Iluzia mişcării transparency

Ivan KRASTEV
Publicat în Dilema Veche nr. 482 din 9-15 mai 2013
Iluzia mişcării transparency jpeg

O binecunoscută gravură franceză din 1848 – anul în care cetăţenii francezi au primit dreptul universal la vot – simbolizează dilemele naşterii democraţiei europene. Gravura în cauză reprezintă un muncitor cu o puşcă într-o mînă şi cu un vot în cealaltă. Mesajul este clar: votăm contra duşmanilor ţării, îi împuşcăm pe duşmanii de clasă.

Menirea alegerilor a fost integrarea socială şi reconstrucţia naţională. Muncitorii erau astfel incluşi, prin dreptul de decizie, în participarea la putere. Omul cu puşca şi cu votul simbolizează venirea unei epoci democratice în Franţa, pentru că redă, deopotrivă, atît imaginea francezului, cît şi a muncitorului, reprezentant al naţiunii şi al poziţiei sociale, model preluat de lupta de clasă. E de la sine înţeles că cel care va sta lîngă el pe baricade va fi asemenea lui, tot un muncitor francez, care îl va identifica, fără umbră de îndoială, pe „duşman“.

Puşca nu este, însă, doar un simbol al apărării drepturilor constituţionale, ci şi dovada că noul tip de cetăţean cu drepturi este pregătit să-şi apere şi ţara, dar şi interesele de clasă, ştiind că puterea votului său este garantată şi de focul de armă pe care îl poate trage. Votul devine, aşadar, o armă adiţională, căci alegerile au fost, pînă la urmă, o formă civilizată de război civil. N-au fost simple mecanisme de a schimba guverne, ci instrumente de a remodela lumea.

În zilele noastre, omniprezentele smartphone-uri poate că nu sînt arme de foc, dar au propria resursă de a „imortaliza“. Pot să documenteze abuzuri de putere şi să le facă publice. Pot conecta oameni de pretutindeni, dîndu-le, astfel, puterea. Pot răspîndi adevărul. Căci am fi naivi să credem că, doar printr-o pură coincidenţă, recentul val de proteste care a prins toată lumea s-a suprapus exact peste momentul răspîndirii globale a smartphone-urilor.

Fotografii nevinovate – postate pe reţelele de socializare – au provocat multe dintre scandalurile politice de azi. În China, Brother Wristwatch şi Uncle House sînt printre ultimele victime ale cetăţenilor cu smartphone. Amîndoi – oficiali mărunţi – au fost demascaţi anul acesta, prin Internet mobbing (atacuri virtuale), ca fiind suspecţi de corupţie. Brother Watch a fost imortalizat în cîteva fotografii, purtînd ceasuri foarte scumpe, dintre care unele costă chiar mai mult decît salariul său pe un an.

În acelaşi mod au fost făcute publice ilegalele afaceri imobiliare ale lui Uncle House, managerul unui birou teritorial într-un oraş din sudul provinciei Guangzhou. În ambele cazuri, cetăţenii „înarmaţi“ cu smartphone-uri au fost cei care i-au demascat.

În Rusia, legitimitatea Bisericii Ortodoxe a fost compromisă cînd un blogger a postat o fotografie pe Facebook în care patriarhul purta un ceas scump, fiind şi mai zdruncinată după ce echipa de relaţii publice a Bisericii a încercat să falsifice fotografia cu pricina.

În Siria, cetăţenii au documentat, prin fotografii distribuite cu ajutorul smartophone-urilor, crimele monstruoase ale regimului. Şi în SUA, un smartphone a înregistrat acel comentariu scandalos al lui Mitt Romney (în care susţinea că 47% dintre americani sînt asistaţi social şi au mentalitate de victimă), comentariu care a indignat jumătate dintre americani (şi, sperăm, şi acel procent de 47%).

O altă funcţie a smartphone-ului este şi cea de detector de minciuni. Un votant poate verifica în timp real diferitele declaraţii şi afirmaţii ale politicienilor, de la problemele politice vitale, la istorioare personale.

Cînd republicanul Paul Ryan, candidat la vicepreşedinţie, nu şi-a amintit prea bine timpul scos la un maraton – afirmînd că l-a terminat în trei ore, cînd, în realitate, fuseseră mai mult de patru –, „greşeala“ a ridicat imediat îndoieli asupra credibilităţii candidaturii sale.

Bineîneţeles, nu se pune problema că politicienii nu ne mai pot prosti de acum încolo, dar, cînd o fac, există riscul de a pica ei înşişi de proşti.

De asemenea, smartphone-urile permit cetăţenilor să-şi facă cunoscute opiniile. Aceştia pot suna, pot trimite e-mail-uri, îşi pot pot posta părerile pe Twitter, contribuind astfel la o discuţie politică la scară mare şi în timp real. De exemplu, fiecare dintre cele trei dezbateri electorale ale celor doi candidaţi la preşedinţia SUA a generat, doar pe durata dezbaterii, mai mult de şapte milioane de mesaje postate pe Twitter.

Poate că nu trăim chiar într-o epocă a iluminismului, dar epoca Twitter este, cu siguranţă, mult mai distractivă.

Cel mai important aspect din toate acestea este, probabil, faptul că aceşti cetăţeni îşi pot folosi smartphone-ul spre a mobiliza mase de oameni să iasă în stradă pentru apărarea unor interese. Primăvara Arabă a fost acest gen de manifestare a puterii oamenilor înarmaţi cu smartphone-uri, forţă care i-a detronat pe tirani şi a scris istoria. Smartphone-urile nu pot mutila sau ucide, dar pot pune beţe în roate guvernelor care ar încerca s-o facă.

În acelaşi timp însă, Primăvara Arabă a trasat şi o limită a puterii smartphone-urilor. De pildă, cel care foloseşte un smartphone nu va şti niciodată cine va răspunde chemării sale la acţiuni politice. Poate că are prietenii săi pe Facebook, dar îi lipsesc o comunitate politică autentică şi lideri politici. Poţi folosi Twitter-ul pentru a transmite în direct o revoluţie, dar nu şi o tranziţie. Căci s-a dovedit, pînă la urmă, bineînţeles, că partidele politice islamiste, care s-au bazat pe structuri de partid tradiţionale şi ideologii clare, au fost cele care au cîştigat alegerile din Orientul Mijlociu.

În prezent, simbolul condiţiei noastre democrate este o persoană care ţine un smartphone într-o mînă şi un vot în alb în cealaltă. Dar această persoană nu mai aparţine vreunei clase sociale sau unui grup etnic, iar votul nu mai este o armă la îndemîna sa. Nu mai gîndim în termeni de „baricade“, iar noţiunile de „camarad“ sau „duşman“ ne-au devenit foarte vagi. Atît votul, cît şi smartphone-ul nu mai sînt opţiuni, ci instrumente de control – singura frică a votantului cu smartphone fiind aceea că acela sau aceea pentru care votează nu se vor îngriji decît de problemele lor personale şi egoiste. Cetăţeanul cu smartphone nu se confruntă cu alegerile ideologice dificile pe care le-au avut de făcut predecesorii lor. În timp ce, în ultimele decenii, posibilitatea opţiunilor a crescut în mod radical, în politică lucrurile stau exact invers.

Pentru cetăţeanul de ieri, implicat politic, a-ţi schimba partidul sau tabăra politică ar fi fost la fel de neconceput ca schimbarea religiei. În prezent, să treci de la stînga la dreapta şi viceversa este la fel de normal şi de simplu ca traversarea graniţei dintre Franţa şi Germania: o autostradă de mare viteză, fără controlul paşaportului.

Reprezintă, aşadar, cetăţeanul cu smartphone o putere pe care am dobîndit-o, sau una pe care am pierdut-o? Ar trebui să fim nostalgici după declinul ideologiilor politice, sau să ne simţim eliberaţi de povara lor? Şi putem să ne încredem în smartphone ca într-un instrument eficient, care ne păzeşte drepturile?

Transparenţa este noua religie

Sînt sceptic la ideea că cetăţeanul cu smartophone este cel care ne va restaura încrederea în democraţie şi în instituţiile democratice. Smartphone-ul ne facilitează controlul asupra politicienilor, dar încrederea se referă la siguranţa pe care o avem în activităţile instituţiilor, activităţi pe care nu le putem monitoriza sau controla direct. Nu avem încredere în familie sau în prieteni pentru că îi putem controla tot timpul.

Lenin spunea că „încrederea este bună, dar controlul este mai bun“, dar tiranul bolşevic nu este recunoscut a fi un model de democraţie. Şi, în timp ce criza actuală a lipsei de încredere este probabil mai puţin dramatică decît o arată sondajele (o criză sugerată şi de dezbaterile publice), sociologul Niklas Luhmann a afirmat că încrederea este „baza vieţii sociale“, fără de care, dimineţile, nici nu ne-am mai putea da jos din pat.

Din păcate, cele mai multe iniţiative, care pretind că reconstruiesc încrederea civică, în realitate nu fac nimic altceva decît să trezească o neîncredere în democraţie. Iar acest trend se poate observa în mod evident în obsesia în masă asupra nevoii de transparenţă.

Transparenţa este noua religie politică împărtăşită de o majoritate de activişti civici şi de un număr din ce în ce mai mare de guverne democratice.

Curentul transparency întruchipează acea speranţă într-o combinaţie de noi tehnologii, acces public la informaţii şi activism civic care i-ar putea ajuta pe oameni, într-un mod mai eficient să-şi controleze reprezentanţii. Ceea ce face mişcarea transparency atît de atractivă pentru diferite grupuri civice este premisa că, dacă oamenii „cunosc“, vor acţiona pentru apărarea intereselor proprii. Trebuie să recunoaştem, pe bună dreptate, că mişcarea transparency a dat rezultate impresionante în multe domenii. Legislaţii guvernamentale, care au cerut companiilor să divulge riscul asociat cu produsele lor, au dat putere consumatorului şi au făcut ca viaţa să fie mai sigură (iar aici ar trebui să-i mulţumim mult blamatului Ralph Nader). Clauzele de confidenţialitate au schimbat şi relaţiile dintre doctori şi pacienţi, profesori şi studenţi. Acum, pacienţii au mai multe drepturi şi puterea legală de a cere socoteală doctorilor, iar părinţii pot alege, în mod mai eficient, şcoala la care vor merge copiii lor.

Am putea presupune, într-o ordine logică a evenimentelor, că, dezbărată de privilegiile secretului, politica guvernelor se va schimba în mod ireversibil. Că acestea vor deveni mai oneste. Căci în momentul în care un guvern are prea multe secrete, democraţia devine fragilă, chiar în cazurile în care acerbele competiţii electorale dau, ex-ante, rezultate nesigure.

Doar cetăţenii informaţi pot cere socoteală guvernelor. Pe scurt, nu e nici o surpriză faptul că activiştii pentru democraţie au investit atît de multă speranţă că transparenţa în sine poate reda încrederea în instituţiile democratice.

După cum afirma juristul şi activistul Lawrence Lessig în eseul său, „Against Transparency“ („Contra transparenţei“): „Cum ar putea cineva să fie contra transparenţei? Valorile şi beneficiile acestui curent sînt mai mult decît evidente.“ Dar, în timp ce valorile transparenţei sînt evidente, dezavantajele şi riscurile n-ar trebui ignorate – argumentează, în continuare, Lessing.

Conceptul transparenţei – acela că va reda încrederea publică în democraţie – se bazează pe cîteva ipoteze care pornesc de la ideea că, „dacă am fi ştiut“, totul ar fi fost altfel. Dar lucrurile nu sînt atît de simple. Sfîrşitul secretelor guvernamentale nu înseamnă naşterea acelui tip de cetăţean informat, iar controlul acerb nu înseamnă „mai multă încredere în instituţiile publice“. De exemplu, cînd americanii au aflat că SUA a pornit războiul contra Irakului, fără a avea, de fapt, dovezile clamate ale existenţei armelor de distrugere în masă, l-au reales pe preşedintele care a luat această decizie.

Italienii l-au menţinut la putere pe Silvio Berlusconi, mai mult de un deceniu, deşi erau la curent cu toate ilegalităţile pe care acesta le-a comis, ilegalităţi dovedite de activiştii anti-Berlusconi, în speranţa că votanţii se vor sătura de acest individ. Dar în politică, „a şti totul“ încă are multe alte sensuri.

Faptul că guvernele sînt forţate să dezvăluie informaţii nu înseamnă neapărat că, dacă oamenii vor şti mai multe, automat vor înţelege mai bine. S-a dovedit că un om copleşit de informaţii este, de fapt, un om neinformat. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi un contabil: vă va spune că cea mai bună metodă de a descuraja un inspector fiscal, venit să verifice registrele companiei, este să-i oferi un munte de informaţii accesibile, în loc să-i dai lucrul de care are, de fapt, nevoie.

Dacă vorbim de relaţiile dintre încredere şi control, problema devine mai complexă. Oare posibilitatea de a controla creează încrederea, sau, de fapt, controlul devine un substitut al acesteia?

Contrar celor susţinute de către avocaţii mişcării transparency, care insistă asupra faptului că e posibil ca transparenţa guvernamentală să apere protecţia vieţii private a cetăţeanului, personal, susţin că un asemenea guvern ar cere, şi din partea cetăţeanului, o viaţă privată, fără secrete.

Nu putem avea un guvern transparent fără a ne sacrifica propria intimitate.

Contrar aşteptărilor potrivit cărora un guvern fără secrete va putea avea un discurs public mai mult raţional decît paranoic, cred că transparenţa va alimenta teoriile conspiraţiei. Căci nimic nu este mai dubios decît să pretinzi o transparenţă absolută. Şi nimeni nu poate spune că, în momentul în care guvernele devin mai transparente, dezbaterile noastre sînt mai puţin paranoice.

Creşterea mişcării de transparenţă poate remodela democraţia politică, dar trebuie să fim conştienţi de direcţia acestei schimbări. Poate transparenţa să ne readucă încrederea în instituţiile publice, sau ne va face să ne îndoim de chiar conceptul de democraţie?

O societate de spioni

Atenţia exclusivă pe care o acordăm transparenţei influenţează, în mod decisiv, felul cum funcţionează democraţia. Ar putea chiar să contribuie la înlocuirea acesteia cu un regim politic care s-ar baza pe controlul cetăţenesc asupra executivului. Contrar ambiţiei declarate – aceea de a reda încrederea în instituţiile statului –, mişcarea transparency ar putea accelera procesul transformării politicii democrate într-un management al neîncrederii.

Nu este suprinzător faptul că liderii chinezi susţin cu mult entuziasm ideea transparenţei. Ei se opun doar existenţei mai multor partide care să candideze la putere şi ideii unei alternative la conducerea comunistă.

La sfîrşitul secolului al XVIII-lea, Jeremy Bentham – filozof şi reformator social – a proiectat o formă instituţională numită „panoptic“. Conceptul a fost creat pentru a ajuta un paznic să supravegheze ocupanţii unei instituţii – fie că e vorba de o închisoare, o şcoală sau un spital –, fără ca aceştia să ştie.

Curînd, panopticul a simbolizat, în gîndirea modernă, puterea pe care ţi-o dă controlul asupra unor grupuri periculoase de indivizi.

Celebrele antiutopii ale secolului al XX-lea – Aldous Huxley cu Brave New World, ori We al scriitorului rus Yevgeny Zamyatin, sau 1984 al englezului George Orwell – sînt, de fapt, poveşti ale unor societăţi transparente, în care guvernul deţine controlul absolut. Să cunoşti totul este o utopie guvernamentală a puterii suverane.

Dacă ideea unei societăţi transparente este visul guvernelor, ideea unui guvern transparent şi a corporaţiilor fără secrete reprezintă împlinirea dorinţelor multor activişti pentru democraţie. Iniţiative precum Publish What You Pay, Open Government Initiative sau eforturi politice radicale precum WikiLeaks sînt cele mai bune exemple a ceea ce pot face oamenii cînd sînt înarmaţi cu informaţiile „exacte“, şi în ce măsură aceştia pot cere socoteală guvernelor. Citatul des folosit din Louis Brandeis – „se spune că lumina soarelui este cel mai bun dezinfectant“ – rezumă, pe scurt, mişcarea transparency, al cărei scop este să construiască un panoptic revers, unde nu guvernul monitorizează societatea, ci societatea îi supraveghează pe cei aflaţi la putere.

Utopiile totalitariene, în care oamenii spionează adunînd informaţii pentru guvern, sînt înlocuite în prezent cu cele progresive, în care oamenii spionează chiar guvernul.

Pînă la urmă însă, tot despre spionaj este vorba, necontînd cine pe cine spionează. Are însă sens să renunţăm la intimitatea vieţii private, doar ca să beneficiem de servicii publice mai bune? Şi e oare atît de radical diferit de poziţia adoptată de regimurile totalitare care revendică „sacrificarea dreptului de a alege“, al cetăţeanului, pentru atingerea unui scop mai înalt – precum măreţia naţională şi egalitatea socială?

Latura morală a războiului contra secretizării a fost adusă în dezbatere prin publicarea unui număr de documente oficiale, de către WikiLeaks. Este imposibil să faci publice documente autentice, fără să supui la risc sursele guvernamentale. Şi este exclus să accesezi fişiere oficiale fără să afli şi informaţii adiacente – ca, de pildă, informaţii pe care guvernul le are despre cetăţenii săi.

Desecretizarea unor documente ale poliţiei, în societăţile postcomuniste, este exemplul clar al dilemei din spatele oricărei politici a transparenţei. Trebuie oare ca toată lumea să ştie ce au făcut ceilalţi, în timpul regimului comunist? Ar trebui să cunoaştem doar dosarele oamenilor publici? Cît de sigure sînt informaţiile strînse de poliţia secretă? Oare acestea vor produce un catharsis moral în societate, sau vor fi folosite ca un kompromat (compromis) în jocurile sordide ale puterii? Acestea nu sînt întrebări care aşteaptă răspunsuri facile.

Societatea modernă a fost costruită avînd la bază speranţa că, într-o bună zi, vom avea încredere în instituţii şi în străini, aceeaşi încredere pe care o avem în membrii familiei noastre. Exemple recente au demonstrat însă că lucrurile stau exact pe dos. Am început să avem îndoieli chiar în ceea ce priveşte familia, o îndoială pe care o manifestam, pe vremuri, doar faţă de infractori. Sîntem martorii unei combinaţii de neîncredere şi tehnologie, care ne remodelează viaţa privată. Avocaţii vor spune că tehnologia a transformat divorţul într-o cursă a înarmării. Avem bucătării şi dormitoare la fel de pline de microfoane precum ambasada SUA în Moscova, în timpul Războiului Rece.

Iată cum perspectivele transparenţei de a reda încrederea în instituţiile publice a semănat, în fapt, germenele neîncrederii în sfera vieţii private.

Transparenţa şi mişcările antipolitice

„Poţi fi sigur că în viitorul apropiat se vor crea software-uri care îi vor împiedica pe politicieni să ne mai mintă“ – mi-a spus, doar pe jumătate în glumă, prietenul meu, Scott Carpenter, director adjunct la Google Ideas, think-tank-ul creat de Google pentru a-l ajuta pe cetăţean să folosească noile tehnologii. Ani de zile, politica a fost arta de a reuşi să spui oamenilor ceea ce vor să audă. Ideea sugerată de Carpenter a fost că, în epoca transparenţei, acest lucru n-ar mai fi posibil. El s-a gîndit la faptul că noile programe software ar putea urmări declaraţiile şi luările de poziţie ale unui politician, astfel încît, cînd acesta îşi schimbă deciziile luate anterior, votantul să afle şi să-i poată pedepsi oportunismul. Şi nu numai atît: am şti, de exemplu, cu cine se întîlneşte politicianul respectiv, cine contribuie la campania sa ori dacă soţia sau copiii săi sînt angajaţi în consiliile de administraţie ale companiilor favorizate de guvern.

Transparenţa, în cazurile acestea, ar ajuta, mai degrabă, nu la aflarea unor secrete, ci la dezvăluirea unor minciuni şi a unor înşelătorii. Perspectivele unei societăţi transparente nu diferă de cele pe care le-ar avea, într-un context science-fiction, o Maşină a Adevărului.

Este perspectiva unei societăţi fără minciuni. Nu poţi scăpa de mincinoşi, dar poţi elimina minciuna şi consolidarea puterii prin aceasta.

Ceea ce este deranjant în această entuziastă speranţă cum că transparenţa va îmbunătăţi societatea este ceea ce scria T.S. Eliot, cu aproape un secol în urmă, şi are legătură cu felul cum apărătorii mişcării transparency „visează la un sistem într-atîta de perfect, încît nimeni nu va mai avea nevoie să fie bun.“ În acest scenariu, încrederea nu ar veni dintr-o înşiruire de credinţe, de ţeluri comune sau de experienţe, ci dintr-o grandoare a unui concept instituţionalizat.

În loc să creadă că societatea democratică se poate autocorecta de la sine, activiştii transparenţei preferă să-şi păstreze convingerile în instituirea acelei societăţi care nu face nici o greşeală.

Dacă filozofii Iluminismului au încercat, odată, să înţeleagă natura umană – inima, mintea, fricile –, noua generaţie de reformatori democratici şi-a pierdut interesul în a descoperi omul. În lumea lor instituţionalizată şi plină de slogane, a te răzgîndi este doar un semn al oportunismului politic. Dar nu libertatea de opinie este însăşi esenţa politicilor democratice? Este, oare, intransigenţa mai importantă pentru democraţie decît afabilitatea de a-ţi schimba punctul de vedere, cînd afli informaţii noi sau cînd te găseşti în circumstanţe inedite?

Păcatul originar al mişcării transparency este exact această neglijare a complexităţii psihologice a politicilor democratice.

Acest articol a fost publicat iniţial în In Mistrust We Trust: Can Democracy Survive When We Don’t Trust Our Leaders?, TED Books, 2013.

Obţinut prin reţeaua Eurozine (www.eurozine.com).

© Ivan Krastev, Eurozine

traducere de Stela GIURGEANU

imagine principala jpg
De la filmele clasice cu scene de cazinou la sloturi online care împrumută teme și efecte cinematografice
Casino (1995), Rain Man (1988), Ocean's Eleven (2001), Casino Royale (2006) și The Hangover (2009) sunt doar câteva dintre producțiile de cinema celebre care au prezentat scene emblematice din sectorul cazinourilor.
alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa jpg
Alegem ceea ce ne place sau ceea ce am invatat sa ne placa?
Există obiecte pe care avem impresia că le cunoaștem înainte de a le fi atins vreodată. Le recunoaștem forma, le anticipăm greutatea, le atribuim o istorie și, uneori, chiar o personalitate.
imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.

Parteneri

cristian faur elena cristea brenciu narcisa jpg
Cristian Faur, noi dezvăluiri despre Elena Cârstea, aflată pe patul de spital. Ce i-a cerut artista
Compozitorul Cristian Faur, unul dintre prietenii apropiați ai Elenei Cârstea, a oferit noi informații despre starea de sănătate a cântăreței. După ce a fost internată de urgență la Spitalul Floreasca din București, artista dă semne de recuperare.
calorifer pixabay jpg
Căldura revine în mai multe cartiere din București după repornirea CET Vest. Termoenergetica anunță când se va normaliza furnizarea
Termoenergetica a anunțat miercuri, 18 noiembrie, că alimentarea cu apă caldă și căldură se va îmbunătăți treptat în mai multe zone din București, după repornirea CET București Vest și reconfigurarea rețelelor de distribuție.
prune uscate eatingwell1 jpeg
Prune uscate sau curmale: care este gustarea mai bogată în fibre?
Atunci când vrem să adoptăm un stil de viață mai sănătos și să renunțăm la dulciuri, o modalitate ușoară de a savura deserturi sănătoase și naturale este să apelăm la prune uscate sau la curmale. Însă, dincolo de gustul bun, puțini oameni știu că aceste două alimente sunt și foarte sănătoase.
Calea victoriei Strazi deschise foto FB jpg
Calea Victoriei, record european la scumpirea chiriilor. Cât a ajuns să coste un spațiu comercial
Chiria spațiilor comerciale de pe Calea Victoriei a ajuns la 90 de euro pe metru pătrat pe lună. Avansul anual, cel mai mare dintre piețele europene analizate de Cushman & Wakefield, a dus Bucureștiul pe locul 35 în clasamentul mondial.
liberty-steel-sidex-galati
Liberty Galați anunță repornirea laminorului de țevi sudate pe 23 noiembrie
Laminorul de Țevi Sudate de la Liberty Galați urmează să reia producția pe 23 noiembrie, cu angajații acestui sector rechemați la lucru. Potrivit companiei, contractele existente asigură peste două luni de activitate, însă marile laminoare ale combinatului rămân oprite.
Vacanța din 2027 la jumătate de grijă  Cum economisești până la 400 de euro în săptămâna cu cele mai bune oferte ale anului png
Vacanța din 2027 la jumătate de grijă. Cum economisești până la 400 de euro în săptămâna cu cele mai bune oferte ale anului
ând rezervi vacanța din timp, ai de obicei două griji, prețul și ce faci dacă se schimbă planurile până atunci.
horoscop 13 19 iunie webp
Horoscop joi, 19 noiembrie. Taurii pot obține câștiguri suplimentare, Leii rezolvă o problemă mai veche
Ziua de joi, 19 noiembrie, aduce o energie intensă și contrastantă, în care sensibilitatea emoțională și nevoia de introspecție se împletesc cu oportunități neașteptate în plan profesional și financiar.
JJ Gabriel (Captura Youtube) jpg
„Perla” lui Real Madrid: are doar 16 ani și tocmai i-a zis „adio” lui United
Dezamăgit că n-a debutat la echipa mare, fotbalistul a schimbat foaia.
Baywatch  foto   Profimedia jpg
Starul din „Baywatch” care n-avea bani nici să-și plătească chiria. Ce soluție scandaloasă a găsit?
Vedeta faimosului serial a ajuns în pragul evacuării din propria casă, după ce nu și-a mai putut plăti chiria. Soluția controversată care i-a adus 300.000 de dolari în doar trei luni!