Cele două vieţi ale ''copiilor cocon''

Unul dintre cele mai spectaculoase documentare pe care le-am văzut prezenta cele aproape nouă luni de viaţă intrauterină ale unui făt. Comprimate în mai puţin de 45 de minute de montaj, toate transformările şi stadiile evolutive ale fătului erau înfăţişate în amănunt, atît de bine din punct de vedere tehnic, încît nu-ţi puteai da seama dacă era vorba de o procesare avansată a unor imagini pe calculator sau, pur şi simplu, de o cameră miniaturală implantată în uterul mamei. Copilul se strîmba cînd mama mînca ceva ce nu-i era pe plac, era calm şi "plutea" liniştit în lichidul amniotic cînd mama asculta muzică sau îi citea poveşti şi prelua cea mai mare parte a stărilor prin care trecea ea. Se speria şi se "contorsiona" cînd asupra mamei se repezea vreun cîine, devenea agitat cînd aceasta era nevoită să meargă într-un trafic foarte aglomerat, agasată fiind de zgomote neplăcute, se întindea leneş cînd tatăl îl mîngîia. Am urmărit fascinată imaginile, convinsă fiind că, în forma perfectă în care realizatorii documentarului au ales să-l prezinte, nimic rău nu se mai putea întîmpla. Imaginea copilului din "cocon" mi-a revenit în minte acum aprope două luni, cînd o ştire legată de prima bancă de celule stem din România a făcut ocolul posturilor de televiziune şi a ziarelor. Cord Blood Center Laboratory a fost inaugurat la Cluj în luna iulie a acestui an. "Procesarea şi depozitarea celulelor în laboratorul de la Cluj se fac deocamdată în mod experimental, dar vom începe să Ťlucrăm» în mod curent din luna septembrie. Pentru a evita erorile umane şi pentru a identifica din timp potenţialele riscuri în acest sens, capacitatea de prelucrare va creşte constant, intenţia noastră fiind ca pînă la sfîrşitul anului să procesăm cea mai mare parte din unităţile de sînge placentar la Cluj" - îmi explică dna Adina Scaringi, marketing manager la Cord Blood Center. "Pentru moment însă, celulele stem recoltate vor fi în continuare depozitate în Slovacia, deoarece lipsa unei infrastructuri adecvate (o autostradă Oradea-Cluj) face imposibil transportul recipienţilor cu acest material biologic în siguranţă." "Panaceul" nu este o garanţie Celulele stem din sîngele placentar au fost descoperite accidental în anii ’70. Ideea utilizării lor în practica medicală a apărut în 1982, iar primul transplant a fost făcut la Paris în 1988 la un pacient cu o anemie extrem de gravă. Intervenţia a fost un real succes, iar pacientul trăieşte şi azi. În România, pregătirea în vederea transplanturilor cu celule stem din cordonul ombilical a început în anul 2007, îmi explică dl dr. Sergiu Habago, country manager al companiei Cord Blood Center, prima unitate din România autorizată să ofere servicii de recoltare, procesare şi depozitare a celulelor stem din sîngele placentar. La doi ani după înfiinţare, în luna martie a anului 2006, a fost recoltată şi prima probă de sînge placentar din România, iar pînă la ora actuală, Cord Blood Center a reuşit să depoziteze 3000 de probe de sînge placentar în banca de celule stem de la Bratislava, în condiţiile în care mai există în România încă trei companii care oferă astfel de servicii, respectiv Biogenis, Cryo Save şi Cells Life Center. "Din fericire, pînă acum nu a fost folosită nici o probă. S-a făcut o primă solicitare la începutul acestui an, dar donatorul şi fratele acestuia, copilul bolnav, nu au fost compatibili." În funcţie de capacitatea de diferenţiere, celulele stem se împart în celule stem embrionare, germinative şi adulte. Fiecare celulă stem embrionară în parte poate da naştere unui organism întreg - un fel de clonare - sau oricăror ţesuturi sau celule funcţionale. "Din păcate, înmulţirea acestora este dificil de controlat, sînt uşor de manipulat în laborator, dar pun serioase probleme etice, aşa încît experimentele cu aceste tipuri de celule sînt interzise în prezent în Europa şi Statele Unite. Celulele stem germinative, de asemenea interzise, sînt mai dificil de manipulat, au acelaşi risc de proliferare necontrolată, iar diferenţierea este mai limitată. Nici celulele stem embrionare, nici cele germinative nu au salvat viaţa nici unui pacient, pînă în prezent. Unanim acceptate de autorităţi, de societate şi de biserică, celulele stem adulte - în special cele prelevate din sîngele placentar şi din măduva spinării - sînt utilizate în bolile de sînge, sînt folosite experimental în boli autoimune şi în studii clinice (infarct miocardic, accidente vasculare, diabet zaharat, leziuni medulare şi articulare etc.)." În ciuda faptului că sînt foarte evoluate, celulele stem din cordonul ombilical nu tratează orice - dl dr. Daniel Lastofka, sales manager la Cord Blood Center, este de părere că toţi cei care apelează la serviciile firmelor specializate în prelevarea, procesarea şi depozitarea acestui tip de celule trebuie să înţeleagă foarte clar acest lucru. "Dacă cineva cade de la înălţime şi suferă un traumatism, dacă are o gripă, o răceală, o alergie, faptul că undeva, într-o bancă din România sau din altă ţară, are stocată o probă de sînge placentar nu este o garanţie. Celulele stem prelevate la naştere nu sînt un panaceu, nu vindecă orice." Zeci de ani de viitor Principalul motiv care îi determină pe părinţi să opteze pentru această procedură medicală este unul cît se poate de clar şi de justificat: prelevarea celulelor stem din sîngele ombilical este o asigurare medicală de viitor de care copilul va putea beneficia zeci de ani, o sintagmă care - îmi povesteşte amuzat dl dr. Lastofka -, poate de emoţie şi cu siguranţă din neatenţie, îi pune în mare încurcătură pe unii clienţi. "Oamenii vin la noi şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că probele prelevate sînt garantate doar Ťzece ani», în loc de Ťzeci de ani», cum este specificat pe materialele de prezentare." O probă de celule stem - îmi explică - poate fi păstrată în bancă toată viaţa. În funcţie de solicitările părinţilor, se pot face şi re-examinări; pentru fiecare probă există mostre care pot fi decriogenate pentru a se testa viabilitatea sîngelui. "Dat fiind că vorbim de o cantitate destul de mică de sînge, retestările se fac doar atunci cînd sînt imperios necesare." În principiu, sîngele prelevat din cordonul ombilical la naşterea unui copil va fi folosit pentru tratarea acelui copil - el este deci şi donator, şi receptor - compatibilitatea fiind de 100%. Între donator şi fraţii sau surorile sale există o compatibilitate de peste 25%, după care urmează părinţii. Aceştia însă nu pot folosi celulele stem ale copilului lor decît în afecţiunile care necesită o compatibilitate de sub 50% - de exemplu, Alzheimer sau Parkinson, din păcate boli al căror tratament cu celule stem se află încă în stadiul experimental. Probabilitatea de compatibilitate cu persoane cu care donatorul nu este înrudit se reduce între 1 la cîteva sute de mii pînă la 1 la 2 milioane. Femeia care urmează să nască ia legătura cu una dintre firmele specializate nu mai tîrziu de luna a VII-a, încheie un contract, primeşte un kit de recoltare pe care i-l dă medicului cu care va naşte, acesta face recoltarea, iar un membru al familiei îl anunţă pe unul dintre reprezentanţii firmei cu care s-a încheiat contractul pentru a fi preluată proba. "Nu vorbim de minute - îmi spune dl doctor Lastofka - mulţi părinţi, taţii în speţă, nu înţeleg acest lucru. Pînă să fie preluate, probele sînt păstrate în condiţii speciale impuse de standardele europene - 4 pînă la 8 grade Celsius, în frigidere speciale pe care firmele le procură pentru majoritatea maternităţilor. Preluarea de către curier poate fi făcută aşadar şi la două ore după recoltare." Dl doctor îmi povesteşte că unii taţi preferă să stea de pază în faţa frigiderului în care a fost depozitată proba de sînge de teamă să nu fie încurcată de curier - fapt imposibil, fiecare probă avînd un cod unic de identificare, orice eroare fiind exclusă. După ce ajung în banca de la Bratislava, probele sînt analizate şi în maximum trei luni mama va primi un buletin de analiză a sîngelui recoltat, în care sînt specificate data recoltării şi a criogenării, dacă proba respectivă a fost sau nu contaminată bacteriologic, cantitatea de sînge recoltat, numărul de celule stem existente în această cantitate şi, în funcţie de acest număr, greutatea maximă a pacientului receptor - cu alte cuvinte, greutatea maximă pînă la care pacientul ar putea să beneficieze de un transplant cu celulele care au fost recoltate la naştere. "Acest număr de kilograme nu este însă bătut în cuie - un lucru care îi sperie pe părinţi. Să spunem că numărul maxim de kilograme trecut pe buletin este de 19,2 kg. Dacă pacientul trece de această greutate - să spunem că are 25 kg - şi are totuşi nevoie de un transplant, el poate beneficia de celulele care au fost recoltate la naştere, prin două metode: odată prin replicarea, înmulţirea celulelor stem, o metodă care încă nu este standardizată, sau prin folosirea sîngelui recoltat la naştere în combinaţie cu o altă cantitate de sînge compatibil cu cel al pacientului." "Nu ţi se poate întîmpla tocmai ţie?!" "Să nu mă întrebi ce fac pentru că nu o să-ţi placă răspunsul meu. Plîng mult şi sînt nedormită." "Bine... Ce faci?" "Excelent, mulţumesc de întrebare!" - şi începe să rîdă, făcîndu-mi cu ochiul "conspirativ". "Glumesc, poţi să mă întrebi orice. Nici nu ştii ce bine îmi face să mai stau de vorbă cu cineva." Ana are 32 de ani şi a născut în urmă cu o lună jumătate un băieţel căruia mă roagă să nu-i spun pe nume, nefiind încă botezat. Mă conduce spre camera în care doarme şi, văzînd că vorbesc în şoaptă şi merg în vîrful picioarelor, îmi spune amuzată: "Parcă mă văd pe mine acum foarte puţin timp! Nu exagera, poţi să te porţi normal. Dacă se va trezi sau nu ţine doar de noroc. Uneori doarme atît de profund încît nu reacţionează nici dacă spargi un pahar lîngă pătuţul lui!". "Ai încercat?!" - o întreb, încîntată că şi cea de-a două tentativă de a o face să rîdă a reuşit. "Alteori tresare şi dacă scap pe jos o foaie de hîrtie." "Un copil imprevizibil?" "Nu! Un băieţel cuminte, dar hai să povestim dincolo, dacă îţi este aşa teamă!" Aruncă grijulie un ochi pe uşa întredeschisă, se asigură că de data aceasta norocul a ţinut cu noi şi mergem "dincolo". Se aşază pe canapea, îşi poziţionează baby phone-ul cît mai aproape de ea şi începe să împăturească cu grijă nişte hăinuţe care nu depăşesc în dimensiuni o franzelă. Îi ascult atentă poveştile şi, pe măsură ce subiectele se succed, mai frapant decît informaţiile foarte specializate pe care mi le dă - parcă ar fi învăţat pe de rost toate cărţile de specialitate -, mi se pare simţul detaliului extrem de dezvoltat. "Nu am tocit. Mi-a făcut plăcere să citesc şi am transformat asta într-un fel de joc cu care îmi umpleam timpul. Aflam o informaţie şi începeam să o verific din trei surse... În ultimele luni de sarcină, cînd nu mai poţi face mare lucru pentru că fizic nu mai eşti în stare, cititul este o precupare care te Ťsalvează»." De prelevarea celulelor stem din sîngele placentar s-a interesat încă din primele luni de sarcină, dar, din nenumărate motive, nu a putut lua o decizie decît foarte aproape de momentul naşterii. Multitudinea de informaţii medicale - mult prea specializate, recunoaşte, pentru o persoană fără competenţe în domeniu - pe care nu le-a înţeles, dar pe care a încercat să le interpreteze singură, i-au conturat în minte scenarii pesimiste care aproape o convinseseră să renunţe. Banii, deloc puţini, pe care ar fi trebuit să-i plătească după ce ar fi primit buletinul de analiză a sîngelui au fost, pentru o perioadă, un alt contraargument. "Întotdeauna m-am ferit însă de principiul Ťmie nu mi se poate întîmpla». În plus, mă măcina cumplit imaginea tatălui meu pe care l-am pierdut din cauza unei boli grave, pe atunci fără leac. Am optat în final pentru prelevarea celulelor şi sînt convinsă că am făcut cea mai bună alegere. Acum aştept buletinul care să îmi confirme acest lucru." O întreb ce ar face dacă ea sau soţul ei ar avea nevoie de un transplant cu aceste celule. Face o pauză şi îşi apleacă urechea spre baby phone, mutînd volumul pe o treaptă superioară. "Minunată invenţie" - îmi spune, dar mi se pare că încearcă să evite subiectul. Insist. "Greu răspuns. Întreabă-mă ceva mai vesel. Nu ştiu ce să îţi răpund!" "Că nu ţi se poate întîmpla tocmai ţie?!" "Niciodată! I se poate întîmpla oricui. Depinde de ce fel de afecţiune ar fi vorba, depinde de ce cantitate am avea nevoie, depinde de cît ar mai rămîne pentru băieţel." Maria are 29 de ani şi este căsătorită de cîteva luni. Nu este un criteriu pentru a nu se gîndi deja la un copil. Cînd o întreb ce părere are despre această practică medicală, are o reacţie cel puţin ciudată. Priveşte o clipă în gol, ca şi cum ar vrea să-şi adune gîndurile, şi îmi dă un răspuns onest, perfect adevărat, dar cu un iz neplăcut de clişeu: "Orice părinte se gîndeşte la binele copilului. Cu toate astea, să optezi pentru prelevarea celulelor stem la naşterea lui este ca şi cum te-ai pregăti, te-ai aştepta ca el să se îmbolnăvească la un moment dat". Este rîndul meu să cad pe gînduri şi să-mi caut cuvintele potrivite care să combată o asemenea atitudine. Altfel spus, dacă îţi faci analize înseamnă că te aştepţi să fii bolnav. "Era o părere sinceră pe care aveţi dreptul să o interpretaţi oricum, dar să nu înţelegeţi că spun nu!"