Elite, repere şi alte ciudate personaje

Publicat în Dilema Veche nr. 414 din 19 - 25 ianuarie 2012
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Elite. Atunci cînd termenul este aruncat în mijlocul frazei ori cînd apare expus în subtitlul din josul ecranului, aerul devine rarefiat, vocea tremură, sprîncenele se arcuiesc iar degetul arătător împunge accentuant verticala. Discursul păşeşte într-o altă tonalitate: se discută lucruri serioase!

Se discută mult despre elite în România anilor 2000. Unde sînt? De ce aşteaptă? De ce nu se implică? Un ministru le invita mustrător pe elite să iasă la luptă, să-şi asume conducerea universităţilor, să lase deoparte critica pasivă. Însuşi preşedintele ţării le cheamă să se implice, să pună umărul... Tabloul marţial în care sînt invitate este complet. Tranşeele aşteaptă, armele sînt încărcate – elitele lipsesc din post! 

Surprinzător, în doar cîţiva ani, termenul a ajuns să eticheteze, de la acel rîvnit vector al vieţii publice de care fuseserăm pe nedrept văduviţi atîta amar de vreme, garant al performanţei şi ierarhiei, un fel de copil alintat, mereu îndărătnic, cu grimasă îmbufnată, tot timpul ascuns sub masă... Elitele au devenit subit antipatice, arogante, suspecte. Nu avem ce face, ne resemnăm. Discursurile şi chemările care le sînt adresate în spaţiul public, atunci cînd interesul electoral simte profitul, sînt acum dublate de certitudinea că nu vor primi răspuns. În definitiv, poate ne putem descurca şi fără. Aşa că ne alegem propriile repere. Avem acum libertatea de a o face.

Îi privim cu interes pe cei care ştiu să lupte şi care se implică – descurcăreţi, simpatici, înţeleg aluziile, fraza întoarsă, replica acidă. Înţeleg legăturile, influenţele şi trocurile de tot felul. Sensibili la sensibilităţile străzii, ne întind mîna, ne bat pe umăr... Inteligenţa înseamnă a te adapta, scria undeva, într-un citat şchiop. Aşadar avem nevoie de oameni inteligenţi – într-un cuvînt, capabili să se descurce. Mergem mai departe, constatăm şi cum se descurcă descurcăreţul. Pentru sine şi pentru cei din jurul său. Atît.

Din cînd în cînd apar timide, clipind încurcat, cu ochii vizibil deranjaţi de reflectoarele din studiouri, elite ale propriei profesiuni – oameni cu traiectorie precisă, trecut articulat şi viitor personal previzibil. Par a nu cadra cu laşitatea şi letargia de care îi suspectam... Aşadar, astfel arată: personaje cu profunzime, depăşind planul bidimensional al descurcăreţilor simpatici la a căror reciclare sîntem martori în uşoare emisiuni de televiziune ce tranşează subiecte grele. Şi totuşi, ne par lente în mişcare, incapabile de adaptare rapidă şi piruete spectaculoase. Ne-am cuplat atît de bine la acele repere plate de care avem parte mai mereu în spaţiul public şi la mişcarea lor dezordonată, încît înţelegem doar agitaţia, îmbulzeala şi circul.

Esenţială pentru chestiunea acestei specii rare, greu de scos din mediul propriu pentru a oferi, poate, măcar o alternativă de gestionare a acestei democraţii cu reţetă originală, este chiar descendenţa etimologică a termenului. Aflăm că la origine s-ar afla latinescul electus/eligere. Şi mai surprinzătoare, traducerea în română: ales/a alege... Cu alte cuvinte, elitele şi peisajul căruia îi aparţin presupun alegere. Şi noi ne-am ales reperele: fie în piaţa publică, fie în studiourile televiziunilor, fie pe scenele ridicate la zilele oraşelor. Diferenţa, însă, este că elitele nu se aleg prin ridicarea mîinii, prin rating ori charismă. Sînt alese rece şi puţin spectaculos prin selecţie, prin examen, prin performanţa pregătirii personale. De partea cealaltă, personajele bidimensionate compensează stagnarea propriei deveniri cu gestică precipitată şi discurs în rafale – „Dacă nu-i poţi convinge, zăpăceşte-i!“ suna una din absurdele formule ale lui Murphy.

De ce nu luptă elitele pentru a ieşi în spaţiul public? Răspunsul poate părea crud: pentru că îşi permit luxul de a nu cunoaşte ambiţia de a fi şi reper al scenei publice. În prezentul românesc, sensuri fireşti care nu ar necesita note de subsol sfîrşesc prin a fi pervertite. Astfel, statutul de reper profesional ori public devine, pentru individul bidimensionat, sinonim cu dobîndirea unui nou statut personal, cu propria bunăstare. Se cheamă că a reuşit în viaţă, le-a arătat celorlalţi cine este el. Logica propriei poziţionări ajunge să aibă reflex medieval. Pentru intelectualul de elită, a deveni şi reper pentru spaţiul public ori profesional căruia îi aparţine echivalează cu o pură întîmplare, hazard ce-i aduce chiar o sumă de neajunsuri. Aceeaşi întîmplare devine, însă, şansă pentru cei din jur. Li se oferă şansa stabilirii unui sistem concret în care mişcarea să nu mai fie una dezordonat-agitată şi sacadată, ci dimpotrivă – constantă, raportabilă la coordonate, la plus şi minus, la sus şi jos... 

De ce nu luptă atunci cu cei pe care îi critică, de ce nu-i elimină din acest spaţiu public dacă tot îi consideră virusaţi şi capabili de virusare? De ce – vorba ministrului – nu-şi asumă poziţii de conducere?

Din nou răspunsul este, mai mult ca sigur, antipatic: pentru că nu au antrenamentul necesar! Elitele au întotdeauna trecut la vedere, istorie verificabilă, liniară, continuă. Certificate prin performanţă, sînt rezultate ale pregătirii personale şi ale examinării riguroase. De cealaltă parte, personajele bidimensionate sînt bine antrenate tocmai în a mima performanţa, a simula pregătirea şi, în cele din urmă, a dribla examinarea. Primii mizează pe suveranitatea regulii şi a parcursului, ceilalţi tocmai pe ezitarea arbitrului judecător şi scurtcircuitarea regulamentului.

Diferenţa nu este făcută de existenţa ori absenţa spiritului competitiv. Diferenţa este făcută de faptul că pentru unii competiţia înseamnă luptă dreaptă, în vreme ce pentru ceilalţi a devenit un teritoriu al nimănui, unde orice este posibil.

Analogia cu sportul nu este întîmplătoare. Acolo ierarhia rezultă în urma jocului, iar jocul se construieşte pe reguli şi fair play. Nu există jumătăţi de măsură. Poate nu degeaba marile civilizaţii ale Antichităţii cuplau în mod fundamental educaţia individului cu sportul. Poate de aceea campionilor li se ridicau statui în pieţele publice, repere probate în competiţie. Principiile se aşezau în piatră, dovadă că excelenţa şi competenţa se pot valida doar în confruntare. Dar nu în orice confruntare... 

Or, în condiţiile unui sistem mişcător în care regulile se aplică fluctuant, ajung să fie opţionale fără ca vreo autoritate-arbitru să intervină, eşecul elitelor este previzibil. Nu pot face faţă unui mutant mereu alunecos, gata să ia orice formă, gata să dribleze orice regulă. Şi atunci, dacă nu sînt capabile să dea din coate, să intre pe fereastră atunci cînd uşa rămîne închisă, să pună la punct, să jongleze cu verbul şi băşcălia, regulile spaţiului public românesc nu le oferă nici o şansă... Paradoxal, poate, dar nu elitele sînt cele care cer tratament preferenţial şi legi speciale. Ele au făcut deja o alegere. Cei care îi cheamă să iasă în faţă, nu. Nu se cer nuanţe şi favoruri, ci dimpotrivă: ridicarea ceţii, fixarea unei platforme comune de joc, competiţia deschisă, respectarea regulilor. Cîtă vreme cei care au prima şansă sînt specialiştii jocurilor de culise, atleţii salturilor peste selecţie şi examinare, băieţii descurcăreţi şi fetele care ştiu ce vor, elitele nu vor fi niciodată dublate şi de statutul de reper.

Şi atunci, domnilor îngrijoraţi pe bună dreptate de absenţa elitelor din spaţiul public românesc, nu pot decît să vă asigur de un singur lucru: atunci cînd veţi înţelege că aveţi de făcut o alegere, atunci cînd veţi oferi un teren de joc fără gropi şi noroi, atunci cînd veţi fi gata să deveniţi arbitri activi, şi nu onorifici, atunci cînd veţi fi gata să vegheaţi, aşa cum vă cere şi statutul funcţiei, la respectarea regulamentelor şi procedurilor de performanţă, atunci veţi vedea în sfîrşit cum elitele devin şi repere, fără a avea nevoie de condescendente invitaţii oficiale pentru a lupta!

Horia Dinulescu este arhitect.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.