Europa, trezește-te!

George SOROS
Publicat în Dilema Veche nr. 783 din 21-27 februarie 2019
Europa, trezește te! jpeg

Europa se îndreaptă somnolent spre pierzanie; popoarele Europei trebuie să se trezească înainte să fie prea tîrziu. Dacă nu o fac, Uniunea Europeană o va lua pe aceeași cale ca Uniunea Sovietică în 1991. Nici liderii noștri și nici cetățenii de rînd nu par să înțeleagă că trăim un moment revoluționar, cu posibilități de evoluție foarte vaste, și că rezultatul final este, de aceea, extrem de imprevizibil.

Cei mai mulți dintre noi își închipuie că viitorul va semăna, mai mult sau mai puțin, cu prezentul, ceea ce însă nu e garantat. Am trăit o viață lungă și bogată în evenimente, și pot să spun că am fost martorul mai multor perioade pe care le-aș numi „de dezechilibru radical“. Astăzi trăim o asemenea perioadă.

Următorul punct de cotitură vor fi alegerile parlamentare europene din mai 2019. Din păcate, forțele anti-europene vor avea un avantaj competitiv la urne. Și asta din mai multe motive, printre care: un sistem de partide depășit, care predomină în cele mai multe țări europene, imposibilitatea practică de a schimba un tratat și lipsa instrumentelor legale de disciplinare a statelor membre care încalcă principiile fondatoare ale Uniunii Europene. UE poate impune țărilor candidate acquis-ul comunitar (corpul de legi al UE), dar nu dispune de o capacitate suficientă pentru a impune statelor membre respectarea acestuia.

Sistemul învechit de partide politice îi blochează pe cei care vor să păstreze valorile pe care s-a clădit Uniunea, dar îi ajută pe cei care vor să le înlocuiască cu ceva radical diferit. Asta e valabil pentru fiecare țară în parte și cu atît mai mult pentru alianțele trans-europene.

Sistemul de partide al fiecărui stat în parte reflectă diviziunile care erau importante în secolele XIX și XX, precum conflictul dintre capital și muncă. Divizarea care ne afectează astăzi este însă aceea dintre forțele pro-europene și cele anti-europene.

Țara cea mai însemnată din UE este Germania, iar alianța politică predominantă în Germania – cea dintre Uniunea Creștin Democrată (CDU) și Uniunea Creștin Socială (CSU) din Bavaria – a devenit instabilă. Alianța a funcționat atîta vreme cît în Bavaria nu a existat nici un partid semnificativ la dreapta CSU. Ceea ce s-a schimbat, odată cu ascensiunea formațiunii extremiste Alternativa pentru Germania (AfD). La alegerile din septembrie 2018, cota CSU a fost cea mai scăzută din ultimii șaizeci de ani, iar AfD a intrat pentru prima oară în Parlamentul Bavariei.

Ascensiunea AfD a anulat rațiunea de a fi a alianței CDU-CSU. Dar această alianță nu poate fi dizolvată fără a declanșa noi alegeri pe care însă nici Germania, nici Europa nu și le pot permite. În momentul de față, actuala coaliție de guvernare nu mai poate fi la fel de răspicat pro-europeană ca înaintea amenințării AfD din flancul ei drept.

Situația nu este însă cîtuși de puțin disperată. Ecologiștii germani au devenit singurul partid integral pro-european al țării și continuă să crească în sondaje, în vreme ce AfD pare să-și fi atins punctul de maxim (mai puțin în fosta Germanie de Est). În prezent, alegătorii CDU/CSU sînt reprezentați de un partid al cărui devotament față de valorile europene este ambivalent.

Și în Anglia, o structură demodată a partidelor politice împiedică voința populară să-și găsească expresia adecvată. Atît laburiștii, cît și conservatorii sînt divizați intern, dar liderii lor, Jeremy Corbyn și Theresa May, au acceptat să colaboreze pentru a duce Brexit, cu obstinație, pînă la capăt. Situația este atît de complicată, încît cei mai mulți britanici vor, pur și simplu, să depășească momentul, chiar dacă Brexit va rămîne, decenii de-a rîndul, un eveniment determinant pentru țară.

Dar înțelegerea tacită dintre Corbyn și May a provocat nemulțumiri în ambele partide, care, în cazul laburiștilor, au dus aproape la rebeliune. A doua zi după ce Corbyn și May s-au întîlnit, May a anunțat un program de ajutorare a circumscripțiilor laburiste sărace, pro-Brexit din nordul Angliei. Iar Corbyn este acuzat că a trădat promisiunea, făcută la conferința partidului laburist din septembrie 2018, de a susține un al doilea referendum Brexit, în cazul în care organizarea de noi alegeri nu este posibilă.

De asemenea, publicul începe să realizeze consecințele dezastruoase ale Brexit. Respingerea, pe 14 februarie, a acordului propus de May ar putea provoca o creștere bruscă a numărului celor își doresc un referendum sau, mai mult chiar, revocarea notificării de părăsire a UE din articolul 50 al Marii Britanii.

Și Italia se află într-un impas similar. UE a făcut o greșeală fatală în 2017, cînd a impus cu strictețe Acordul de la Dublin, care împovărează inechitabil țări ca Italia, care sînt, pentru imigranți, porți de intrare în spațiul UE. Ceea ce a proiectat, în 2018, electoratul italian – altfel, predominant pro-european și pro-imigrație – în brațele partidelor anti-europene Liga Nordului și Mișcarea Cinci Stele. Partidul Democratic, dominant pînă atunci, e acum în derivă. Ca urmare, un segment semnificativ al electoratului care a rămas pro-european nu are cui să ofere voturile. Cu toate acestea, în momentul de față există o inițiativă de a organiza o listă reunită a grupărilor pro-europene. O reorganizare similară a sistemelor de partide are loc și în Franța, Polonia, Suedia și, poate, și în alte părți.

În cazul alianțelor trans-europene, situația este chiar mai dezastruoasă. Dacă partidele naționale au rădăcini istorice, alianțele trans-europene sînt dirijate exclusiv de interesele personale ale șefilor de partid. Partidul Popular European (EPP) este cel mai mare răufăcător. EPP este lipsit de orice principii, după cum o arată disponibilitatea sa de accepta în continuare statutul de membru al partidului Fidesz al prim-ministrului maghiar Viktor Órban, pentru a-și menține majoritatea și controlul asupra alocării de posturi de vîrf în UE. Prin contrast, forțele anti-europene fac o impresie bună: ele au măcar principii, fie ele și odioase.

E greu de imaginat cum vor putea cîștiga partidele pro-europene alegerile din mai dacă nu vor pune interesele Europei mai presus de cele proprii. Încă se mai poate argumenta în favoarea menținerii UE, pentru a o putea reinventa de la zero. Dar asta necesită o schimbare de viziune a UE. Actuala conducere amintește de Politburo, care, la dezmembrarea Uniunii Sovietice, continua să emită ucazuri, de parcă acestea ar mai fi avut vreo relevanță.

Primul pas pentru a apăra Europa de dușmanii ei interni și externi este să realizăm amploarea amenințării pe care aceștia o reprezintă. Al doilea pas este deșteptarea unei majorități pro-europene ațipite și mobilizarea ei în vederea apărării valorilor pe care s-a clădit UE. Altfel, visul unei Europe unite ar putea deveni coșmarul secolului XXI. 

George Soros este preşedintele fundaţiilor Soros Fund Management şi Open Society. 

© Project Syndicate, 2019
www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEȘU

imagine principala jpg
Dilema pariurilor sportive - noroc sau cunoaștere?
Cât de mult putem anticipa un rezultat sportiv și unde începe, de fapt, hazardul?
poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.

Parteneri

image png
România-Polonia, umbrit de scandări antisemite. Ultrașii n-au dat uitării conflictul început în 2025. Cine a fost ținta
Mesajul afișat de suporterii României în tribune la partida cu Polonia a stârnit controverse.
ceață jpg
Ceața a pus stăpânire pe mai multe drumuri din țară! Vizibilitate redusă pe 5 autostrăzi și Cod galben în Capitală
Șoferii care pornesc la drum în această dimineață de duminică, 15 noiembrie 2026, trebuie să circule cu maximă prudență, după ce ceața densă a pus stăpânire pe mari porțiuni din țară.
stat vs privat png
Cum să tăiem cheltuielile publice pragmatic
Vrei să faci o reducere de costuri la cheltuielile publice (inclusiv dat oameni afară)? Întampini dificultăți de aprobare la nivel societar? Inversează problema. Întreabă cetățenii dacă sunt dispuși să plătească x lei impozit suplimentar pentru acel serviciu. Și vezi dacă faptele le susțin opiniile.
AQMH2eRyfuXAIpiqJ9 SR3S9akvlOaoLt4atnd87kMyzqVupJ WKaWDA5Pt6SFXcMmHbW XzAttAZmn Gii9kKGCtvWWdEonwPN  WuxEA ezgif com crop gif
Imagini spectaculoase din Texas. Nava lui Elon Musk, Starship, a fost recuperată în aer, cu ajutorul brațelor mecanice
Un test important pentru SpaceX s-a încheiat cu o reușită care îi dă aripi lui Elon Musk şi care ar putea schimba modul în care compania organizează viitoarele misiuni spațiale.
premian ii cu note mici unele pove ti incep chiar inainte de prima zi2 jpg
Ilustratie benzina benzinarie pompa picatura FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Prețurile carburanților duminică, 15 noiembrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în marile orașe
Prețurile carburanților continuă să scadă ușor în România. Duminică, 15 noiembrie 2026, cele mai mici tarife au coborât la 9,43 lei pe litru pentru benzină și 10,59 lei pentru motorină.
Masa diplomatică și harta Europei png
Ialta în format non-paper
Sub pretextul păcii în Ucraina, Moscova cere retragerea NATO din estul Europei și limitarea apărării continentului, încercând să transforme negocierile într-o nouă împărțire a sferelor de influență, cu mize directe pentru România, bazele aliate și securitatea întregii Mări Negre
Jocurile Adevarul - adolescent care dezleaga un rebus pe telefon
Provocarea zilei pe „Adevărul”: cât de repede poți rezolva integrama „Nu-i de ajuns”?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
Bogdan naumovici si irina adevarul jpeg
„Next. Economia viitorului". Bogdan Naumovici: „AI-ul va înlocui mediocritatea”. Cum ar putea ajunge agențiile de publicitate de la 250 de angajați la doar 5
Publicitatea nu mai este ce era odată, iar inteligența artificială ar putea schimba și mai mult această industrie. Invitat la emisiunea „Next. Economia viitorului”, de la Adevărul, Bogdan Naumovici a vorbit despre motivele pentru care reclamele și-au pierdut din creativitate.