„În mintea mea, mi-am botezat donatoarea Helga.“ Despre transplantul de celule stem

Imaginați-vă că aveți 51 de ani și duceți o viață liniștită, fără alcool, fără țigări, fără excese alimentare. Nu vă îngrijorează nimic privitor la sănătatea dumneavoastră. Într-o zi, însă, încep să vă deranjeze niște migrene stranii. Primele analize nu sînt concludente. Timp de cîteva luni, medicii vă liniștesc, „totul e în regulă, mai repetați un B12“, în vreme ce vă simțiți tot mai rău. Insistați și ajungeți singur în București, la primul hematolog găsit pe net. Cîteva zile mai tîrziu, sînteți diagnosticat cu leucemie mieloidă acută. Un tip agresiv de cancer al sîngelui și al măduvei osoase.

Așa a început calvarul pentru Romica Popescu, din comuna Suraia, aproape de Focșani. Era anul 2014 cînd a devenit unul dintre miile de pacienți suferinzi de leucemie. Boala ei fusese descoperită tîrziu și era într-un stadiu destul de avansat. (Forma cronică, spre deosebire de cea acută, poate fi multă vreme ținută în frîu cu tratament medicamentos.) Au urmat trei cure puternice de chimioterapie și izolare, pentru a o feri de infecții. „Nu sînt puternică. Nu eram. Dar n-am plîns“, spune dna Popescu. „După prima cură de chimioterapie, dură, cu doze mari, dl dr. Marius Balea mi-a spus: «Ai trecut examenul. Era ori, ori. Dar fiind leucemie acută, nu avem ce face, o să ai nevoie de un transplant.»“

Celulele stem hematopoietice

Adică acele celule capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă a sîngelui și a sistemului imunitar. Practic, prin acest transplant e înlocuită măduva osoasă bolnavă de leucemie cu una sănătoasă. Aici, însă, întîmpinăm alte probleme: compatibilitatea dintre un donator și pacient nu ține, ca în cazul unui transplant de organe, de grupa sangvină, ci de compatibilitatea unor markeri genetici (HLA – Human Leucocite Antigen). Astfel, mai puțin de 30% dintre pacienții diagnosticați cu un cancer al sîngelui au un donator compatibil în familie. Pentru restul, salvarea vine de la un donator neînrudit. Însă șansa ca această compatibilitate să existe e și mai redusă în România, unde, în prezent, sînt înscrise în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice doar în jur de 67.000 de persoane. Un număr foarte mic, dacă ne gîndim că registrele altor țări europene comparabile au între 400.000-600.000 de donatori. Sau că, în Germania, pe aceste liste s-au înscris 8 milioane de oameni.

Norocul este că sîntem în legătură cu celelalte registre naționale – în total, 53 de țări și peste 34 de milioane de donatori. Și chiar din Germania a venit salvarea pentru doamna Romica Popescu. „Am plîns după trei luni abia, un bocet zdravăn, dar de bucurie“, își amintește ea. „Atunci mi s-a spus că s-a găsit un potențial donator.“ În octombrie 2014, a primit o ultimă cură de chimioterapie, apoi a fost efectuat transplantul cu celulele donate, sănătoase, la Institutul pentru Transplant Medular Fundeni. A urmat încă o perioadă dificilă. „Lucrurile care te doboară sînt multe. Se considera o victorie că ai înghițit trei boabe de orez“, își amintește dna Popescu. Au apărut mucozita, aftele în gură, căderile de păr cu care era deja obișnuită. Alimentele nu mai aveau gust, nu mai avea poftă de mîncare, totul mirosea a clor. A slăbit zece kilograme. A fost izolată multă vreme, și totul trecea prin baia de clor înainte să ajungă la ea, pentru protecția sistemului imunitar. Nu-și mai recunoștea hainele, dezinfectate și ele la cîteva sute de grade. Putea privi afară doar pe fereastră, prin care vedea frunzele căzînd în parcul din curtea spitalului. „Abia după o lună a avut voie soțul să vină la mine. Se așeza, nu atingea nimic, nu mă putea atinge nici pe mine, stătea la distanță, purta măscuță.“ I-a dat putere, însă, că în toată această perioadă a avut parte de sprijinul familiei.

La cinci ani după transplant, dna Romica Popescu și-a reluat viața; se simte bine și e sănătoasă. Participă la campanii și face voluntariat pentru pacienții suferinzi de leucemie. Spune că ar vrea foarte mult să-și cunoască donatoarea. S-o vadă și să-i poată mulțumi în față, așa cum o face în fiecare zi în gînd, ca un ritual, cînd se trezește. „În mintea mea, am botezat‑o Helga, și așa mai discut uneori cu ea. Cred că e un om foarte bun, foarte generos. Atunci cînd simt o oarecare transformare, o poftă pentru vreun aliment, ceva ce nu-mi era caracteristic, mă gîndesc: asta e de la Helga!“

Cum puteți salva o viață

Cînd aud de donarea de celule stem, cea mai mare frică a oamenilor e că li se recoltează din coloana vertebrală. Însă nu e cazul: măduva osoasă și măduva spinării nu sînt același lucru. În prezent, metoda de recoltare folosită în 90% dintre cazuri este una noninvazivă. „Pentru că sînt mai prețioase, celulele stem obișnuiesc să stea protejate în măduva oaselor late“, explică dna dr. Aurora Dragomirișteanu, director al Registrului Donatorilor de Celule Stem. „La începuturi – și acesta e motivul pentru care e cunoscută drept transplant medular –, recoltarea a fost făcută prin puncționarea oaselor crestei iliace. Fiind dureroasă, se făcea anestezie generală. Recoltarea dura cam jumătate de oră, cu puncția osului și extragerea celulelor cu o seringă direct din măduvă. Așa a fost la început. În prezent a fost pusă la punct o metodă prin care, timp de trei zile, se face o injecție, dimineața și seara, care simulează o viroză. Astfel, celulele stem ies în număr mare în circulația periferică – unde ele există oricum, dar într-o cantitate mică, insuficientă ca să poată fi recoltate pentru a reface măduva și sîngele și sistemul imunitar al unei alte persoane. Această injecție se numește factor de creștere și e ca un stimul al unei infecții: avem nevoie ca celulele stem să producă mai multe leucocite. Fiind nespecific, nu știu ce fel de leucocite să producă și atunci ies în circulația periferică pentru a «inspecta». Acesta e momentul cînd pot fi recoltate în mod direct din sîngele periferic. Se izolează o venă mare, de regulă de la plica cotului, se conectează la un aparat de afereză și în punga de colectare sînt oprite celulele stem hematopoietice. Este practic aceeași procedură ca la donarea de trombocite sau eritrocite. Nu are efecte adverse, iar celulele donatorului se refac în maxim zece zile.“

Dintre pacienții români care au primit recomandarea de transplant, 246 au fost deja transplantați. Încă 26 și-au depus dosarul și se află, acum, în așteptarea unui donator. 26 de oameni care așteaptă o șansă la viață.

„Avem nevoie ca mai mulți români să se înscrie în Registru“, adaugă dr. Aurora Dragomirișteanu. Așa ar crește șansele ca pacienții să-și poată găsi un donator compatibil în țară, în loc să aștepte mult timp – prețios, de altfel – să se găsească unul în celelalte registre naționale. Înscrierea în Registrul Donatorilor de Celule Stem e simplă. Dacă aveți între 18 și 45 de ani, aceasta se poate face fie online, caz în care completați un formular și primiți acasă un kit de recoltare genetică, fie la unul dintre centrele aflate în marile orașe din țară. S-ar putea să dureze luni sau ani pînă să donați, sau chiar să nu fiți vreodată chemați: acest lucru se va întîmpla numai dacă va apărea un pacient compatibil, care să aibă nevoie de transplant.

Pentru pacienții cu leucemie, hopurile de trecut sînt multe. Începînd de la diagnosticare pînă la pericolul infecțiilor sau criza lipsei citostaticelor, cu care încă ne luptăm, și pînă la numărul mic de centre de transplant de celule stem din țară. Însă viețile pot fi salvate: înscrierea în Registrul Donatorilor e primul pas.

Foto: pacienta Romica Popescu (sus); credit: Cristina Ștefan, wikimedia commons (jos)