Răutatea și contextul de viață

Gheorghe FLORIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 954 din 21 – 27 iulie 2022
image

Cu mult timp în urmă citisem un aforism bizar: „Oamenii buni dorm liniștiți pentru că oamenii răi rezolvă problemele în locul lor“. Mi se părea greu de acceptat, dar anii care au urmat m-au făcut să-l iau în serios.

Lucram de aproape un an pe culoarul condamnaților la moarte din Jilava, fiind primul psiholog din unitățile de detenție românești. Pe același culoar erau și vreo două sute de deținuți periculoși trimiși din cele 80 de penitenciare existente pe atunci, pentru că doar aici puteau fi păziți „corespunzător“. Neexistînd o fișă a postului pentru profesia mea, eram lăsat de capul meu prin celulele din Fortul 13. Deținuții îmi povesteau cum au ajuns aici, de ce au primit eticheta de periculoși, cîte eforturi au făcut pentru a găsi o celulă cu deținuți alături de care să poată dormi fără frică. O asemenea grupare fără „dușmani în așteptare“ era o construcție dificilă în orice sistem penitenciar și imposibil de menținut fără sprijinul și bunăvoința personalului.

Relatările condamnaților cu pedepse lungi erau coerente, cu personaje și relații ierarhice, despre clanuri bine structurate în instituții de toate felurile, cu șefi bine văzuți în urbe și care, în realitate, organizau furturi de materiale, de instalații, transporturi ilegale, falsificarea bilanțurilor contabile. Ca întotdeauna, pagubele produse de transgresiunile managerilor nu erau imediat sesizate și, deși generau pierderi mari, cetățenii nu le considerau grave. Doar mass-media se indigna pe moment de avariția și imoralitatea mediului de afaceri, dar a doua zi cazul era abandonat pentru că altul apărea la orizont. Nu trebuie uitat că dintotdeauna liderii marilor firme pot interveni în elaborarea legilor, formulînd norme și reglementări specifice domeniului lor. Ca urmare, anumite articole vor permite interpretări care-i avantajează, actele delincvente vor putea fi considerate simple erori, devianțe sau vicii de procedură neintenționate. Personajul rău care ajunge în închisoare se găsește mereu la capătul de jos al angrenajului: el doar a executat dispozițiile unui șef charismatic în care a avut încredere pentru că era un om tare bun la suflet și întotdeauna dormea liniștit...

Iată un caz. Un inginer angajat la o firmă, fiind acasă într-o după-amiază, bea o bere cu un coleg de serviciu avînd o funcție superioară ierarhic, care locuia în apropiere. Vorbind despre serviciu, gazda îi spune că a observat anumite ieșiri și intrări de materiale produse de firma lor, dar fără acte oficiale de însoțire. El spune că tranzacțiile legale au nevoie de documente, deși pot fi imaginate unele circuite care să ocolească regulile standard, și-i dă un exemplu. Din acel moment, „colegul“, împreună cu cei din board-ul firmei, schimbă procedurile de furt și cîțiva ani cîștigurile lor cresc substanțial. Inginerul, fără să știe nimic despre ce fac cei de sus, a fost promovat fără a i se spune motivele. Cînd a fost descoperită frauda, cea mai mare pedeapsă, 18 ani de închisoare, a primit-o inginerul pentru că toți cei din conducerea firmei au declarat că el a fost inițiatorul, deși nu primise niciodată vreun semn că au ținut cont de sugestiile lui.

Michel Foucault, într-un dialog din 1976 cu Jean-Paul Brodeur, profesor de criminologie la Universitatea din Montréal, numea asemenea situații ilegalism instituțional, fiind răspîndite în toate țările. (Într-o călătorie de serviciu în Canada, un polițist îmi spunea că au inventariat aproape 250 de modalități (scheme) de furt al mașinilor de lux, comandate de cumpărători de pe alte continente, deci ilegalisme la scară mare.) Profesorul Maurice Cusson consideră că „resemnarea publicului favorizează proliferarea criminalității și duce la toleranță față de ea… Toleranța este influențată de frecvența crimelor mici și mijlocii considerate ca inconveniente normale ale vieții“ (Cusson, în Déviance et Société, nr. 3/1990).

Cînd se fac publice astfel de lucruri, aflăm că este vorba de o firmă apreciată de clienți, cu manageri incluși în diverse comitete locale unde țin discursuri despre solidaritate și prosperitatea cetățenilor. Nimeni nu bănuiește că sînt exponenții unei minorități active infracțional, fiecare cu o poziție clară în angrenaj, cu reguli informale, care știu să caute pistele fecunde, cu aranjamente tacite și coordonări mascate și, bineînțeles, cu gestiune clandestină. În faza de constituire sînt importante aptitudinile proinfracționale ale liderilor și procedurile interne concepute, dar apoi se trece la găsirea și amăgirea țintelor vulnerabile care află tîrziu ce li s-a întîmplat. Cînd unii dintre ei ajung în penitenciar, vor căuta deținuți puși pe căpătuială rapidă și îi vor instrui în vederea unei cooperări viitoare.

Oamenii vinovați de ceva rău, cîți or fi ei, provin adeseori din rîndul celor buni. Am întîlnit puțini sălbatici, sadici sau monștri care-mi spuneau că n-au ce căuta în libertate, că nu sînt în stare să ducă o viață pașnică. Aceștia nu dădeau vina decît pe ei, nu acuzau părinții, ci doar alăturarea de un grup infracțional bazat pe cruzime. Unul dintre aceștia, condamnat la detenție pe viață, îl cunoșteam de cînd era minor, scria: „Trăind de mic pe stradă, trecînd în timp prin toate clasele sociale şi intrînd în contact cu unii şi alţii crezînd că undeva îmi voi găsi locul, am constatat peste tot numai falsitate, lăcomie, bîrfă, batjocură, dezmăţ şi orgii, acest lucru m-a făcut să cred (…) că ceea ce am făcut pînă în prezent nu am făcut rău. Că am luat vieţi omeneşti este adevărat, dar sînt sigur că atunci nu eram eu, nu pot explica mai bine (…) ştiu că m-am format singur, bineînţeles că au contribuit şi alţii la aducerea mea în stadiul în care am ajuns dar nu ştiu sigur dacă mă mai pot întoarce din drum, deoarece (…) cred că atît de mult s-a inoculat răul în mine, pe care mi-l doream să-l am cu ardoare cu ani mulţi înainte cînd eram mereu lovit, încît acum nu mai pot scăpa de el, cel puţin nu singur“. Fiecare din ei construiește o narațiune proprie și după ce le asculți povestea, după ce le studiezi dosarul penitenciar, începi să înțelegi împrejurările de viață care au contribuit la evoluția lor spre prăpastie. Neavînd un nivel educațional prea ridicat, aruncă vina pe cei din jur, pe răutatea lumii, pe victimele care nu au știut de ce sînt ei în stare.

Abordările moderne din genetică, biologie, etologie, socio-biologie și tehnicile noi de investigare a creierului uman aduc dovezi privind influența pasiunilor și predispozițiilor create pe cînd oamenii erau vînători-culegători, instincte care sînt moștenirea biologică a speciei umane, acestea constituind natura ultimă a omului (Edward O. Wilson, 2013, p. 23). Și cum oamenii trăiesc într-un număr limitat de medii sociale, comportamentele care le-au dat satisfacții și i-au făcut „respectați“ s-au permanentizat și i-au adus în pușcărie (ibidem, pp. 101-102).

Cel care a adus argumente puternice privind rolul contextului de viață și al relațiilor ierarhice în schimbarea comportamentului uman, fie și temporar, a fost psihologul american Philip Zimbardo în lucrarea sa Efectul Lucifer, apărută în limba română la Editura Nemira în 2002. Autorul lucrării este cunoscut pentru experimentul falsei închisori realizat în 1971 la Universitatea Stanford. A improvizat cîteva celule în subsolul facultății și a ales un grup de studenți, unii să joace rolul de gardieni și ceilalți rolul de deținuți. Experimentul trebuia să dureze două săptămîni, dar din cauza tensiunilor psihologice apărute în „închisoare“, a fost întrerupt după șase zile. Concluzia sa a fost că viața în detenție este greu de suportat nu din cauza tendințelor agresive ale deținuților, nu din cauza plăcerii gardienilor de a-i domina, ci din cauza relațiilor ierarhice de putere care se stabilesc în penitenciar, instituție puțin controlată de autorități și lipsită de vizibilitate din partea publicului larg.

În cartea sa, profesorul Zimbardo analizează și abuzurile soldaților americani detașați la închisoarea Abu Ghraib în timpul războiului din Irak pentru a păzi prizonierii capturați. Cruzimea și umilințele la care i-au supus pe deținuții aflați în grija lor au generat un val de indignare în multe țări. Au fost declanșate anchete ale unora din soldații americani de la Abu Ghraib care avuseseră o evoluție bună în mediul militar, dar care nu aveau cunoștințe în domeniul supravegherii deținuților autentici. Condițiile de mizerie în care își făceau serviciul, inexistența unor sarcini clare, ordinele date de persoane civile care nu se legitimau și lipsa totală a controalelor din partea eșalonului superior au favorizat conduite inumane din partea soldaților-gardieni. Iată cum explică psihologul american această evoluție. Managerii de rang înalt pot crea o ideologie a rolurilor profesionale ale angajaților care, în schimbul salariului, vor căuta să fie pe placul șefilor, chiar și atunci cînd aceștia le ordonă acțiuni absurde, departe de rațiunea de a fi a instituției (pag. 672). Angajatul se ascunde în spatele rolului și al poziției sale definite ierarhic, fără să se întrebe dacă ceea ce face are vreun sens sau dacă este legal (p. 257). În organizaţiile mici, responsabilitatea este în primul rînd a liderului, dar în organizaţiile complexe şi corupte este greu de găsit adevăratul responsabil (p. 343). Cei din ierarhia instituțională construiesc un limbaj pentru a ascunde realitatea, blocînd astfel iniţiativele bune şi voinţa de a rezista ale personalului subordonat (pp. 344-345). Ca urmare, rolul profesional atribuit devine mai important decît trăsăturile de caracter ale persoanei: îndoctrinarea cu ideea de loialitate şi datorie faţă de conducători va schimba viziunea individului despre viață, în anumite cazuri mergînd pînă la imaginaţie ostilă și „programe de ură“ (pp. 432-434). Așa se ajunge la răul administrativ care, afirmă profesorul Zimbardo, schimbă în profunzime gîndirea oamenilor: se glorifică lozinci precum Scopul scuză mijloacele și Toţi pentru unul, unul pentru toţi, ordinele venite de sus sînt doar verbale, nu există rapoarte scrise privind evenimentele produse, se consumă alcool în timpul serviciului, escaladează progresiv abuzurile și pierderea ruşinii, rapoartele comisiilor de control nu sînt luate în serios, situațiile problematice sînt interpretate eronat, personalul nu se poate plînge pe linie ierarhică și este nevoit să execute orbește ordinele. În sfîrșit, inerţia preia controlul vieţii celor din instituţie, toți cred că există persoane deasupra legilor şi regulamentelor, corupția se generalizează, managerii obţin distincţii pentru succese inexistente (pp. 575-597).

Iată și cîteva premise psihologice care permit apariţia conduitelor rele, numite de Zimbardo „latura întunecată a naturii umane“: nevoia exagerată de securitate şi ataşament care generează conformismul excesiv, dorinţa de a fi pe placul celor cu putere și a capriciilor lor, capacitatea cuvintelor şi imaginilor de a genera minciuni, zvonuri, frică, ură și răzbunare, lipsa de somn și epuizarea, complexul de inferioritate (cei mici de statură sînt puşi şefi), mîndria de a avea o uniformă şi a primi medalii, a te simți neajutorat în fața reglementărilor abuzive (pp. 348-518). La acestea se mai adaugă o serie de catalizatori psihologici: izolarea, acoperirea feței eliberează impulsurile ostile și prejudecăţile, convingerea că altora nu le pasă de tine, cinismul, frustrarea și plictiseala, faptul că martorii la ceea ce se întîmplă nu intervin, îndeplinirea unor sarcini fără sens, obedienţa faţă de persoanele charismatice, lipsa umorului (nu se rîde de cei prea zeloși), nevoia de a fi acceptat, plăcut și respectat în echipă, elaborarea de justificări credibile (mi s-a ordonat, am fost răsplătit). Pe această bază, spune Zimbardo, se trece ușor la comportamente distructive: presiune din partea egalilor, inocularea ideii că grupul are dreptate, mesaje persuasive, a da vina pe victime, schimbarea înfăţişării exterioare (uniformă, glugă și ochelari care te fac anonim), a primi semnale că ești „special“ și că toate îndatoririle au caracter secret, presiune constantă de a produce rezultate, elaborarea motivelor care justifică orice abuz (pp. 693-732).

Profesorul Zimbardo consideră că putem rezista în fața acestor practici diabolice de transformare a unui om bun în unul rău: să înţelegem cum operează manipularea, să conştientizăm vulnerabilitatea noastră faţă de presiunea socială, să avem alături oameni care se revoltă în fața abuzurilor, să avem o relaţie clară superior-subordonat, să ne adresăm celor care pot pune capăt exceselor. În finalul lucrării sale, prezintă un Program în 10 paşi pentru a rezista influenţelor nefaste, adresat fiecăruia dintre noi (pp. 681-689). În fața relelor din lumea actuală, el ne îndeamnă să fim eroi în așteptare: să facem ceea ce trebuie atunci cînd vine momentul decisiv, să susținem idealurile înalte, să-i sprijinim pe cei care luptă constructiv, să refuzăm compromisurile, să dovedim nobleţe și să apreciem sacrificiul altora.

Desigur, Philip Zimbardo, alături de Gandhi, Nelson Mandela, Martin Luther King, Hannah Arendt și mulți alții, a înțeles banalitatea și persistența răului de-a lungul istoriei, precum și necesitatea de a nu capitula în fața lui. Cred că împăratul Etiopiei Haile Selassie (1930-1935 și 1941-1974) a formulat cea mai profundă explicație a răului în vremurile de acum: „De-a lungul istoriei, a existat inacţiune din partea celor care ar fi putut acţiona, indiferenţă din partea celor ce ar fi trebuit să ştie mai bine, tăcere a Justiţiei atunci cînd glasul acesteia conta cel mai mult; toate acestea au făcut posibil triumful răului“.

Gheorghe Florian este psiholog.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe după ce au văzut imaginile. Captură filmuleț Facebook
Bătaie pe stradă între două eleve din Găești. Băieții au asistat pasivi VIDEO
A fost scandal în Găești, între două fete, eleve la Colegiul Național Vladimir Streinu. Cele două s-au bătut mai ceva ca într-un ring de box. S-au lovit cu pumnii, palmele, picioarele și s-au tras de păr.
Tudor Chirilă (1) jpg
Tudor Chirilă, operat în Germania. Artistul a fost diagnosticat cu edem pe corzile vocale
Problemele de sănătate ale lui Tudor Chirilă au revenit. Artistul a fost în pericol să-și piardă vocea și în 2015, iar acum a fost nevoit să se opereze.
Soldati ucraineni se adapostesc in timpul unui bombardament in Lyman- razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Armata ucraineană continuă să elibereze localități: Rușii atacă cu rachete S-300
Armata ucraineană continuă să elibereze localități de pe frontul de est în pofida anexărilor efectuate de Moscova. În Zaporojie, armata rusă atacă cu rachete sol-aer S-300 cu rază lungă de acțiune.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia