O copilărie cu aromă nemţească

Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
O copilărie cu aromă nemţească jpeg

Deşi născut la Braşov, sub teroarea arestărilor comuniste, simţite de familia mea cu doi bunici – intelectuali de vază ai oraşului şi foşti primari – părinţii mei au luat decizia de a se muta la Sibiu, unde aveam rude din partea unei bunici şi unde tatăl, pe atunci inginer la CFR, s-a putut transfera uşor.  

Primele amintiri sibiene vin estompate şi confuze, legate de venirea pe lume a fratelui meu. Evident că nu îmi amintesc, dar mi s-a povestit că bunul meu prieten din anii de şcoală la Sibiu, Udo Krasser, era aşezat cu mine în pătuţ cînd părinţii, buni prieteni (taţii colegi de facultate la Timişoara), se întîlneau cu diferite ocazii. Apoi, sînt legate de figura calmă şi mirosul de curat al bătrînicii Omi, săsoaică, un înlocuitor de bunică şi dădacă, de la care am prins limba germană cu a cărei rezonabilă cunoştinţă mă mîndresc şi acum. Mai important însă, şi asta mi-am amintit tîrziu, erau regulile stricte pe care Omi ni le impunea destul de ciudat pentru doi băieţi de 4 şi 2 ani. Amintesc una: nu aveam voie să rupem nuiele din parcul Sub Arini, pentru că, spunea ea, generaţii întregi munciseră să construiască acea minunată grădină-monument a oraşului. 

Cînd am început gimnaziul, era în 1964, părinţii au făcut un schimb de locuinţă, cum se spunea atunci, evident, tot la comun, şi ne-am mutat în cel mai frumos cartier săsesc al oraşului, construit cu străzi drepte şi largi, între cele două războaie. I se spunea Steaua Roşie, dar fusese Cartierul Dumbrava, un fel de prelungire a Sibiului spre Dumbrava şi spre munte.  

Aşa a început cea mai frumoasă parte a copilăriei mele, printre copiii saşilor, ai românilor şi ai cîtorva familii mixte, cu plăcerea jocurilor de pe stradă sau de pe terenurile de sport ale şcolii de la mijlocul străzii, şcoală ce avea în paralel cîte două clase române şi germane, cu bicicletele nemţeşti cumpărate înainte de război, dar funcţionale, plimbate în haite de copii prin parcul vecin, ce se termina la Răşinari, cu dezbaterile despre originea saşilor şi a românilor, seara aşezaţi pe bucăţica de iarbă din faţa casei, toate într-un respect reciproc, evident consecinţa educaţiei primite de fiecare acasă. Se vorbea uneori nemţeşte (nu săseşte, o germană arhaică şi greu de descifrat pentru noi), fără ca cineva să se simtă jignit.

Am continuat, cu toate insistenţele tatălui de a face secţia germană, să „mergem la români“, cum se spunea, dar în paralel să luăm lecţii de germană, în particular. Erau, de fapt, după-amieze minunate petrecute în casa doamnei Stănescu – nemţoaică căsătorită cu un fost ofiţer român – printre flori (îmi amintesc de minunatele tufe de bujori), fructe culese căţăraţi în pomi, muzica impecabil cîntată de dînsa la pian şi lecturi, mai grele şi nedorite uneori de noi, dar de care îmi amintesc cu emoţie. Atunci am învăţat „Lorelay“, acel, după mine, echivalent al „Luceafărului“ nostru. Apoi frumoasele reguli de bună purtare povestite în nemţeşte, pe care le preţuiesc şi le folosesc cu mîndrie şi azi. Doamna Stănescu era muzeograf la Brukenthal. Oare o mai fi trăind? Ce mult ne-a influenţat prin rigoarea şi căldura ei.  

Apoi, amintirea se duce spre şcoală, unde, deşi saşii erau mai neastîmpăraţi în distracţiile începutului de pubertate, prin petrecerile pe care le organizau, erau extrem de serioşi la şcoală. Îmi aduc aminte că, deşi noi aveam medii mai mari (mulţi dintre dascăli erau comuni), la ei rar erau corigenţi, iar memoria vizuală nu deapănă decît imagini cu colegi saşi îngrijit şi curat îmbrăcaţi. Cît de mult îmi doream şi eu atunci minunaţii pantaloni scurţi tirolezi pe care ei îi îmbrăcau duminica! Bunul meu prieten Marius – Butzi, cum era alintat acasă – avea mamă săsoaică, iar în casa unde locuiau, aparţinînd bunicii din partea mamei, eram primiţi întotdeauna cu bucurie şi cu cîte o minunată prăjitură caracteristică nemţilor din zonă. Şi nu am auzit în familie decît pomenirea exemplului saşilor care sînt corecţi, muncitori şi cinstiţi. Bunica mea spunea adesea: la ei regulă este „langsam und sicher“, adică „încet, dar sigur“. Aşa era. Totul în casele lor şi în jur arăta impecabil. Ei erau primii care îşi curăţau canalul de scurgere din faţa casei, aşa cum era regulă atunci, de 1 Mai şi de 23 August. Ceilalţi nu puteau să nu facă la fel. Aceeaşi comunitate prietenoasă şi serioasă am întîlnit-o apoi după ’69, cînd am revenit la Braşov. Aveam, la Şaguna, trei clase de germană, paralele, în care majoritatea erau saşi. Din păcate, toţi cei cu care m-am intersectat la Sibiu şi la Braşov nu mai sînt acum în România, inclusiv dirigintele clasei noastre speciale de fizică, Hermann Lang, un eminent fizician, nelăsat, din motive politice, să fie universitar.

Închei cu o povestioară ce îmi lasă lacrimi de fiecare dată cînd o reamintesc. Dr. Paul Philippi, fost profesor de religie şi filozofie la Heidelberg, fost preşedinte şi preşedinte de onoare al Forumului German după 1990, a fost coleg la Braşov, în şcoala gimnazială, cu tatăl meu. Au rămas prieteni, iar cînd, în 1979, domnul Philippi a fost numit profesor de teologie la Sibiu şi s-a întors din Germania, s-au vizitat adesea. În treacăt fie spus, fratele său, profesor de geografie la Şaguna, organiza cele mai minunate tabere ale liceului. Anul acesta, cînd olimpiada de matematică s-a organizat la Sibiu, l-am rugat pe profesorul Botesh, distins dascăl matematician la Colegiul Brukenthal, să mă conducă la dînsul. Philippi a apărut la ora stabilită, în holul clădirii Forumului German, casa cu cea mai minunată perspectivă asupra Pieţii Centrale a Sibiului şi, în fugă, m-a invitat la etaj, unde îşi are biroul. La 91 de ani, a urcat treptele abrupte mai repede decît mine şi apoi mi-a oferit o cană cu ceai, spunîndu-mi, în timp ce o aşeza pe masă, într-o impecabilă limbă românească: „Tatăl tău a fost un mare prieten al meu!“, discuţia continuînd cu evocarea unor amintiri comune presărate cu dovezi ale ataşamentului acestui mare erudit faţă de ţara sa, România.

Închei cu o observaţie rămasă tot de la tata: nu cunosc vreun sas care să fi fost bănuit că a turnat la Securitate. Puteam oricînd vorbi cu prietenii mei nemţi orice – îmi spunea el.  Nu m-a mirat niciodată că poate mii de astfel de amintiri au făcut ca, în cîteva rînduri, sibienii să îşi aleagă edili români de origine germană.

Radu Gologan este profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi pregăteşte lotul naţional de elevi care participă la olimpiadele internaţionale de matematică.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
„Te pot suna un minut?“
Am încercat să înțeleg de unde provine această anxietate și am descoperit cîteva posibile cauze.
Zizi și neantul jpeg
Primăvară și sărbători
În timp ce lumea de atunci își răcea gura în dezbateri intense, industria de Sf. Valentin înflorea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Pisica
A fost atît de specială încît eu, timp de trei ani, n-am știut dacă sînt om sau pisică.
E cool să postești jpeg
Normalitatea anormalității noastre
Zilnic, doar în Capitală, zeci de oameni sînt mușcați de cîini, vagabonzi sau care, chipurile, au stăpîni care îi lasă „liberi”.
p 20 WC jpg
Religia între pandemie şi război
De cîţiva ani încoace, avem de trăit două crize acute, globale.
Theodor Pallady jpeg
Rezonanța culturală a lemnului
Tot ce e cu adevărat tradițional măsoară acest eon silvestru, inaugurat după descoperirea focului, care îi este deopotrivă origine și capăt.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un cuplu a divorțat după ce au descoperit că fiecare avea o aventură online cu celălalt sub nume false. Probabil au divorțat ca să poată fi, în sfîrșit, împreună și să-și consume adulterul. (M. C.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.