Fantoma de pe blog

Publicat în Dilema Veche nr. 260 din 8 Feb 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

● Doina Ruşti, Fantoma din moară, Editura Polirom, 2008. Al treilea roman al Doinei Ruşti începe abrupt. Naratoarea, pe nume Adela Nicolescu, vede în vitrina Librăriei Sadoveanu o carte cu titlul Viaţa secretă a Adelei Nicolescu povestită de Florian Pavel, o cumpără şi are surpriza să-şi găsească acolo propria poveste în cele mai intime detalii. După minime investigaţii, descoperă că romanul reproduce, de fapt, textul unui blog anonim, stafia.ro, iar Adelei nu-i rămîne decît să reproducă la rîndu-i textul cu paternitate obscură şi să-l completeze fără dezacorduri semnificative cu detalii şi întîmplări colaterale. Cele două texte se suprapun ca un palimpsest, astfel că autobiografia Adelei urmează îndeaproape misteriosul text al romanului la persoana a treia istorisind în oglindă povestea familiei Nicolescu din satul Comoşteni. Copilăria Adelei apare marcată de la început de tot felul de fantasme legate de vechea moară, locul apariţiei unei siluete masculine pe nume Max, conform numelui scris pe un... buton găsit într-o carte, apoi şi pe zidul morii. Etericul Max i se arată, aşadar, prima dată micuţei Adela în moară cu prilejul morţii unchiului ei, apoi, odată fata ajunsă la vîrsta adolescenţei, fantoma îşi pierde identitatea şi devine obsesia suprapusă mai tuturor bărbaţilor pe care Adela îi întîlneşte: cutare era "un Max dur", altul, "un Max simpatic" sau "un Max bătrîn". Acest filon psiho-fantastic dispare cu totul şi inexplicabil odată cu maturizarea Adelei, iar naraţiunea la două mîini face trecerea definitivă înspre planul realist şi ne oferă un fel de monografie subiectivă a comunităţii satului Comoşteni din anii ’60-’70. Familia Adelei (cu bunicul care stătuse în lagăr la ruşi, mama adulteră dispărută în moară, tatăl fugit peste graniţă şi crezut mort ani în şir) şi restul personajelor din sat sînt prinse într-un confuz vîrtej paranormal generat de vechea moară (vedenii, crime, dispariţii). Romanul lui Florian Pavel se termină brusc, numai că Adela reintră pe blog unde, dînd click pe un buton pe care scria Max, accesează următoarele două texte ce vor fi reproduse întocmai în carte, Adela dispărînd cu totul şi la fel de inexplicabil ca voce narativă. Moara rămîne în prim-planul naraţiunii de blog ca un evil axis, un sanctuar incert pe care sătenii îl acceptă nu doar fericiţi şi fascinaţi de mister, dar apăsaţi şi înspăimîntaţi de un obscur păcat colectiv originar. Fiecare sătean are parte de propriile experienţe paranormale în preajma morii, ca şi cum moara ar împărţi vedenii şi senzaţii conform trecutului şi sufletului fiecăruia. Moara nu e a tuturor, ci a fiecăruia în parte. Poveştile de viaţă dramatice ale comoştenilor se întrepătrund şi stau deopotrivă sub influenţa misterioasă a morii, dar şi a istoriei comuniste, viaţa comunităţii fiind redusă la o suită de destine pervertite: preoţi adulterini, miliţieni corupţi, informatori, securişti criminali, cercetători rataţi... Un personaj se detaşază însă de ceilalţi, un anume Nini Jighereanu, racolat de Securitate sub o falsă identitate şi devenit un fel de securist protector din umbră al satului. Mai întîi înfiinţează un Institut al Fenomenelor Supranaturale care să arhiveze şi să studieze dosarele morii, pentru ca în cele din urmă să dispună dărîmarea ei. Momentul dărîmării este climaxul şi singura parte cu adevărat reuşită din roman. Sătenii se adună în jurul zidurilor morii care, sub loviturile buldozerelor, eliberează tot atîtea siluete eterice, fiecare primindu-şi propria fantomă într-un moment de halucinaţie colectivă în care pare că "suflul fantomei" răspîndit şi adăpostit "între cutele secrete ale sufletului fiecărui om" îi ia în stăpînire pe oameni alinîndu-le nefericirile. Ultimul text de pe blog coboară cu o generaţie în trecutul satului, pe vremea dascălului Ion Niculescu, nimeni altul decît străbunicul Adelei. Acesta, bătrîn, bolnav şi desproprietărit, este forţat de un fost elev, activistul Andronache Pavel (bunicul "romancierului" Florian Pavel), să-şi dea foc bibliotecii unde se aflau, printre alte "cărţi duşmănoase", ediţia princeps din Eminescu şi corespondenţa personală cu Spiru Haret. Martor disperat al întunecării Istoriei, Ion Niculescu moare fecundînd cu veninul duhului său umilit "pîntecul încă viu al morii" pentru ca întreaga lui suferinţă să supravieţuiască şi să vegheze, ca o fantomă, asupra memoriei satului. Fără a fi neapărat polemic, acolo unde unii recenzenţi naivi ai cărţii au văzut reuşite incontestabile, eu am serioase obiecţii. Şi roman realist, şi parabolă meta-narativă, şi fantasy rural, şi ficţiune istorică antebelică sau frescă socio-politică postbelică, întreaga carte este, de fapt, un amestec forţat de ingrediente spectaculoase scrise banal, o sumă de excese care drapează incoerenţa şi doar dau iluzia unei construcţii complexe cu semnificaţii adînci. În primul rînd, trei trucuri clasice şi tot atîtea instanţe narative se bruiază inutil în doar cîteva zeci de pagini: romanul în roman, manuscrisul anonim şi ficţiunea ca fantasmă impersonală, blogosfera fiind şi ea parte din Marele Text. Departe de a fi sofisticat, romanul Doinei Ruşti propune o inflaţie de tehnici narative suspendate. Conform convenţiei de deschidere, romanul nu are, propriu-zis, un final: ultima frază de pe blog nu poate fi şi ultima frază a cărţii. Cele trei instanţe narative, Adela, Pavel şi entitatea obscură din blogosferă nu se confruntă, doar se succed pentru a fi abandonate nejustificat rînd pe rînd. Intenţiile metanarative nefiind deloc clare, las altora exerciţiul speculaţiei. Apoi, dimensiunea fantastică a cărţii este, de fapt, o paradă de apariţii din registre diferite. Piticul hidos, butonul magic, fantasma ubicuă a lui Max, fantomele, universul paralel şi incandescenţa morii, toate acestea sînt, de fapt, variate abţibilduri lipite brutal pe un tablou cu pretenţii de parabolă. Fantasticul Doinei Ruşti nu se revendică de la un imaginar anume (vezi întîmplarea ridicolă de la p. 59), este eterogen, ubicuu şi total neechivoc, amestecat pînă la kitsch, ca şi cum M. Night Shyamalan ar filma un scenariu scris de Gala Galaction în colaborare cu D.R. Popescu. A treia mare obiecţie - naraţiunea realistă ar fi fost cu adevărat verosimilă dacă n-ar fi ţinut să ilustreze un inventar cît mai complet de drame, abuzuri şi consecinţe nefaste proprii regimului comunist. Practic, în doar cîteva zile din primăvara lui ’86, în sat se petrec sau sînt evocate din trecutul recent al comunităţii abuzuri ale miliţienilor, descinderi ale securiştilor, ameninţări, muşamalizări, delaţiuni, denunţuri şi recrutări de informatori, intrări în Partid, cozi la Alimentară, furturi de la CAP, chefuri ale notabilităţilor, adultere, violuri, avorturi, morţi şi înmormîntări, Paştele şi catastrofa de la Cernobîl... Nenumăratele personaje, altfel interesante, par că trăiesc şi acţionează doar pentru a fi victimele de la sat ale comunismului. Cu Fantoma de la moară - parabolă fantasy de blog din comunism într-o construcţie postmodernă - Doina Ruşti pare că a crezut într-o infailibilă formulă a literaturii de succes, deopotrivă sofisticată, senzaţională şi profundă. A ieşit un roman cu de toate, dar fără a fi ceva anume.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
p 20 R M  Rilke jpg
Despre credință și tandrețe. Pornind de la Rilke
Cum sînt însă cu putință versurile lui Rilke? Cum poate poezia să răstoarne lucrurile?
foto BTC DV bis jpeg
Mihai Șora: o amintire
Nu știu cum îi vor fi recitite cărțile peste ani, dar sînt convins că lecția senectuții sale va rămîne una a înțelepciunii pe care filosofia nu o poate atinge decît în carnea unei vieți.
p 24 G  Stoica jpg
Cu ochii-n 3,14
● Pentru cei cărora nu le plac englezismele, o reclamă a tradus îndemnul „Download your app!” prin „Dă-ți jos aplicația!”. Un îndemn care poate provoca în română mici stînjeneli pudicilor. (S. G.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Se întîmplă duminica
O soluție ar mai putea fi să faci din duminici zile în întregime pentru tine, în care urgențele altora să nu devină importante în orarul tău.
Zizi și neantul jpeg
Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E necesară singurătatea?
Totuși, există mai multe tipuri de singurătăți.
E cool să postești jpeg
Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora.

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.