Elite, repere şi alte ciudate personaje

Publicat în Dilema Veche nr. 414 din 19 - 25 ianuarie 2012
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Elite. Atunci cînd termenul este aruncat în mijlocul frazei ori cînd apare expus în subtitlul din josul ecranului, aerul devine rarefiat, vocea tremură, sprîncenele se arcuiesc iar degetul arătător împunge accentuant verticala. Discursul păşeşte într-o altă tonalitate: se discută lucruri serioase!

Se discută mult despre elite în România anilor 2000. Unde sînt? De ce aşteaptă? De ce nu se implică? Un ministru le invita mustrător pe elite să iasă la luptă, să-şi asume conducerea universităţilor, să lase deoparte critica pasivă. Însuşi preşedintele ţării le cheamă să se implice, să pună umărul... Tabloul marţial în care sînt invitate este complet. Tranşeele aşteaptă, armele sînt încărcate – elitele lipsesc din post! 

Surprinzător, în doar cîţiva ani, termenul a ajuns să eticheteze, de la acel rîvnit vector al vieţii publice de care fuseserăm pe nedrept văduviţi atîta amar de vreme, garant al performanţei şi ierarhiei, un fel de copil alintat, mereu îndărătnic, cu grimasă îmbufnată, tot timpul ascuns sub masă... Elitele au devenit subit antipatice, arogante, suspecte. Nu avem ce face, ne resemnăm. Discursurile şi chemările care le sînt adresate în spaţiul public, atunci cînd interesul electoral simte profitul, sînt acum dublate de certitudinea că nu vor primi răspuns. În definitiv, poate ne putem descurca şi fără. Aşa că ne alegem propriile repere. Avem acum libertatea de a o face.

Îi privim cu interes pe cei care ştiu să lupte şi care se implică – descurcăreţi, simpatici, înţeleg aluziile, fraza întoarsă, replica acidă. Înţeleg legăturile, influenţele şi trocurile de tot felul. Sensibili la sensibilităţile străzii, ne întind mîna, ne bat pe umăr... Inteligenţa înseamnă a te adapta, scria undeva, într-un citat şchiop. Aşadar avem nevoie de oameni inteligenţi – într-un cuvînt, capabili să se descurce. Mergem mai departe, constatăm şi cum se descurcă descurcăreţul. Pentru sine şi pentru cei din jurul său. Atît.

Din cînd în cînd apar timide, clipind încurcat, cu ochii vizibil deranjaţi de reflectoarele din studiouri, elite ale propriei profesiuni – oameni cu traiectorie precisă, trecut articulat şi viitor personal previzibil. Par a nu cadra cu laşitatea şi letargia de care îi suspectam... Aşadar, astfel arată: personaje cu profunzime, depăşind planul bidimensional al descurcăreţilor simpatici la a căror reciclare sîntem martori în uşoare emisiuni de televiziune ce tranşează subiecte grele. Şi totuşi, ne par lente în mişcare, incapabile de adaptare rapidă şi piruete spectaculoase. Ne-am cuplat atît de bine la acele repere plate de care avem parte mai mereu în spaţiul public şi la mişcarea lor dezordonată, încît înţelegem doar agitaţia, îmbulzeala şi circul.

Esenţială pentru chestiunea acestei specii rare, greu de scos din mediul propriu pentru a oferi, poate, măcar o alternativă de gestionare a acestei democraţii cu reţetă originală, este chiar descendenţa etimologică a termenului. Aflăm că la origine s-ar afla latinescul electus/eligere. Şi mai surprinzătoare, traducerea în română: ales/a alege... Cu alte cuvinte, elitele şi peisajul căruia îi aparţin presupun alegere. Şi noi ne-am ales reperele: fie în piaţa publică, fie în studiourile televiziunilor, fie pe scenele ridicate la zilele oraşelor. Diferenţa, însă, este că elitele nu se aleg prin ridicarea mîinii, prin rating ori charismă. Sînt alese rece şi puţin spectaculos prin selecţie, prin examen, prin performanţa pregătirii personale. De partea cealaltă, personajele bidimensionate compensează stagnarea propriei deveniri cu gestică precipitată şi discurs în rafale – „Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!“ suna una din absurdele formule ale lui Murphy.

De ce nu luptă elitele pentru a ieşi în spaţiul public? Răspunsul poate părea crud: pentru că îşi permit luxul de a nu cunoaşte ambiţia de a fi şi reper al scenei publice. În prezentul românesc, sensuri fireşti care nu ar necesita note de subsol sfîrşesc prin a fi pervertite. Astfel, statutul de reper profesional ori public devine, pentru individul bidimensionat, sinonim cu dobîndirea unui nou statut personal, cu propria bunăstare. Se cheamă că a reuşit în viaţă, le-a arătat celorlalţi cine este el. Logica propriei poziţionări ajunge să aibă reflex medieval. Pentru intelectualul de elită, a deveni şi reper pentru spaţiul public ori profesional căruia îi aparţine echivalează cu o pură întîmplare, hazard ce-i aduce chiar o sumă de neajunsuri. Aceeaşi întîmplare devine, însă, şansă pentru cei din jur. Li se oferă şansa stabilirii unui sistem concret în care mişcarea să nu mai fie una dezordonat-agitată şi sacadată, ci dimpotrivă – constantă, raportabilă la coordonate, la plus şi minus, la sus şi jos... 

De ce nu luptă atunci cu cei pe care îi critică, de ce nu-i elimină din acest spaţiu public dacă tot îi consideră virusaţi şi capabili de virusare? De ce – vorba ministrului – nu-şi asumă poziţii de conducere?

Din nou răspunsul este, mai mult ca sigur, antipatic: pentru că nu au antrenamentul necesar! Elitele au întotdeauna trecut la vedere, istorie verificabilă, liniară, continuă. Certificate prin performanţă, sînt rezultate ale pregătirii personale şi ale examinării riguroase. De cealaltă parte, personajele bidimensionate sînt bine antrenate tocmai în a mima performanţa, a simula pregătirea şi, în cele din urmă, a dribla examinarea. Primii mizează pe suveranitatea regulii şi a parcursului, ceilalţi tocmai pe ezitarea arbitrului judecător şi scurtcircuitarea regulamentului.

Diferenţa nu este făcută de existenţa ori absenţa spiritului competitiv. Diferenţa este făcută de faptul că pentru unii competiţia înseamnă luptă dreaptă, în vreme ce pentru ceilalţi a devenit un teritoriu al nimănui, unde orice este posibil.

Analogia cu sportul nu este întîmplătoare. Acolo ierarhia rezultă în urma jocului, iar jocul se construieşte pe reguli şi fair play. Nu există jumătăţi de măsură. Poate nu degeaba marile civilizaţii ale Antichităţii cuplau în mod fundamental educaţia individului cu sportul. Poate de aceea campionilor li se ridicau statui în pieţele publice, repere probate în competiţie. Principiile se aşezau în piatră, dovadă că excelenţa şi competenţa se pot valida doar în confruntare. Dar nu în orice confruntare... 

Or, în condiţiile unui sistem mişcător în care regulile se aplică fluctuant, ajung să fie opţionale fără ca vreo autoritate-arbitru să intervină, eşecul elitelor este previzibil. Nu pot face faţă unui mutant mereu alunecos, gata să ia orice formă, gata să dribleze orice regulă. Şi atunci, dacă nu sînt capabile să dea din coate, să intre pe fereastră atunci cînd uşa rămîne închisă, să pună la punct, să jongleze cu verbul şi băşcălia, regulile spaţiului public românesc nu le oferă nici o şansă... Paradoxal, poate, dar nu elitele sînt cele care cer tratament preferenţial şi legi speciale. Ele au făcut deja o alegere. Cei care îi cheamă să iasă în faţă, nu. Nu se cer nuanţe şi favoruri, ci dimpotrivă: ridicarea ceţii, fixarea unei platforme comune de joc, competiţia deschisă, respectarea regulilor. Cîtă vreme cei care au prima şansă sînt specialiştii jocurilor de culise, atleţii salturilor peste selecţie şi examinare, băieţii descurcăreţi şi fetele care ştiu ce vor, elitele nu vor fi niciodată dublate şi de statutul de reper.

Şi atunci, domnilor îngrijoraţi pe bună dreptate de absenţa elitelor din spaţiul public românesc, nu pot decît să vă asigur de un singur lucru: atunci cînd veţi înţelege că aveţi de făcut o alegere, atunci cînd veţi oferi un teren de joc fără gropi şi noroi, atunci cînd veţi fi gata să deveniţi arbitri activi, şi nu onorifici, atunci cînd veţi fi gata să vegheaţi, aşa cum vă cere şi statutul funcţiei, la respectarea regulamentelor şi procedurilor de performanţă, atunci veţi vedea în sfîrşit cum elitele devin şi repere, fără a avea nevoie de condescendente invitaţii oficiale pentru a lupta!

Horia Dinulescu este arhitect.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.