Clienţii spun lucruri trăsnite - interviu cu Jen CAMPBELL
În ultimii ani, Jen Campbell a strîns nenumărate „perle“ rostite de cititorii care au trecut pragul anticariatului în care lucrează. Aceste lucruri „trăsnite“, alături de multe altele, au fost adunate în volumul Weird Things Customers Say in Bookshops, care s-a vîndut în peste 50.000 de exemplare, în toată lumea. După apariţia ediţiilor în finlandeză şi în suedeză, urmează alte traduceri – în germană, olandeză şi chineză. Între timp, a apărut şi sequel-ul cărţii, care conţine alte întrebări ciudate, de tipul: „Ce-i aşa de extraordinar la Marele Gatsby, pînă la urmă? Era vreun supererou sau ceva de genul?“; „Am nevoie de o carte extrem de îngrozitoare, să o dau unui om pe care îl urăsc. Vreo recomandare?“; „Chiar nu-mi place planeta astăzi – îmi puteţi recomanda o carte a cărei acţiune să se petreacă departe, departe de tot?“ (P. M.)
Majoritatea iubitorilor de cărţi au povestea lor despre cum au ajuns să le placă atît de mult să citească. Care este povestea dumneavoastră?
Cînd eram mică, am petrecut mult timp în spital, şi aşa am început să citesc. Cărţile erau (şi încă sînt) un mod extraordinar de a evada într-o altă lume. Prima carte de care îmi amintesc că m-am îndrăgostit a fost Green Smoke de Rosemary Manning, despre o fetiţă numită Susan, care a găsit un dragon într-o peşteră din Cornwall. Dragonul lucra pentru regele Arthur şi adora gogoşile. Era o poveste minunată.
Cum aţi ajuns să lucraţi într-un anticariat?
Prima mea slujbă ca librar a fost în Edinburgh, unde am lucrat într-o librărie independentă pentru copii. Mi-a plăcut nespus. Cînd m-am mutat în Londra, am depus CV-uri la tot felul de librării şi, pur şi simplu, s-a întîmplat să primesc un post la anticariatul Ripping Yarns. A fost o experienţă extraordinară de învăţare – e complet diferită de lumea cărţilor noi. În multe privinţe, reprezintă o chestiune mult mai personală. Îmi petrec timpul ajutîndu-i pe oameni să dea de urma unor cărţi din copilăria lor. E ca şi cum am pune laolaltă bucăţi din trecutul oamenilor...
Cum a apărut ideea cărţii Weird Things Customers Say in Bookshops?
Iniţial, Weird Things... nu trebuia să fie o carte. Totul a venit ca o surpriză extrem de plăcută. După o zi deosebit de ciudată la librărie, am început să postez pe blogul meu cîteva „lucruri trăsnite“. Acele postări au fost redistribuite mai departe pe Twitter, de către alţi librari sau iubitori de cărţi, devenind foarte cunoscute. Apoi, Hugh Barker – care a lucrat la Ripping Yarns cu zece ani în urmă, iar acum este editor la editura Constable & Robinson – a dat de ele şi mi-a propus să le strîngem într-o carte. A urmat apoi o călătorie amuzantă, cu lansări în toată ţara, ceea ce a fost grozav.
În afară de lucrurile trăsnite, cărţile conţin şi o serie de ilustraţii. Cum i-aţi ales pe ilustratori?
Editorii mei m-au întrebat dacă am vreo idee în acest sens, aşa că am cerut recomandări pe Twitter. Cineva m-a îndreptat spre The Brothers McLeod, fraţii care fac animaţie TV pentru copii. Greg, unul dintre ei, a văzut că fuseseră pomeniţi într-un tweet şi s-a uitat pe blogul meu. Apoi, mi-a dat un mesaj, spunîndu-mi că i se pare un proiect distractiv, aşa că i-am pus în legătură cu cei de la editură. Greg e minunat, a surprins foarte bine ideea cărţilor.
Dacă ne uităm la cele scrise în cele două cărţi, se pare că oamenii spun lucruri trăsnite în librării din toată lumea...
E adevărat. A fost extraordinar să primim citate de la librari de pretutindeni – din Japonia în Africa de Sud şi din Canada în Hong Kong. Acest lucru este chiar mai vizibil în continuarea cărţii – More Weird Things Customers Say in Bookshops –, care a apărut luna trecută şi care conţine o secţiune destul de mare cu citate de la librari din întreaga lume. E reconfortant să ştiu că nu am doar eu vreun fel de magnet care să atragă ciudăţenii. E ceva cu librăriile şi cererile neobişnuite, şi nu contează ce limbă vorbeşti.
Care e cel mai trăsnit lucru pe care vi l-a spus vreun cumpărător, vreodată?
Primul meu „lucru trăsnit...“ a fost cînd o persoană m-a întrebat dacă Anne Frank a scris şi o continuare la jurnalul ei. Nu prea am ştiut cum să reacţionez la una ca asta!
În ultima vreme, mi-au plăcut lucrurile fantastice pe care le spun copiii în librării. Iată un exemplu: „Fetiţa (arătînd spre dulapul de sub unul dintre rafturile cu cărţi): Poţi ajunge în Narnia, pe-acolo?
Eu: Din nefericire, nu cred că se poate.
Fetiţa: Oh. Nici şifonierul nostru de acasă nu funcţionează pentru a ajunge în Narnia.
Eu: Nu?
Fetiţa: Nu. Tata spune că e din cauză că mama l-a cumpărat de la IKEA.“
Însă cititorul meu ciudat favorit este un bărbat care obişnuia să vină la librărie o dată pe săptămînă, să-mi citească pasaje din Biblie. În italiană. Spunea că face asta pentru „a mă ajuta să-L înţeleg pe Dumnezeu“. Eu nu ştiu italiană. Bărbatul zicea că asta nu contează. Eu cred că probabil a contat.
La un moment dat, un băieţel v-a spus că, atunci cînd va fi mare, vrea să fie un ninja al cărţilor. Ce superputere v-ar plăcea să aveţi, ca librar?
Chiar aş fi vrut să-l angajez pe acel puşti. O superputere ca librar? Capacitatea de a citi extrem de repede, astfel încît să pot înghesui în minte cît mai multe poveşti posibil şi, prin urmare, să pot potrivi cît mai mulţi oameni cu cartea lor perfectă.
Care ar fi cartea potrivită pentru dvs.? Aveţi una care vă e dragă în mod special?
Pot să aleg mai mult de una? Alice în Ţara Minunilor, Peter Pan şi trilogia Materiile Întunecate a lui Philip Pullman. Se pare că am o pasiune pentru cărţile care includ copii, locuri magice şi lupte cu maturizarea. Înţelegeţi ce vreţi din asta!
Există lucruri care nu au fost incluse în carte?
Unele foarte jignitoare, pe care nu le voi pomeni aici. Acelea nu sînt foarte plăcute, dar iată unul hazliu, petrecut acum cîteva zile, cînd un client m-a întrebat: „Aveţi un exemplar din Harry Potter şi prizonierul din Azerbaidjan?“ Nici nu aveţi idee cît de multe variante diferite ale acestui titlu am auzit!
Cum reacţionaţi cînd oamenii vin şi întreabă tot felul de lucruri ciudate sau absurde? Devin vreodată pur şi simplu supărătoare?
Chiar nu mă deranjează întrebările ciudate – fac parte din frumuseţea acestei meserii şi, să fiu sinceră, nu aş vrea să fie altfel. Cînd un client îmi spune: „Am citit o carte în anii ’80, era verde, m-a făcut să rîd – o aveţi?“, eu tot încerc să-mi dau seama despre ce carte e vorba. Întrebarea în sine nu e ciudată, ci aşteptările oamenilor, care cred că librarii vor şti răspunsul. Presupun că e măgulitor. Am avut persoane care m-au sunat la librărie pentru că se blocaseră la un joc de cuvinte încrucişate şi credeau că eu, ca librar, ar trebui să ştiu răspunsul. Ciudat e în regulă, nepoliticos nu e OK. Cei care cer sfaturi despre cărţile pe care să le cumpere, scriu titlurile pe o hîrtiuţă, iar apoi pleacă şi le cumpără online – asta mă întristează şi mă supără. Dacă vor ca librăriile să supravieţuiască, nu ar trebui să ne ia de buni.
De la o vreme încoace, se tot spune că tinerii şi copiii nu mai citesc şi că sînt mult mai preocupaţi de Internet, device-uri mobile, gadget-uri şi altele, decît de lectură. Credeţi că schimbarea acestei orientări ar trebui lăsată doar pe umerii librarilor şi ai bibliotecarilor?
Nu putem face mai nimic dacă acei copii nu intră în librării – părinţii/cei de la şcoală trebuie să-i aducă aici. În numeroase ţări din Europa, librăriile sînt protejate de către guvern (spre exemplu, în Franţa, reducerea preţului la cărţile nou-apărute este interzisă). Acest lucru protejează librăriile, deşi în Marea Britanie nu există aşa ceva. Cred că e important ca guvernele să acţioneze mai mult pentru a arăta că atît cărţile, cît şi librăriile sînt importante. Între timp, noi vom face tot ce ne stă în putere, pe partea noastră.
Tehnologia şi viteza cu care lucrurile se transformă în această zonă au schimbat şi modul în care ne gîndim la informaţie – cărţi, ziare, cuvîntul scris etc. Din ce în ce mai mulţi oameni aleg să cumpere cărţile online şi să le citească pe e-readere sau pe tablete. În acest context, care credeţi că va fi viitorul cărţilor şi al librăriilor?
Nu cred că ştie cineva ce se va întîmpla într-adevăr. „Moartea cărţii“ a fost prezisă de nenumărate ori înainte. Nu am o problemă cu e-reader-ele (deşi eu nu am unul), iar e-book-urile oferă o lume întreagă de posibilităţi: romane cu sfîrşituri multiple, din care cititorul să poată alege, mai multă interacţiune cu cititorii... Însă am o problemă cu atitudinea Amazon faţă de lumea editorială. Felul în care acţionează indică faptul că ei cred că pot lua locul librăriilor şi al editurilor, ceea ce nu cred că e corect. Nu-mi place controlul pe care îl au asupra pieţei şi cred că acest lucru trebuie să fie îndreptat (în special din punct de vedere al taxării, întrucît nu joacă toţi după aceleaşi reguli). Motivul pentru care Amazon e atît de mare – pentru că editurile îl hrănesc cu reduceri masive. Însă, acum, cei de la Amazon încearcă să ocolească acele edituri şi să-i convingă pe autori şi pe agenţii acestora să facă înţelegeri direct cu ei. Editorii îşi cam taie singuri craca de sub picioare, în acest sens.
Pe de altă parte, cred că editurile conştientizează necesitatea de a face cărţile mai frumoase; oamenii care cumpără obiectele în sine au nevoie de mai multe motive pentru a le achiziţiona – ediţii limitate, o prezentare grafică atrăgătoare, mai multe cărţi cu autograf disponibile etc. Cred că, pînă la urmă, e-book-urile vor deveni noile cărţi tipărite broşate, iar cărţile cu coperte groase vor supravieţui drept cadouri, amintiri şi obiecte valoroase. Mi-ar plăcea să cred că librăriile vor rămîne în viaţă, de asemenea. Ne transformăm şi ne adaptăm timpurilor noastre, arătînd ce avem de oferit: îndrumări personalizate, evenimente, aducerea autorilor în şcoli, interacţiunea cu întreaga comunitate... Cred cu tărie că librăriile sînt locuri importante, mai ales pentru copii – ele ajută la cultivarea iubirii faţă de cărţi. Reprezintă un loc sigur şi fericit. Nu vreau să-mi imaginez o lume fără ele.
Mai multe detalii pe www.jen-campbell.co.uk
Jen Campbell este poetă şi scriitoare britanică, librar la anticariatul Ripping Yarns din North London. Cele mai recente cărţi apărute: Weird Things Customers Say in Bookshops (2012) şi More Weird Things Customers Say in Bookshops (2013).
a consemnat Patricia MIHAIL
© Foto: Iona Dudley, Jen Campbell
