Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 596 din 16-22 iulie 2015
Cu ochii n 3,14 jpeg

PENTRU CĂ BASTOANELE ALBE  
SÎNT DE SEZON, AM CULES  
DE PE TARABE O UTOPIE  
99% DEGEABA  

● Pentru că sînt de sezon, am cules de pe un blog cîte ceva despre seminţele de pepene roşu, care sînt bune astfel: pentru digestie, combat paraziţii intestinali, ajută în lupta cu icterul şi inflamaţiile, conţin citrulină – un antioxidant esenţial în tratamentul aterosclerozei, hipertensiunii şi anginei pectorale; ajută tractul urinar şi sănătatea rinichilor, sub formă de ceai sînt un diuretic excelent, eficient şi în eliminarea pietrelor şi a nisipului, întăresc inima şi structura muşchilor, îmbunătăţesc memoria, concentrarea şi elasticitatea pielii, ajută la tratarea diabetul zaharat de tip 2, stimulează libidoul masculin ş.a. Aşadar, pentru o viaţă sănătoasă înghiţiţi seminţe de pepene! (

) 

● Victor Ponta s-a întors în cîrje după ce anunţase ritos că se va întoarce pe picioarele lui. Cîrjele, bastoanele, cărucioarele sau alte instrumente ajutătoare omului aflat într-o nedeplinătate a capacităţilor sale n-ar trebui să fie totuşi ceva de ruşine, mai ales într-o ţară civilizată. Iar ţara în care premierul s-a întors, după şederea sa la Înalta Poartă, e totuşi destul de civilizată, chiar cu 26 de zile mai civilizată decît cea pe care o lăsase. Sînt convins că la ora actuală pînă şi puşcăriile sînt dotate cu rampe pentru persoanele cu dizabilităţi. (

) 

● Caniculă de iulie în autobuz. Un cuplu între 40 şi 50, pe scaune. Ea – sandale albe, fiecare cu o margaretă albă ca ornament, şalvari cafenii cu flori galbene, maieu alb cu dungi orizontale roşii. Pe umăr, o geantă neagră, iar în poală două pungi de plastic, una albă şi alta roşie. El – pantofi sport bej peste şosete albe, pantaloni scurţi gri, tricou roşu pe care scrie, în dreptul inimii, ACTIVE. Are la îndemînă o sticlă de Coca-Cola de un litru şi jumătate, pe trei sferturi băută. Îşi răcoreşte faţa cu un ventilator micuţ, portabil, şi îi spune consoartei, din cînd în cînd, ceva. Ea îl ascultă asudînd cuminte. (

) 

● În Gara de Nord, printre multele tarabe şi buticuri, un chioşc inedit: se numeşte La Efendi şi vinde socată, cafea turcească şi hot dog american. O globalizare aproape perfectă. (

) 

● În urmă cu un an, Amazon.com a lansat primele studii de fezabilitate pentru un proiect care presupune livrarea de colete cu ajutorul dronelor. La începutul acestei luni, şi Poşta Elveţiană a anunţat că va testa livrarea cu avioane fără pilot. Încă sînt multe probleme tehnice şi juridice de rezolvat, dar specialiştii spun că, peste cinci sau poate peste zece ani, dronele vor înlocui poştaşii. Mi se pare o utopie. Mai bine zis, o distopie. (

) 

● În 99% din cazuri, dacă două fete se întîlnesc şi stau de vorbă, subiectul principal al discuţiei e un băiat. (

) 

● Mă întreb dacă Angela Merkel s-a gîndit vreodată ce sumă ar avea de plată Europa şi restul lumii dacă grecii şi-ar revendica drepturile de autor asupra focului. Doar Prometeu nu s-a sacrificat degeaba pentru noi, nu? (

)  

NU VĂ IROSIŢI VREMEA,  
PRIETENII DUMNEAVOASTRĂ  
O POT TRANSFORMA ÎN INSPIRAŢIE 

● Participanţii la Festivalul de la Roskilde, din Danemarca, au fost întîmpinaţi cu o pancartă pe care scria: „Nu vă irosiţi urina, fermierii danezi o pot transforma în bere“. Se pare că urina este un fertilizator natural pentru plantaţiile de orz, un ingredient de bază pentru fermentarea berii. Altfel spus, faci pipi şi poţi să fii ecologist. (

) 

● De prin cărţi: generalul Moşoiu, de pe front: „

topenie.“ Şi vremea, nu doar vremurile… (

) 

● Eu nu mai înţeleg ce-i cu Grecia asta. Jumătate din prietenii mei de pe Facebook postează poze de vacanţă din Grecia. La Peleş, din autocare se revarsă turişti greci zîmbitori şi lipsiţi de griji. S-o fi înfiripat vreo prietenie greco-română în vremuri de restrişte şi eu nu ştiu? Sau sînt doar schimburi de experienţă? (

) 

● Cu ocazia caniculei, prin Bucureşti au apărut corturi în care poate să stea omu’ la umbră şi să bea un pic de apă. Bineînţeles, primăria n-a pierdut ocazia să-şi facă un pic de „promovare“: pe corturi stă scris „Din grijă pentru Dumneavoastră“. Nu, nu e grijă, e obligaţie legală. (

) 

● Din seria cuvintelor turceşti de inspiraţie franceză (IV):

Traducerile sînt de prisos. (

)  

SĂ ZICEM CĂ, ÎN CONDIŢII  
DE MAXIMĂ SIGURANŢĂ,  
UN BĂRBAT VIBREAZĂ ALIMENTAR 

● Să zicem că sînteţi într-o drumeţie pe munte, vă rătăciţi, vi se face foame şi aveţi la dispoziţie doar plantele din jur; iată cum puteţi afla dacă nu sînt comestibile – conform sfaturilor dintr-un ghid de supravieţuire în sălbăticie: să nu fie lipicioase, zdrobite să nu miroasă a migdale sau a piersici, frecate de pielea de la subraţ să nu producă mîncărimi, puse în colţul gurii sau sub limbă să nu producă iritaţii sau arsuri. Ultimul test este acesta: înghite o cantitate mică din respectiva plantă şi dacă, după cinci ore în care n-ai mîncat nimic altceva, nu are loc nici o reacţie (iritaţii, greaţă, dureri abdominale), atunci poţi fi sigur că e comestibilă şi eşti salvat. (

) 

● În urma unei serii de accidente tragice şi ridicole, guvernul rus a lansat un ghid de făcut

-uri în condiţii de maximă siguranţă. Asta după ce, anul trecut, acelaşi guvern a legalizat portul de armă pentru toţi cetăţenii. De arme ne mai putem apăra, dar de

-uri nu prea. (

) 

● Un bărbat chinez a crescut doi pui de urs crezînd că sînt căţei. E de-nţeles, el era, de fapt, crescător de banane. (

) 

● S-a inventat hamul inteligent pentru cîinii de companie. Seamănă cu un rucsac echipat cu cameră video, GPS, motor care vibrează şi un adaptor

USB (ca să-l conectăm la priză, probabil). De lătrat, nu latră. De ce nu-i transformă inventatorii pe cîini direct în gadget-uri, măcar să ştim o treabă? (A. P.) 

● Să cumperi un supliment alimentar, ceva mai scump, de la o farmacie, poate fi o adevărată aventură: dacă dai peste o farmacistă hiper-dedicată, aceasta se uită, circumspectă, peste reţeta ta, amuşinează produsul şi preţul, caută prin farmacie, prin depozit şi, după ce nu-l găseşte, te informează că nu-l are şi pierde un îndelungat timp (şi al tău) pentru a te convinge că, de fapt, e prea scump şi nenecesar, deci nu merită să-l mai iei vreodată. (

)

Foto: D. Călinescu

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

poliție jpg
Ce l-ar fi împins pe un român să comită o triplă crimă în Germania. Detalii despre anchetă
O tragedie de o cruzime greu de imaginat a cutremurat orașul Bochum, din vestul Germaniei. Un român în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv și este acuzat de omor deosebit de grav, după ce a provocat intenționat un incendiu devastator în clădirea de locuințe în care stătea cu chirie.
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump a vrut să-şi pună numele şi pe Oceanul Atlantic. Cine i-a tăiat avântul: „De data asta nu o fac. (...) Oceanele sunt diferite, domnule”
Donald Trump spune că a renunțat la ideea de a „reboteza" Oceanul Atlanticul cu numele său după o conversație în care nu a primit răspunsul dorit.
loredana chivu si mirela retegan
Loredana Chivu, ironii la adresa Mirelei Retegan. Cum a poreclit-o la Asia Express: „A prins voce să țipe”
Competiția Asia Express devine din ce în ce mai solicitantă, iar tensiunile dintre concurenți nu întârzie să apară. De această dată, Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu au fost implicate într-un schimb de replici cu Mirela Retegan, în timpul jocului pentru câștigarea celei de-a șaptea amulete.
Pentagon FOTO Shutterstock
Agenția despre care Pentagonul nu vorbește: ce pregătește TSO pentru tehnologiile rivalilor SUA
Pentagonul a creat, discret, o agenție cu scopul de a sabota programele tehnologice ale rivalilor SUA, însă tocmai secretul din jurul ei ridică întrebări despre controlul acestor operațiuni.
e2004d67 c34d 4515 aa07 1c1a4df70528 jpg
„Sfinții sunt salvarea noastră, căci tare greu o ducem”. Moaștele din Catedrala Patriarhală, ajutorul de iarnă al bucureștenilor
Ziua a V-a a sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Cerul supărat a adus puțină lume la cea mai mare sărbătoare religioasă a Capitalei, deși Catedrala Patriarhală adăpostește în aceste zile moaștele a cinci martiri ai credinței.
image png
Universitatea Craiova - Inter D'Escaldes, 3-1. Oltenii au făcut spectacol în Andorra și au bifat prima victorie în Conference League
Duelul din Andorra s-a disputat într-un cadru de poveste, pe un teren care se află la 1.240 de metri altitudine.
sedinta csat png
„Suntem în domeniul improvizației strategice”. Un expert în securitate analizează concluziile ședinței CSAT
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), desfășurată joi, 22 octombrie, a avut pe agendă securitatea la Marea Neagră, după incidentele recente în care au fost implicate nave comerciale și drone. Expertul în securitate Hari Bucur critică lipsa unei strategii coerente.
Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcan jpg
Gabi Bădălău îi dă replica Claudiei Pătrășcanu și publică dovezile plăților pentru copii. Ce sumă a achitat
Războiul declarațiilor dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău a atins un nou punct culminant. Sătul de acuzațiile repetate aduse în spațiul public de fosta sa soție, omul de afaceri a ales să răspundă prin dovezi concrete
Florin Barbu foto Facebook MADR jpg
Despăgubirile pentru secetă au fost calculate greșit, anunță ministrul Agriculturii. Florin Barbu: „Corectăm actul normativ”
Ministerul Agriculturii va modifica actul normativ privind despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă, după ce, spune ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost identificată o eroare în modul de calcul al compensațiilor.