Cu ochii în 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 389 din 28 iulie - 3 august 2011
Cu ochii în 3,14 jpeg

DIN MECANISMUL PLĂCERILOR
SIMPLE REZULTĂ CĂ AM INTRAT  
ÎN CEL PUŢIN PATRU-CINCI NICĂIERI  

● La o notiţă apărută acum două săptămîni în această rubrică, în care scria că „din site-ul DNA rezultă că în ultimele nouă luni s-au pronunţat doar cinci condamnări definitive la nivel naţional în cauze de corupţie“, DNA ne-a răspuns cu un comunicat care precizează că „în perioada octombrie 2010 – iunie 2011, instanţele de judecată au pronunţat un număr de 102 hotărîri definitive prin care au fost condamnaţi 168 de inculpaţi“. Mulţumim pentru precizare. Dar între timp am citit şi Raportul Comisiei Europene cu privire la Justiţie: parcă şi 102 tot puţine sînt… (M. V.) 

● La Piaţa Sudului, deasupra unei tarabe, un cîrlig de agăţat popor: „Măsurăm procentul de grăsime din organism“. Ceva mai încolo, în forfota pieţei, o rotiţă din mecanismul contrabandei îşi striga marfa: „Avem ţigări pentru doamnele plinuţe!“. (D. S.) 

● Pentru toţi iubitorii de cărţi şi librării: în Marea Britanie a apărut „The Book Barge“ – o librărie independentă, găzduită de o barjă care îşi croieşte drum prin reţeaua de canale a Regatului Unit. Sarah Henshaw, iniţiatoarea proiectului librăriei plutitoare, spune că şi-a propus „să promoveze un stil de viaţă mai tihnit, mai domol, al plăcerilor simple, căni de ceai, conversaţie, cultură şi, bineînţeles, ghemuirea în pat cu o carte bună de la Book Barge“. Mai ştiţi că acum vreo două săptămîni voiam să mă mut în Japonia? M-am răzgîndit. (P. M.) 

● Am ajuns, după mult timp, la Vama Veche. Am intrat în cel puţin patru-cinci locuri, la diferite ore din zi. De peste tot se auzea numai muzică românească. Mi s-a părut ciudat. Să aibă vreo legătură cu campania de promovare a turismului românesc? (A. M. S.) 

● În română nu i s-au tradus decît vreo trei cărţi, şi la distanţe de decenii, deşi a fost un mare scriitor şi un intelectual cu o biografie agitată: membru al partidului comunist spaniol, arestat de Gestapo şi trimis în lagărul de concentrare de la Buchenwald în anii ’40, coordonator apoi al activităţilor clandestine de rezistenţă împotriva regimului lui Franco, exclus din partidul comunist în 1964 pentru criticile şi divergenţele de opinie. Într-un interviu pe care i l-am luat în 2002 pentru revista 22, mărturisea: „Ruptura mea de comunism a fost radicală. Nu poţi spune despre comunism că doar s-a întîmplat să iasă rău. Sînt oameni inteligenţi care susţin asta, dar nu, comunismul nu poate duce nicăieri. Comunismul a fost doar nomenclatură, corupţie şi forţă opresivă“. Evreu spaniol vorbitor de germană ajuns scriitor francez nominalizat la Oscar ca scenarist pentru un regizor grec, Jorge Semprún a murit luna trecută, la 84 de ani. Unul dintre nepoţii lui este căsătorit cu o româncă. (M. C.)  

CE NEVOIE AVEŢI  
DE ASPIRAŢII SCURTE?  
UN TITLU OBSCUR,  
LA 35 DE GRADE,  
RĂCOREŞTE ORGANISMUL

● În Piaţa Crîngaşi, întrebat de perioada de garanţie a unui ventilator, vînzătorul a răspuns, zîmbind complice: „Ce nevoie aveţi de garanţie, că vă fac proba aici, pe loc“. O strategie, mă gîndesc, numai bună de aplicat cînd FMI-ul este solicitat să ne aloce fonduri. (S. G.) 

● În autobuz, un tînăr care vorbea prea tare la telefonul mobil, lăudîndu-se ce „gagică bună“ întîlnise cu o seară înainte, zice la un moment dat: „…Bill Gates ca bani şi Nicu Gheară ca jmecherie“. Ce aspiraţii au unii! (P. M.) 

● Directorul unei şcoli din Florida, George Kenney, obişnuia ca, între două ore de matematică, să-şi relaxeze şi motiveze elevii prin scurte şedinţe de hipnoză. Povestea – care îi viza, se pare, şi pe unii dintre părinţii elevilor – a ieşit la iveală după ce cîţiva dintre copiii hipnotizaţi s-au sinucis, iar unul a avut un accident de maşină. Proful a negat orice implicare, apoi, în faţa dovezilor, a început să plîngă. Nu foarte tare, căci, dacă se va stabili vreo legătură între una şi alta, s-ar putea alege cel mult cu două luni de închisoare şi o amendă de 500 de dolari. Asta dacă nu-l hipnotizează şi pe judecător. (S. S.) 

● A apărut pilula cu ciorbă de varză. Aştept un meniu întreg. (S. G.) 

● Titlu cu litere de-o şchioapă în Jurnalul naţional: „România nu va muri de foame, dar românii, da“. Cogitaţiunea îi aparţine secretarului de stat de la Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu. Să înţelegem că, după ce îşi va încheia mandatul dl secretar de stat, nu va mai fi valabilă vorba aceea cu „frumoasă ţară, păcat că-i locuită“? (M. V.) 

● Într-un obscur film comunist, de pe la începutul anilor ’80, am descoperit că şi pe vremea aceea, deşi nu existau jeep-uri, oamenii îşi etalau statutul şi funcţia prin maşinile pe care le deţineau: tovarăşul inginer avea un amărît de Oltcit, tovarăşul director al uzinei era la volanul unei Dacii, iar tovarăşul profesor universitar conducea o Lada. Tovarăşul maistru venea la uzină cu bicicleta. Totodată, mi-am amintit de o expresie de mult uitată şi care nu mai e deloc valabilă astăzi: „Ce te uiţi ca la maşini străine?“. (A. P.) 

● Pe stradă, la 35 de grade, o fetiţă care mînca fără nici o poftă o îngheţată a spus ceva inadmisibil în copilăria mea: „Mami, de-abia aştept să vină iarna!“. Hm, sîntem din ce în ce mai nemulţumiţi. (A. P.) 

● După cercetări minuţioase, oamenii de ştiinţă au confirmat ceea ce omenirea ştia deja de sute de ani: anume, faptul că berea răcoreşte organismul. Aştept un studiu serios care să demonstreze că apa hidratează. (M. M.)  

CAUT O DOAMNĂ DE 16 KM  
CU AER CONDIŢIONAT 

● Am fost cu bicicleta la reparat (i se rupsese o spiţă), la un magazin de specialitate. Ce credeţi că mi-a recomandat vînzătoarea, după ce mi-a spus că în magazinul respectiv nu-mi pot rezolva problema? Să-mi caut un spiţer. (A. M.) 

● În transportul public se pot întîmpla cele mai uimitoare lucruri: într-o recentă călătorie cu autobuzul 131, o doamnă de vîrsta a treia i-a atras atenţia alteia, care se apropia deja de cea de-a patra, să nu mai vorbească atît, că o deranjează. Replica mulţimii călătoare a venit prompt, cu rezonanţe nostalgice: „Dacă nu-ţi place, ia-ţi maşină mică!“. (I. P.) 

● De pe bacau.adevarul.ro aflu că maşinile poştei din Bacău sînt parcate pe un teren al lui Dumitru Sechelariu (fostul primar cu nume de stadion), contra sumei de 9000 de euro pe lună. Locul cu pricina e la 16 km distanţă. Temă pentru acasă: să se afle 1) cît costă motorina consumată aiurea pentru drumul pînă la parcare şi înapoi; 2) de ce oamenii nu au încredere în Poşta Română, aşa că nu se abonează la ziare şi reviste. (M. V.) 

● În Japonia s-a inventat vesta cu aer condiţionat. Ce vestă! Ce veste!… (M. M.)

e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.

Parteneri

Incendii Spania. FOTO EPA-EFE
Efectul de bumerang al depopulării rurale: De ce ard satele și pădurile Europei
Europa se confruntă cu una dintre cele mai grave sezoane de incendii de vegetație din ultimii ani. Pe lângă temperaturile extreme și secetă, abandonarea terenurilor agricole și lipsa lucrărilor de întreținere a pădurilor contribuie la răspândirea focului.
image png
Povestea celui care a inventat parașuta. Primul test a fost făcut pe propriul câine
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, dezvoltarea baloanelor cu aer cald a deschis noi perspective în domeniul aeronauticii, dar a ridicat și problema coborârii în siguranță de la altitudini mari
contract
Contracte doar la avocat? Ce prevede proiectul care a stârnit controverse
O inițiativă legislativă depusă la Senat propune extinderea activităților rezervate avocaților, inclusiv prin obligativitatea întocmirii de către aceștia a anumitor contracte. Proiectul vizează și actele pentru înființarea și modificarea firmelor, divorțurile cu copii și serviciile oferite online.
Proteste în Belgrad FOTO Profimedia
Alegeri decisive în Serbia: studenții încearcă să-l înlăture de la putere pe Aleksandar Vučić
Peste 6 milioane de alegători din Serbia sunt chemați la urne pe 25 octombrie, pentru alegeri parlamentare decisive, desfășurate pe fondul tulburărilor sociale, al schimbărilor de pe scena politică și al acuzațiilor de nereguli electorale.
cartofi copti cu rozmarin jpeg
Cartofii răciți, mai buni pentru organism decât cei fierbinți? Ce spun specialiștii că se întâmplă cu glicemia dacă nu îi consumi calzi
Cartofii sunt printre cele mai consumate alimente, însă felul în care îi preparăm și îi servim poate influența modul în care organismul procesează carbohidrații pe care îi conțin.
Mark Zuckerberg portret costum FOTO EAPE-EFE / MIichael Reynolds
Mark Zuckerberg a vrut să plece din California din cauza taxei pe avere. Cum l-a convins Meta să rămână
Meta a negociat un acord prin care Mark Zuckerberg se angajează să rămână în California timp de opt ani, în schimbul unui pachet de acțiuni fără drept de vot, pe care le-ar putea vinde pentru a plăti o eventuală taxă de 5% pe averea miliardarilor din stat.
femeie control san cancer palpare shutterstock 159838301 copy jpeg
Nodulul nu este singurul semn de alarmă. Ce schimbări ale sânilor trebuie să te trimită la medic
Cancerul de sân este cel mai frecvent cancer la femei în România. Poate fi prezent înainte să apară simptome, iar riscul crește odată cu vârsta. Modificările de la nivelul sânilor sunt un semnal puternic de alarmă, deși acestea nu indică obligatoriu prezența cancerului.
turisti plaja jpg FOTO Pixabay
Trei destinații spectaculoase care vor atrage turiști din toată lumea în 2027. Căutările au explodat
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja începem să ne îndreptăm cu pași repezi către luna noiembrie, iar mulți oameni se gândesc deja la vacanțele din 2027. Potrivit experților în turism, aceste destinații vor fi cele mai populare de-a lungul anului următor.
stevepb shopping 879498 jpg
Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri.