog să m-ajutaţi c-un covrig!“. Cum nimeni nu avea covrigi, omul a renunţat după o vreme să-i mai solicite, s-a aşezat pe un scaun, a deschis ziarul

şi a început să citească. Pesemne vreun suflet milos îl ajutase cu un ziar. (

)

Profesorul Grigore Moisil la curs (anii ’70): „Mă visam într-o şedinţă de partid. Şi cînd m-am trezit, chiar acolo eram.“ (

) 

● Reclamaţii la Protecţia Consumatorului: un domn de 72 de ani din Braşov reclamă că şi-a cheltuit aproape toată pensia pe medicamente pentru potenţă, dar că ele nu şi-au făcut efectul scontat; o femeie, tot din Braşov, e nemulţumită că maşina sa de spălat îi zgîrie paharele; o doamnă din Bacău s-a plîns că, după o operaţie de mărire a sînilor, „sînul stîng este cu aproximativ 2-3 centimetri mai jos, iar cele două mameloane nu sînt orientate simetric“; o altă doamnă din Cluj susţine că stomatologul nu i-a restituit proteza dentară veche şi îl bănuieşte că vrea s-o folosească pentru valorificare. Ei, aveţi ceva de reclamat? (

)

Foto: E. Foarfă

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Andra jpg
Ce își ia Andra Măruță la evenimente în caz că i se face foame: „Pe asta nu trebuia să o vedeți”
Programul încărcat, nopțile albe și bufetele tentante de la evenimente reprezintă o adevărată provocare pentru silueta oricărui artist. Andra a dezvăluit fanilor săi metoda practică și accesibilă prin care încearcă să țină sub control poftele alimentare atunci când este plecată la cântări.
investire ministru educatie jpg
Premierul Luca Niculescu a convocat o ședință pe tema siguranței în școli, după atacurile de la Bistrița și Pitești
Premierul Luca Niculescu a convocat pentru vineri, 23 octombrie, o ședință de lucru la Palatul Victoria, dedicată siguranței în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente violente petrecute în această săptămână în școli din Bistrița și Pitești.
pavel bartos jpg
Cum a ajuns Pavel Bartoș să lucreze cu iubitul fiicei sale. Ce spune despre relația lor: „Îți dau acum un secret”
Pavel Bartoș și Ana Bartoș sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani și au construit o frumoasă familie alături de cele trei fiice ale lor, Eva, Rita și Sofia. Cei doi au o căsnicie solidă, iar prezentatorul vorbește cu mândrie despre copiii săi și despre felul în care aceștia își construiesc propriu
olguta FB Lia Olguta Vasilescu png
Olguța Vasilescu: „Nu se pot majora impozitele prin calculul la valoarea de piață” de la 1 ianuarie 2027. Simularea făcută pentru un apartament în Craiova
Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a explicat de ce taxele și impozitele locale nu pot fi recalculate la valoarea de piață a proprietăților începând cu 1 ianuarie 2027, în ciuda prevederilor existente în programul de guvernare și a angajamentelor asumate de România prin PNRR.
poliție jpg
Ce l-ar fi împins pe un român să comită o triplă crimă în Germania. Detalii despre anchetă
O tragedie de o cruzime greu de imaginat a cutremurat orașul Bochum, din vestul Germaniei. Un român în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv și este acuzat de omor deosebit de grav, după ce a provocat intenționat un incendiu devastator în clădirea de locuințe în care stătea cu chirie.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump a vrut să-şi pună numele şi pe Oceanul Atlantic. Cine i-a tăiat avântul: „De data asta nu o fac. (...) Oceanele sunt diferite, domnule”
Donald Trump spune că a renunțat la ideea de a „reboteza" Oceanul Atlanticul cu numele său după o conversație în care nu a primit răspunsul dorit.
loredana chivu si mirela retegan
Loredana Chivu, ironii la adresa Mirelei Retegan. Cum a poreclit-o la Asia Express: „A prins voce să țipe”
Competiția Asia Express devine din ce în ce mai solicitantă, iar tensiunile dintre concurenți nu întârzie să apară. De această dată, Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu au fost implicate într-un schimb de replici cu Mirela Retegan, în timpul jocului pentru câștigarea celei de-a șaptea amulete.
Pentagon FOTO Shutterstock
Agenția despre care Pentagonul nu vorbește: ce pregătește TSO pentru tehnologiile rivalilor SUA
Pentagonul a creat, discret, o agenție cu scopul de a sabota programele tehnologice ale rivalilor SUA, însă tocmai secretul din jurul ei ridică întrebări despre controlul acestor operațiuni.
e2004d67 c34d 4515 aa07 1c1a4df70528 jpg
„Sfinții sunt salvarea noastră, căci tare greu o ducem”. Moaștele din Catedrala Patriarhală, ajutorul de iarnă al bucureștenilor
Ziua a V-a a sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Cerul supărat a adus puțină lume la cea mai mare sărbătoare religioasă a Capitalei, deși Catedrala Patriarhală adăpostește în aceste zile moaștele a cinci martiri ai credinței.