Impozitarea marilor companii internaţionale

Publicat în Dilema Veche nr. 686 din 13-19 aprilie 2017
Impozitarea marilor companii internaţionale jpeg

Primul lucru pe care trebuie să l facem atunci cînd discutăm despre România și despre marile companii internaționale – sau mul­ti­na­țio­nalele, cum le mai spunem –, este acela de a clarifica pe scurt una dintre temele marii dezinformări din ultima perioadă, și anume faptul că România este victimă în relația cu aceste companii, că are numai de pierdut și că pînă la urmă cel mai bine ar fi să ne apărăm „rîul și ramul“ și să ne descurcăm fără aceste companii. Mai nou, tot ele sînt „vinovate“ și de manifestațiile din prima parte a acestui an, pentru că vor „destabilizarea țării“. Discuția este absolut neserioasă și tocmai de aceea argumentele solide împotriva sa sînt greu de găsit. Adică, și în acest caz, manipularea este atît de grosieră încît atunci cînd spui adevărul riști să fii luat de prost sau de naiv. Evident că România are nevoie de aceste companii pentru că ele creează economie și mobilizează factorii de producție în favoarea țării-gazdă, după cum tot atît de adevărat este și faptul că efectele adverse ale relației cu aceste companii trebuie gestionate tot de către statul-gazdă. Așa cum toate lucrurile de pe lumea asta au o față luminoasă și una întunecată, și prezența unei asemenea firme pe teritoriul unui stat poate avea avantaje și dezavantaje. Este obligația statului respectiv, în cazul nostru România, de a gestio­na cu grijă această relație. Este vorba aici despre discuții, negocieri, contracte, angajamente și loialitate reciprocă într-un parteneriat dublu avantajos. Ca să încheiem, problema este simplă. Dacă îi permiți unui partener să te jefuiască, el o va face liniștit, considerîndu-te incompetent sau prost. Așa se întîmplă și în relațiile dintre state, dar și între state și multinaționale. Deci nu multinaționalele sînt vinovate pentru modul în care exploatează resursele (și fac referire în primul rînd la subiectul extrem de sensibil al exploatării lemnului), ci tu, ca stat, pentru modul în care le permiți această exploatare.

Discuția noastră de azi, însă, nu are un caracter general, ci un subiect foarte clar. Este vorba despre modul în care aceste firme realizează profituri și plătesc impozit pe profit în favoarea statelor pe teritoriul cărora acționează. Este o discuție foarte serioasă, pentru că, în contextul internațional de azi, pare că dimensiunile fugii de această impozitare sînt foarte mari. Avem deci de-a face cu o evaziune fiscală la nivel planetar. România este doar un caz. Aceste firme au un comportament similar oriunde acționează, în raport cu orice stat al planetei. Ele nu fac decît să se adapteze la două tendințe opuse care se manifestă în economia internațională. Este vorba despre impozitarea tot mai ridicată din statele dezvoltate, dar și despre faptul că există și state sau teritorii care nu procedează la această impozitare sau o fac în cote foarte mici, extrem de avantajoase pentru cel impozitat, persoană fizică sau firmă. Înspre aceste spații se îndreaptă fluvii de bani negri, albi sau gri. Aceste firme nu au ceva cu România. Ele au același tip de comportament și față de România, și față de America. Conduita lor este una unitară și nu are de-a face cu naționalitatea, ideologia sau politica. Afacerile sînt ceva neutru și acolo intră doar calculul rece, cifrele și optimizările acestor cifre. Revenind la subiectul în discuție, trebuie să spunem că este o dezbatere ce pare fără sfîrșit, adică toată lumea vorbește despre impozitarea profiturilor marilor companii străine și nimeni nu face nimic. Acum sîntem în situația paradoxală în care PIB-ul tot crește, iar impozitul pe profit colectat tot scade. Cum să explici unui om sănătos la cap un asemenea paradox? Între timp, frustrarea omului de afaceri român crește, și pe drept cuvînt (vezi Cristian Hostiuc, „Sîntem discriminați la noi acasă. De către statul român. Companiilor străine li se întinde covorul, în timp ce noi, antreprenorii români, sîntem aruncați «la cîini». Noi de ani de zile facem profit, iar multinaționalele raportează numai pierderi și nimeni nu le întreabă nimic“, Ziarul Financiar, 3 aprilie, 2016).

Nu se face nimic nu pentru că nu s-ar dori acest lucru, ci pentru că mecanismele de acțiune nu sînt simple. De regulă, aparatul de stat și expertiza acestui aparat se află cu mult sub expertiza de care beneficiază aceste firme mari sau foarte mari. Uneori cifra lor de afaceri depășește cu mult PIB-ul statului pe teritoriul căruia operează. Vă dați seama despre ce discutăm? Din această cauză, metodele de a ascunde profiturile și de a evita impozitul pe profit sînt numeroase și extrem de sofisticate. Dar asta nu înseamnă că nu sînt cunoscute și nu pot fi explicate în cuvinte simple, de către cei care știu exact despre ce vorbesc. Vom descrie două dintre ele cu ajutorul lui Gabriel Zucman (profesor la London ­School of Economics și cercetător la University of California, Berkeley) și al lucrării sale Avuția ascunsă a națiunilor (Editura Litera, București, 2016). Iată ce spune autorul: „Cum funcționează optimizarea fiscală a firmelor? Foarte simplu, în ciuda a ceea ce auzim adesea. Există două mari tehnici. Prima, cea a împrumuturilor dintre grupuri, constă în a îndatora masiv filialele situate în țările ce impozitează mult beneficiile, ca Franța sau SUA. Scopul este acela de a reduce profiturile acolo unde sînt taxate, pentru a le face să apară în Luxemburg sau Bermude, unde nu sînt deloc impozitate. Această manipulare foarte răspîndită se lovește totuși de o problemă importantă: este destul de ușor de detectat. Cea de-a doua tehnică de optimizare, manipularea prețurilor de transfer, joacă un rol mult mai important. În mod concret, multinaționalele truchează prețurile cu care filialele își cumpără unele altora propriile produse. În sînul aceluiași grup, filialele din Bermude vînd la un preț în aur (foarte mare – n.n.) servicii entităților localizate în Franța. Profiturile apar, astfel, din nou în paradisurile fiscale și pierderile în marile economii ale Europei continentale, în Japonia și în SUA“ (op. cit., pp. 116 117). Iată cum profiturile „fug“, iar statele-gazdă nu au, practic, ce să mai impoziteze. Din acest motiv, sintagma ,,a impozita profitul acolo unde se obține“ rămîne o simplă vorbă în vînt. Statele nu au ce să mai impoziteze deoarece profiturile obținute pe teritoriul lor sînt zero sau apropiate de zero. Din aceste motive, este bine să constatăm inutilitatea și inaplicabilitatea impozitului pe profit în economiile contemporane. Pare o revoluție în modul de a privi impozitarea, dar nu avem de ales. În timp, evaziunea fiscală în jurul acestui impozit a devenit enormă. Dacă o mai punem la socoteală și pe cea practicată de firmele cu capital național, atunci ne vom da seama că nu există altă soluție. Acesta este cel mai des și multilateral sabotat impozit. De alt­fel, Zucman constată: „Problema este că acest impozit (impozitul pe profit – n.n.) e epuizat și trebuie reinventat, căci paradisurile fiscale le oferă multinaționalelor posibilități aproape nelimitate de a i se sustrage, ceea ce, în final, înseamnă mai puține taxe pentru acționari și management. Deriva este profundă, dar soluția încă există. Motivul eșecului actual este acela că impozitul pe societăți se bazează pe o ficțiune: ideea că se pot stabili profiturile realizate de fiecare firmă, în fiecare țară în parte. Or, această ficțiune nu mai poate fi întreținută astăzi, căci grupurile multinaționale, consiliate de mari societăți de audit și de consultanță, au toată libertatea de a-și localiza beneficiile acolo unde doresc, adică unde sînt mai puțin impozitate“ (op. cit., p. 116).

Ce alternative la impozitarea profitului avem? Acum nu avem nici una, dar propunem un impozit unic pe venit, pe cifra de afaceri, pentru toată economia, indiferent de proveniența capitalului, mărimea firmei, obiectul de activitate al acesteia sau forma juridică a firmei. Sigur, veți spune că o asemenea impozitare ar fi nedreaptă deoarece l-ar obliga la plata sa și pe cel profitabil, și pe cel neprofitabil. Poate că ar fi timpul să nu mai gîndim în acești termeni – profitabil/neprofitabil. În capitalism, ceea ce există este profitabil, iar ceea ce nu există nu este profitabil. Putem imagina o situație în care o firmă funcționează ani de zile pe pierdere? Pe banii cui? Și pînă cînd? Cine aduce bani în afaceri neprofitabile și mai ales cine menține bani în afaceri neprofitabile? Trăim într-o epocă a absurdului în care toată lumea prosperă, dar toate firmele sînt pe pierderi. Vorbeam despre posibilitățile experților din multinaționale de a evita înregistrarea profiturilor, dar să știți că nici firmele românești nu sînt nevinovate. Practic, ne furăm singuri căciula, trăind într-o iluzie. Impozitarea profiturilor este o iluzie. Tocmai din cauza modului de așezare a impozitului pe profit, capitaliștii străini sifonează miliarde de euro anual în afara țării, iar cei români prosperă în timp ce firmele lor sînt pe pierderi. Elementele tehnice, de așezare, calcul și plată ale unei asemenea impozitări pot fi discutate. În principiu, cred că nimeni nu s-ar gîndi la o cifră mai mare de 2%. Dacă simulăm o asemenea cifră la economia României de acum, ar rezulta aproape patru miliarde de euro anual încasări din impozitarea unitară a venitului. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Capitalismul – O dezbatere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.