Festivalul "George Enescu", ultima sută de metri!
interviu cu Ioan ONISEI, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor Aş vrea să ne spuneţi cîteva cuvinte despre importanţa Festivalului de Muzică "George Enescu" şi despre impactul pe care îl are acesta atît asupra publicului din România, cît şi asupra muzicienilor, a lumii muzicale româneşti şi internaţionale. Festivalul şi Concursul Internaţional "George Enescu" s-au născut în 1958 tocmai pentru a omagia memoria celui care a fost compozitorul, pianistul, violonistul şi dirijorul George Enescu. Festivalul are, aşadar, o vîrstă respectabilă: 47 de ani. Primele ediţii - mă refer la cele de pînă la sfîrşitul anilor '60 - au avut o mare însemnătate. Artişti foarte mari, Sir John Barbirolli, Herbert von Karajan, Lord Yehudi Menuhin, David Oistrah, Arthur Rubinstein şi mulţi alţii, unii care au colaborat cu George Enescu, au venit atunci la Bucureşti poate şi pentru că era vorba despre un festival de anvergură, de dincolo, încă, de Cortina de Fier. La concursul omonim, lansat în acelaşi an şi desfăşurat tot din 3 în 3 ani, s-au lansat tineri muzicieni la acea vreme, care, mai apoi, au confirmat cu brio calităţile demonstrate în faţa juriilor internaţionale: fraţii Ştefan şi Valentin Gheorghiu, Nicolae Herlea, Radu Lupu, Agnes Baltsa, Claire Bernard şi lista ar putea continua. Prin urmare, Festivalul "George Enescu" a fost, de-a lungul timpului, un eveniment muzical de excepţie - uneori strălucind în ceţurile totalitarismului extrem - pentru viaţa muzicală românească şi nu numai. La fiecare ediţie, pe scena festivalului concertează artişti de valoare, dar şi tineri extrem de talentaţi care fie sînt încă studenţi, fie au terminat Conservatorul. Odată încheiat acest Festival, cum sînt ei promovaţi în ţară, dar şi în lume? Aş vrea să menţionez faptul că, de la sfîrşitul anilor '70 şi pînă la căderea comunismului, Concursul "George Enescu" a dispărut din motive lesne de înţeles. Şi-a regăsit însă cadenţa normală după evenimentele din 1989, mai precis după primele ediţii, cele din 1991 şi 1995. În anii '30, cînd a fost lansat celebrul Concurs belgian "Reine Elisabeth", cîştigarea unui concurs de amploare era garanţia unei îndelungate şi eclatante cariere internaţionale - acesta fiind şi cazul pianistului Emil Ghilels, cîştigătorul primei ediţii a acestui concurs. Astăzi, lucrurile s-au complicat enorm: nivelul mondial este înfricoşător de ridicat. Un tînăr cîştigă un mare concurs, dar intră în arcanele trepidantei vieţi muzicale cu concerte, turnee, înregistrări etc. Mobilitatea individuală joacă, din ce în ce mai mult, un rol decisiv. Dar, desigur, în limitele care ne sînt accesibile - mă refer aici la Ministerul Culturii şi Cultelor - facem tot ce este posibil pentru a sprijini mobilitatea fiecărui artist. Promovarea muzicienilor pe termen lung nu este însă şi nici nu poate fi responsabilitatea concursului internaţional care descoperă talentul tînărului artist. Pentru că am ajuns la acest capitol, cum este promovat Festivalul "George Enescu"? Pe Mezzo, de exemplu, cel mai important post de muzică, nu am auzit concertînd nici un tînăr artist român care a cîntat pe scena festivalului şi nu am auzit vorbindu-se nimic despre festival în sine. Ar trebui să se pună problema banilor atunci cînd este vorba de artă? Ştim prea bine că Festivalul "George Enescu" nu are, încă, aceeaşi cotă ca a celor de la Salzburg, Bayreuth, Berlin, Paris etc. Banii? Sigur că sînt importanţi! Nu exişti azi în lume decît, mai ales, prin imagine şi asta costă foarte mulţi bani! Aşadar, răspunsul corect este: da, se pune problema banilor, adică a numărului lor. Totuşi, în acest an, atît festivalul, cît şi concursul vor fi prezentate pe Mezzo, dar şi pe canalul de ştiri Euronews, iar, pentru viitor, ne vom preocupa, într-o şi mai mare măsură, de promovarea imaginii acestei manifestări. Pe o scară de la 1 la 10, pe ce loc se situează acest festival ca importanţă, ca şi ca impact? Nu cred că am putea să acordăm note marilor compozitori ai lumii! Bunăoară, Bach: 10, Mozart: 9,90, Beethoven: 9,85 ş.a.m.d.! Un eveniment artistic are, dacă are, o tensiune interioară necuantificabilă. Festivalul "Enescu" este singurul din lume care poartă numele unui mare muzician al secolului XX şi punctul său de onoare este promovarea creaţiei lui, dar şi a compozitorilor din aceeaşi generaţie, de exemplu, Bartok. Este o dimensiune, cred, importantă şi caracteristică. Dar a-l califica prin acordarea unei note de la 1 la 10 nu ar fi corect pentru că nu avem termeni de comparaţie. Fireşte că noi, cei din Ministerul Culturii şi Cultelor, ne străduim să organizăm cît mai bine festivalul din acest an şi ne-am dori ca această ediţie, cea de-a XVII-a, să fie notată cu 10! Care sînt noutăţile şi "punctele forte" din acest an!? Principiul alcătuirii programului şi al invitării unor formaţii celebre în întreaga lume, după care se conduce orice mare festival, este, şi de această dată, respectat. Trebuie subliniat faptul că formaţii celebre cîntă muzica românească de azi: Cvartetul "Emerson" va cînta din lucrările lui Corneliu-Dan Georgescu, Cvartetul "Stradivari" - pe Lucian Meţianu, Cvartetul "Enescu" din Paris - Miriam Marbé şi pe Anton Vieru. Aproape toate "starurile" festivalului - dirijori, solişti, orchestre - îl omagiază, prin interpretări consistente, pe Enescu - în anul comemorării unei jumătăţi de veac de la dispariţia sa fizică - cu opusuri de referinţă între capodoperele pe care ni le-a lăsat.
